Hazkara[1] – aşa numim noi, clujenii, festivitatea de comemorare a evreilor din Cluj, deportaţi la Auschwitz în 25 mai-9 iunie 1944. Decenii de-a rândul, an de an, la sfârşit de mai-început de iunie, evreii clujeni şi concitadinii lor s-au adunat în incinta sinagogii neologe (de o bună bucată de timp, redenumită Templul Memorial al Deportaţilor Evrei) pentru a-i jeli, a-i evoca şi a-i omagia pe cei pieriţi în lagărele de exterminare naziste.
Sinagoga se umplea de lume. În strana din stânga lua loc rabinul şi oficialităţile evreieşti, iar în cea dreaptă reprezentanţii clerului şi notabilităţilor locale. Se înălţau rugăciunile tradiţionale pentru sufletele martirilor fără de mormânt. Şase supravieţuitori aprindeau şase lumânări în memoria celor şase milioane de martiri ai Holocasutului, se rosteau cuvântări şi avea loc un program artistic potrivit momentului.
Am asistat de multe ori la Hazkara, ani la rând, alături de mama mea (trecută la cele veşnice, de mai bine de un deceniu). De câte ori auzeam corul cântând Es brent, unzer shtetel brent (Arde, arde orăşelul nostru), izbucneam amândouă în lacrimi, amintindu-ne de zecile de rude care au pierit gazate şi apoi au fost arse în crematoriile lagărelor naziste, pentru unica vină de a se fi născut evrei…
Cumplitul pârjol al Holocaustului a mistuit părinţii părinţilor mei, adică pe bunicii mei,precum şi nenumărate neamuri. Un anturaj familial firesc pentru alţii, dar inexistent pentru generaţia G2… Un trecut spulberat, care poate fi reconstituit, cât de cât, din crâmpeie de scrisori şi fotografii salvate miraculos, sau din amintirile celor puţini care au avut norocul să scape cu viaţă.
Hazkara nu este doar un eveniment comemorativ, ci şi o lecţie, un avertisment, o reiterare a sintagmei: Never again! Să nu se mai repete, niciodată, nicăieri, faţă de niciun popor din lume!
7 iunie 2022 – o Hazkara diferită
Şed într-una din băncile cu lemnăria recondiţionată din incinta Templului Memorial al Deportaţilor Evrei care străluceşte ca o bijuterie, vestind clujenilor: „Iată-mă, sunt vechea sinagogă neologă. Mi-am recăpătat aspectul iniţial, de acum 136 de ani, când am fost târnosită (24 octombrie 1886).”
Clujenii, sosiţi în număr mare, privesc cu admiraţie exteriorul şi interiorul lăcaşului de cult, o clădire monument istoric, emblematică pentru aspectul urbanistic general al Clujului modern din secolele XIX-XX, la care au pus umărul şi arhitecţii şi antreprenorii evrei.
În acest an comemorarea martirilor deportaţi evrei coincide cu primul eveniment public care are loc în Templul Memorial din Cluj, după mai bine de trei ani şi jumătate. Lăcaşul de cult închis în toamna lui 2018 (când a început amplul proces de renovare şi reabilitare) nu a mai putut fi redeschis din cauza pandemiei instalate în primăvara lui 2020 (care a impus şi amânarea inaugurării festive, preconizate pentru vara aceluiaşi an).
Nu cred că e o simplă coincidenţă. Sunt convinsă că lucrurile au fost rânduite astfel încât omagierea martirilor să coincidă cu exprimarea gratitudinii pentru moştenirea lor materială fără de care Templul Memorial, care le este dedicat, nu ar fi putut fi reabilitat din forţe proprii de către comunitatea evreilor clujeni. Doar valorificând terenul unde ei – miile de evrei clujeni pieriţi în Holocaust – nu au mai apucat să-şi afle odihna veşnică, am reuşit să renovăm Templul Memorial al Deportaţilor, să reabilităm şi să amenajăm Complexul Evreiesc din preajma lui. Acest fapt este consemnat şi pe placa memorială amplasată în incinta lăcaşului de cult.
De data aceasta, la Hazkara, „un ochi plânge şi altul râde”, aşa cum subliniază în cuvântul său Prim-rabinul Rafael Shaffer. Ne jelim martirii şi ne bucurăm de sinagoga cea frumos reînnoită.
În strana din stânga a luat loc ES David Saranga, ambasadorul Israelului în România, care participă la eveniment, potrivit promisiunii făcute atunci când a vizitat şantierul sinagogii. Alături de el şede, ostenit dar mulţumit, Robert Schwartz, preşedintele Comunităţii Evreilor Cluj, cel care, împreună cu colaboratorii implicaţi în acest proces, a reuşit să depăşească toate obstacolele celor 12 ani (din 2010 – 2022), răstimpul în care s-a materializat proiectul complexului cultural. FCER este reprezentat prin persoana vicepreşedintelui Ovidiu Bănescu.
