Va ishlah – Va trimite

Aveam vreo șapte ani când am început să învăț pericopele din Tora (Biblie).
Când am ajuns la cea numită Va Ishlah (“Va trimite”), m-am dus la bunicul meu, știind că pe el îl interesează cum învăț. Am intrat în casă, i-am spus “Săru’ mâna, Zeida” (bunicule) și am continuat, “Zeida, știi c-am început să învăț Himish (pericopele)?”
“Bun, și știi ceva? ”
” Sigur! ”
” Ia să văd ce știi! ”

Elevi la şcoala evreiască din Gherla, desen de Mihai Eisikovits

Elevi la şcoala evreiască din Gherla, desen de Mihai Eisikovits

Atunci am început să-i citesc ” Va Ishlah”. După primele trei fraze m-a oprit și a scos vechiul său briftaș (portofel) din buzunarul vestei. Mi-a dat 20 de lei! I-am mulțumit, i-am sărutat mâna și am plecat, cu gândul “Ce afacere bună e himishul!”
Imediat m-am gândit să mă duc la unchiul meu, nenea Adolf, să-i spun și lui ce învăț. Odată intrat în casă și după “Săru’mâna”, l-am întrebat: “Știi că învăț Himish?”
“Și știi ceva?”, veni răspunsul lui.
“Da! ”
” Ia s-aud!”
La care eu am început cu Va Ishlah. După câteva fraze mă oprește și-mi dă cinci lei. Eu, oarecum mirat, i-am spus, “Zeida mi-a dat 20…”
“Ei, Zeida e Zeida, tu nu mă compara pe mine cu el!”.
Oarecum dezumflat, am luat cei cinci lei și am plecat despărțindu-mă de el cu același « Saru’mâna ».
Mi-am adus aminte de unchiul meu Izidor. M-am dus la el cu “Saru’mâna, nenea Izidor” și i-am spus, “Știi c-am început să învăț Himish?”
“Și știi ceva? ”
” Da, sigur! ”
” Ia s-aud! ”
Din nou, încep cu Va Ishlah, spun câteva propoziții când mă oprește, ” Bine! “. Și-mi dă 5 lei.
” Nenea Izidor ” – îi  spun pe un ton nu tocmai mulțumit – ” Da’ Zeida mi-a dat 20 de lei! “.
” Ehe, Zeida e Zeida, ce-l compari tu cu mine?! ”
Am luat cei 5 lei și-am plecat cu Saru’mâna, dar îngândurat…
La început am crezut că Himishul este o afacere bună. Apoi mi-am zis că nu-i chiar așa… Nici măcar Himishul nu-i cine știe ce afacere…  Mi-am numărat banii, dezamăgit cu doar 30 de lei…

Mihai Eisikovits

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *