Am făcut o plimbare prin Grădina Botanică a Universității de pe muntele Scopus.  Cu toate că în primii doi ani petrecuți la Ierusalim am învățat pe muntele Scopus, nu o cunoșteam aproape deloc.  Pe atunci, la începutul anilor 1970, întregul campus era un imens șantier și grădina încă nu fusese redeschisă.  Apoi m-am mutat practic în celălalt capăt al orașului, abia dacă am vizitat-o de vreo două ori în toți acești ani.  Și ce am găsit a fost… o surpriză: o criptă veche de 2000 de ani.  De fapt, nu ar fi trebuit să mă mir, pentru că acest pământ este atât de plin de istorie, încât e aproape imposibil să sapi și să nu găsești ceva…  Și chiar dacă pe atunci acest loc era în afara cetății, este normal ca mormintele să fie extra muros, în oraș și în împrejurimi se cunosc sute și sute de morminte antice săpate în stâncă – dar acesta are o poveste specială.

După cum scriam în articolul despre centenarul universității, https://baabel.ro/2025/03/universitatea-noastra-a-ajuns-la-centenar/  la sfârșitul secolului al XIX-lea, terenul viitoarei universități a fost achiziționat de Sir John Gray Hill care și-a construit acolo o vilă de vacanță.  În octombrie 1902, administratorul moșiei a dat din întâmplare peste criptă și stăpânul fiind absent, l-a anunțat pe consulul britanic.  Fiica acestuia, Gladys Dickson, care era arheolog amator, a vizitat situl.  Apoi arheologul britanic R.A. Stewart Macalister a făcut fotografii și a trasat planul monumentului, iar arheologul francez C.S. Clermont-Ganneau a studiat inscripția găsită.  Ca urmare, în 1903, în revista Palestine Exploration Quarterly au apărut două articole pe această temă, unul semnat de Gladys Dickson și ilustrat de Macalister, iar celălalt semnat de Clermont-Ganneau.  Era timpul să merg la Biblioteca Națională să le caut.

De fapt, este un complex de patru cavouri săpate în peretele unui deal.  (În apropiere ar trebui să existe încă unul, dar eu nu l-am văzut.)  Probabil că ele aparțineau unor familii înstărite.  Toate arată cam la fel: o încăpere centrală în pereții căreia sunt săpate mai multe firide: mormintele.  Acestea însă nu erau cu adevărat „locuri de veci”, pentru că după o vreme, osemintele erau scoase și depuse într-o lădiță de piatră (ossuary), iar firida era refolosită.  În aceste încăperi subterane s-au găsit șapte asemenea lădițe, una dintre ele cu o inscripție, apoi vase de ceramică și de sticlă, opaițe etc.  Lădițele au fost luate la British Museum, dar în locul lor se pot vedea còpii.

Inscripția de pe lădiță, în limba greacă, sună: „Rămășițele (urmașilor?) lui Nicanor din Alexandria, cel care a făcut ușile” și apoi în ebraică: „Nicanor Alexa”. 

De ce în limba greacă?  Pentru că în orașul Alexandria (întemeiat de Alexandru Macedon în 332 î.e.n.), încă de la început exista o mare colonie evreiască, în epoca romană evreii formau cam o treime din populația orașului.  Printre ei se aflau și oameni foarte înstăriți, comercianți, cămătari, perceptori de impozite, mulți militari, chiar ofițeri de rang înalt, dar și scriitori, filosofi…  Toți adoptaseră cultura elenistică și vorbeau limba greacă.

Complexul a fost datat la mijlocul secolului I e.n., dar, de fapt, necropola a fost folosită vreme îndelungată și cum înăuntru s-au găsit unele obiecte care purtau semnul crucii, precum și două cruci gravate în perete, se presupune că locul a fost în uz până în epoca bizantină.

Partea interesantă este că… știm cine a fost Nicanor, cel cu ușile!  El apare în surse scrise. Talmudul, în tractatul Yoma, cap 3/38a povestește:

Nicanor a plecat în Egipt, la Alexandria cea vestită pentru meșterii ei, să aducă cele două uși de bronz pentru intrarea de răsărit în curtea Templului. La întoarcere a izbucnit o furtună și corabia era cât pe ce să se scufunde.  Ușile fiind foarte grele, marinarii au aruncat una din ele peste bord, ca să salveze corabia.  Ar fi aruncat-o și pe a doua, dar Nicanor a apucat-o cu amândouă mâinile și le-a spus: „Aruncați-mă și pe mine împreună cu ușa.”  Furtuna s-a oprit și ușa nu a mai fost aruncată, dar Nicanor era inconsolabil pentru pierderea celeilalte.  Când au ajuns în portul Akko, au găsit ușa pierdută!  Unii spun că un monstru marin a înghițit-o, a dus-o până la destinație și a scuipat-o pe mal! https://www.chabad.org/torah-texts/5446100/The-Talmud/Yoma/Chapter-3/38a

