24 ianuarie – 22 iunie 1941

Ziua de 24 Ianuarie, scrie Filderman, a pus capăt regimului legionar fără a diminua suferinţa populaţiei evreieşti. Următorul guvern nu a avut nici o iniţiativă pentru a repara răul. Dimpotrivă persecuţiile au continuat, iar nǎpasta antisemită a devenit încă şi mai mare, cu singura deosebire că legionarii au fost înlocuiţi de stat şi de aparatul său birocratic.

Asupra acestei politici şi-a pus amprenta concepţia conducătorului statului despre evrei şi problema evreiască în România. “Guvernul mareşalului Antonescu a pus în aplicare sistematic o politică antisemită” conchide Dinu C. Giurescu în cartea sa despre România în cel de-al Doilea Război Mondial.

Conducătorul şi-a expus concepţia despre evrei şi problema evreiască în România în directivele sale către autorităţile militare şi civile, în intervenţii în cadrul şedinţelor Consiliului de Miniştri, în interviuri acordate unor ziarişti şi scriitori. Textele respective reflectă importanţa acordată de către conducător problemei evreieşti şi aşa-zisei ei rezolvări în România. Documentele sunt edificatoare asupra faptului că nici pentru conducător şi nici pentru regimul său, problema evreiască nu era o problemă periferică, de natură conjuncturală, condiţionată doar de necesităţile strategico-militare ale războiului. Se considera chiar că eludarea problemei evreieşti ar fi însemnat trădarea românismului.

În primul interviu acordat reprezentanților presei, imediat după preluarea puterii, conducătorul preciza: “Problema evreiască este o problemă vitală, ignorarea ei sau încercarea rezolvării ei prin soluţii aparente ar însemna trădarea românismului. Generalul Antonescu şi-a luat angajamentul să rezolve această problemă metodic şi progresiv”.

Dar în ce a constat pentru Antonescu şi pentru regimul său problema evreiască şi prin ce căi s-a conceput rezolvarea ei? În viziunea conducătorului, esenţa problemei evreieşti era generată de însăşi prezenţa evreilor pe solul românesc. Era o problemă gravă, economică, demografică, socială, politică, culturală, care se cerea a fi soluţionată radical şi definitiv prin eliminarea treptată şi metodică a evreilor, mai întâi din structurile economico-sociale şi mai apoi din interiorul ţării însăşi.

În faţa acestor concepţii Filderman aduce în atenţia factorilor guvernamentali unele lucrări ale sale şi unele memorii depuse în numele F.U.C.E. La 24 martie 1941 adresează un memoriu avocatului Paul Porumbeanu, secretar general la Departamentul Justiţiei.

”Întrucât chestia evreiască constituie una din problemele care fac obiectul unei preocupări speciale a guvernului, pentru lămurirea ei şi pentru documentarea domniei voastre, scrie Filderman, ne permitem a vă supune următoarele:

1. Adevărul asupra Problemei Evreieşti, lucrare de subsemnatul, apărută în anul 1925, în care tratez toate aspectele acestei chestiuni şi constat atât cifra reală a populaţiei evreieşti. cât şi dovada că numărul morţilor, răniţilor, decoraţilor, cât şi al prizonierilor şi dispăruţilor evrei în Războiul de Întregire a fost proporţional cu al românilor, deci populaţia evreiască şi-a făcut pe deplin datoria.

2. Problema Muncii Naţionale şi Criza în Barouri publicată de subsemnatul în 1935. Examinez problemele muncii atât în domeniul economic, cât şi în cel intelectual şi dovedesc cu cifre statistice netemeinicia acuzărilor aduse evreilor.

3. Problema Evreiască. Memoriu predat guvernului în iulie 1940, în care sintetizez în câteva pagini toată Problema Evreiască. Se referă la raporturile cu poporul român precum și la interesele statului român. Am publicat și statistici privind repartiţia economică şi intelectuală a poporului român, înainte şi după Unire, din care rezultă că numai cei ignoranţi sau de rea credinţă pot afirma că poporul român nu şi-a reluat posturile de comandă. Am citat și statistica Bǎncii Naţionale Române din care rezultă că în provinciile alipite românii n-au pătruns în domeniul economic decât în regiunile unde trăiau mase compacte de evrei.

