Cu câteva seri în urmă, butonând telecomanda televizorului, am dat de un post maghiar de ştiri.  Imaginea pe care am văzut-o era sala parlamentului, iar momentul – premierul Viktor Orbán, conferind de ziua naţională a Ungariei, ordinul Sfântului Ştefan, cea mai înaltă distincţie a Ungariei. Nu mi-a venit să cred că una dintre personalităţile medaliate era scriitorul Imre Kertész, laureat al Premiului Nobel, singurul scriitor maghiar, distins cu acest premiu. Cine nu cunoaşte atmosfera din Ungaria şi evoluţia situaţiei de acolo, nu poate înţelege consternarea mea.

Cum a încercat Viktor Orbán să dreagă busuiocul 

M-am întors din concediu la mijlocul lui august. Deşi am fost în secuime şi aveam la dispoziţie posturi ungare de televiziune, nu m-am uitat la ele, (nici la cele româneşti), am vrut să mă detaşez şi fizic şi psihic de evenimentele din lume, doar uneori mai ascultam ştiri la radio. Aşa că, în seara acelei zile, butonând la aparatul tv, am dat de un post maghiar de ştiri. Mi-am adus aminte că era 20 august, marea sărbătoare naţională a Ungariei, ziua Sfântului Ştefan, cel care i-a creştinat pe unguri. Imaginea pe care am văzut-o era sala parlamentului iar momentul – premierul Viktor Orbán dând diferitelor persoane ordinul Sfântului Ştefan, cea mai înaltă distincţie a Ungariei. Dar nu mi-a venit să cred cine era una din persoanele medaliate. Era vorba de scriitorul Imre Kertész, laureat al Premiului Nobel pentru literatură din 2002, singurul scriitor maghiar, distins cu acest premiu.

Premierul Viktor Orbán conferă Ordinul Sfântul Ştefan scriitorului IMre Kertész, laureat al Premiului Nobel

Cine nu cunoaşte atmosfera din Ungaria şi evoluţia situaţiei de acolo, nu poate înţelege consternarea mea. Doar este firesc ca o personalitate atât de prestigioasă să fie onorată şi de patria-mamă. Numai că…Numai că, la primirea premiului Nobel, dreapta istorică din Ungaria şi extrema dreaptă, atât oameni politici cât şi numeroşi intelectuali, l-au atacat pe scriitor, considerând că, de fapt, nici nu face parte din literatura ungară, că nu este „de-al nostru”. De ce? Lucrarea premiată, romanul „Fără destin” (tradusă şi în româneşte), descrie experienţa unui adolescent – de fapt a scriitorului – deportat  la 14 ani la Auschwitz şi în alte lagăre ale morţii, de unde a scăpat cu viaţa ca prin minune. Este, după părerea mea, cel mai bun roman scris despre viaţa din lagărele morţii şi vreau să subliniez că este vorba de un roman, nu de memorii ale deportaţilor, apărute în numeroase ţări. Precizez acest fapt deoarece mulţi supravieţuitori cu care am stat de vorbă despre carte au spus „dar nu a fost chiar aşa”, uitând că este o ficţiune. În această carte apare foarte bine conturat totalitarismul nazist, variatele metode de exterminare dincolo de camerele de gazare, efectul psihologic al universului concentraţionar şi incapacitatea oamenilor din afară de a crede, de a înţelege că a existat o astfel de lume. Pe de altă parte, apare clar colaborarea factorilor din Ungaria – jandarmeria, poliţia, administraţia – cu germanii care au organizat deportarea evreilor din Ungaria, indiferenţa oamenilor din jur sau chiar aprobarea lor faţă de aceste măsuri. Printre concluziile cărţii există şi ideea autorului că, după toate acestea, deşi scrie ungureşte – aceasta  fiindu-i limba  maternă – nu se mai identifică cu poporul maghiar care, de fapt, l-a scos din rândurile sale. Această idee apare mai târziu şi în alte romane ale lui Kertész care a condamnat cu aceeaşi vehemenţă totalitarismul comunist. El nu a vrut niciodată să se identifice cu regimurile comuniste din Ungaria, iar când s-a creat posibilitatea, s-a şi mutat la Berlin. Scriitorul nu a fost de acord şi a criticat şi poziţiile dreptei ungare de după 1989 care nu şi-a asumat aproape nimic din trecut.

Ţinând cont de toate acestea, imaginea scriitorului primind ordinul Sfântului Ştefan (cu care Horthy  i-a distins pe Goering, Göbbels şi pe contele Ciano, ginerele lui Mussolini), mi s-a părut de domeniul absurdului. Dar la o a doua gândire, mi-am dat seama că pe undeva e firesc. Prin acest gest, regimul Orbán a vrut „să dreagă busuiocul”, să scape de acuzaţia de tolerare a antisemitismului din Ungaria.

