Oameni din lagăr (I). Olandezul

În primele zile de lagăr, la Auschwitz, tata nu s-a atins de mâncarea care li se dădea. Mirosul pătrunzător de vomă sau de fiertură alterată, aspectul de lături pe care le cunoștea de acasă, l-au făcut să nu fie în stare să apropie de gură nici măcar o lingură din zeama aceea indescriptibilă. Așa a ajuns aproape să leșine de foame. Unchiul lui, Lipot Krampfner, împreună cu care trecuse selecția de pe peronul gării, i-a spus să mănânce puținul care li se dădea, altfel se va îmbolnăvi și va muri. În sensul propriu al cuvântului. La început trebuia să se țină cu degetele de nas ca să poată sorbi supa, dar în câteva zile s-a obișnuit. Același unchi i-a spus că trebuie să facă totul ca să fie duși cât mai curând la muncă, deoarece la Auschwitz cine nu lucra, nu primea de mâncare și vor muri de foame… Dacă vor reuși să intre într-un lagăr de muncă, probabil că vor primi de mâncare. În lagărele de muncă, după apel și surogatul de cafea de dimineață, se organizau echipe de deținuți în funcție de cererile fiecărei companii care avea contract de muncă în zona respectivă: 30 de deținuți pentru AEG, 50 pentru Holzmann… Uneori echipa lui era trimisă la lucrări de construcție a drumurilor de acces sau la întreținerea și repararea lor. Sarcina deținuților era să mute grămezile de pietriș, nisip, pietre de caldarâm dintr-un loc în altul, după cum le cerea șeful de echipă. Acolo l-a cunoscut pe Olandez.Read more…

S-au fotografiat la München, în iulie 1945

Povestea fotografiilor din fața mea începe în 24 aprilie 1945. Tatăl meu, Häftling 72001, avea 18 ani și jumătate și un an de experiență în ghetouri și lagăre. În aprilie 1944, după ce s-au publicat și pus în aplicare nenumărate legi, directive și ordonanțe anti-evreiești, nu a fost surprins să afle că în contextul efortului pentru sprijinirea frontului, la fel ca și ceilalți evrei din Ungaria, și el va fi deportat la muncă – se zvonea că undeva prin Ungaria. La începutul lui mai a fost internat în ghetou în Gherla, apoi transferat la Cluj, și la sfârșitul lunii mai 1944 a fost deportat la Auschwitz. Încă înainte de a intra în lagărul propriu-zis, în baraca unde erau tunși și primeau hainele de deținuți a auzit că cei care au coborât din tren și nu au fost selectați pentru muncă, au fost omorâți și cadavrele arse. Deținuți mai vechi i-au arătat fumul care ieșea pe hornurile din depărtare. După câteva săptămâni a fost transferat într-unul din lagărele de muncă subordonate complexului de la Dachau, nu departe de München. În 18 iunie 1944 a ajuns în lagărul Kaufering III, iar la sfârșitul lui decembrie a fost transferat în lagărul Landsberg I.Read more…

Inventarul din fântână

În anul 1940, în urma Dictatului de la Viena, România a cedat nordul Transilvaniei către Ungaria. atăl meu s-a născut în 1926 în Dumbrăveni, în România. La începutul anilor ’30 părinții lui au divorțat, după care el a crescut la bunicii dinspre tată, la Dumbrăveni, până în anul 1935, la vârsta de nouă ani. Apoi a fost trimis la Gherla, în nordul Transilvaniei, la rudele mamei, astfel încât, de la patrusprezece ani, a crescut în Ungaria, în timp ce tatăl lui cu toată familia au rămas în România. În anul 1941 Germania a atacat Uniunea Sovietică. Ungaria și România, aliate ale Germaniei, și-au mobilizat armatele și au intrat în război. În cadrul armatei maghiare au fost înființate detașamentele de muncă pentru evrei și alte minorități care nu aveau dreptul să poarte armă. Tinerii care încă nu aveau vârsta încorporării, inclusiv evreii, făceau parte din organizația levenților, un fel de premilitari care erau folosiți mai ales ca forță de muncă locală. Tatăl meu își amintește că a participat la activitățile organizației în Gherla, Dej și la Baia Mare. După cum povestește el, evreii erau „înarmați” cu lopeți, sape sau târnăcoape. Mama lui avea doi frați, Imre şi Lala, și trei surori. La nuntă fiecare fată a primit ca zestre câte un depozit de cherestea și materiale de construcție: Sári la Dumbrăveni, Neli la Iclod, Gizi la Gherla și Manyi la Dej. După moartea bunicului, în 1922, depozitul din Baia Mare a fost administrat de bunica, împreună cu Imre și Lala. Tatăl meu locuia la Gherla și atunci când nu era la şcoală dădea o mână de ajutor la depozitul de cherestea. Read more…