4. Memoriu predat guvernului în octombrie 1940 în care prezint Problema Evreiască după cedarea de teritorii. Raportul de forţe faţă de evrei s-a dublat în favoarea românilor; precum şi o statistică din care rezultă că patronii evrei au întrebuinţat şi susţinut mâna de lucru românească în proporţie de 75 la sută. Se confirmă statistica Băncii Naţionale Române din provinciile alipite că unde trăiesc mase compacte de evrei aceştia nu se izolează, nici nu înlătură pe români, ci dimpotrivă se apropie de poporul român şi fac tot posibilul pentru colaborare“.

Semnează W.Filderman, preşedinte F.U.C.E. și D. Rosenkranz, secretar general.

Documentul original se păstrează la Arhivele Naţionale, fondul Ministerul Justiţiei.

Apreciind, printre altele, calităţile de scriitor şi publicist ale lui Filderman, S. Schafferman, cel mai important biograf al său, scrie despre Adevărul Asupra Problemei Evreieşti în Lumina Textelor Religioase, citat în memoriu că ”este o carte scrisă spre a susţine drepturile populaţiei evreieşti din România. Până la el nimeni n-a prezentat o atât de scrupuloasă expunere asupra adevăratei situaţii geopolitice a acestei populaţii. „Lucrarea este cu atât mai importantă, scrie Schafferman, cu cât obiectivul permanent al literaturii antisemite era să alarmeze poporul român asupra închipuitei primejdii a năvalei jidovilor şi a numărului lor copleşitor, asupra parazitismului lor, a lipsei lor de loialitate faţă de stat, asupra intenţiei de a-şi impune dominaţia în ţară, toate acestea susţinute cu date istorice inexacte şi cifre statistice falsificate”. Tot atâtea acuzaţii, poate altfel exprimate, susţinute de conducătorul statului.

În cartea discutată, Filderman respinge afirmaţia că evreii nu sunt loiali faţă de stat. Dimpotrivă, evreii nu numai că şi-au plătit tributul de sânge în ultimul război, dar l-au plătit într-o proporţie mai mare în raport cu numărul lor decât populaţia majoritară. Schafferman conchide: “Întemeiat pe date statistice extrase din materialele oficiale, Filderman spulberă versiunea că prin numărul lor evreii ar constitui un pericol naţional. Aduce dovezi despre loialitatea lor faţă de interesele statului, precizând contribuţia lor la dezvoltarea şi consolidarea statului român, distrugând în acelaşi timp legenda parazitismului ce li se atribuie”.

5. În legătură cu broşura despre Munca Naţională şi Criza în Barouri, citată de asemenea în memoriul din 24 martie 1941, Schafferman face următoarea apreciere: “Filderman atacă pe plan general teoria antisemiţilor privitoare la prioritatea cerută în numele unui naţionalism intransigent. Pretextul că în România ar exista un şomaj din cauza concurenţei evreilor este complectamente fals. A interzice evreilor dreptul la muncă înseamnă încălcarea democraţiei şi a principiilor înscrise în Tratatele de Pace.” El dărâmă argumentele antisemiţilor că evreii acaparează munca în dauna românilor. Există sute de instituţii unde nu poate pătrunde nici un evreu cum sunt: Banca Naţională, Uniunea Cooperativelor, Creditul Urban, etc. În cei 15 ani de la înfăptuirea României Mari, proporţia personalului românesc în întreprinderi este de 90 la sută. Faptul că avocaţii creştini se plâng de concurenţa colegilor evrei se datorează crizei, care a avut ca efect diminuarea câştigurilor. Cifrele despre numărul mare al avocaţilor evrei nu sunt corecte. În realitate numărul acestora este proporţional cu numărul locuitorilor evrei. Pledând pentru drepturile avocaţilor evrei, Filderman declară că nu cere privilegii pentru ei ci numai respectarea drepturilor ce li se cuvin.

„Ziarele au subliniat, arată în final Schafferman, că lucrarea doctorului Filderman suferă de un defect: recurge la logica cea mai perfectă.”

Revenind la situaţia evreilor sub regimul Antonescu, după înlăturarea legionarilor de la guvernare, Filderman arată în cartea sa ”Memorii …” că aceasta s-a înrăutăţit. Printre altele, s-a degradat din perspectiva situaţiei economice. Chiar dacă generalul Antonescu a făcut promisiuni în scris şi verbal, precum cea din 7 aprilie 1941, avalanşa de legi rasiale l-a obligat pe Filderman să-i trimită un memoriu prin care a protestat împotriva acestei politici.

