Dacă ne gândim la începuturile sionismului, mișcarea care urmărea întoarcerea evreilor în țara strămoșească și întemeierea unui stat independent, ne gândim desigur la Theodor Herzl, la Primul Congres Sionist de la Basel (1897) și la primii imigranți evrei stabiliți în Palestina încă din anii 1880 care, cu mari sacrificii, au înființat primele colonii agricole.  Dar acest mod de a privi lucrurile este foarte simplist, pentru că în Țara Sfântă trăiau evrei și înaintea anilor 1880, iar ideea de renaștere evreiască în Palestina a apărut cu peste o jumătate de secol înaintea lui Herzl.

Când răscoala lui Bar Kochba (132 – 136 e.n.) a fost înfrântă, mulți evrei au fost măcelăriți, înrobiți, deportați, sau au fugit.  Populația evreiască din Țara Sfântă s-a redus dramatic, dar ea nu a dispărut; un număr restrâns de evrei au rămas mai ales în așezările din Galileea, dar și la Hebron, Gaza etc.  Romanii le-au interzis să calce în Ierusalim, dar începând cu perioada bizantină (438 e.n.) la Ierusalim a existat o prezență evreiască neîntreruptă timp de vreo 16 secole.  De fapt se poate spune că prezența evreiască în Țara Sfântă nu a încetat niciodată.  Iată doar unele repere:

– În jurul anului 400 a fost încheiată redactarea primei versiuni a Talmudului, la Cezarea și Tiberias.

– Sinagoga din Kfar Bar’am, Galileea, a fost în uz cel puțin până în secolul al VII-lea.

– În 1099 evreii din Așkelon au încercat să-i răscumpere pe coreligionarii lor din Ierusalim, care au fost luați prizonieri de cruciați https://baabel.ro/2020/01/o-scrisoare-din-timpul-cruciadelor-gasita-in-gniza-din-cairo/ 

– Benjamin din Tudela, care a vizitat Țara Sfântă prin 1170, relatează că la Ierusalim sunt în jur de 200 de evrei care trăiesc lângă Turnul lui David.  Ei au acolo o boiangerie pentru care plătesc o taxă anuală regelui cruciat.  https://depts.washington.edu/silkroad/texts/tudela.html#itinerary_1

Aș putea continua mult și bine…  Dar acestea nu erau comunități viabile.  Erau formate în mare parte de oameni evlavioși, care se ocupau mai ales cu studiul și cu rugăciunile, sau din bătrâni veniți să moară în Țara Sfântă.  (Printre ei se afla și stră-străbunica mea https://baabel.ro/2016/09/amintirile-bunicului-meu-moses-zwecker/) Activitatea economică lipsea aproape cu desăvârșire și oamenii trăiau în sărăcie, din pomeni trimise din diaspora.  Aceasta nu este cea mai bună premisă pentru întemeierea unui stat independent!

Unul dintre primii care a formulat ideea renașterii naționale a evreilor în Palestina a fost rabinul Yehuda Alkalai (1798 – 1874) din Serbia.  Se trăgea dintr-o vestită familie de rabini sefarzi, stabilită de generații la Salonic.  De fapt ei se trăgeau din Spania, de unde au fost izgoniți în 1492 și continuau să vorbească limba iudeo-spaniolă (ladino).  În tinerețe, Yehuda Alkalai a plecat la Ierusalim, unde a studiat în special Kabala și misticismul, fiind apoi consacrat ca rabin.  S-a stabilit în orășelul Zemun de lângă Belgrad, întâi ca dascăl, iar de la vârsta de 27 de ani ca rabin.

Ideile lui despre revenirea evreilor în Țara Făgăduinței porneau de la premise religioase, ea era văzută ca o condiție a venirii lui Mesia și a mântuirii.  În prima sa lucrare, Șma Israel (Ascultă, Israele), publicată în 1834, el dă o nouă interpretare acestei rugăciuni de bază a iudaismului: o poruncă de a aduna pe toți fiii lui Israel într-un singur popor.  Trebuia creat un congres național care să conducă întoarcerea poporului pe pământul strămoșesc, trebuia reînființat Sanhedrinul din Ierusalim și trebuia ales un conducător politic, care va fi noul Mesia.  Bineînțeles că avea și oponenți, care îl socoteau eretic.

În altă lucrare el susținea că anul 1840 (sau 6000 în calendarul ebraic) era începutul „Zilelor lui Mesia”, în care evreii trebuie să se întoarcă în patria lor, iar dacă nu o vor face până într-o sută de ani, ei se vor întoarce oricum, dar mai târziu și după suferințe nespuse.  A fost o profeție surprinzător de exactă – din păcate!

