Memoria cetățenilor evrei din Marghita

Cu toții avem datoria morală de a nu-i uita pe cei dragi, pe prieteni sau pur și simplu pe concetățeni. Din păcate, înfloritoarea comunitate evreiască din Marghita, județul Bihor, a fost uitată. Eu doream să le păstrez memoria cu o mică placă comemorativă dedicată cetățenilor evrei din Marghita. Împreună cu prietenul meu din copilărie, Oscar, cetățean al orașului, plănuiam ca placa să fie pusă pe locul de unde peste două mii de evrei au fost luați cu forța la Auschwitz, unde majoritatea au fost uciși. În zadar am scris fostului primar al orașului și președintelui comunității evreiești din Oradea. Nici măcar nu mi-au răspuns. Din fericire, noul primar al orașului a luat inițiativa comemorării prin amenajarea cimitirului.

Nu știu dacă a fost intenționat sau nu, dar odată cu instaurarea regimului comunist, urmele evreimii Marghitane au fost șterse treptat. Ceea ce s-a salvat ca prin minune după Holocaust, a fost distrus pe vremea comuniștilor. Acum vreo treizeci de ani, în timpul unei vizite, nu am reușit să identific mormântul frățiorului meu Ștefan, care a murit la vârsta de trei luni. Totul era acoperit de buruieni. Multe morminte au fost distruse.

Culmea a fost în 1976: demolarea a vechii și falnicei sinagogi datând din 1863 – din câte am auzit, demolarea a fost aprobată de Federației Comunităților Evreiești din România și de cea din Oradea. Oare cine le-a dat dreptul moral? Pe-atunci mai trăiam în România, părinții mei locuiau la Marghita. În timpul vizitelor mele în oraș priveam cu durere la ceea ce a devenit vechea sinagogă, dar nu aveam la cine să apelăm.

Vechea sinagogă mare din Marghita, care a funcționat până în 1972 și a fost dărâmată în 1976

Încă înainte de demolare, îmi amintesc de geamurile sparte și de pagini din cărțile de rugăciune care zburau pe străzile de lângă sinagogă. Era ca în anul 1938, când printre altele, în orașele Germaniei au fost distruse și cărți de rugăciune evreiești. Deși eram și sunt ateu, am adunat cât am putut foile sfinte și le-am dus acasă. Acestea erau pagini din istoria evreimii Marghitei! Privesc cu invidie, dar și cu admirație pe internet muzeul de istorie a evreimii județului Sălaj, de la Șimleul Silvaniei, la sinagogile renovate din Oradea, Cluj, Alba Iulia și din multe alte orașe și comune din România. Recent am vizionat la televiziunea israeliană comemorarea de la Memorialul Holocaustului, ridicat din inițiativa primarului sectorului 6 din București. Același lucru, chiar dacă ceva mai modest, puteau să facă și la Marghita. Evreii, cei care au pus baza vieții culturale și economice în Marghita antebelică, au fost șterși din cartea istoriei. Ca acest lucru să nu se întâmple, dedic acest articol istoriei evreimii din Marghita. El se bazează în special pe informațiile luate din Carte memorială – Soarta evreimii din Marghita și din împrejurimi. Cartea a fost publicată în Israel în 1979, în maghiară și ebraică, de către răposatul Kleinmann Aharon – Imre – Emerich, tatăl prietenului meu din copilărie și co-autorul acestui articol, Kleinmann Ștefan, care trăiește tot în Israel.

Răposatul Aharon-Imre Kleinmann, autorul cărții
Fig. 4-5, Pagini din cartea memorială a Marghitei și împrejurimilor – soarta evreilor

Istoria comunității iudaice din Marghita

Oraşul Marghita (Margitta) şi-a primit numele după cel al fiicei Contelui Csáky, Margit, care s-a sinucis sărind în apele râului Barcău, care trece prin această așezare.