 În memoriu Filderman mai arată că în audienţa acordată de către Antonescu, în seara de 1 aprilie 1941, a avut onoarea de a răspunde la acuzaţia formulată de conducător, în apelul său către evrei, că aceştia sabotează guvernul. Filderman a arătat că din momentul în care generalul Antonescu a reluat puterea fără legionari, populaţia evreiască s-a conformat strict legilor şi reglementărilor adoptate, chiar dacă niciodată, în toată istoria românească, suferinţa sa n-a fost mai mare. “Profund frustraţi observăm, scrie Filderman, că, după căderea sângeroasă a regimului legionar, legile care i-au urmat sunt încă şi mai severe, implacabile şi stânjenitoare pentru instituţiile industriale şi comerciale din ţară. Aceasta se întâmplă pentru că, în ciuda declaraţiilor publice făcute de conducător, nu se procedează încetul cu încetul ori proporţional, ci cu o viteză fără precedent în alte ţări naţionaliste, distrugându-i pe evrei înainte de a se asigura că există cine să-i înlocuiască”.

Românizarea concepută de mareşal încă din septembrie 1940 ca o reformă socială de anvergură îşi continuă cursul şi după înlăturarea legionarilor de la putere, dar într-un alt ritm şi în alte condiţii. După aprecierea istoricului german A. Hillgruber, Antonescu intensifică ritmul românizării pentru a dovedi netemeinicia acuzaţiilor aduse din partea unor legionari că ar fi în slujba iudeo-masoneriei. În acest sens este semnificativă şi următoarea declaraţie a conducătorului în faţa reprezentanţilor presei, la sfârşitul lunii ianuarie 1941. “Numai duşmanii adevărului pot să creadă că generalul Antonescu se va abate de la drumul forţelor creatoare ale naţiunii române şi de la încadrarea neamului nostru în spiritul nou al vremii şi în alcătuirea viitoare a sud-estului Europei. Acest stat nou va fi un stat întemeiat pe primatul românesc în toate domeniile şi se va întemeia pe structura noastră agrară şi ţărănească. Naţionalul şi socialul vor fi pietrele de temelie. Toate reformele necesare înlăturării vâscului influenţelor străine pentru asigurarea destinului nostru naţional le voi înfăptui fără şovăire. Toată lupta şi aşezarea marii revoluţii naţional-socialiste germane şi înfăptuirile fasciste ne vor sluji ca temeiuri de experienţă pentru a altoi pe sufletul şi nevoile româneşti rodul acestor organizări de popoare, temeiuri de lume nouă”.

Cronologia principalelor legi antievreieşti adoptate între 24 ianuarie – 22 iunie 1941

6 februarie. Evreii vinovaţi de infracţiuni la legea pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie siguranţa statului se pedepsesc cu îndoitul pedepsei.

20 februarie. La şcolile primare şi secundare confesionale ale cultelor creştine pot fi înscrişi numai elevi creştini de orice origine etnică.

24 februarie. În cererea de înmatriculare a unei firme comerciale se va trece şi originea etnică. Camera de comerţ are drept de respingere nemotivată.

25 februarie. Evreii sunt excluşi de la adunarea plebiscitară din 2 martie 1941.

1 martie. Se înfiinţează Oficiul pentru Desfacerea Produselor Laminate de Fier (ODESFER) pentru românizarea totală a comerţului de fierărie.

14 martie. Înfiinţarea Oficiului Român pentru Aprovizionarea şi Distribuirea Produselor de Pielărie (ORAP) pentru românizarea industriei şi comerţului pielăriei.

18 martie. Se prelungesc contractele de închiriere pentru locuinţele tuturor locuitorilor, cu excepţia evreilor.

21 martie. Se interzice trecerea evreilor la creştinism.

Conform lui Radu Rosetti, ministrul Cultelor, scopul prevederii respective a fost zădărnicirea oricărei încercări evreiești de a-și ascunde originea etnică. La evrei se confundă originea etnică cu credința lor mozaică. Prin această lege se împiedică amestecarea lor cu sângele românesc.

22 martie. Se anulează contractele de ucenicie ale ucenicilor evrei şi cărţile de capacitate ale lucrătorilor şi meseriaşilor evrei salariaţi.

28 martie. Sunt expropriate imobilele urbane evreieşti.

