Recunosc, sunt un cafegiu inveterat, aș putea spune dependent, și dacă vreodată mi-ar veni în cap năstrușnica idee de a înceta – chiar și pentru o zi sau două – obiceiul ăsta, pe care l-am căpătat foarte devreme, odată cu începutul studiilor medicale, fără discuție că aș da de belea.

De fapt obiceiul l-am moștenit odată cu numele de familie, întrucât în casa părinților mei se bea cafea, deși cred că băutura preferată a părinților mei era, totuși, ceaiul.

Pentru mine cafeaua a devenit o a doua natură chiar din primii ani ai tinereții. Nu am început să beau cafea ca să-mi prelungesc orele de activitate pe contul celor de somn. Ba mai mult, îmi amintesc perfect că într-o seară, în plină sesiune de examene, hotărâsem să beau două cești de cafea, una după alta, sperând că voi putea continua să învăț după miezul nopții, și m-am trezit la un moment dat dintr-un profund și binefăcător somn, cu capul pe tratatul care trebuia parcurs cu atenție și seriozitate.

Treptat, cafeaua a câștigat un loc important în tabieturile mele zilnice. Cum ziceam, n-am idee cum m-aș simți dacă n-aș mai ingera produsul, pentru că nu am niciun motiv să încerc. Mie mi-e bine cu cafeaua care o beau de trei ori pe zi: dis-de-dimineață, pe la mijlocul zilei și după amiază.

Procesul de producție pe care îl folosesc va urma mai jos.

În ceea ce mă privește, ar mai fi ceva de menționat. După cum se știe, cafeaua vine din Etiopia (unde păstorii au observat la capre efectul excitant al ingestiei de boabe de cafea) și a fost transportată în deșertul saudian, de unde a devenit cunoscută sub numele de coffea arabica. Și aici vine amănuntul care mă tușează personal: musulmanii cred în legenda după care cafeaua a fost oferită omenirii, la cererea lui Mahomed, și adusă pe pământ de… îngerul Gabriel (Jibril în limba lor). Așa-i că acum totul devine clar?!

Indiferent dacă Mahomed și Gabriel s-au înțeles sau nu, acest obicei s-a instalat demult în toată lumea și dacă există ceva care uniformizează populația globului în ceea ce privește obiceiurile și gusturile, acesta e consumul ubicuitar de cafea, indiferent de venitul anual pe cap de locuitor. Cum aș declara dacă aș mai trăi acolo de unde am fugit ca de molimă? Cafegii din toată lumea, uniți-vă!

De aceea întrebarea care-se pune e scurtă: de ce? Nimeni nu se întreabă de ce omenirea consumă alcool, răspunsul e cunoscut de toți. Dar cafea?!

N-aș pune mâna-n foc că plăcerea de a bea cafea provine din gustul ei. Cafeaua e amară, iar zahărul sau îndulcitorul nu fac decât să atenueze senzația de amărăciune cu care s-au obișnuit de mult papilele gustative ale fiecăruia.

Poate că obiceiul are la bază efectele pozitive ale cafeinei. Ei i se atribuie efecte superbe, cum ar fi prelungirea orelor de trezie, precum și îmbunătățirea stării de spirit și a cognitivității. Mai mult, unele studii indică efectul pozitiv al cafeinei în prevenirea unor grave maladii, cum ar fi Alzheimer sau Parkinson.

Tare aș vrea ca cele de mai sus să fie și adevărate, dar nimic nu e dovedit fără semne de întrebare. Așa că din acest punct de vedere îmi voi lăsa cititorul în plină neștiință și nesiguranță, cu speranța că o dată și o dată vom putea primi un răspuns clar.

Dar povestea nu se termină aici – cafeina poate avea și efecte negative asupra consumatorilor. Efectul cafeinei este individual și de aceea doza maximă de cafeină permisă pe zi nu poate fi stabilită. Literatura de specialitate nu e unanimă în ceea ce privește efectele negative ale consumului de cafea.

Și pentru că am intrat în acest subiect, de ajuns de dificil, va trebui să mă refer înainte de toate la concentrația de cafeină în cafea. O ceașcă de cafea ”clasică” conține cam 30-40 mg cafeină, un espresso cam 65 mg, iar un double espresso peste 80 mg.

Până aici lucrurile sunt clare, dar de aici se înmulțesc semnele de întrebare, pentru că datele pe care le-am găsit se cam bat cap în cap.

Unii susțin ca 400 mg cafeină pe zi este doza maximă care nu e urmată de efecte secundare. Alții, însă, consideră 1000 mg ca doza peste care apare intoxicația cu cafeină, ceea ce mie personal mi se pare exagerat.

Însă cum spuneam, efectul cafeinei variază de la un individ la altul, așadar doza periculoasă e funcție de organismul individului. Pe lângă aspectele genetice și metabolice, diferența depinde și de ritmul de dispariție a cafeinei în sânge. De obcei timpul de înjumătățire este de 3 – 5 ore, dar acest interval nu e literă de lege, ca aproape orice în medicină (și în viață).

Oricum, importantă este decelarea momentului când nivelul sanguin al cafeinei devine periculos, ceea ce e simplu, odată ce se cunosc simptomele intoxicației: respirație rapidă, grețuri și vărsături, halucinații, palpitații, convulsii și în cazuri grave comă.