Locuitorii Marghitei și a celor 50 de sate din împrejurimi, unguri, români și evrei, se ocupau mai ales cu agricultura și comerțul. Populația românească era numeroasă în sate, dar în Marghita, numărul românilor a crescut abia după 1945, astăzi românii fiind majoritari.

Prima mențiune documentară a evreilor în localitate a fost în 1721. Primul rabin al Marghitei a fost Rabi Hillel Lichtenstein . Printre cele mai vechi pietre funerare din cimitirul Marghitei este cea a rabinului Gavriel Hacohen care se pare că a fost un evreu sefard. Alt rabin sefard a fost probabil Rabi Hacohen Satin.

Pe vremea Imperiului Austro-Ungar evreimea Marghitei, ca și a celorlalte așezări transilvănene, era o comunitate asuprită, tolerată, lipsită de multe drepturi, închisă, izolată, în care domina viața spirituală religioasă. Emanciparea a venit după Revoluția din 1848 și emanciparea în 1867. Eroul îndrăgit al evreilor a fost revoluționarul Lajos Kossuth. Evreimea a început să se asimileze, iar idișul a fost înlocuit cu limba maghiară, chiar și în predicile din noua orientare a religiei mozaice : ritul neolog. În timpul Primului Război Mondial au căzut pe front zece evrei din Marghita, printre care și fratele străbunicului meu, József Ezri. Bunicul meu, Sigmund Ezri, tânăr recrut în vârstă de 18 ani, a fost rănit pe frontul Italian. A urmat unirea Transilvaniei cu România. Evreii s-au adaptat bine la noua conducere. Atmosfera relativ pașnică a fost tulburată în 1927 de o conferință națională studențească, în care studenții au atacat lăcașe sfinte evreiești la Oradea, Cluj și Huedin.

Viața evreiască în Marghita după Primul Război Mondial

După acest război, câțiva evrei au întemeiat la Marghita o mișcare muncitorească. Sărăcia de după război a creat condiții prielnice întemeierii Partidului Comunist Român, care a funcționat legal până în 1924. Câțiva comuniști evrei marghiteni au murit la Doftana. Ei se întruneau în secret în pădurea Trei copaci. În copilărie am avut și eu onoarea să cunosc pe unul dintre acei comuniști veterani, Duved Weisz, cu care făceam schimburi filatelice. Mișcarea sionistă a fost întemeiată la Marghita în anii 1920, iar gruparea de tineri religioși Agudat Israel în anii 1930. Reprezentanți din ambele mișcări au ajuns în Palestina ca halutzim (deschizători de drumuri).

Fig. 6-7: Gruparea Agudat Israel din Marghita

Așa cum era de așteptat, evreii excelau în domeniul comerțului. Comunitatea evreiască, dar și oameni particulari au deschis școli pentru diferitele comunități mai mult sau mai puțin religioase.

Fig 8-10 – Numeroase școli religioase sau nu, înființate la Marghita

După emancipare, evreii Marghitei au învățat diferite meserii, alții au făcut studii superioare la Paris sau la Viena, devenind medici, ingineri, avocați, învățători, scriitori, ziariști sau artiști. La Marghita erau patru medici, toți evrei. După deportarea evreilor din primăvara 1944, orașul a rămas fără medici. Legendarul medic umanist Dr. Emil Goldberger îi trata gratuit pe bolnavii săraci indiferent de religia lor, ba chiar le cumpăra medicamente. Lui i s-a dat posibilitatea să nu fie deportat, dar el a refuzat și a fost luat la Auschwitz împreună cu soția și fiul. Cu toții au scăpat. Mama mi-a amintit că el m-a tratat și pe mine când eram bebeluș.