În strana din dreapta sunt aşezaţi clericii confesiunilor: ortodoxă, romano-catolică, unitariană şi evanghelică din Cluj. Sunt de faţă reprezentanţii minorităţii armene, ai Centrului Cultural German, personalităţi ale învăţământului universitar şi culturii clujene, elevi, mulţi clujeni de toate vârstele, dornici să participe la evenimentul comemorativ al concitadinilor lor evrei.
Adunarea din Templul Memorial al Deportaţilor Evrei a fost precedată de depunerea de coroane de flori la Monumentul Martirilor Deportaţi Evrei din Cluj (creaţie a sculptorului Egon Marc Lővith, inaugurată în 2014, în Parcul I.L. Caragiale), unde a participat un număr mare de persoane şi au fost depuse coroane din partea autorităţilor judeţene, Ambasadei Israelului, Consulatului General al Ungariei, bisericilor (romano-catolică, greco-catolică şi confesiunilor protestante), organizaţiilor civile şi ale minorităţilor, instituţiilor de învăţământ şi cultură.
Privesc cu ochii împăienjeniţi de lacrimi supravieţuitorii care aprind lumânări în memoria celor şase milioane de coreligionari pieriţi în Holocaust. Unul dintre ei e unchiul meu, fratele tatei, iar ceilalţi sunt prieteni şi cunoştinţe bune, oameni care au reuşit să se realizeze prin forţe proprii, în ciuda tragediei prin care au trecut şi sunt alături de noi, ca nişte părinţi grijulii şi înţelepţi, îndrumându-ne şi întărindu-ne. Aparent fragili, continuă să constituie şi acum un reazăm pentru noi, pentru generaţia a doua şi a treia, nepregetând să depună mărturie şi să-şi ridice glasul ferm împotriva antisemitismului.
Anul acesta şi discursurile sunt deosebite. Fiecare vorbitor abordează în mod original semnificaţia dublului eveniment: comemorarea martirilor deportaţi şi redeschiderea sinagogii reabilitate.
ES David Saranga, Ambasadorul Israelului, evocă destinul unei fetiţe evreice din Oradea care a fost salvată de la deportare de către o familie creştină. Ovidiu Bănescu, vicepreşedintele FCER evocă tragedia evreilor clujeni, subliniază importanţa neuitării şi îşi exprimă satisfacţia pentru reabilitarea Templului Memorial al Deportaţilor Evrei din Cluj.
Mă impresionează deopotrivă alocuţiunea lui Daniel Lőwy – un elogiu al supravieţuitorilor Holocaustului, pentru tăria de a lua viaţa de la capăt şi ataşamentul neţărmurit faţă de copiii lor – şi discursul lui Laszlo Alexandru: o încercare de a explica motivele pentru care tocmai el a fost invitat să vorbească la această comemorare [3]
Cei doi reprezentanţi ai clerului, Prim-rabinul Rafael Shaffer şi ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, dau glas aceluiaşi îndemn: de a umple frumosul lăcaş de cult reînnoit, cu larma vieţii religioase şi comunitare.
Muzica aleasă şi interpretată cu măiestrie de soţii Ofelia şi Gheorghe Eisikovits, acompaniaţi la pian de către Anamaria Magdalena Mureşan, m-a impresionat şi m-a încântat. Printre cântecele care au răsunat în răstimpuri sub bolţile Templului Memorial al Deportaţilor Evrei din Cluj s-au numărat Kaddish, de Maurice Ravel şi Eli, Eli, de David Zahavi, pe cunoscutele versuri ale Hannei Szenes.
Gheorghe Eisikovits, cel care a moderat cu pricepere şi tact momentele ambelor ceremonii din 7 iunie, a ţinut să sublinieze că Peretz (Ferkó) Goldstein, eroul sionist paraşutat alături de Hanna Szenes, ucis şi el în vara lui 1944, era clujean şi a locuit la câteva case depărtare de clădirea Templului Memorial, în incinta căruia există şi o placă memorială care evocă sacrificiul său.
Evenimentul comemorativ se încheie într-un mod mai deosebit. Prim-rabinul Rafael Shaffer îi invită pe cei prezenţi să asiste la rugăciunea de mincha[2]. Bărbaţii evrei participă la rugăciune, în timp ce concitadinii noştri de alte confesiuni, inclusiv reprezentanţii clerului prezenţi la eveniment, rămân în picioare, în semn de respect.
