Statutul meu de persona (Google) non grata a debutat în 29 martie 2024, când am fost dată afară, eliminată, exclusă, izolată, segregată, alungată, interzisă de către Google (numit în continuare G.) care – în același timp – nu contenea să mă invite cu ipocrizie, cu fățărnicie mieroasă, să mă autentific. Apoi, după ce făceam primii pași de confirmare că eu sunt eu însămi și nu un intrus care se dă drept mine, poc îmi trântea ușa în nas!

Eu păream a fi chiar eu, lucru confirmat de adresa mea de e-mail de recuperare (de pe Yahoo), însă G. Necredinciosul nu accepta numărul meu de telefon de verificare. Zicea că „This phone number cannot be used”. Vă jur că am același număr de telefon (pe Vodafone) încă de pe vremea dinozaurilor celulari din anii 1990. Am schimbat o sumedenie de aparate, din ce în ce mai smart, dar am rămas fidelă, credincioasă, devotată, numărului inițial, ancestral (cel pe care, Slavă Domnului, îl mai țin minte). 

Dar G., înţepenit în procedură, ştia una şi bună: îmi cerea din nou adresa de e-mail de confirmare, îmi trimitea un cod nou pe care mă ruga să-l introduc iarăşi în fereastra de verificare cu telefonul (treapta a doua de securitate) şi (evident)… nicio surpriză, primeam acelaşi răspuns: „This phone number cannot be used”.

Nu am reuşit să mă autentific, dar am încercat satisfacţia intelectuală de a descifra un vis recent care s-a dovedit premonitiv. Visasem că telefonul meu se dezmembra văzând cu ochii, tastele i se desprindeau una câte una, iar afişajul se prelingea precum ceasurile din picturile lui Dali. În aceste condiţii era limpede că numărul meu de telefon nu mai putea fi recunoscut de G. Atotştiutorul din spaţiul virtual şi (probabil) cel oniric!

Iată-mă eliminată, dată afară din clubul celor autentificaţi, deşi nu am greşit cu nimic. Nu am acceptat e-mailuri de la necunoscuţi, nu am dat click pe adrese suspecte, nu am deschis ataşamente ciudate, nu am accesat site-uri dubioase, iar pentru cumpărăturile nevinovate de pe Internet utilizez o altă adresă de e-mail, tocmai ca să cruţ adresa de Gmail, conectată cu contul Google, pe care primesc corespondenţa care contează şi care e legată organic de canalul meu de YouTube, cu câteva mii de abonaţi. În momentul rejectării mele samavolnice, am devenit o paria.

Mi-l imaginam poştaşul virtual care îmi introducea sârguincios scrisorile în cutia poştală la care nu aveam acces, iar canalul meu de YouTube mă invita politicos să mă abonez pentru a-mi viziona… propriile creaţii!

Eram un pachet de nervi, de frustrare, de neputinţă! Cum să-mi dovedesc nevinovăţia? Unde să-mi caut dreptatea? Şi, mai ales, cui să mă adresez, pentru că în acest spaţiu virtual funcţionează doar chestionare cu opţiuni standard, proceduri, protocoale şi roboţi. În instrucţiunile pentru recuperarea contului Google stă scris cât se poate de limpede că NU SE DISCUTĂ cu utilizatorii![1] Trebuie să alegi o variantă din cele care ţi se pun la dispoziţie, iar dacă nu te încadrezi în imaginaţia îngustă a programatorilor, nu exişti. Nu ai nicio şansă să te asculte cineva. Brusc mi-a venit în minte replica informaticienei de la Fisc, despre care am scris acum câţiva ani: Ei nu există.[2] Mă tem că ei există, în timp ce eu am încetat să exist.

Ce contează un utilizator între câteva miliarde?! E deconectat şi gata, chiar dacă e nevinovat. Eram o victimă colaterală a mecanismului de verificare, un locuitor al spaţiul virtual care şi-a pierdut tot avutul stocat pe un cont Google dezafectat.

Totuşi, imposibilitatea de a accesa un cont Google nu era nici pe departe un fapt atât de dramatic precum o calamitate naturală. Eram bine-mersi, aveam un acoperiş deasupra capului, computer, telefon, eram relativ sănătoasă la trup şi gândeam. Deci existam!

De altfel, puteam reconstitui o parte din lista de adrese de e-mail, creaţiile mele video erau salvate în arhivă şi unele informaţii erau păstrate pe Icloud (până la proba contrarie).  

Între timp, G. Politicosul – ca şi cum nu ar fi fost vorba de mine, o persona Google non grata – insista să deschid un cont nou aflat la un click distanţă! De fapt, habar nu avea că era vorba de mine, pentru că nu-l interesa deloc cine eram şi ce voiam, dacă eram autentică sau ba. Important era să mă pot… autentifica, ceea ce-mi doream şi eu: să găsesc o cale de a mă autentifica, adică de a corespunde pretenţiilor lui G!

Între timp sosise miezul nopţii de 30 martie, o noapte specială, în care se trecea la Ora de Vară, când orologiile erau date înainte cu o oră. Era posibil ca tocmai acea oră absentă să fie răstimpul magic propice pentru a-mi recupera contul. Mi-am zis: “Fie ce-o fi” şi am reluat procedura de autentificare. De data asta, ajungând la treapta a doua de verificare, în loc de text message (sms) am optat pentru voice call! Şi ce să vezi? Mai exact, să auzi! Telefonul (chiar telefonul meu, respins de atâtea ori ca inutilizabil) A SUNAT! Am răspuns şi un robot mi-a dictat codul de verificare izbăvitor!

Evrika! Mi-am recuperat contul, poşta electronică, canalul de YouTube, toate contactele, informaţiile şi creaţiile… Am reintrat în graţiile Marelui G.! Bănuiesc că a fost derutat de saltul înainte în timp, iar eu, profitând de confuzia lui, am dovedit că „nu sunt robot”, adică sunt autentică.

Andrea Ghiţă

PS. După ce mi-am “resuscitat” contul, am văzut că în 29 martie mi se expediase un e-mail de avertizare: Your Google account has been disabled. Dar nu l-am primit decât după recuperarea contului, pentru că după dezafectarea acestuia, nici poşta electronică nu mai funcţiona. Logic, acest avertisment trebuia să-mi fi fost trimis pe adresa secundară de e-mail, pe care o au în baza de date, nu-i aşa?

---

[1] https://support.google.com/accounts/answer/7682439?hl=en

[2] DUF ŞI năduf sau singurătatea utilizatorului online. https://baabel.ro/2021/05/duf-si-naduf-sau-singuratatea-utilizatorului-online/