Viața culturală și sportivă a Marghitei interbelice

În anii 1920 a început să înflorească o viață culturală intensă. Prin inițiativa lui Menyus Friedmann și Ernő Schreiber a fost creată asociația iubitorilor de artă. S-a înființat și un grup teatral. Printre actori se numără Otto Rodan, Elișeva Spiegel și alții, care interpretau piese clasice în clădirea hotelului Margit, clădire care mai exista când am părăsit România în 1978. Au fost invitați să joace și la Oradea. Tinerii religioși de la Aguda au interpretat piese cu subiecte evreiești, religioase, una din ele, Sufletul de sub caftan având un deosebit succes. Un grup teatral de copii interpreta cu mare succes scene din operete.

Fig. 11 – Micuții cântăreți de operetă
Fig. 12 – Nuntă evreiască la Marghita

De-a lungul anilor, inclusiv în epoca postbelică, evrei Marghitani s-au evidențiat în domeniul literaturii, al artelor, cât și în domenii științifice. Același Kleinmann Imre a publicat o carte intitulată Neves Margittaiak – Marghitani cu renume (nu toți erau născuți la Marghita), în care evoca 81 de figuri, printre care scriitorul Danzig Hillel, regizorul teatral György Harag, laureat cu premiul Kossuth, Zoltán Vass, scriitor și politician comunist, care a devenit primarul Budapestei în 1945, scriitorul istoric Avram Fuchs și mulți alții. Sportul preferat de evreii marghiteni era fotbalul și mulți tineri evrei talentați jucau în echipa de fotbal locală Törekvés (Străduința).

Evreii Marghitei și cel de-al Doilea Război Mondial

După guvernul rasist antisemit Goga-Cuza, care din fericire a căzut foarte repede, evreii au avut din nou o viață relativ calmă în timpul dominației regale. Dictatul de la Viena a alipit Nordul Transilvaniei, inclusiv Marghita, Ungariei fasciste. La o săptămână după Dictat, la 6 septembrie 1940, au intrat în Marghita trupele țanțoșe ale armatei ungare. În piața centrală îi așteptau încolonați veteranii Primului Război Mondial, printre care și vreo 100 de evrei. Mulți dintre ei erau religioși, aveau bărbi și perciuni. Nici decorațiile, nici limba și cultura maghiară nu i-au ajutat. Comandantul trupelor, colonelul Szönyi le-a ordonat evreilor să iasă imediat din coloana veteranilor și să părăsească locul. Așa a început calvarul evreilor din Marghita. Oportuniști maghiari, cetățeni ai Marghitei au făcut tot posibilul să-i boicoteze pe concetățenii evrei, ca să-i excludă din viața economică. Se conformau perfect cu legile rasiste care au apărut în acele vremuri. Au urmat raziile și umilințele. Între 1942 și 1944 numeroși evrei au fost înrolați în detaşamentele de muncă forțată, ca să ajute trupelor maghiare aflate pe front.

Fig. 13 La plecarea la muncă forțată

Mulți au murit din cauza condițiilor mizerabile, alții au ajuns la “stația finală”, Auschwitz. La începutul lunii mai 1944, majoritatea evreilor din Marghita (31% din populația orașului) și din satele din jur, în total cca 2660 de persoane, au fost adunați și transportați în vagoane de vite la ghetoul din Oradea, de unde după două săptămâni au fost duși la Auschwitz. Locuințele, prăvăliile și bunurile lor au fost jefuite de trupele germane și maghiare și de locuitorii Marghitei.

Martirii și supraviețuitorii

În cartea lui Imre Kleinmann este publicată lista alfabetică a martirilor evrei marghiteni uciși la Auschwitz, în alte lagăre naziste sau în detaşamentele de muncă. Această listă apărea și pe pereții fostei sinagogi din Marghita. Lista a fost alcătuită în 1946 de către supraviețuitorul Lerner Yitzhak. Familii întregi au fost șterse de pe fața pământului. De exemplu, din cei nouă membri ai familiei Brettler nu s-a întors niciunul; din cei zece ai familiei Berkovits s-a întors unul singur. La fel și din alte familii. Străbunicul și străbunica mea nu s-au mai întors, nici cei trei din familia unchiului tatei, Ferenc Ezri. Dintre cele trei rude din familia autorului cărții, familia lui Tibor Kleinmann, s-a întors numai unul. Iată o parte din această listă.