Talmudul a fost scris cu trei-patru secole după presupusa desfășurare a evenimentelor și povestea este mai degrabă o legendă, însă porțile maiestuoase ale Templului erau cât se poate de reale. Josephus Flavius, care le cunoștea, le descrie în Războiul evreilor, Cartea a V-a, 5/3

Nouă din aceste porți erau îmbrăcate în aur și argint, la fel și ramele lor.  Fiecare avea câte două uși, înalte de 30 de coți și late de 15.  De ambele părți era câte un turn înalt de 40 de coți, în care erau încăperi. […] Cele nouă porți erau egale ca mărime. Dar cea care dădea spre răsărit, față în față cu intrarea în Templu, era mult mai mare, avea 50 de coți.  Era făcută în întregime din bronz de Corint și mult mai bogat împodobită ca celelalte, cu plăci groase de aur și argint. https://penelope.uchicago.edu/josephus/war-5.html  

În altă parte, Josephus spune că poarta era atât de grea, încât era nevoie de douăzeci de oameni ca s-o închidă.

Dacă suntem dispuși să dăm crezare legendei despre salvarea miraculoasă a ușii, asta stă la latitudinea fiecăruia.  Dar nu se poate tăgădui că Nicanor a existat aievea.  Probabil că era un bogătaș din Alexandria care a făcut o donație atât de neobișnuită în favoarea Templului din Ierusalim, încât o mai pomenim și astăzi.

(Mai târziu explicația lui Clermont-Ganneau a fost contestată.  Versiunea acceptată astăzi este că lădița conținea osemintele fiilor lui Nicanor, iar în ebraică erau date numele lor, Nicanor și Alexa sau Alexe.)

Următorul capitol din istoria locului se desfășoară în perioada interbelică.  Terenul aparținea de-acum Universității și în 1926 a fost întemeiată Grădina Botanică.  Conducătorul sionist Menachem Ussishkin a lansat ideea ca Cripta lui Nicanor să devină un fel de „panteon” unde să fie înmormântați fondatorii națiunii moderne și în 1934 chiar a adus din Odessa osemintele lui Leon Pinsker pentru a le înmormânta acolo.  Dar pe atunci majoritatea „părinților națiunii” erau încă oameni tineri.  Ussishkin, care a murit în 1941, a fost și el înmormântat acolo… și atât.  Administrația Universității a interzis să se mai facă înmormântări pe terenul campusului și oricum, curând după aceea muntele Scopus a devenit inaccesibil, o enclavă în teritoriul iordanian.  Adevăratul „panteon al națiunii” a fost întemeiat pe muntele Herzl, iar în cavoul lui Nicanor au rămas doar două morminte moderne, răzlețe.

La plecare am urcat pe dealul în care e săpată necropola și nu m-am putut abține să fac încă o fotografie: la nu mai mult de 100 de metri se află clădirea unde am făcut cursul de ebraică (ulpan) în anul școlar 1972-73 și habar nu aveam ce se află în imediata apropiere!

***

Înainte de a încheia, încă o remarcă.  Poate că cititorilor mei fideli le va suna cunoscut numele lui Clermont-Ganneau.  L-am amintit și în articolul despre Shapira https://baabel.ro/2020/12/moses-wilhelm-shapira-savant-sau-sarlatan/  El a fost cel care l-a demascat pe Shapira drept șarlatan și a dovedit că cel puțin o parte din „idolii moabiți” pe care acesta îi vindea în prăvălia lui de antichități erau falsuri.  Tot el a declarat că „cel mai vechi manuscris biblic”, pe care Shapira se oferea să-l vândă la British Museum pentru un milion de lire sterline, este tot un fals – controversa pe această temă nu a fost rezolvată nici până astăzi.  

Același Clermont-Ganneau apare și ca personaj în romanul autobiografic Fetița din Ierusalim https://baabel.ro/2020/12/fetita-din-ierusalim/ (capitolul 6 și următoarele).  Autoarea este chiar fiica lui Shapira și ea povestește toată tărășenia (și multe altele) din punctul ei de vedere.  La data apariției romanului arheologul mai era în viață, de aceea numele lui este schimbat în Merle-Vanneau, dar aluzia e clară.

Bibliografie:

https://fr.wikipedia.org/wiki/Tombe_de_Nicanor

https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Jews_in_Alexandria

Gladys Dickson, ”The tomb of Nicanor of Alexandria” Palestine Exploration Fund Quarterly, 1903

C. S. Clermont-Ganneau, ”Archaeological and epigraphic notes on Palestine”, Palestine Exploration Fund Quarterly, 1903.

Sursa ilustrațiilor:

1. Photo credit Aharon Oren

2. Photo credit Aharon Oren.  Mulțumim Bibliotecii Naționale a Israelului care ne-a pus la dispoziție materialul.

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Har_Hatsofim_IMG_7790.jpg  Deror avi, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons

4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cave_of_Nicanor_%281%29.jpg  Yuvalr, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons

5. Photo credit Aharon Oren

6. Photo credit Hava Oren