De la venirea la putere a guvernului Fidesz al premierului Viktor Orbán, aflat la cel de-al doilea mandat, în Ungaria s-au intensificat manifestările antisemite, mai ales din cauza prezenţei în Parlament a partidului de extremă dreaptă Jobbik. Partidul care a încheiat alegerile pe locul trei, iar acum,  în unele sondaje, se află chiar pe locul doi, a îmbrăţişat o ideologie rasistă, ţintele principale de atac fiind romii şi evreii, respectiv Israelul. Jobbik nu a pregetat să aibă ieşiri rasiste, antisemite nici în parlament, declaraţiile unor deputaţi nefiind condamnate cu prea mare tărie de către partidul de guvernământ. Adevărul este că Fidesz care condamnă antisemitismul, a preluat o serie de idei ale partidului Jobbik, în primul rând antieuropenismul, dar şi orientarea estică sau concenterarea puterii mai  mult în mâna statului. Dar mai este ceva. Dacă Fidesz, cel puţin formal, nu s-a aliat cu acest partid extremist şi a declarat de mai multe ori că nu o va face niciodată, există un aspect în care ambele formaţiuni se găsesc pe aceeaşi lungime de undă. Este vorba de reabilitarea regimului Horthy şi o încercare de rescriere a istoriei interbelice şi a  perioadei celui de-al doilea război mondial.

Faptul că astăzi guvernul Orbán – criticat pentru o serie de măsuri nedemocratice şi antieuropene, în primul rând de Comisia Europeană şi de Consiliul Europei – a stârnit o nemulţumire generală inclusiv din partea Statelor Unite şi a Israelului, din cauza modalităţii în care conducerea de stat a încercat să abordeze comemorarea a 70 de ani de la deportarea evreilor din Ungaria şi Transilvania de nord. Dacă intenţia iniţială era ca ceremoniile să se organizeze împreună cu organizaţiile evreieşti din Ungaria, acest lucru a eşuat datorită viziunii, mai mult decât ciudate, a regimului Orbán. Pentru Fidesz, comemorarea a fost cel mai bun prilej de a dezvinovăţi regimul Horthy pentru deportarea evreilor şi de a scoate vinovată în exclusivitate Germania nazistă. Teza în cauză susţine că, începând din 19 martie 1944, ziua în care armata germană a intrat în Ungaria, ţara şi-a pierdut independenţa şi tot ceea ce s-a întâmplat după aceea, respectiv deportarea evreilor, a fost opera Germaniei naziste. Un fals grosolan deoarece evrei au fost deportaţi şi omorâţi şi înainte de 19 martie 1944 (un interesant studiu elaborat de istoricul clujean Zoltán Tibori Szabó a demonstrat cu cifre şi date deportarea evreilor din Transilvania de nord înainte de martie 1944) iar procesul de ghetoizare şi transportare la Auschwitz a populaţiei evreieşti a fost realizat cu acceptul lui Horthy şi cu ajutorul administraţiei ungare. Poate simbolul cel mai evident al falsificării istoriei este faimosul monument ridicat în centrul Budapestei în care este prezentat vulturul german care copleşeşte Ungaria, reprezentată prin arhanghelul Gabriel.

Controversatul Monument al Ocupaţiei Germane, amplasat la Budapesta, în ciuda protestelor comunităţilor evreieşti.

Ridicarea acestui monument a determinat retragerea organizaţiilor evreieşti de la ceremoniile de comemorare dedicate celor 70 de ani de la deportare şi a provocat critici în întreaga lume. La Budapesta, timp de trei luni, organizaţii neguvernamentale şi reprezntanţi ai societăţii civile au protestat zilnic în Piaţa Libertăţii în care s-a ridicat monumentul, iar guvernul Orbán, a renunţat la inaugurarea sa oficială.

Aşa cum am arătat şi la începutul articolului, acordarea ordinului Sfântului Ştefan scriitorului Imre Kertesz, până  ieri „inamicul maghiarimii”, a fost o încercare de cosmetizare a situaţiei din Ungaria. Şi, cel puţin după părerea mea, măsura este cu atât mai parşivă dacă mi se permite să folosesc acest cuvânt, cu cât scriitorul este bolnav, având o formă gravă de Parkinson. L-am urmărit când i s-a dat distincţia şi mi-a făcut impresia că nici nu-şi dădea seama unde este şi ce se întâmplă acolo Altfel, nu-mi pot explica (şi nici alţii) cum de a acceptat această mascaradă. Deoarece, cunoscând detaliile anterioare, acest moment care, în alte condiţii, ar fi trebuit să fie solemn, nu a fost decât o mascaradă.