Ierusalimul este așezat pe mai multe dealuri. Unele sunt imense și conțin cartiere întregi. Unele sunt foarte renumite – le cunosc chiar și cei care n-au vizitat niciodată orașul; altele sunt cunoscute doar localnicilor.

Chiar de la intrarea în oraș dinspre vest, dinspre Tel Aviv, se văd două dealuri. La intrarea de pe autostradă se află Ghiv’at Șaul, aproape de mărimea unui oraș, iar de la intrarea dinspre spitalul Hadasa este un deal pe care se află satul Ora. De acolo, în drum spre centru trecem pe lângă dealul pe care se află cartierul Kiriat Menahem și apoi Muntele Herzl. În continuare este Ghiv’at Ram, pe care se află campusul de vest a universității, ministerele și Knesetul. În partea de răsărit amintim doar două, Muntele Scopus și Muntele Măslinilor, dar mai sunt și altele. Aș vrea să descriu într-o serie de articole câteva din cele mai renumite dealuri și să adaug legătura mea cu ele. Voi începe cu Muntele Scopus.

***

În 2 noiembrie 1969, acum exact 50 de ani, Facultatea de Drept al Universității Ebraice din Ierusalim s-a reîntors în locașul ei original aflat pe Muntele Scopus, după aproape douăzeci ani în care întreaga universitate a fost în „exil” la Ghiv’at Ram și în multe alte clădiri răspândite prin partea de vest a orașului. Reîntoarcerea celorlalte facultăți și organizații a durat peste zece ani.

La limita estică a orașului se afă un șir de dealuri: pornind de la nord spre sud vedem Dealul Francez, Muntele Scopus și apoi Muntele Măslinilor.  Mai departe înspre est începe Deșertul Iudeei, care continuă spre sud cu Deșertul Neghev. Muntele Scopus ajunge la o înălțime de 826 m, cu 100 m deasupra Orașului Vechi și cu 1240 m deasupra Mării Moarte. De pe o parte se vede întregul oraș, iar de pe cealaltă se deschide o priveliște înspre Marea Moartă și Iordania. De aici îi vine și numele – Muntele Priveliștii, acesta fiind primul punct de la care pelegrinii venind dinspre nord puteau să vadă orașul și Templul.

Muntele apare în două surse istorice. În cartea Antichități Iudaice faimosul istoric evreu Iosephus Flavius (37 e.n.-cca. 100 e.n.) povestește că Alexandru Macedon l-a întâlnit aici pe marele preot, iar în cartea Războaiele evreilor povestește că în anul 70 e.n. de aici a pornit atacul romanilor asupra Ierusalimului. El apare și în surse ebraice. În Mișna, lucrarea care stă la baza dreptului religios iudaic, scrie că o persoană care a luat din greșeală carne din jertfa adusă în Templu și a observat abia după ce a trecut de Muntele Scopus, nu mai are obligația să se întoarcă. În alte surse din aceeași perioadă se spune că oricine vine la Ierusalim și vede orașul de pe Muntele Scopus trebuie să-şi sfâşie hainele în semn de doliu pentru Templul care nu mai există.

În 1902 avocatul englez Sir John Gray Hill și soția sa, Lady Caroline și-au construit o casă pe Muntele Scopus. În apropiere a fost descoperită o peșteră cu rămășițe omenești, purtând inscripția „Nicanor din Alexandria”. În anul 1914 biroul local al Organizației Sioniste Mondiale a cumpărat casa și terenul pentru a ridica un institut de studii superioare. În anul 1918 a fost pusă piatra de temelie a Universității Ebraice, iar la 1 aprilie 1925 a avut loc ceremonia de inaugurare, la care au participat multe personalități locale și din străinătate, în frunte cu Lord Balfour. În 1938 lângă universitate s-a deschis spitalul Hadasa.

În 1948, odată cu începutul Războiului de Independență, Muntele Scopus a devenit o enclavă evreiască într-un teritoriu stăpânit de arabi. Legătura cu restul teritoriilor evreiești era problematică, se putea circula doar în convoaie, trecând prin cartierul Șeich Jarah. În aprilie 1948 un astfel de convoi cu medici, asistente, profesori de la universitate și personal înarmat pentru apărare a fost atacat. Au căzut 77 de victime.

