Nu e ceva care să se fi întâmplat de curând, dar pentru mine a fost un eveniment la care m-am gândit de nenumărate ori, cu diferite prilejuri.
Era prin 2007. Mă aflam la Brno, în apartamentul unuia din băieți. Dusesem nepotul la grădiniță și de-abia venisem acasă. Am ieșit pe balcon după niște rufe întinse la uscat. De obicei, ușa de la balcon era deschisă, dar atunci am închis-o, nu știu nici eu de ce.
După nu mult timp, lumina naturală a scăzut brusc și camera a fost inundată de un ropot puternic, ca atunci când te afli în mașină și cade grindină. Puzderie de insecte se loveau de geamul ferestrei și al ușii dinspre balcon. Din izbitură insectele cădeau vertiginos lângă geam, pe balcon. După câteva secunde unele începeau să se miște, dar nu-și puteau lua zborul imediat, probabil din cauza amețelii. Eu le vedeam ca pe niște pete mici și negre care alunecau pe geamuri.
Din momentul în care se făcuse întuneric în cameră, apreciați, vă rog, cam câte albine s-au izbit de geam. Spectacolul de sunet dar fără lumini a continuat minute bune. Deodată s-a auzit o sirenă. Eram speriată. Nu știam ce se întâmplase. Trăiam aceeași groază pe care o văzusem la personajele din filmul lui Alfred Hitchcock Păsările, doar că aici era vorba de albine.
În România nu văzusem niciodată asemenea „invazie” nici măcar nu mi-o putusem imagina. Mă duceam cu gândul că tot orașul fusese cotropit de albine.
Apoi lumina a revenit treptat și numărul albinelor care îmi „băteau la geam” a început să scadă treptat, la fel și zgomotul făcut la izbirea geamurilor. Nu îndrăzneam să deschid nimic, de frică să nu-mi intre albine în cameră.
Nici în hol nu îndrăzneam să merg la gândul că geamul celeilalte camere ar fi putut fi deschis și atunci ar fi intrat sute, poate mii de albine. Eram captivă. Priveam pe geam spre balcon. Albinele căzute încercau disperate să-și reia zborul și una câte una chiar reușeau, dar câteva, nu foarte multe nu mai mișcau. Izbitura le fusese fatală. M-am mirat cum de au pierit atât de puține, după impactul puternic, cu un zgomot ca o lovitură de ciocan. Degeaba aș fi dat drumul la radio. Nu știam limba cehă, nu o știu nici acum.
Pe vremea aceea încă nu apăruseră telefoanele mobile. Când am văzut că pericolul a scăzut, am deschis cu grijă ușa spre hol și nu am văzut nicio insectă. Și în cealaltă cameră totul era în ordine. Se nimerise ca fereastra să fie închisă și nu a intrat nimic. Albinele care s-au izbit de geamul din această cameră au căzut pe pământ, având soarta celor din balcon. Apartamentul era la etajul doi.
M-am uitat pe fereastră și ce credeți că am văzut? Un copăcel, plantat cu doi-trei ani în urmă, avea coroana foarte ciudată. Nu se mai vedea nicio frunză, numai puncte negre, strălucitoare, intrând și ieșind din ceva în formă de picătură, dar mult mai mare și închisă la culoare. Pomul nostru părea un plop. Albinele îi transformaseră coroana într-un ciorchine viu, mișcător, care continua să crească – mai veneau albine, dar nu prea multe. La câțiva metri de copăcel era mașina de intervenții pe care era scris Hasiči (Pompieri) a cărei sirenă o auzisem. Alături, doi bărbați își puneau costume ca de cosmonauți, cu căști care să le protejeze capul, dar să și poată vedea. Cei doi au luat câte un bidon care avea atașat un furtun și s-au apropiat de ciorchinele uriaș.
Având geamurile închise, nu prea auzeam ce se discuta, dar oricum nu mi-ar fi folosit la nimic, pentru că, așa cum spuneam, nu știu limba cehă.
Ciorchinele se afla la cel mult 20-25 de metri de fereastra mea. Au pulverizat ceva care arăta ca o ceață și albinele au început să cadă. Naivă, în primul moment am crezut că le omoară. Nici vorbă! Le anesteziau cu o substanță potrivită. Când se aduna un strat mai consistent de albine căzute, unul din lucrători le aspira ușurel și le punea într-un fel de cușcă din plasă deasă, care avea atașat un furtun. Urma altă pulverizare și cădea alt strat. Au repetat acest lucru până ce copăcelul a rămas ca înainte de invazie. Dacă aș fi avut telefon mobil, ca acum, aș fi filmat toată operațiunea. Așadar, matca, din motive numai de ea știute, s-a așezat în acel copăcel și toate albinele au urmat-o credincioase. Numai că multe dintre ele aveau o viteză prea mare și nu s-au putut opri decât în geamurile din apropierea „aeroportului”. Poate că veneau din pădurea din apropierea cartierului de blocuri…
Când am văzut că pericolul trecuse, am ieșit pe balcon. Unul din lucrători s-a apropiat și m-a întrebat ceva – în cehă, desigur – și nu i-am putut răspunde. Între timp a mai apărut o doamnă la alt balcon și i-a dat informațiile necesare, iar lucrătorul le-a consemnat într-un carnet. Probabil că tot ea alertase pompierii. Lucrătorul ne-a anunțat că nu mai este niciun pericol și putem deschide geamurile. Apoi ne-a făcut semne de salut și a plecat.
