Vreau să-i mulțumesc lui Frideric Grosz – articolul său despre Beethoven în Ungaria mi-a sugerat să scriu despre un lucru care mă urmărește de multă vreme.

Era în 1988, cu un an înainte de revoluțiile din Europa „comunistă”.  Sub pretextul unui congres am reușit să vizitez Praga împreună cu soțul meu.  Nu a fost simplu, Israelul și Cehoslovacia nu aveau legături diplomatice, pașapoartele participanților la congres au fost trimise la Paris pentru a primi vize… dar s-a aranjat.  Soțul meu, care este mare meloman, a ținut să vizităm Muzeul Mozart, cu toate că se afla destul de departe de centrul orașului.  Am luat metroul, apoi tramvaiul… și nu ne-a părut rău!

Ceea ce în zilele noastre este cartierul Smíchov, pe vremea lui Mozart era o zonă rurală, cu dealuri acoperite de vii.  Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea devenise „la modă” și din ce în ce mai mulți orășeni înstăriți își făceau acolo reședințe de vară, mai ales că nu era prea departe, se putea ajunge în mai puțin de o oră cu trăsura.  Vila Bertramka, cea care adăpostea muzeul, fusese casa de vară a familiei Dušek.  František Xaver Dušek era un destul de obscur compozitor și profesor de pian, iar soția lui, Josepha, era o cântăreață vestită la vremea ei.  Vila pare cam grandioasă pentru asemenea oameni; gurile rele spuneau că un „admirator” al Josephei ar fi contribuit la achiziționarea ei…

Mozart o cunoștea pe Josepha Dušek și pe soțul ei încă din tinerețe, de la Salzburg.  Erau buni prieteni.  (Unii spun că între Mozart și Josepha nu a fost numai o prietenie nevinovată, alții că Josepha ar fi fost mai mult decât o admiratoare devotată.  Cine știe?)  În 1787, când Mozart a venit la Praga pentru premiera operei Don Giovanni, Josepha l-a invitat pentru câteva zile la vilă, pentru a termina în liniște opera.  În semn de mulțumire, Mozart i-a dedicat aria Bella mia fiamma, addio. 

Se spune că Mozart îi promisese Josephei o arie, dar pentru că el o tot amâna, ea l-a încuiat într-o cameră, spunându-i că nu-i dă drumul până nu termină aria, iar el, supărat, i-a scris dinadins o piesă extrem de greu de interpretat.  Doi ani mai târziu a revenit, pentru premiera încă unei opere, La clemenza di Tito.  Prietenia dintre cele două familii s-a păstrat și după moartea lui Mozart, soții Dušek i-au dat adăpost văduvei lui cu doi copii, iar Fr. X. Dušek i-a dat lecții de pian fiului lui Mozart, Karl Thomas.  Acesta era un bun pianist, dar până la urmă a renunțat la cariera muzicală, devenind funcționar în administrația austriacă.  Din păcate s-a stins fără urmași…

De fapt nu există nicio atestare documentară că Mozart ar fi stat în vila Bertramka. Poveștile îi aparțin lui Karl Thomas Mozart, dar probabil că le auzise și el de la alții, pentru că pe atunci abia ieșise din scutece…

După moartea soțului ei, Josepha a fost nevoită să vândă casa. Timp de o sută de ani ea a fost proprietate privată, până când a fost donată fundației Mozarteum din Salzburg, apoi a ajuns în posesia Societății Mozart din Praga, care a renovat-o și în 1956 a fost deschisă publicului ca muzeu.

Ceea ce am văzut noi au fost niște interioare minunate, cu mobilă de epocă și un pian pe care se spunea că a cântat însuși Mozart, tablouri, o expoziție de instrumente muzicale de pe vremuri. Era și o mică sală amenajată pentru concerte de cameră.  Peste tot se auzea în surdină aria Bella mia fiamma, addio, compusă chiar acolo.  M-au trecut fiorii văzând o cutiuță cu o șuviță din părul lui Mozart.  Muzeul era foarte impresionant – cu toate că am oarecare dubii asupra autenticității exponatelor, e greu de crezut că ar fi rămas în casă timp de peste 100 de ani și nu am găsit informații asupra provenienței lor.