Fig 14-15 – O parte din lista martirilor marghiteni ai Holocaustului a fost expusă și în fosta sinagogă mare.

În 20 octombrie 1944 trupele sovietice au intrat în Marghita. Din păcate au întârziat cu cinci luni și astfel s-a petrecut tragedia deportării evreilor. Au supraviețuit doar 15% din evreii Marghitei. Imre Wollner a fost printre ultimii supraviețuitori care au rămas în Marghita. Iată o fotografie a lui la eliberarea din Auschwitz (la 48 de ani) și la bătrânețe (la 75).

Fig. 16 – Imre Wollner după eliberarea din Auschwitz și la bătrânețe

Majoritatea evreilor au emigrat în Israel, unii imediat după eliberare, dar cei mai mulți la sfârșitul anilor ‘50 și începutul anilor ‘60. Tatăl meu z.l., care avea un scris de mână foarte ordonat, a completat formularele de cerere de emigrare ale multor evrei din Marghita. Patru tineri dintre cei emigrați au căzut eroic în războaiele de apărare ale Israelului (1948, 1967 și 1973).

Fig. 17 – Tineri din Marghita, imigranți în Israel, căzuți eroic în războaiele de apărare ale Israelului

Eu m-am născut la Marghita în 1951 și am locuit în curtea sinagogii. Astfel în anii ’50, când mai erau evrei la Marghita am apucat să particip la sărbătorile evreiești. Deși noi nu eram religioși, am fost o vreme și la heider (școală religioasă), tot în curtea sinagogii. Îmi plăceau sărbătorile tradiționale, dar totul s-a terminat odată cu emigrarea evreilor. Noi am fost printre ultimii, am emigrat în 1978.

Cum au fost șterse rămășițele evreiești din Marghita

Din curtea sinagogii ne-am mutat într-o locuință de pe strada principală, în curte cu familia Kleinmann, apoi lângă baia rituală mikve. Odată cu plecarea evreilor, ea a devenit  baie publică și mai târziu clădirea a fost demolată.

Fig. 18– Clădirea băii rituale evreiești – mikve

Precum scriam, cimitirul evreiesc a căzut în paragină, dar a fost amenajat în ultimul timp. După plecarea evreilor, geamurile sinagogii au fost sparte, foi din cărțile de rugăciuni s-au împrăștiat, iar în 1976 sinagoga a fost pur și simplu drmolată.

Fig. 19 – Interiorul sinagogii mari înainte de demolare

Fig. 20 – Cărți de rugăciuni distruse

Încă câțiva ani și generația noastră, a nepoților martirilor va dispărea și odată cu ea și amintirea evreilor din Marghita. Trăim cu speranța că evreii marghitei vor fi pomeniţi pe o placă memorială, mulțumită străduinței prietenului meu, ing. Oscar Zsemlye și a noului primar al Marghitei, Dl. Marcel-Emil Sas-Adăscăliții.

Tiberiu Ezri, Rehovot, Israel și Ștefan Kleinmann, Natania, Israel

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

18 Comments

  • MEHR BORIS commented on May 13, 2021 Reply

    TOATĂ ADMIRAȚIA AUTORULUI ACESTEI MINIMONOGRAFII, DESPRE O LOCALITATE UNDE NU MAI TRĂIESC EVREI, DESPRE O ISTORIE CARE TREPTAT SE UITĂ, DAR EXTREM DE INTERESANTĂ. MULȚUMESC.DIN PĂCATE, FCER NU ARE FONDURI SĂ SUSȚINĂ NEVOILE COMUNITĂȚILOR EXISTENTE, DECI SPERANȚA ESTE ÎN FOȘTII SAU URMAȘII FOȘTILOR MARGHITENI.