Cred că operațiunea de recuperare a roiului s-a încheiat cu bine. După modul organizat în care s-a desfășurat totul, mi-am dat seama că nu era primul eveniment de acest fel. Blocurile cvartalului se construiseră după o defrișare masivă. Acum, pădurea, cu tot ce mișuna în ea, își vedea de viață și încerca să se adapteze noii situații. Matca s-a așezat într-un loc care i s-a părut optim pentru a-și salva neamul. De unde a știut? Cine i-a dat o astfel de informație? Rămâne încă de aflat. Era între blocuri.
A doua zi am văzut în ziarul local o poză și un text care descria succint evenimentul. Păcat că nu l-am păstrat. Atunci încă nu știam că voi scrie despre această întâmplare.
Tot a doua zi m-am dus să văd copăcelul care fusese pentru câteva zeci de minute o gazdă bună pentru formarea unei noi familii de albine. Nu am văzut decât câteva albine moarte, deci pierderile fuseseră puține. Neamul fusese salvat într-un mod spectaculos, poate chiar miraculos. Luptaseră cu vitregiile sorții, dar matca știuse dinainte că va izbândi, altfel n-ar fi riscat.
Stoican Elena, Brno, 11 octombrie, 2024
12 Comments
Mi- a plâcut atît de mult povestirea dvs despre roitul unui stup de albine, deoarece incepe ca o relatare de oroare, dar in realitate este un fenomen benefic. Realizat cu citeva pierderi de harnice albine, dar pînă la urmă majoritatea insectelor supraviețuiesc si sunt mutate intr- o pâdurice cu ajutorul unor profesioniști.
Ați scris schița int- un ritm ascendent, succesiunea evenimentelor devenind din ce in ce mai captivantă.
Ši mi- ați amintit ca mietea este singurul aliment care nu se deterioreaza niciodatå, si că Țara promisâ a fost descrisâ ca ” Țara laptelui și a mierii”
Descrierea unui eveniment prin care ai trecut este ușor de făcut. E drept, am făcut-o într-un moment când știam finalul. În general, grupurile compacte, de orice fel ar fi, au legi de comportare foarte interesante. Mulțumesc pentru comentariu, doamnă Marica Lew!
Acest articol m-a pus in situatia sa verific ce se intampla cu albinele si care ar fi motivele pentru care roiul s-a strans pe acel copacel. Am cerut si ajutorul prietenei mele Anca. Am banuit ca este vorba de inmultirea albinelor. Dar aceste amanunte sunt fara importanta, ceea ce este important cu adevarat este aceeasi putere de observatie aproape perfecta a lui Lenus, vadita deja de nenumarate ori in articolele scrise pana acum. Atentia si inregistrarea lumii inconjuratoare, sub aspectele sale diverse, cat si capacitatea redarii detaliilor cu subtilitate si sensibilitate. La mai mare !! 🙂
Veronica, mulțumesc pentru aprecierea făcută. Când descriu ceva ce am simțit ca pe o emoție puternică, șirul de cuvinte vine singur. Iar când recitesc, nu-mi vine să cred că am scris eu. Asta mi se întâmplă fără excepție.🤔
Ca un ROI de cuvinte frumoase ce pornesc din minte si trec prin inima, poposind pe cate un copacel vazut de la balcon 🙂
♥️
Se pare că o treime dintre albinele lumii se află în pericol de extincție printre altele datorită unor viespi care le mănâncă și a unor activități umane.
Pericolul e permanent pentru orice specie de plante, de insecte, de animale. Despre albină se spune că dispariția ei ar fi chiar un dezastru pentru viața de pe planeta noastră. Eu sper să reușească să se adapteze oricăror vitregii. Mulțumesc, domnule Tiberiu Ezri, pentru lectură și comentariu.
Adevărat!
Am citit ca extincția albinelor este o grava problema umană.
Au disparut atitea specii, dar albinele sunt strîns legate de existența omului.
Inseparabili
Articolul prezintă o întâmplare incredibilă care frizează o poveste horror, dar – cred eu – poate fi citită şi în cheia unei fabule politice.
Îmi plac foarte mult fabulele. Poartă în ele o chintesența remarcabilă a trăsăturilor de caracter ale oamenilor! Mulțumesc pentru comentariu, doamnă Andrea Ghiță!