Cu vreo treizeci de ani mai târziu ne-am gândit să revizităm muzeul.  A fost o experiență foarte ciudată.  Ne aminteam cam pe unde se află, am coborât din tramvai și… parcă îl înghițise pământul!  Nu se vedea niciun indicator!  Am rătăcit prin cartier, i-am întrebat pe localnici și cu mare greutate am regăsit muzeul, dar a fost o dezamăgire cruntă.  Grădina era părăginită, clădirea se afla într-o stare deplorabilă, cu tencuiala căzută.  Muzeul era deschis, dar înăuntru nu se mai afla nimic, cu chiu, cu vai încropiseră o expoziție despre Hasse, un compozitor minor, contemporan cu Mozart…

Iată o fotografie din ianuarie 2017:

Ca explicație am găsit doar un anunț adresat vizitatorilor, care spunea:

După decenii în care vila Bertramka a fost ocupată de instituții de stat și de alți locatari, clădirea a fost restituită Societății Mozart în decembrie 2009 – dar jefuită de tot conținutul.  Locatarii (Muzeul Național, Primăria sectorului 5 și firma „Comenius”) au scos toate exponatele, chiar și pe cele care erau proprietatea Societății Mozart. Muzeul Național a comunicat Societății Mozart că putea încerce să-și recupereze proprietatea pe cale judiciară.  Din fericire alte instituții au împrumutat din materialele lor și Bertramka și-a putut redeschide porțile în 2010.  Societatea Hasse, care îl comemorează pe compozitorul J. A. Hasse, își serbează în 2010 centenarul.  La vremea lui, Hasse l-a sprijinit pe tânărul Mozart și acum Societatea Hasse sprijină Societatea Mozart.

Din comentariile publicate pe TripAdvisor se vede că muzeul a fost închis definitiv la sfârșitul anului 2016.  De multă vreme încerc să aflu ce s-a petrecut în realitate.  Pe internet există doar frânturi de informații.

www.mozart.com/en/blog/all/sights/villa-bertramka/

În anii 1980 s-au exercitat presiuni asupra Societății Mozart să transfere muzeul în proprietatea Primăriei, ceea ce s-a întâmplat în 1986.  Clădirea restituită în 2009 era o epavă.  Lipseau nu numai exponatele, dar și mobila, lămpile, caloriferele, mobilierul din bucătărie „și multe altele”. Magazia care adăpostea arhiva Societății Mozart era total părăginită și înăuntru își găsise adăpost o familie de jderi!  Societatea Mozart din SUA a creat organizația Prietenii Bertramkăi, care să adune fonduri și să sprijine Societatea Mozart din Cehia la restaurarea clădirii și a muzeului.

www.moderndaymozartian.com/2018/01/praguers-no-longer-understand-mozart.html  

Pare absurd, dar Prietenii Bertramkăi nu au reușit să facă nimic, pentru că Societatea Mozart din Cehia a refuzat să colaboreze!  Câteva persoane particulare au încercat să salveze ce se mai putea salva, pentru că în absența unor măsuri drastice, clădirea amenință să se dărâme!  Muzicologul și jurnalistul H. C. Robbins Landon și istoricul arhitecturii David Bahlman au contactat Centrul Cultural Ceh din New York și Ambasada Cehiei din Washington, D.C.  Ca răspuns au primit numai regrete, dar nimic constructiv. 

Povestea este foarte ciudată, pare că „e ceva putred în Danemarca”, dar ce?  Mister!

În iunie 2017 a început să miște ceva – s-a reparat fațada, s-a îngrijit puțin grădina – și atât.  Acțiunea a fost documentată într-un videoclip – la început se văd imagini din grădină și din interior.  

Poate că există totuși o rază de speranță.  Anul trecut ministrul culturii a declarat vila Bertramka monument cultural de importanță națională.  Poate acum va fi reabilitată cu ajutorul statului.  Dar despre soarta exponatelor nu se știe nimic.  Cine știe în ce colecție privată au ajuns?  Sic transit…

Întâmplarea face că avem un prieten care locuiește prin apropiere și povestea îl necăjește și pe el.  La rugămintea mea s-a dus la fața locului – vila este mai departe închisă și toate încercările lui de a afla o explicație au dat greș.

Hava Oren