Majoritatea evreilor, nu numai europeni, ci şi israelieni sunt aşhkenazi, iar restul sefarzi. Cei dintâi vorbesc idiş, un dialect provenit din germana veche, ceilalţi vorbesc ladino, o spaniolă din Evul Mediu, pe care au luat-o cu ei atunci când au fost alungaţi din Spania în1492. În Israel, ca şi în restul lumii, aşkenaziii reprezintă aproximativ 87% din populaţie.
Se estimează numărul lor in lume la circa 13,7 milioane. În 1350 erau numai 35.000.
De unde acest număr mare de evrei? Dacă în ce priveşte sefarzii lucrurile sunt clare, în legătură cu aşkenazii, până de curând, existau doar simple presupuneri. Ştim că sefarzii sunt urmaşii evreilor care la jumătatea secolului al XV-lea au plecat din Spania în teritoriile aflate sub dominaţie turcă, din nordul Africii şi la Istanbul. Din Turcia continentală o mică parte s-a stabilit in Grecia (de unde 50.000 de evrei au fost deportaţi şi ucişi în timpul ocupaţiei germane) iar o comunitate mică s-a stabilit în Bulgaria şi în Ţara Românească, la Giurgiu şi Bucureşti, precum şi în Banat şi Transilvania. Cum spuneam, acum noi suntem cu toţii aşkenazi. De unde venim? Cine a fost la originea acestei ramuri fecunde a evreilor?
O ipoteză care a avut o mare vogă imediat după război, a fost lansată de scriitorul evreu-englez de origine maghiară, Alfred Koestler:
În primul mileniu al erei noastre in Crimeea, o hoardă de tătari, neamul kazarilor, cca 300.000 de suflete, s-a aşezat în peninsulă şi, după trecerea la mozaism a aristocraţiei, s-a convertit in masă la mozaism. Din cauza apariţiei statelor ruseşti, kazarii au fost împinşi spre apus şi au ajuns în Europa centrală şi de est. Koestler îi consideră strămoşii evreilor din această regiune. Că populaţia kazară s-a convertit la mozaism este istoric dovedit. dar că ar fi strămoşii noştri nu este probat de nimic. Iar recent a fost infirmat de genetică şi tot genetica a adus răspunsul definitiv.
Un studiu publicat în revista „Nature Communication”, bazat pe o cercetare genetică de trei ani ne aduce un răspuns surprinzător: la rădăcinile arborelui nostru genealogic stau patru femei evreice din Imperiul roman, mai precis din nordul actualei Italii care s-au căsătorit cu patru bărbaţi neevrei, care probabil s-au convertit cu acest prilej. Genomul evreilor aşkenazi, studiat pe linie maternă, adică pe genomul mitochondrial, i-a adus pe cercetătorii englezi la acest rezultat..Interesant este că genomul nostru masculin seamănă cel mai mult cu al actualilor italieni din nord si nu cu al populaţiilor din Orientul Mijlociu.
