Am crescut împreună cu fratele meu Alin într-o familie evreiască, într-un cămin plin de dragoste și sub atenta îndrumare a părinților și bunicii noastre materne. În discuțiile dintre noi ne gândeam ce bine ar fi fost să avem o familie mai mare, niște veri, cu care ne imaginam cățărându-ne în copaci! Toți prietenii noștri aveau mai mulți frați și veri primari, noi nu găseam nici veri de rangul doi. Mama avea un frate care nu a avut copii, iar tata a fost singur la părinți. Tot ce puteam afla ar fi fost veri de rangul doi. Ne-am întrebat părinții și răspunsul a fost invariabil același, că posibil ar fi, dar cine știe dacă chiar au urmași acei veri primari ai părinților. Pe unii dintre verii mamei i-am cunoscut și părea că doar unul ar fi avut copii, parcă două fete, dar încă nu am reuşit să le găsesc. E drept că nici nu le-am căutat. Să fie la Sascut? Pe tatăl lor îl chema Dori, așa îl știam noi de mici. Chiar așa, ar fi ceva să descopăr prin intermediul acestor gânduri și veri din partea mamei! Numele de fată al mamei a fost Abramovici, iar cel al pe bunicii, Șefler. În schimb, dinspre partea tatei am început să aflăm mai multe după 1990. În continuare am să relatez despre o verișoară, cunoscută abia după moartea tatei.

Acum şase ani, când tata a plecat dintre noi, înaintea sărbătorilor de toamnă, am primit mai multe mesaje de pe un site, unde se căutau rude pierdute după Holocaust, se numește Jewish Genealogy, unde mă înregistrasem și cu 9-10 ani în urmă, dar nu primisem nimic nicio informație. Trebuie să recunosc că nu prea avusesem timp să caut și tot ce făcusem fusese a fost să pun niște poze cu tata și bunicii paterni și povestea lor din lagărele naziste.

Acum 6 ani am primit o notificare că cineva este foarte insistent(ă) în a mă contacta și dorește adresa mea de email. Le-am dat-o și am primit o serie de mesaje, de la o doamnă, dar cum nu știam cine ar putea fi, iar ea scria doar că am putea fi rude, mi-am zis că era pură întâmplare. Deși nu îmi stă în fire, nu i-am răspuns la niciun mesaj.

Peste vreo lună am primit din partea o fotografie. Şi nu una oarecare, ci o poză a tatălui meu , făcută în 1933 ! Tata vea 4 ani şi stătea mândru pe o tricicletă mare, la modă atunci pentru copii. Aceeași poză o aveam și eu în casă, printre amintirile tatei.

Am rămas înmărmurită și lacrimile au început să curgă, pentru că trecuseră doar câteva luni de la decesul tatei și-mi închipuiam cât s-ar fi bucurat să afle despre mama acestei doamne, verișoara lui primară. Dincolo de internet era verișoara noastră de-a doua. Mama ei mai avusese o soră și ambele erau verișoare primare cu tata. Bunicul meu patern Mihály (Mihai) Adler era fratele mai mic cu 3 ani al bunicului ei matern Adolf Adler. Părinții lor, străbunicii mei, erau Mihály Adler și Ida Kohn. Menţionez că pe vremea aceea se înregistra doar căsătoria religioasă, soții păstrându-şi numele, înregistrarea la starea civilă apărând mai târziu. La evrei contează căsătoria religioasă. Bunicii noştri erau născuți la Chiheru de Sus, unul în 1887, iar bunicul meu în 1900.

Am început să ne scriem și să punem piesele lipsă în acest mozaic aproape necunoscut nouă !

O voi numi Sara, pentru că este aproape de numele ei real. Ea mi-a spus că începuse căutările cu mai mulți ani înainte, atunci când văzuse poza bunicului meu împreună cu tata, făcută la ieșirea din lagăr și pe cea a bunicului Mihai la o vârstă la care semăna ca două picături de apă cu Adolf, bunicul Sarei, poză de  prin anul 1959. Așa și-l amintea Sara.

