Conform bunului său obicei, organizaţia Amnesty International a dat publicităţii raportul său anual privind pedeapsa capitală, un subiect deosebit de sensibil – şi nu numai pentru cei slabi de înger; deciziile în acest sens ale guvernelor ţărilor care mai apelează la această metodă anacronică de a restabili disciplina în rândul cetăţenilor lor nu sunt întotdeauna motivate în modul cel mai obiectiv, explicaţiile fiind adeseori bazate pe argumente politice, diverse probleme de securitate internă, sau statistici din domeniul criminalităţii dubios întocmite.
Raportul care conţine datele privitoare la pedeapsa capitală în anul 2014 demască printre altele state ca Egiptul, Arabia Saudită, Pakistanul care şi-au motivat sentinţele de condamnare la moarte prin lupta lor împotriva terorismului în creştere.Sub acest pretext, în Arabia Saudită de exemplu, ţară care se află pe primul loc al listei execuţiilor, cu peste 90 de cazuri, au fost judecate şi condamnate la moarte persoane care au participat la demonstraţii antiguvernamentale, în timp ce conducerea egipteană a motivat acest gen de sentinţe prin creşterea acută a instabilităţii politice.
Activitatea organizaţiei umanitare Amnesty International în scopul abolirii pedepsei capitale a început încă în anii ’70 ai secolului trecut , iar militanții săi susţin că majoritatea ţărilor lumii s-a convins de justeţea acestei lupte, dovedindu-se dispusă să se supună nobilei idei.
Pe teritoriul Uniunii Europene pedeapsa cu moartea a fost total desfiinţată, ultima ţară care a abolit legea pedepsei capitale fiind Letonia, cu doar câţiva ani în urmă.
Armonia” pare să fie însă periclitată, mai ales în urma atacurilor teroriste tot mai frecvente, soldate cu numeroşi morţi şi răniţi. După incidentele tragice de la Paris, discuţiile purtate pe tema activităţii antiteroriste şi a eventualelor măsuri de prevenire a agravării situaţiei, şi-au ascuțit în mod considerabil tonul, iar dialogul cu guvernele unor ţări ca Arabia Saudită, care după cum am amintit este campioana condamnărilor la moarte, sau Pakistanul s-au intensificat în mod simţitor, un gen de colaborare care cu numai puţină vreme în urmă ar fi fost privită cu consternare.
O reală “premieră” care a avut loc recent pe scena activităţii umanitare a lui Amnesty poate fi calificată ca o rază de raţiune în decorul întunecat al anului 2014. Într-unul din rapoartele organizaţiei cu sediul la Londra, şeful Departamentului pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord scrie despre , , grupări palestiniene înarmate, care au lansat fără discernământ, rachete asupra populaţiei civile a Israelului, ucigând şase civili şi rănind mulţi alţii”.
Cred că nu sunt singurul care susţine că este vorba de un document fără precedent, în paginile căruia grupările amintite (inclusiv membri ai organizaţiei teroriste Hamas, după cum scrie raportul), sunt acuzate de crime de război.
”Lansând aceste atacuri, ei au dat dovadă de o desconsiderare totală faţă de legile umanitare internaţionale şi consecinţele violenţei lor”, scrie Philip Luther în raportul care conţine 63 de pagini. Documentul menţionează şi faptul că un număr uriaş de rachete au fost lansate din clădiri civile, şcoli şi cel puţin un spital.
Ambasada israeliană de la Londra a reacţionat imediat după publicarea recentului raport, care, bineînţeles nu omite nici acuzaţiile de rigoare la adresa ripostei “exagerate” a armatei israeliene: “Spre deosebire de Hamas, noi ne pregătim acţiunile, încercând să tragem concluziile necesare pentru a minimaliza pagubele civile”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei israeliene. “Hamas continuă însă construirea tunelelor subterane şi experimentarea cu noi rachete menite să-i uşureze atacurile contra populaţiei civile”, a mai spus el.
În cadrul măsurilor de a exercita presiuni cât mai puternice asupra guvernului statului evreu, Autoritatea Palestiniană s-a alăturat Tribunalului Penal Internaţional, devenind cea de a 123-a membră a acestuia, o consecinţă aproape automată a avansării Autorităţii la rang de stat. Adevăratele urmări ale acestui pas vor fi resimţite, probabil, mai degrabă mai devreme decât mai târziu.
George Farkas
