Statutul unic, prosper, neutru și stabil al Elveției este bine cunoscut opiniei internaționale. Totuși, în prezentul articol aș dori să trec în revistă, spre deliciul cititorilor, câteva particularități și curiozități șocante, bizare sau excentrice, ca să mă exprim diplomatic.

Celebra Confoederatio Helvetica este o republică federală formată din 26 de cantoane autonome, cu patru limbi oficiale: germana, franceza, italiana și retoromana, înrudită cu limba română. Consiliul Federal – guvernul și Adunarea Federală – Parlamentul își au sediul la Berna. Fiecare canton are propria sa constituție, legislatură, guvern și curți de justiție. Aviz amatorilor supracentralizării statale, care și-a dovedit în timp lipsa de eficacitate și flexibilitate, în dauna cetățenilor și a intereselor local-regionale.

Elveția cuprinde trei mari regiuni lingvistice și culturale: germană, franceză,și italiană, la care se mai adaugă văile vorbitoare de retoromană. De aceea elvețienii, deși predominant germanofoni, nu formează o națiune în sensul unei identități etnice și culturale. Sentimentul de apartenență la o țară comună se bazează pe un fundal istoric, pe valori comune: federalismul, democrația și simbolistica alpină. Înființarea Confederației Elvețiene este datată prin tradiție la 1 august 1291, când se sărbătorește și ziua națională.

Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată — nu a mai fost în stare de război din 1815 — și a aderat la Națiunile Unite abia în 2002. Ea însă duce o politică externă activă și este frecvent implicată în procesele de pace din toată lumea. În Elveția s-a născut Crucea Roșie și tot aici își au sediul mai multe organizații internaționale, inclusiv cel de-al doilea birou ca mărime al ONU. La nivel european este membră fondatoare a Asociației Europene a Liberului Schimb și face parte din Spațiul Schengen, deși nu este membră a Uniunii Europene și nici a Spațiului Economic European.

Elveția excelează prin democrația participativă, prin tradiția referendumurilor pentru rezolvarea problemelor locale și federale, respectiv prin conducerea federală colectivă, renumitul Consiliu Federal Elvețian. Cancelarul federal este numit doar pentru un an, tocmai pentru a nu prinde rădăcini administrative sau de putere.

Consiliul Federal Elvețian (Bundesrat în germană, Conseil fédéral  în franceză, Consiglio federale în italiană și Cussegl federal svizzer în retoromană) este un consiliu de șapte membri care conduce Elveția, asumându-și împreună puterile unui șef de stat federal. Lor li se adaugă un cancelar federal. Împreună ei formează un grup de opt persoane care este organismul colectiv de conducere elvețian. Fiecare membru al consiliului este și șeful unui departament, având simultan și funcția executivă a unui ministru. Rând pe rând, prin rotație, fiecare membru devine președintele confederației pentru un an, unde are mai multă putere executivă și reprezentativă decât ceilalți șase membri.

Elveția este una dintre cele mai bogate țări din lume după PIB pe cap de locuitor și are cea mai mare bogăție pe cap de persoană adultă în termeni de bunuri financiare și nefinanciare din toate țările lumii. Zürich și Geneva au fost clasate pe locurile doi, respectiv opt în clasamentul calității vieții. Țara este pe locul al 19-lea în lume ca PNB și pe locul treizeci și șase după paritatea puterii de cumpărare. Este al douăzecilea cel mai mare exportator și al optsprezecelea cel mai mare importator de bunuri.

Imaginea idilică a țării alpine, cu pășuni verzi, creste înzăpezite, hoteluri de lux, pârtii de schi, telecabine, poteci turistice, vaci care pasc atemporal, ciocolată și produse lactate de înaltă calitate, ceasuri de marcă, cuțite militare, trenuri speciale care ajung pe vârfuri de munte, bănci superbogate, elite globalist-oculte constituie doar un strat al realității. Pe lângă statutul de putere bancară mondială, Elveția este și o putere militară redutabilă, sediul celor mai importante organisme internaționale precum ONU, FAO etc, un stat cu industrii de vârf, superdigitalizat, placă turnantă a diverselor servicii secrete și lobbyuri cu influență globală.

