A murit Maia Plisețkaia, la München, în vârstă de 85 de ani. Printre stelele baletului rus, dar și internațional, ea a izbucnit ca o supernovă, uimind Europa și America cu grația și detenta ei. Maia Plisețkaia era evreică. Veți spune, poate mirați, „Și ce dacă? Ce imporatanță are pentru o balerină originea ei etnică?!” Pentru Maia, care a trăit o parte a vieții în Uniunea Sovietică stalinistă a avut o mare importanță. Tatăl ei, Mihail Plisețki, era directorul unei mine de cărbune, un comunist convins și un “erou al muncii socialiste”
căruia Molotov a ținut să îi ofere personal unul dintre primele automobile fabricate in URSS. În 1938, în plină represiune stalinistă, inginerul Plisețki a fost arestat și împușcat. Mama Maiei, Rachel Messrer, care s-a trezit pe neașteptate soția unui ”dușman al poporului”, a fost arestată și trimisă într-un lagăr din Kazahstan unde a stat trei ani, fiind eliberată în iarna lui 1941.
La 13 ani Maia, o fetița roșcovană, a fost adăpostită de mătușa ei. Maia a intrat la Balșoi de la 11 ani și a studiat acolo, astfel că la 18 ani a absolvit școala de coregrafie a celebrei instituții și a fost angajată în corpul de balet unde foarte repede a căpătat statutul de solistă și a dansat până în 1990.
Dar etnicitatea ei a fost în continuare un handicap și deși în URSS devenise cunoscută ca o ”stea”, nu i s-a permis timp de 16 ani să aibă un pașaport ca să poată efectua turnee în străinătate. Hrușciov este cel care i-a dat pașaportul mult dorit și a trimis-o în Statele Unite, în 1959 .
După cum scria un ziarist american, ”succesul Maiei a țâșnit în presa americană ca un vulcan”. Atunci a început gloria, efectiv gloria ei, mai întâi în Europa şi curând în toată lumea. Fluiditatea mișcărilor de brațe, mai ales în rolurile ”lebedelor” când mâinile ei se zbăteau parcă fără oase, ca niște aripi gata să o ridice pe balerină spre un zbor ideal, ca și salturile ei care se distingeau printr-o detentă excepțională, au rămas, din fericire, imortalizate pe peliculă, mai ales rolurile ei din Lacul lebedelor și Carmen, în care dansează pe un podium înconjurat la sol de 40 de balerini. Un spectacol la Moscova în 1956 i-a consacrat gloria în Uniunea Sovietică. Atunci, la finele actului I, publicul a izbucnit în aplauze frenetice în timp ce agenți ai NKVD în civil strigau oamenilor să înceteze si chiar au tras afară din sală zeci de spectatori care au fost duși la poliție. Totuși cineva a dat un telefon ”acolo sus” fiindcă la finele spectacolului agenții în civil au fost retrași din sală. De necrezut dar după atâția ani, pentru oficialități Maia Plisețkaia rămăsese un personaj politic dubios. De altfel, Maia refuza să participe la orice ședință care avea loc în teatru.
În 1958 Maia Plisețkaia a primit titlul de ”artist al poporului”, tot datorită lui Hrușciov, care era un mare admirator al ei. În același an s-a căsătorit cu compozitorul Rodion Șcedrin, cu care a rămas împreună până la moartea ei.
După ce s-a retras de la Bolșoi, Plisețkaia a creat coregrafii pentru balete din Europa, în special la Roma și pentru baletul din Madrid. A murit la 2 mai a.c. de un infarct și a fost înhumată la Moscova.