    • Veronica Rozenberg commented on May 14, 2021 Reply

      “FCER NU ARE FONDURI SĂ SUSȚINĂ NEVOILE COMUNITĂȚILOR EXISTENTE”

      Vorbiti in cunostinta de cauza? Ce este fondul Caritas?

      Si daca nu are fonduri ca sa sustina nevoile comunitatilor existente, atunci ce poate sustine, comunitatile de la cimitere? cele inexistente?

      Nu prea pare sa fie astfel, caci cimiterele, care au fost cat de cat organziate, au fost astfel din grija unor locuitori aflati acum in afara Romaniei, iar in alte parti arata astfel incat iti vine sa le plangi de mila.

      Ar fi interesanta o elucidare, multumesc

  • Veronica Rozenberg commented on May 7, 2021 Reply

    Sincer, acest material este pe cat de impresionant, pe atat de trist. Inainte de veni la baabel, nu am avut habar nici de localitatea Marghita si nici de alte realtiati, legate de evreii de acolo.
    In legatura cu FCER, este deosebit de straniu ca aceasta reprezentanta oficiala a evreilor (ramasi putini de altfel) in Romania nu este interesata de a participa financiar la cheltuieli legate de imortalizarea fizica si spirituala (prin pietre comemorative, monumente, sau carti/monografii). Cred, ca exista un fond banesc numit CARITAS, care probabil dispune de mijloace financiare si ma surprinde aceasta opacitate.

    Draga Tibi, sper ca nu vei avea nimic impotriva, daca i-as trimite acest articol dlui Adrian Cioflanca directorul CSIER.
    In afara de aceasta, daca mai ai indoilei in legatura cu realizarea proiectului comemorativ, ti-as sugera, daca crezi de cuvinta sa te adresezi organizatiei israelien AMIR.

    • Andrea Ghiţă commented on May 7, 2021 Reply

      Din câte îmi amintesc – e drept că acum un an sau doi – cei de la AMIR cereau finanţare de la FCER. Cred că donaţiile marghitenilor sunt cea mai sigură sursă pentru memorial. Putem face campanie de donaţii şi prin Baabel.

      • Veronica Rozenberg commented on May 7, 2021 Reply

        Si eu cred ca AMIR au fost sau sunt finantati de acest fond numit Caritas, adica de FCER, poate au si alte resurse

      • Tiberiu Ezri commented on May 9, 2021 Reply

        Va multumesc Veronica si Andrea! De-ocamdata in afara de mine si de Stefan nu am vazut benevoll printre marghitani dar in curand vom avea o intalnire cu totii. Daca nu reusesc voi apela la ajutorul vostru. Poate fi si ceva mai modest, nu neaparat ceva majestuos ca la Gherla.

        • Andrea Ghiţă commented on May 9, 2021 Reply

          Adevărul adevărat este că evreii, cetăţenii oraşului, au contribuit mult la dezvoltarea economică a Marghitei, aşa încât şi administraţia oraşului ar putea contribui la ridicarea unui astfel de memorial. Ba mai mult, cred că e îndatorirea ei să contribuie.

    • Tiberiu Ezri commented on May 9, 2021 Reply

      Multumesc draga Veronica! In curand vom avea o intalnire cu marghitanii din Israel. Daca nu voi reusi sa-inmobilizez financiar voi apela la ajutorul vostru.

  • Mike Klein commented on May 6, 2021 Reply

    Foarte bun articol domnule Ezri. Ceea ce se întâmplă în România cu sinagogile din orașe mici, părăsite de evrei este o tragedie și Federația Evreilor din România, care și-a asumat drepturile de proprietate dar nu și obligațiile de proprietar de imobile poartă cea mai mare vină. În orașul meu natal, Gherla, in 2008 municipalitatea ar fi vrut să preia clădirea sinagogii abandonate să o transforme intr-o clădire culturală publică dar Federația se opune cu înverșunare pentru că nu pot să predea titlul. În schimb nu au cheltuit un ban pe menținerea clădirii de mai bine de 25 de ani. Așteaptă ca și la Margita să o demoleze să vândă terenul și să folosească banii la București, cum au făcut cu banii primiți pe clădirea băii rituale. Noi am construit un Monument Memorial al Holocaustului pe banii noștri în memoria victimelor Holocaustului.

