Lucian Herşcovici (Ierusalim)

Semne începuseră să apară mai înainte, cam de Pesah, atunci când arabi din Jaffo începuseră să agreseze evrei în Jaffo şi chiar Tel Aviv, trăgându-le palme. Apoi s-a extins la Ierusalim, arabi agresând evrei religioşi paşnici pe drum spre Kotel, la rugăciune. Paralel a apărut şi problema în cartierul Sheikh Jarrah, care era în curs de judecată şi cercetare de mult timp. Tribunalul – cunoscut pentru ideile de stânga ale multor judecători – a dat dreptate tocmai evreilor proprietari, ca să-şi recapete bunurile, la fel cum a dat dreptate unor proprietari arabi în alte cazuri, când s-a ajuns la evacuarea unor cartiere din așezări evreiești. Deși lucrul nu a plăcut multor cetăţeni evrei şi nu era nicio justificare practică, ci dimpotrivă, evacuarea a fost făcută şi casele demolate. Dreptatea este una singură. Nu se poate ca cineva care a luat casa cuiva pe nedrept să capete recunoaștere oficială numai pentru că este arab sau minoritar şi să producă teamă socială amenințând cu conflict armat. Asta înseamnă nedreptate însoțită de teroare, ceea ce nu trebuie să fie permis într-un stat de drept, mai ales că fuseseră propuse soluții de compromis, dar arabii respectivi le-au refuzat, probabil sub influenţa liderilor lor, care au folosit ocazia. A se supune acestor lideri este interzis; dacă se cedează o dată, vor urma alte dăţi, mai grav.
Să ne amintim şi de faptul că Războiul de Independenţă al Israelului nu s-a încheiat in anul 1948. E trist, dar acest război continuă până astăzi, cu intermitenţe datorate încetării focului în unele perioade, dar starea de beligeranţă continuă. Existenţa Statului Israel este ameninţată, nu este recunoscută de arabii palestinieni şi de o mare parte a lumii arabe şi musulmane, cu excepția câtorva ţări care au încheiat pace cu Israelul.

Eva Grosz (Holon)

La Holon, ieri seara la ora 9 și azi dimineața la ora 3 au fost rafale interminabile de rachete, care s-au soldat cu răniți și case distruse. O rachetă a căzut pe un autobuz în oraș. Noi am ieșit în casa scărilor, întrucât casa noastră e mai veche şi nu are adăpost din beton.  

Exploziile s-au auzit de aproape. La ora trei dimineața, mame cu copii în brațe, noi cei mai vârstnici și alţi câţiva vecini ne-am întâlnit în casa scărilor, fiecare buimac și mulțumit atunci când zgomotele au încetat. 

Acum am simțit și noi puțin din ce simt de ani de zile cei care locuiesc în jurul Fâșiei Gaza. Gaza este liberă de mulți ani; liberă să construiască fabrici și spitale cu banii pe care îi primesc din țările arabe și cu ajutorul umanitar al Israelului. Dar ei au un singur scop – să lichideze Israelul. Hamas este o organizație teroristă care trebuie să dispară de pe fața pământului! Nu să primească ajutoare umanitare și materiale de construcție din Israel, din care ei construiesc tunele de unde atacă. Sunt înarmați până în dinți și au mijloace de a ucide de mare precizie. Șeful lor vorbește din Qatar, unde e în siguranță. 

Eu nu sunt un om care dorește război. Israelul nu vrea război. Dar ei vor acest lucru, indiferent cine e la conducerea Israelului și indiferent de promisiunile făcute de fiecare dată la sfârșitul unui conflict.

Doar că acest lucru nu va fi recunoscut de restul lumii… Rămâne speranța. 

Veronica Rozenberg (Haifa)

Nu-mi amintesc să fi existat vreodată un atac atât de violent de rachete în oraşe care nici nu sunt chiar atât de aproape de Gaza, ca de exemplu Ashdod și Ashkelon. La fiecare 2-3 minute locuitorii sunt sub ameninţarea unui nou atac. Oamenii sunt dezorientaţi. Au fost lovite câteva clădiri în aceste oraşe, o şcoală, maşini (din fericire goale) – puțina lumea care circulă pe drumuri iese din maşină în momentul în care sună alarma şi încearcă să-şi găsească un adăpost întinzându-se pe pământ.

Același lucru se întâmplă şi în magazine și locurile în care oamenii îşi fac aprovizionarea.

Deşi armata a făcut câteva raiduri asupra Fâşiei Gaza, tehnologia arabilor (Hamas sau Jihad Islamic) s-a perfecţionat într-o asemenea măsură încât se pune întrebarea cum de a trecut totalmente sub ochii celor care trebuiau să supravegheze acest lucru?! Probabil şi cantităţile de explozive care pot fi încărcate de o singură rachetă sunt cu mult mai mari, deci rachetele sunt mai periculoase.

Avem un guvern provizoriu care îşi va menţine poziţia până la punerea pe picioare a unui nou guvern. Guvernul actual e condus de două personalităţi între care există o tensiune uriaşă, şi de multă vreme

Nu cred că a existat vreodată o asemenea situaţie gravă şi, mai ales, care pare să lase populaţia de izbeliște…

Nu-mi amintesc ca în anii în care partea sudică a Israelului se afla sub ameninţare să fi trecut atâta timp fără ca intervenţiile – momentan punctuale – ale armatei israeliene să nu-i fi determinat pe inamici să oprească ostilităţile.

