Număr vizualizări 839 ori

2026 nu a început cu speranța către mai bine, dorința miliardelor de oameni de pe planetă care au întâmpinat cu lumină, strălucire, focuri de artificii sosirea noului an, ci cu o acțiune neașteptată. Răpirea cuplului Maduro de către forțele militare americane sau ”extragerea” lui, cum a fost anunțată, el, președintele Venezuelei, acuzat că a fraudat alegerile, deci nerecunoscut de numeroase țări, iar ea, fostă procuroare, deputată în Adunarea Națională și primul consilier al soțului ei, nu a fost salutată cu unanimitate de opinia publică mondială și nu este vorba numai de țările prietene, aliate ale Venezuelei lui Maduro. În contextul încălcării în ultimii ani a acordurilor și legislației internaționale, evenimentele din Venezuela adaugă un precedent pentru a nu se continua acest demers periculos.

Nimeni sau foarte puțini l-ar considera pe Nicolas Maduro nevinovat. A subminat democrația incipientă și fragilă a Venezuelei, cu o istorie plină de conflicte interne, încercări de lovituri de stat, dictaturi de toate felurile. A reușit performanța să transforme o țară cu imense bogății – pe locul doi ca rezerve mondiale de petrol, într-o țară unde 75% din populație trăiește sub pragul sărăciei. Deși era portdrapelul socialismului venezuelan, nu a inițiat reforme care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației. A falsificat alegerile și și-a trimis la închisoare oponenții politici. Este acuzat de Statele Unite de trafic de droguri, chiar de conducerea unui cartel de droguri, de stimularea emigrației cetățenilor venezuelani în Statele Unite, acuzații care urmează să fie dovedite la procesul care se va desfășura în SUA, pe teritoriu american, după legislație americană, au declarat oficialități ale SUA.

Nu este pentru prima dată când Washington intervine în acest fel în evenimentele interne desfășurate într-un stat din America Latină. Cazul Noriega se aseamănă cu acela al lui Maduro. Și Manuel Noriega din Panama a fost capturat, dus în SUA, acuzat de trafic de droguri și spălare de bani și condamnat la 40 de ani închisoare. Deosebirea dintre cele două cazuri este că ani de zile Noriega, militar de meserie, a fost omul CIA, dar, făcându-se vinovat de multe alte păcate, a devenit inamicul Statelor Unite. CIA a sprijinit și organizarea loviturii de stat din Chile, împotriva președintelui democrat Salvador Allende. A existat și o încercare de a invada Cuba, dar ea s-a soldat cu un eșec.

Se pare că răpirea familiei prezidențiale din Venezuela se înscrie în viziunea politică a președintelui Donald Trump care consideră că, potrivit doctrinei Monroe, SUA trebuie să soluționeze tot ce se întâmplă în America Latină.

Declarațiile președintelui Trump ridică și alte probleme care depășesc de-acum intenția justițiară a Americii prin sancționarea lui Maduro. Președintele american nu s-a adresat, cel puțin până acum, cetățenilor din Venezuela, să-și exprime opinia față de regimul Maduro, respectiv să-i îndemne să organizeze alegeri. Este adevărat, condițiile nu sunt dintre cele mai satisfăcătoare, dar, cu toate interdicțiile impuse, există o opoziție, cu un președinte care a obținut o majoritate (pe care Maduro i-a furat-o) și aceasta ar putea fi antrenată în restabilirea unui proces democratic. Dar nu aceasta este impresia. Trump a declarat cu subiect și predicat că deocamdată Venezuela va fi condusă de Statele Unite. Tot americanii vor prelua și vor exploata industria de petrol, fără a specifica că se referă numai partea care aparținuse firmelor americane și a fost naționalizată de Maduro. De-aici concluzia unora că, de fapt, Trump vrea petrolul venezuelan.

Desigur, nu putem exclude nici această ipoteză dar, din păcate, este vorba de mult mai mult. Politica negocierilor, a găsirii unor soluții pașnice prin respectarea legislației internaționale pe care s-a bazat până de curând ordinea internațională, s-a epuizat. Se impune din ce în ce mai mult politica forței, a adevărului celui mai puternic, a aplicării unor soluții de-asupra capului celor în cauză – și știm din istorie ce rezultate a avut.

Reacțiile la demersul american au fost mixte. Opoziția din Venezuela, populația care a suferit dictatura lui Madurao, milioanele de emigranți care au fost nevoiți să plece, au salutat dispariția actualului lider, dar cu destulă reținere, neștiind ce urmează. Condamnarea acțiunii a venit din partea statelor prietene, aliate ale regimului Maduro, apelându-se la dreptul internațional și la neamestec. Este de-a dreptul ridicol că state care au acționat la fel, cum este Rusia, vezi războiul din Ucraina, și-au manifestat revolta.

Majoritatea statelor și marile organizații internaționale au adoptat o poziție reținută, dându-și seama ce precedent periculos reprezintă o astfel de abordare. Este adevărat că președintele Trump a invocat Doctrina Monroe , dar acest argument poate fi adaptat şi altor regiuni ale lumii, folosit pentru intervenții în forță. Cine ar putea opri China să atace Taiwanul, mai ales că îl consideră teritoriu chinez, fapt recunoscut, de altfel, de marea majoritate a țărilor lumii. Și astfel de situații se pot găsi pe toate continentele.

L-am auzit pe Iulian Fota, unul dintre cel mai buni specialiști români în probleme de securitate, comentând evenimentele din Venezuela. El a avertizat asupra pericolelor care se conturează în urma anihilării sistemului de securitate globală stabilit după cel de al Doilea Război Mondial, cel care până acum a ferit lumea de o nouă conflagrație atotcuprinzătoare. Trebuie să urmărim cu multă atenție ce se va întâmpla și cu ce va fi înlocuit acesta, a arătat el. Concluzia firească este să împiedecăm apariția unor doctrine bazate pe ”diplomația tunurilor”, pe dominarea celui mai slab de cel mai puternic. Cum se va întâmpla? Din păcate, deocamdată nu avem un răspuns.

Eva Galambos

4 ianuarie 2026