Verișoara mea este perseverentă și a continuat să ne caute. A scris în multe locuri, încercând să dea de noi, de tata în primul rând. De peste ocean, din Canada, era destul de greu să caute, dar a scris chiar şi la la Comunitate. Mi-a povestit că i s-a răspuns că nimeni nu-l cunoaștea pe tata. Mă întreb cine a putut scrie așa ceva când tata era un om cunoscut, profesor universitar şi activist în rândul supravieţuitorilor Holocaustului ! Mă gândesc că multe se limpezeau dacă mesajul i-ar fi fost transmis tatei ! Probabil că persoana care gestionase problema era neinformată şi i s-a părut mult mai simplu  ”să o rezolve” așa. Dacă atunci ar fi ajuns la tata informația, ar fi putut afla că are această rudă. Dar ce mai contează ! Credeți că asta a descurajat-o pe verișoara mea ? Nicidecum !

Pozele de familie aveau pe verso texte fie în limba română, fie în maghiară. Am fost curioasă întâi ce scria pe versoul pozei cu triciclul și cine scrisese. Poza cu tata fusese trimisă către Adolf, de către Margareta (Margit) Adler, sora lor, dându-i de ştire că Ottoka este nepotul lor de frate, un copil adorabil ! Am descoperit corespondență de familie atât la Sara, dar mai ales la noi. Era clar că bunicii noștri au fost frați, iar mama ei fusese verișoara primară a tatei. Sara a găsit și documente școlare din Chiheru de Sus, ale mamei ei.

În martie anul următor, în 2015, Sara a venit în România și i-am arătat mai întâi Bucureștiul.

Apoi am pornit la drum, am umblat neobosiți, pentru că a fost și fratele meu cu noi, pe urmele familiei, a acelei părți de familie comună. Am găsit la cimitirul din Cluj o mare parte din familia paternă a tatei. Sara a citit pe pietre numele fiecăruia și așa am reconstituit câți frați au fost și că unul murise la doar 8 luni. Știam de la tata că bunicul avusese 3 surori și 5 frați. Străbunicul, venise în Chiheru de Sus de undeva din Maramureș.

Poza este specială pentru că în ea se văd mormintele străbunicilor, cele două din dreapta, lipite, unul mai mic și celalalt mai mare. Această piatră arată îngemănarea lor, faptul că au plecat și în lumea de dinclolo strâns uniți. Superb simbol ! Mai în stânga este mormântul refăcut de tata pentru mătușa lui, Margareta Adler.

Am vizitat Chiheru de Jos, pentru că acum acolo este centrul administrativ al comunei. Am aflat tot din corespondență despre rolul important de sprijin al familiei pe care bunicul meu patern l-a avut. Bunicul Sarei, care era cel mai mare dintre frați, plecase din țară în 1930 și avusese un parcurs plin de aventurI, cu suișuri și coborâșuri, dar totdeauna își evoca familia rămasă în țară, mai ales la mesele de Șabat sau la sărbători.

Am mers printre văi și dealuri line, am fost în toată acea zonă molcomă și plină de pace. Ar fi multe de povestit, doar despre acea primă întâlnire cu verișoara Sara, pentru că ea a revenit și a mărturisit că scrie o carte cu rădăcinile familiei din ambele părți, maternă și paternă. A mai spus și că are veri primari din partea surorii mamei ei, tot verișoară cu tata, dar cu toate astea ea se simte compatibilă cu mine și chiar semănăm din multe puncte de vedere, dar ar deveni prea personal să povestim despre asta.

Chiar ieri ne-am scris și mi-a trimis o poză cu peisajul pe care-l vede de la fereasta apartamentului ei. Speră să revină pe melagurile de unde se trage bunicul ei, pentru că simte o atracție ce ține de ceva nepalpabil, de suflet.

Este oricând binevenită

18 august 2020, Serena Adler