Chemat în audienţă la conducătorul statului pentru ziua de 1 aprilie 1941, Filderman s-a folosit de această ocazie ca să sublinieze că acest decret-lege depăşeşte sub aspectul gravităţii tot ceea ce fusese promulgat până la acea dată în ţările străine şi chiar în România, în timpul guvernului legionar.

1 aprilie. Bugetul general al statului exclude Cultul Mozaic de la subvenţii acordate cultelor.

3 mai. Se înfiinţează Centrul Naţional de Românizare. Conform prevederilor legislative, a luat ființă ca un organism special pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri. A avut ca principală atribuție exproprierea bunurilor evreiești. Să înfăptuiască o reformă întăritoare a elementului românesc. Să realizeze românizarea progresivă a vieții economice.

3 mai. Intră în patrimoniul statului următoarele proprietăţi evreieşti: fermele, brutăriile, fabricile industriale de spirt, fabricile de medicamente, etc.

7 mai. Evreilor li seinterzice să deţină aparate de radio.

15 mai. Se instituie obligativitatea muncii de folos obştesc.

18 iunie. Autoturismele aflate în proprietate personală evreiască nu mai au permisiunea de a circula.

Filderman şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu românizarea, în mai multe documente. Astfel, într-un memoriu adresat Ministerului Muncii, la 6 martie 1941, a cerut să se îndrepte atenţia asupra situaţiei create proprietarilor ale căror afaceri riscă să fie ruinate prin înlocuirea cu personal incompetent, precum şi asupra situaţiei create funcţionarilor şi meşteşugarilor evrei, care au fost concediaţi fără nici o măsură compensatoare. În memoriu Filderman expune în rezumat legile adoptate în ţările Axei, pentru a se putea face o comparaţie cu situaţia din România. Subliniază că nici în Germania, Italia sau Ungaria nu s-au introdus legi atât de drastice ca în România.

Excesul din România, avertizează Filderman, implică distrugerea economiei naţionale deoarece nu sunt elemente etnice care să înlocuiască personalul evreiesc în decurs de câteva luni. Şocul produs de succesiunea ultra rapidă a legilor de românizare ameninţă să prăbuşească economia ţării. O situaţie în care statul impune angajaţii este echivalentă cu exproprierea fără compensare a industriei şi comerţului. În clipa în care statul numeşte personalul, şeful încetează să mai fie şef, proprietarul încetează să mai fie proprietar al fabricii sau al afacerii. Atunci când statul este cel care numeşte oameni care administrează comerţul şi industria, numai sunt ei ci mai curând statul este şef şi proprietar. Pentru ca românizarea să reuşească este crucial ca cei care urmează să fie angajaţi să fie verificaţi de un specialist în aptitudini profesionale. În al doilea rând, ei trebuie să urmeze cursuri speciale cel puţin 6 luni şi apoi să lucreze în tandem cu angajaţii actuali. Altfel, orice înlocuire este de la bun început sortită eşecului. În practică s-a demonstrat ştiinţific că rezultatul în comerţ, industrie şi sănătate publică este în funcţie de distribuirea locurilor de muncă potrivit aptitudinilor fizice, intelectuale şi emoţionale.

În memoriu Filderman conchide: conform datelor existente noi credem că grăbirea românizării în decurs de două luni va duce economia la un dezastru fără precedent şi va antrena măsuri violente împotriva evreilor care sunt cetăţeni români. Ar însemna să se facă o politică economică contrară experienţei germane care acum a reintegrat evreii în economia germană. Ar însemna să se facă o politică ce a avut în viziunea maghiară efecte dezastruoase dat fiind că în Ungaria maghiarizarea se face pe durata a patru ani cu drept de prelungire în timp ce în România se face într-un singur an şi fără drept de prelungire.

Aşadar, în protestul său împotriva politicii de românizare, Filderman nu se referă doar la consecinţele ei de ruinare a populaţiei evreieşti, ci şi la influenţa respectivelor măsuri asupra situaţiei generale a ţării.

La 22 iunie 1941 România a intrat în al Doilea Război Mondial alături de Germania nazistă. Pentru populaţia evreiască acest eveniment a marcat instaurarea unui regim de teroare şi suspiciuni, de deportări și asasinate.

Ce-i drept, până la urmă, evreii din România n-au fost deportați în lagăre naziste de exterminare.

(Va urma)

Lya Benjamin