Să trecem acum la realizări, curiozități, picanterii și ciudățenii specific elveține.

*Din totalul de 8.525.611 de suflete în 2018, 22% erau rezidenți străini și numărul lor este în creștere în raport cu numărul total de locuitori. Dintre rezidenți, cei mai mulți sunt italieni 17,3%, urmați de germani 13,2%, apoi de balcanici din Serbia și Muntenegru 11,5%, portughezi 11,3%, din Sri Lanka 9,5% etc. Această tendință demonstrează vocația internațională a Țării Cantoanelor.

*Femeile au primit drept de vot doar în 1971, Elveția fiind una din ultimele state din lume care au acordat acest drept. Întârzierea este explicabilă prin tradiționalismul catolic al zonelor alpine.

*Elveția nu are o religie oficială de stat, deși majoritatea cantoanelor recunosc culte oficiale. Din totalul populației, 38,8% sunt romano-catolici, mai ales în regiunile locuite de germani și italieni, 30,9% protestanți în zonele locuite de francezi și în orașele mari, 20,1% fără religie, 5,7% confesiuni asiatice, 4,7% islamici. Ponderea însemnată a celor fără religie, aflată în continuă creștere, atestă modernitatea tot mai evidentă a societății elvețiene, respectiv profilul ei supraetnic.

*În cazul unui eventual război nuclear, Elveția dispune de buncăre capabile să găzduiască întreaga populație timp de un an și să o întrețină alimentar și medical.

*Doctrina militară a Elveției este asemănătoare cu cea a Israelului: serviciul militar este obligatoriu la 19 ani, iar serviciul de rezervă până la 34 de ani, în unele cazuri până la 50 de ani. Femeile pot presta serviciu militar în mod voluntar. Rezerviștii păstrează armele și echipamentul de bază acasă, putând fi convocați oricând pentru prestarea câtorva săptămâni de serviciu. Datorită situației de pace stabile din Europa, opinia publică a exercitat presiune asupra guvernului elvețian până s-a ajuns la reforma „Armata XXI”, adoptată prin referendum în 2003. Astfel, efectivele armatei s-au redus de la 400.000 de militari, la 200.000, dintre care 120.000 în serviciul activ și 80.000 în rezervă.

*Din cauza dimensiunii reduse ale țării (41.290 km²), piloții militari nu pot atinge viteze supersonice în timpul antrenamentelor. De aceea s-a încheiat un acord cu Franța, care le deschide o parte a spațiului ei aerian.

*În cazul unui conflict militar, Elveția pune accent pe defensiva în munți, în primul rând prin blocarea căilor de acces spre interiorul teritoriului cu un număr redus de soldați. Multe tunele și autostrăzi sunt dotate cu tuburi de oțel care pot fi ridicate cu telecomandă. Tăierea copacilor de pe marginea autostrăzilor permite blocarea completă a drumurilor. Porțiunile drepte ale autostrăzilor pot fi folosite drept piste de decolare și aterizare ale aviației militare. Tancurile și vehiculele blindate pot fi mobilizate într-o oră în punctele strategice de acces. Deși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial Germania a avut un plan de invadare a Elveției, în cele din urmă Hitler a renunțat la el, tocmai datorită forței armatei elvețiene.

*Toate autovehiculele din Țara Cantoanelor arată ca și cum ar fi noi, deoarece guvernele locale dau amenzi usturătoare celor care nu-și întrețin mașinile.

*Ajutorul de șomaj se plătește timp de doi ani și include și concediul plătit. Record de protecție socială, nu doar demagogie electorală!

*Sistemul de transport este extraordinar de modern, fiabil și punctual, în special cel feroviar, având o densitate și fluiditate deosebită în condițiile reliefului montan. Abonamentele sunt relativ ieftine și sunt interconectate pe trenuri, autobuze și vapoare.