Acestor idei mistice și utopice li s-au adăugat în curând și altele, mult mai realiste.  În secolul al XIX-lea Serbia și-a cucerit întâi autonomia și apoi independența față de turci.  Ideea de renaștere națională plutea în aer.  Au fost și alte evenimente internaționale, de exemplu pogromul de la Damasc din 1840, care l-au convins că evreii au nevoie de o țară a lor unde să se poată apăra.

Printre ideile „proto-sioniste” ale lui Yehuda Alkalai se numără și multe care au fost adoptate mai târziu de mișcarea sionistă, precum:

– necesitatea de a cumpăra pământ în Palestina, la fel cum Avraam a cumpărat ogorul și peștera din Hebron, unde a înmormântat-o pe Sara (Fac. 23: 16-18),

– dezvoltarea agriculturii pentru a ajunge la independență economică.

– unitatea națională, realizată printre altele și prin renașterea limbii ebraice,

– necesitatea de a căuta sprijinul unor evrei influenți din Europa de Vest, precum și sprijinul marilor puteri.

Ca rabin, el și-a prezentat ideile întâi sub formă de predici, apoi sub formă de broșuri și cărți.  Dacă la început a scris în ladino, a trecut mai târziu la ebraică, pentru ca lucrările lui să ajungă la un public mai larg, nu numai la comunitatea sefardă.  În anii 1850 a întreprins două călătorii în Europa de Vest, ajungând până la Londra, din dorința de a găsi adepți pentru ideile sale.  Acolo a întemeiat o asociație pentru reașezarea evreilor în Țara Sfântă – dar ea s-a destrămat curând.  Era foarte clar că Înalta Poartă nu va ceda Palestina evreilor numai ca pe „o faptă bună”, de aceea el a propus că evreii să primească autonomie în Palestina, să dezvolte țara și în schimb să plătească turcilor un tribut.  Aceleași idei le-a avut și Herzl, dar sultanul a refuzat categoric.

S-ar putea spune că rabinul Alkalai a fost un vizionar, cu idei mult mai avansate decât cele ale vremii sale.  Tocmai de aceea a avut prea puțini adepți, încercările lui au eșuat și impactul lor a fost limitat.  Poate că ar fi fost dat uitării, dacă nu ar fi intervenit un capriciu al sorții…

Printre enoriașii lui din Zemun se afla un negustor pe nume Simon Herzl, care era în relații foarte bune cu rabinul, familiile se vizitau reciproc, Simon Herzl a fost printre primii cititori ai cărților rabinului și printre cei care îi susțineau ideile.  Iar acesta nu a fost altul decât bunicul lui Theodor Herzl.  Nu există documente care să dovedească clar că Herzl a preluat ideile din casa bunicului, dar se știe că Herzl a avut o relație foarte strânsă cu bunicii lui și i-a vizitat adesea.  Deci putem numai să speculăm…

Iar rabinul Alkalai, după ce ani de-a rândul a propovăduit renașterea națională a evreilor în Palestina și reconstrucția țării, a procedat exact invers: a plecat în Palestina cu soția abia la bătrânețe, la fel ca majoritatea contemporanilor săi.  Este înmormântat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor.

* * *

În zilele noastre orășelul Zemun a devenit o suburbie a Belgradului, iar evrei nu mai are deloc.  În pragul războiului trăiau acolo în jur de 500 de evrei.  În aprilie 1941 Serbia a fost ocupată de Germania și de aliații ei și până într-un an, comandantul Gestapoului din Belgrad a raportat cu mândrie „Serbien ist judenfrei”.  (Cred că afirmația nu are nevoie de traducere!)  Puținii evrei care au scăpat cu viață au plecat în Israel.

Și totuși locuitorii de azi nu au uitat trecutul evreiesc al orășelului.  Sinagoga, cea mai veche din Serbia, mai există – dar din păcate nu mai este întrebuințată ca lăcaș de cult, ci ca restaurant și club.  Ea se află pe strada… Rabinului Alkalai.  Recent clădirea sinagogii a fost retrocedată comunității evreiești din Belgrad și ea urmează să fie transformată în centru cultural.

Iar în anul 2018 președintele israelian Reuven Rivlin a făcut o vizită oficială în Serbia și a inaugurat la Zemun încă o stradă, numită în cinstea lui Theodor Herzl.

Hava Oren

Bibliografie:

Hidden Belgrade (34): Rabbi Alkalai, Zemun and Zionism

https://herzl.haifa.ac.il/images/Item_31267259_20181113131921.pdf

https://jewish-heritage-europe.eu/2020/12/02/serbia-zemun-synagogue-returned-to-jewish-community/

https://www.jpost.com/magazine/celebrating-zionisms-roots-in-serbia-570873