Punctul pozitiv este că simptomele intoxicației cu cafeină nu apar toate deodată, și primele semne obligă la încetarea ingestiei de cafea (sau ceai, pentru că și ceaiul conține cafeină!) și la nevoie apelarea la ajutor profesional.

Și acum e momentul să părăsesc tărâmul generalităților și să trag spuza pe turta mea.

Aminteam mai sus subiectul procesului de producție. Ei bine, sunt dispus să fiu considerat primitiv, înapoiat, un fel de Moș Teacă din secolul trecut, dar eu continui să beau doar… cafea turcească!

Pentru cei care n-au avut norocul (sic!) să se nască în aceeași perioadă cu mine, o aducere aminte: cafeaua turcească este cea făcută într-un ibric pus pe foc, în care se introduce apă (măsurată exact!), cafea într-o cantitate după gustul celui care o va bea, și o substanță îndulcitoare, doar atât cât să micșoreze gustul amar, deși unii o beau fără niciun adaos. Ibricul se pune la foc mic, conținutul se amestecă continuu cu o linguriță și procesul este opreit în momentul apariției primelor bule de aer care indică temepratura de 100 grade, altminteri lichidul poate să dea în foc, cu consecințe extrem de neplăcute: murdărirea aragazului, pierderea unei anumite cantități din cafea, dar mai ales dispariția aproape totală a ”caimacului”, acea fină peliculă maronie care conferă cafelei un aspect (și gust!) de operă desăvârșită.

Nu, n-am terminat. În lichidul care abia a fiert se adaugă 4-5 picături de apă, pentru a grăbi sedimentarea zațului. Prima înghițitură se ia doar după 1-2 minute, altminteri gustul e afectat de ingurgitarea unei porțiuni din zaț, ceea ce alterează plăcerea pe care trebuie s-o ai după o asemenea intensă activitate.

Știu, procesul clasic de pregătire a cafelei impune fierberea ei pe un strat de nisip încins la soare, așa cum o făceau arabii pe vremuri, și așa cum vedeam pe vremuri în Dobrogea. E greu de crezut, dar în urmă cu ani, într-un lounge de pe aeroportul din Zürich, am întâlnit un sistem de fierbere a cafelei turcești pe nisip încălzit electric!!!

Și iată că și eu merg în pas cu vremea: deja de ani de zile am înlocuit clasicul ibric pus pe foc cu unul electric, ca cel din poza alăturată!

”Aparatul”, de producție turcească, urmează cu strictețe toate etapele procesului clasic de producție, explicat mai sus, doar că fierbe în doar 75 secunde. Și la fel ca în procedeul clasic, ochii executantului trebuie să fie ațintiți asupra lichidului din ibric.

Și era să uit, cafeaua turcească nu se bea în pahare sau în cești obișnuite, ci numai în ceșcuțe ”născute” doar în acest scop.

Nu mai puțin importantă este alegerea cafelei. Fără îndoială, de gustibus non disputandum est, dar după părerea mea cea numită Mehmet Efendi în Turcia este superioară tuturor celorlalte. Dar un ”studiu” executat în propria noastră casă, folosind metoda ”blind”, ne-a adus la concluzia că nu există nicio diferență între acest tip de cafea și, de exemplu, cea etiopiană, care se găsește mai peste tot, și la un preț convenabil.

Trebuie menționat că între adevărata cafea turcească și cea obținută prin adăugarea unei lingurițe de cafea la un pahar cu apă clocotită, orice asemănare e complet întâmplătoare!

Și acum vă întreb pe dumneavoastră, băutori de cafea: oare mai e nevoie să amintesc artificialitatea utilizării așa ziselor mașini de cafea, de tot felul și la toate prețurile? Oare nu este un sacrilegiu, de a transforma o băutură a cărei preparare necesită știință de carte, experiență, dar mai ales sensibilitate aproape artistică, într-un proces în care factorul uman nu are nici cea mai mică importanță?

Într-unul din celebrele sale filme, Woody Allen e resuscitat după 200 ani, pentru a ajuta la identificarea unor personaje din secolul XX. La un moment dat i se oferă plăcerea ultimativă, și este introdus în mașina de sex. După câteva minute, în care aparatul se zguduie și scoate zgomote imposibil de reprodus, actorul iese cam ciufulit și-și exprimă părerea: ”eu cred că sistemul clasic era mult mai plăcut”!!!

Problema zilelor noastre e similară cu cea din povestea lui Woody Allen: băutorii de espresso, nespresso și superpresso nu au cunoscut, probabil, niciodată gustul unei cafele adevărate și au devenit sclavii unei tehnologii artificiale, care distruge însăși plăcerea oferită de gustul unei cafele obținute pe cale naturală. Tot ei vor mânca în curând steak-uri din carne artificială, pește sintetic, ouă obținute prin fecundare în laborator și dacă vor trăi de ajuns se vor putea ”bucura” și de mașini de sex, care vor putea fi cumpărate la supermarketul din colț, împreună cu roșiile aduse de pe lună și cartofii de pe Marte.

Eu rămân la ibricul meu, la lingurița care amestecă lichidul ce devine cafea, și la caimacul fără de care o cafea, pur și simplu, nu-și mai are rostul…

Gabriel Ben Meron