Marţi, 11 mai, ora 20:45. Din acest moment se trage intens asupra orașelor Tel Aviv, Herzlia, Rehovot, Ramat Aviv, Holon, Petach Tikva, Yafo. La Holon a fost lovit un autobuz, dar nu au fost victime. Ulterior s-a dovedit că informaţia era greșită, în realitate au fost destui răniți. O parte au fost evacuați la spitale.

Nu cred că am mai asistat vreodată la o asemenea intensitate de trageri asupra Israelului, este incredibil că, deşi forţele aeriene au făcut şi continuă să facă raiduri asupra oraşului Gaza şi chiar au bombardat două blocuri de peste 10 etaje, iar forţele terestre (tancuri şi infanterie) se află la graniţă, şi poate au şi tras punctual în direcţia Gazei, Israelul nu pare a controla situaţia.

Se vorbeşte că lipsa de control este determinată şi de situaţia politică, de neputinţa acestui guvern, în care se vorbeşte de o prăpastie foarte adâncă între cei doi conducători, Netanyahu şi Gantz.

În două zile au fost trase peste 300 de rachete dinspre Gaza (astăzi, a treia zi, peste 600), cu o putere explozivă şi de direcţionare semnificativ mai mare decât cele din trecut. Se pare că sistemele de interceptare a rachetelor (Cupola de fier) funcţionează doar parţial. Deşi se vorbea de 90%, capacitatea de interceptare pare să atingă 50% – desigur că e mai bine decât dacă nu ar fi fost deloc.

Se aud “glasurile” sirenelor, care dau alarma în timpul transmisiei la televizor, jurnaliştii stau în diferite locuri (apărate, sper), de unde transmit ştirile. Încerc să mă gândesc şi sper că israelienii pe care îi cunosc se află la adăpost şi reuşesc să facă faţă acestui atac masiv, de dimensiuni care nu au mai existat aici.

Lipseşte cu desăvârşire orice autoritate israeliană care ar putea să conducă în mod eficient și relevant această campanie. Unii dintre cei care au o părere, după cum se transmite la mass-media, sunt preocupaţi de a distruge pe unii dintre conducătorii palestinieni, cei care reprezintă creierul atacurilor şi al acţiunilor organizate pentru a distruge tot ce le-ar sta în putinţă, în această ţară a Israelului.

Rachete la Tel Aviv:

https://www.ynetnews.com/article/H100WHVOdO#autoplay

Theodor Toivi

Privesc stupefiat pe TV imagini traumatizante. Citesc pe internet :„Kristallnacht în Lod”: stare de urgență în timp ce mulțimile arabe au incendiat sinagogile”. Linşaj. Automobile în flăcări. Se repetă situația din 1929, 1945-48.  Aparent poliția are mâinile legate de o justitie atemporală. Politicienii, măcinați de lupte interne, nu rezolva situaţia.  Presupun că acum tineri evrei, aflați într-o situație politică similară, se vor organiza într-o “Nouă Haganah”, “Noul Palmmach și foarte probabil “Noul Stern” sau “Noul Lehi”. Potrivit doctrinei Jabotinsky, tinerii evrei își vor organiza astfel autoapărarea. Va apărea un nou Daian, Begin, Rabin, Sharon și foarte probabil un nou Rav Kahana.  Posibil ca noii conducători să decidă, ca în trecut, transferul acelei părți din populație care nu poate coexistă în mod pașnic cu evreii.

Un asemenea scenariu care în ziua de azi poate fi considerat aberant, se poate întâmpla, din păcate într-un viitor apropiat sau depărtat?

George Schimmerling (Ramat Yishai)

(preluare de pe pagina de Facebook a autorului)

La început părea că e vorba doar de o dispută imobiliară. Patru familii arăbești trebuiau evacuate dintr-un cartier din Ierusalimul de Est. Locuințele lor fuseseră revendicate de o organizație religioasă evreiască. Ea pretindea că le cumpărase de la fostul proprietar. Disputa era atât de complicată, încât se judeca în instanță de câțiva zeci de ani. Oricine avea ochi să vadă putea înțelege că acesta e praful de pușcă. În Israel și mai ales la Ierusalim, cartierele mixte nu au fost niciodată o idee bună, mai ales atunci când sunt locuite de fanatici. Hamas sesizează că aici „e rost de cafteală”. Hamas era în cădere liberă de când Autoritatea Palestiniană anulase alegerile pentru Parlamentul Palestinian pe care Hamas era sigur că le va câștiga. În cădere liberă este și premierul Netanyahu, care e pe punctul de a fi înlocuit, căci nu a reuşit să-și asigure majoritatea parlamentară. Pescuitorul în ape tulburi, Itamar Ben Gvir, îi sugerează că poate organiza ceva. Netanyahu ezită, dar apoi îi dă undă verde. În fond ce are de pierdut? Itamar Ben Gvir, fascistul periculos, începe o serie de provocări în cartierul arab din Ierusalimul de Est. Își mută acolo biroul. Cere să fie apărat de poliție. Hamas nu rămâne indiferent și lansează un ultimatum, care bineînțeles nu este respectat.

De aici începe plonjonul pe toboganul realității. Doar că la baza toboganului nu este apă. Este foc. Tot mai mult foc. Hamas şi-a îndeplinit obiectivul. Trăgând asupra orașelor israeliene, s-a consfințit definitiv ca fiind singurul reprezentant legitim al palestinienilor. Oricum, evreii înțeleg doar forța. Netanyahu și-a atins și el obiectivul. Va rămâne deocamdată la putere, căci oricum arabii înțeleg doar forța. Prețul puterii, ca de obicei, îl plătesc oamenii nevinovați.

Editori Baabel