Recent am primit de la prof. Sanda Golopentia, de la Brown University, din Providence, Rhode Island, U.S.A., articolul „Școala sociologică de la București între apogeu și suprimare”. Este vorba despre activitatea desfășurată de profesorul Dimitrie Gusti (1880-1955), care pornind de la un seminar de sociologie, a creat o școală sociologică, cu o teorie originală și care s-a înscris în cultura românească prin celebrele echipe monografice formate din tineri cercetători și studenți, care au studiat satele din România.

Recent am primit de la prof. Sanda Golopentia, de la Brown University, din Providence, Rhode Island, U.S.A., articolul „Școala sociologică de la București între apogeu și suprimare”. Este vorba despre activitatea desfășurată de profesorul Dimitrie Gusti (1880-1955), care pornind de la un seminar de sociologie, a creat o școală sociologică, cu o teorie originală și care s-a înscris în cultura românească prin celebrele echipe monografice formate din tineri cercetători și studenți, care au studiat satele din România. În deceniul al treilea al secolului XX, școala sociologică de la București a participat la organizarea de mari muzee și expoziții naționale (Muzeul Satului, înființat la București de D. Gusti, în 1936) și internaționale (Expozițiile Internaționale de la Paris, din 1937 și  New York, din 1939).

Autoarea articolului consideră anul 1939 ca momentul de apogeu al Școlii, concretizat prin apariția a patru volume din Enciclopedia României, coordonate științific de D. Gusti, M. Vulcănescu, A. Golopentia și H. H. Stahl, dezvoltarea activității Institutului Social Român, care devine Institutul de Cercetări Sociale al României și ca o încoronare, pregătirea Congresului Internațional al XVI-lea de Sociologie, care trebuia să aibă loc în toamna anului 1939 la București, dar care nu se va putea realiza, deoarece la 1 septembrie 1939 a izbucnit cel de-al doilea război mondial.

Dimitrie Gusti printre discipolii săi

Deși între 1945-1946, D.Gusti a fost Președintele Academiei Române și în această calitate a călătorit la Paris, New York și Moscova, în 1948, când regimul comunist a acaparat puterea în mod absolut, Academia și-a pierdut independența și el a fost epurat din Academie, împreună cu alți 26 de membrii activi. Eliminat și de la Universitate, Școala sa a fost practic suprimată.

Citind acest articol mi-am adus aminte că în anii ’30, tânărul Iancu Guttman, fiul mai mare al rabinului Zvi Guttman, era asistent la catedra de sociologie condusă de profesorul Gusti la Universitatea din București, numire care rareori se acorda în acele vremuri unui evreu. Această numire o căpătase ca urmare a obținerii calificativului „magna cum laude” la susținerea tezei de licență cu subiectul „Societate și valoare”, teză pe care intenționa s-o dezvolte în lucrare de doctorat, intenție ce nu s-a putut realiza, fiind ucis de legionari, împreună cu fratele său Iosif, la 21 ianuarie 1941, în timpul pogromului de la București.  

Iancu Guttman o carieră sociologică frântă de pogrom

Lucrarea  de licență a tânărului Iancu Guttman este publicată în volumul postum „Slove de martiri”, conținând lucrările fraților Iancu și Iosif Guttman, editat prin grija familiei veneratului rabin Zvi Guttman, care a suprviețuit  printr-o minune măcelului legionar. Ultima ediție (a treia) a acestui volum a apărut la editura „Hasefer”, în anul 2008.

Lucrarea „Societate și valoare” este împărțită în patru capitole. În introducere autorul arată că atât societatea, cât și valoarea sunt „funcțiuni ale omului ca atare”… „Existența omului presupune existența celorlalți oameni, ea este esențial coexistență”. Și autorul îl citează pe Aristotel din „Politica”: „Ceea ce distinge într-un fel special pe om este faptul că el percepe binele și răul, justul și injustul…”. De aici concluzia relației imanente care se stabilește între societate și sentimentele valorice (etice).

În primul capitol autorul face o incursiune în istoria doctrinelor filosofice, de la filosofia clasică a Greciei, ilustrată de Socrate, Platon și Aristotel, la idealismul german, ilustrat de Kant și Hegel, trecând prin materialismul lui Marx și ajungând la filosofia valorilor dezvoltată de Nicolai Hartmann și Hermann Lotze.

Capitolul 2 tratează despre „valoare și filosofia valorilor”. În acest capitol autorul face referire la profesorul său: „Valorile sunt elemente apriorice ale omului, ca elemente constitutive ale conștiinței și ca finalități ale voinței. Domnul profesor Gusti exprimă sintetic acest apriorism axiologic, atribuind conștiinței de sine cele trei afecte principale ale iubirii de sine, simpatiei și religiozității, și postulând ca esență a vieții sociale voința socială diriguită spre descoperirea și realizarea valorilor.”

În capitolul 3, despre „Sociologia valorilor”, autorul face o comparație între școala germană (Vierkandt, Hans Freyer, Max Scheler, etc.) și cea franceză (Durkheim, etc.). Concluzia sa este că „teoreticienii germani accentuEază cu deosebire factorul valoare, pe care-l pun în relație cu o societate cu totul ideală, abstractă, cei francezi stăruie în explicarea valorii prin realitatea unei colectivități concrete”. În orice caz ideea morală presupune ideea de societate, iar rațiunea e nota caracteristică atât a individului, cât și a societății.

Capitolul final al lucrării, intitulat „Societatea ca realitate de valoare” este dedicat problemei axiologice a societății. Autorul îl citează pe profesorul Gusti, care susține că economicul este o categorie constitutivă a societății, paralelă cu spiritualul, însă susține că esența societății o constituie spiritualul. El afirmă: „Susținem că societatea ca existență este, cum arată domnul profesor Gusti, spirituală, economică, juridică și politică, ca esență ea este spirituală, iar ca principiu etic, voință socială (…) Voința este motorul societății în veșnică autocreație (…) Voința constituie puntea dintre societate și valoare”. Și mai departe autorul face referiri la alți filosofi care consideră că „imperativul moral e un atribut al voinței”. În fine, națiunea, în această concepție, este o realitate etică, culturală, factorul determinant de creare a națiunii fiind tot voința socială. 

În cele de mai sus am făcut o descriere sumară a ideilor de bază ale acestei lucrări, care dovedesc calitățile intelectuale extraordinare ale tânărului Iancu Guttman. De remarcat cum acest fiu de rabin, având extinse cunoștințe filosofice universale, interpretând teoria gustiană a voinței sociale, rămâne credincios ideii axiologice că spiritul și principiile morale sunt factorul determinant al societății. Din păcate, viața lui a fost curmată de pogromul legionar, acum 73 de ani. Iar la Congresul al XIV-lea de sociologie, care a avut loc abia în 1950, la Roma, Școala românească n-a mai fost reprezentată, profesorul Gusti, fiind ostracizat de regimul comunist, iar colaboratorii lui Anton Golopentia și Mircea Vulcănescu se aflau în închisoare…{jcomments off}