În luna iulie a aceluiași an s-a semnat un acord cu Legiunea Arabă, prin care muntele a fost împărțit în trei zone: o zonă israeliană cu universitatea, spitalul și cimitirul militar britanic din Primul Război Mondial, una demilitarizată cu satul Isauiya și una iordaniană spre sud, cu spitalul Augusta Victoria. S-a stabilit că partea israeliană va putea ține pe munte 85 de polițiști înarmați cu arme ușoare și 33 de oameni pentru întreținerea universității și a spitalului. (Dar Israelul a adus pe ascuns și armament greu, inclusiv tunuri și tancuri.) Oamenii urmau fie schimbați o dată la două săptămâni printr-un convoi de trei blindate și un camion, care va aduce aprovizionare și va scoate cărți de la biblioteca universității. Convoiul va ieși prin Poarta Mandelbaum, care era punctul de trecere între cele două părți ale orașului pentru diplomați, ONU, etc. Acordul a rămas în vigoare până la eliberarea orașului în 1967.

În prima zi a Războiului de Șase Zile muntele a fost bombardat. Pentru ca el să nu cadă pe mâna iordanienilor, prima acțiune a fost recucerirea lui în întregime. Unități de parașutiști au cucerit cartierul Șeich Jarah și Ghiv’at HaTahmoșet (Dealul Munițiilor) care apăra muntele. Lupte au fost foarte grele, cu multe pierderi. După recucerirea muntelui, el a devenit punctul de plecare pentru cucerirea Orașului Vechi și a locurilor sfinte.

În 15 iunie 1967, la câteva zile după terminarea războiului, Ițhak Rabin, șeful statului major, a primit titlul de doctor honoris causa al Universități Ebraice. Evenimentul a avut loc în aer liber, în amfiteatrul universității, care rărmăsese pustiu de 19 ani. Rabin a ținut un discurs remarcabil, unul din marile discursuri ținute în Israel de la întemeiere și până azi.

Din 1968 a început reconstrucția instituțiilor aflate pe munte înainte de 1948 și adăugarea altora noi. Campusul universității a fost reconstruit din temelii și începând din 2 noiembrie 1969, timp de peste zece ani, universitatea s-a reîntors treptat. Spitalul Hadasa a fost și el redeschis. În perioada guvernului Menahem Begin, la începutul anilor 80, la poalele muntelui s-au construit clădirile care adăpostesc Ministerul Construcțiilor, Ministerul Securității Interne și Inspectoratul General al Poliției. Pe cealaltă parte s-a construit cel mai mare hotel din Ierusalim, Hotelul Dan. La începutul anilor 2000 sub clădirea centrală a campusului s-a deschis tunelul prin care trece șoseaua spre Marea Moartă.

***

Câteva cuvinte despre legăturile mele personale cu Muntele Scopus. După terminarea stagiului militar cu grad de ofițer, prin 1964-1965 am fost repartizat ca rezervist la un batalion de tancuri la Ierusalim. În grija lui se aflau tancurile din oraș, cât și cele din afara lui, de la Sataf. Dar, după cum am mai scris, Israelul a adus în taină câteva tancuri pe Muntele Scopus. Ele trebuiau întreținute, reparate și motoarele trebuiau pornite. Erau tancuri americane Șerman din al Doilea Război Mondial. Erau învechite și nu mult după aceea au fost scoase din serviciu. Deci printre cei 85 de „polițiști” care se urcau în convoi, se numărau și tanchiști din batalionul meu. Fiind comandantul de operațiuni al batalionului, trebuia să fiu și eu acolo acolo din când în când. Drumul până acolo era o aventură. Astăzi de la fosta Poartă Mandelbaum până sus pe munte se poate ajunge în cinci minute dacă nu este aglomerație. Atunci ne lua vreo două ore, prin străduțe inamice, apoi prin cartierul Șeich Jarah. Iar pe muntele care dăpostise în trecut o universitate și un spital, în anii 60 se afla doar o cazarmă destul de prăpădită și foarte periculoasă. Între altele făceam patrule de noapte la poalele muntelui, care este înconjurat de cartierul Șeich Jarah și de satul Isauiya.

Tancurile ascunse pe munte s-au dovedit de mare folos când a început războiul – iordanienii s-au trezit pe neașteptate cu tancuri dinspre est, de pe munte și dinspre vest, din cazarma Schneller. În 30 de minute a venit și restul batalionului de la Sataf și un alt batalion din afară.

La sfârșitul anilor 70 mi-am terminat pe Muntele Scopus masteratul, început în campusul de pe Ghiv’at Ram. Tot pe Muntele Scopus am făcut primele cercetări și am predat primele mele cursuri, continuându-mi apoi activitatea la alte universități și institute.

Cine încă nu a vizitat Muntele Scopus, să o facă negreșit! De pe culmea lui se deschid priveliști de neuitat.

Închei articolul invitându-vă să ascultaţi o melodie foarte îndrăgită întitulată Peste crestele Muntelui Scopus, pe care o găsiţi accesând linkul de mai jos.

https://drive.google.com/file/d/1meMXZcQUJC2pRDedJGkGyPSh_5JGAxQY/view

Asher Shafrir