Spiritul tradiţional al Clujului multicultural şi multietnic, caracterizat de deschidere, receptivitate şi respect, a trecut din nou pragul Templului Memorial renovat. Îmi doresc să adaste între zidurile sale.
Andrea Ghiţă
PS. Nu pot să nu remarc, cu nedumerire şi o oarecare tristeţe, absenţa reprezentanţilor primăriei şi consiliului local de la ambele momente comemorative. Nu este prima oară. Acelaşi fapt îl semnalam într-un articol din 2019, când a avut loc ultima comemorare publică dinainte de pandemie[4].
Andrea Ghiţă
[1]Hazkara ( הזכרה) – în ebraică înseamnă ceremonie de comemorare, fiind un cuvânt derivat din rădăcina ZKR care defineşte amintirea, memoria.
[2] Rugăciunea de după amiază care se rosteşte în zilele săptămânii şi ar trebui încheiată înainte de apusul soarelui.
[3] ambele discursuri sunt publicate în acest număr al revistei Baabel.
[4] https://baabel.ro/2019/07/iarasi-despre-holocaust/.
7 Comments
Am citit cu multa emotie articolul deosebit de frumos scris de Andrea legat de comemorarea deportat evreilor din Cluj. Ma simteam alaturi de cei prezennti!
Faptul ca o asemenea ceremonie este permisa de autaritatile statului roman este o mare satisactie pentru noi , generatia a doua care pastram in sufletul nostru suferinta parintilor si bunicilor nostri pieriti in camerele de gaz sau la munca fortata si cei care s-au intors acasa si si au intemeiat o familie noua. Discursurile ambasadorului israelian , omagiile sefului rabin Shaffer si celorlalti vorbitori au lasat o impresie foarte puternica. Am vizionat si filmul facut despre ceremonie si am fredonat impreuna cu ruda mea Eisikovits Gyurika si frumoasa lui sotie, Ofelia, cantecele in ebraica Kol Ha Olam Kulo si Eli-Eli ( textul scris de eroina Hanna Szenes). Am avut lacrimi in ochi.
Au aparut in fata ochilor mei iubitii mei parinti Leber Gyula si Margit (Tunder), supravietuitori ai Holocaustului. Le pastrez memoria in veci!
Felicit din suflet pe toti cei care au contribuit la organizarea ceremoniei. KOL HA KAVOD!
Leber Andrei
Israel
Mulţumesc pentru rândurile scrise din suflet şi, pentru că Andrei Leber a pomenit de reportajul de televiziune despre eveniment, postez aici adresa de youtube a acestuia, pentru cei care, eventual, vor să-l vizioneze. https://www.youtube.com/watch?v=L9fYKBEaYhM
Totul, amintirea Holocaustului, a generatiei noastre, prima nascuta dupa razboi , fara bunici, dedicarea dupa Corona a Templului Memorial al deportatilor evrei din Cluj, m- a emoționat până la lacrimi.
Supravietuitorii, in numar restrâns si fragili, sa continue, asa cum scrieti a ne fi un sprijin , un exemplu de curaj si putere sufleteasca.
Am vizitat templul inainte de deschideara oficiala. Speram sa fimprezenti la ceremonia de inaugurare a acestui edificiu istoric , in care parintii nostri au fost prezenti in cursul sarbatorilor evreesti.I-l vom vizita in curand. Articol impresionant ,l-am citit profund emotionati , coplesiti de amintirile care ne leaga de orasul nostru natal si comunitatea existenta inainte de emigrarea noastra in Israel.
Emotionant si impresionant. Spre deosebire de voi, carora un ochi ii plangea si celalalt radea, mie ambii ochi imi plang la gandul ca oficialitatile Marghitei nu sunt in stare (de fapt nu vor) sa comemoreze pe cei 2000 de evrei ucisi in lagare, doar cu o simpla tabla comemorativa.
Rusine!
Nu am ştiut că proiectul plăcii memoriale încă nu s-a realizat. Ar fi inteersant de revenit asupra acestui subiect, tratat deja în Baabel, într-un articol amplu despre evreii din Margita https://baabel.ro/2021/05/memoria-cetatenilor-evrei-din-marghita/
Felicitări pentru renovarea Templului Memorial al Deportaților Evrei și pentru evenimentul Hazkara din 7 iunie 2022 petrecute la Cluj.
Evenimentul este descris cu mare empatie de către Andrea , ea făcând parte din prima generație născută din supraviețuitori ai Holocaustului .
Fotografia care arată interiorul templului ne arată un lăcaș deosebit prin simplitatea și eleganța arhitecturală . Foarte potrivită cultului evreiesc.
Felicitări pentru această realizare ! Renovarea acestui templu este un semn al neuitării ! Fie memoria celor pierduți reînviată odată cu reînvierea Templului ! Felicitări Andrea !