*Urinarea din picioare este absolut interzisă după orele 22 pentru că face zgomot și deranjează vecinii. Discriminare sexuală vădită…

*Cetățenii care au câini trebuie să plătească o taxă anuală foarte pipărată. În caz contrar, până nu demult câinii erau uciși de autoritățile locale. După proteste vehemente, în condițiile neplății, câinii sunt luați cu forța și depuși în adăposturi speciale.

*Din 2005 s-a promulgat o lege federală după care animalele de casă nu pot fi ținute în cușcă și nu pot fi lăsate singure. Drepturile animalelor echivalează cu cele ale omului.

*Duminica este sacrosanctă, dedicată exclusiv odihnei. Ca urmare, duminica este interzis să tunzi gazonul, să faci baie noaptea sau să întinzi rufele afară.

*După ce s-a constatat un influx masiv de turiști germani pe bicicletă sau pe schiuri, goi pușcă, s-au luat măsuri drastice, mai ales în cantonul conservator Appenzell, unde cei surprinși în costumul lui Adam sunt amendați cu 250 CHF sau pedepsiți cu două zile de închisoare.

*Din 2013 este interzis să-ți speli mașina în curte sau în garaj cu furtunul, sau pe malul vreunui râu sau lac. Poluarea apelor este luată foarte serios și făptașul primește o amendă astronomică.

*Nimeni nu are voie să recite poezii în timpul schiului pe pârtie, pentru a preveni accidentele. Unde-i lege, nu-i tocmeală! Poeții sunt tolerați doar mai la vale…

*Din motive destul de obscure, teama colectivă de un conflict nuclear a rămas foarte puternică în sânul societății elvețiene. Astfel, fiecare casă particulară, familială, vilă sau construcție civilă trebuie să aibă un adăpost antiatomic, foarte costisitor și bine pus la punct tehnic.

*Elvețienii consumă droguri ușoare, ceea ce guvernului federal nu-i este pe plac. Din 2012 s-a liberalizat și dezincriminat consumul și distribuirea de droguri ușoare pe bază de canabis, printr-o legislație foarte stufoasă. Autoritățile elvețiene aplică amenzi dure celor cu THC (tetrahidrocanabinol) în sânge peste 1%, pe când în EU sancțiunile pornesc de la 0,2%, dar ele sunt mult mai mici.

*Laptele este băutura națională, vacile sunt adevărate simboluri helvetice, iar industria alimentară extrem de dezvoltată, concernul multinațional Nestlé de pildă, folosește lapte până și în băuturi răcoritoare și sucuri, nemaivorbind de ciocolată și bomboane.

***

Dincolo de stereotipia „norocului istoric” al Elveției și de invidia că în ultimii trei patru sute de ani toți bogătașii lumii și-au ascuns sau și-au salvat averile în seifurile băncilor elvețiene, nimeni nu neagă excelența statului alpin în toate domeniile, începând de la turism până la industriile de vârf. Această performanță s-a realizat prin descentralizare, eficiența unităților administrative mici, locale, luarea deciziilor la nivel local sau direct prin referendum cu vot direct al populației, prin inexistența meseriei de politician, doar a tehnocraților care îndeplinesc funcții administrative pe termen scurt, crearea unor avantaje finaciar-bancare majore pentru toți cetățenii lumii (dictatori, politicieni căzuți, miliardari, azilanți, mafioți – toți au conturi secrete în băncile elvețiene) și renunțarea la etnicitate, limbă sau religie în rezolvarea problemelor comune.

Norocul colectiv a fost creat conștient, prin muncă asiduă, organizare, pragmatism, responsabilitate și lepădarea de conștiința primatului etnic, religios sau al oricărei apartenențe individuale. Țara Cantoanelor constituie în esență o victorie a spiritului colectiv !

George Vigdor

Surse: Wikipedia

The Culture Trip – 16 august și 20 septembrie 2017

Business Insider – Gerb Habermann