    • Andrea Ghiţă commented on May 6, 2021 Reply

      Într-adevăr, Mike Klein şi alţi evrei originari din Gherla, stabiliţi în Israel şi în alte ţări, au contribuit pentru realizarea unui memorial impresionant.
      Iată reportajul TV pe care l-am realizat la inaugurare. Privindu-l veţi simţi cât de cât atmosfera de la acel moment memorabil.

      https://www.youtube.com/watch?v=32bgTTW648g

      • Tiberiu Ezri commented on May 7, 2021 Reply

        Multumesc Andreea.

      • Tiberiu Ezri commented on May 7, 2021 Reply

        Monument impresionant la Gherla la fel ca si filmul. Kleinman Pisti si eu am vrut sa acoperim cheltuielile unui memorial la Merghita, dar nici asta nu a ajutat vis-à-vis de fostul primar al orasului.

    • Tiberiu Ezri commented on May 7, 2021 Reply

      Multumesc domnule Klein pentru comentariul important.

  • Andrea Ghiţă commented on May 6, 2021 Reply

    Acest articol e foarte bine venit, mai ales că foarte puţină lume mai ştie câte ceva despre evreii marghiteni. Sper din suflet că memorialul promis de actualul primar va fi ridicat cât mai curând. Soarta clădirilor evreieşti din Marghita seamănă izbitor de mult cu a celor din Târgu Lăpuş şi alte orăşele în care, în afară de cimitir, nu a mai rămas nici o dovadă a existenţei evreilor care puseseră umărul la înflorirea localităţii. Potrivit Enciclopediei Geografice a Holocaustului (sub redacţia R.L. Braham şi Zoltán Tibori Szabo, capitolul Bihor, redactat de Daniel Lőwy): “În 1920 la Maghita trăiau 1647 de evrei, iar în 1930 erau 1623 de suflete. Evreii au stimulat industria şi comerţul, dar şi producţia de vin şi de cereale. Hasizii şi-au ridicat o sinagogă în oraş în preajma Primului Război Mondial. La Marghita exista o societate sacră, Hevra Kadişa, o ieşivă şi o asociaţie de femei. La ieşiva condusă de rabinii Weinberger, învăţau chiar şi 350 de învăţăcei, unii veniţi de departe. Între cele două războaie la Maghita funcţiona şi o tipografie ebraică. Personalităţile de seamă originare din Marghita s-au afirmat mai ales în străinătate, printre ele se numără: Hermann Ullmann, rabinul şef al oraşului Antwerpen şi Mór Weinberger, profesor la universitatea din Genova şi director al institutului de ştiinţe naturale din cadrul acesteia. În 1918, întreprinzătorul şi autorul de articole de specialitate Bernát Blum a înfiinţat o societate pe acţiuni de industria lemnului, la Cluj. Gazetarul Mihály Pásztor (1876-1945) a lucrat, rând pe rând, la publicaţiile budapestane Magyar Hírlap, Pesti Napló şi apoi la Világ, unde răspundea de rubrica despre capitală.”

    • tiberiu ezri commented on May 6, 2021 Reply

      Multumesc Andrea pentru importantele completari!

    • Tiberiu Ezri commented on May 7, 2021 Reply

      Am adaugat pentru noi aceste importante informatii la articolul original.

  • Tiberiu Ezri commented on May 6, 2021 Reply

    Multumesc Hava.

  • Hava Oren commented on May 6, 2021 Reply

    O inițiativă demnă de laudă, mai ales că materialul existent despre istoria comunității evreiești din Marghita este scris numai în maghiară și ebraică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *