De vorbă cu un antisemit

Sep 23, 2021By

Cu ocazia unei vizite la Budapesta, într-una din seri am fost invitat la cină la niște prieteni din copilărie. Erau doi frați apropiați ca vârstă, Gyuri și Pali. Dintotdeauna mi-a făcut plăcere să-i întâlnesc, ne legau atât de multe amintiri comune. Ne-am îmbrățișat, după care am observat un bărbat necunoscut, de vreo cincizeci de ani, cu o mustață scurtă. Bărbatul era așezat pe un fotoliu și mă cerceta cu privirea. – Vărul nostru din New York, Győző, mi l-a prezentat Pali. A venit pentru niște afaceri. Vorbește bine limba maghiară, avea paisprezece când a emigrat. După prezentările de rigoare ne-am așezat. Soția lui Gyuri ne-a adus pălincă de prune și o gustare. După ce ne-am interesat de noutățile legate de familia fiecăruia, noua mea cunoștință a început să mă descoase de cât timp sunt în Israel, unde locuiesc, cu ce mă ocup, etc, etc. Se vede treaba, mi-am zis, că mustăciosul tocmai sosise și prietenii mei n-au avut timp să-i dea informațiile de rigoare. – Ești evreu? m-a întrebat Győző. Nu arăți.Read more…

Sep 23, 2021 6 comments

Craioveanul

Sep 2, 2021By

Bassam se trezi brusc în toiul nopții. Cineva bătea cu pumnii ușa de la intrarea apartamentului. Și-a frecat ochii ca să se convingă că nu e un vis. “– Doctor, doctor, vino repede, Elias nu-i bine, nu respiră.”. Bassam, cardiolog la Centrul Medical din oraș, s-a îmbrăcat cu ce-apucat și-a ieșit în goană după Ghiora, vecinul său care-l trezise. Încerca să-și amintească ce probleme medicale avea Elias, dar nu-și amintea decât că Elias avea vreo șaptezeci și cinci de ani și vorbea mai mult idiș. Probabil că făcuse un infarct miocardic și era în arest cardiac. Ajutat de Ghiora a început să-l resusciteze, continuând și în ambulanța care-l transporta la spital. Au trecut în goană prin Urgențe spre Secția de Cardiologie, unde Elias a trecut cu succes un procedeu de revascularizare. Dr. Bassam Abassi a studiat medicina la Craiova și când și-a început specializarea într-un oraș situat departe de locurile natale, a găsit cazare într-un kibuț din sudul țării. În schimbul avantajelor oferite de kibuț, acorda localnicilor asistență medicală, împreună cu încă doi medici care locuiau și ei acolo. Se simțea bine între oamenii locului. „Kibuț-ul meu”, îi plăcea să spună.Read more…

Sep 2, 2021 4 comments

Olimpiada pe vreme de COVID

Aug 26, 2021By

Puțini au crezut că Olimpiada 2020 de la Tokyo va avea loc. Din cauza epidemiei cu coronavirus, anul trecut Olimpiada s-a amânat până în 2021. Cu cât se apropia deschiderea, cu atât mai mult se adunau problemele. Numărul îmbolnăvirilor cu COVID creștea în țara organizatoare. Opinia publică din Japonia, în majoritatea ei, se opunea desfășurării Jocurilor Olimpice în contextul pandemiei. Comitetul Olimpic Japonez a perseverat și în 23 iulie Olimpiada a început, dar publicului i-a fost interzis accesul la concursuri. În ciuda tuturor greutăților, în fața stadioanelor, bazinelor și sălilor de sport aproape goale, a avut loc o olimpiadă de succes, cu rezultate impresionante și cu noi recorduri mondiale și olimpice. Au fost multe scene de neuitat, cum ar fi strigătul de bucurie al înotătorului tunisian Ahmed Hafnaoui, necunoscut până atunci, când a cucerit proba de patru sute de metri liber la înot, cu toate că părea să nu aibă nicio șansă.Read more…

Aug 26, 2021 1 comment

Anticarul

Aug 12, 2021By

În cursul plimbărilor prin parcul din vecinătatea mea, întâlneam de fiecare dată, așezat pe aceeași bancă, un om de vreo șaptezeci de ani, cu o șapcă cu cozoroc, citind. Eram curios ce citește, dar nu îndrăzneam să-l întreb. De câteva ori am constatat că la un moment dat își punea cartea într-un rucsac și pornea la drum, mergea chiar repede. Într-una din zile, când treceam pe lângă el, mi s-a adresat: – Domnule, vezi că ți s-a desfăcut șiretul de la pantofi. I-am mulțumit și m-am oprit să-mi leg șiretul. Acum e momentul să aflu ce citește, mi-am spus. – Nu te supăra, te-am văzut de câteva ori cu câte o carte în mână, citind. Aș vrea să știu ce carte citești. – O cunoști pe Ludmila Ulițkaia? – mă întrebă el. Am dat din cap în semn că da. E una din cele mai citite scriitoare din Rusia, după câte știu a fost tradusă în mai multe limbi, a continuat. (În limba româna au apărut: Medeea și copii ei, Daniel Stein traducătorul, Imago și Seara lui Iacov.)Read more…

Aug 12, 2021 3 comments

Geamantane

Jul 29, 2021By

De când a împlinit șaizeci de ani, Mihai Kapel se gândea la pensionare. Nu că ar fi așteptat-o, dimpotrivă. Era medic anestezist și de terapie intensivă și îi plăcea profesia care și-a ales-o. Era o muncă grea, cu multă responsabilitate, însă și cu multe satisfacții. Era mulțumit de atmosfera din secție și cu colegii avea relații bune, era respectat, salariul îi asigura o existență demnă. Cel mai mult îl speria timpul liber pe care-l va avea la dispoziție, nu-și putea închipui cum o să și-l organizeze. Cititul, sportul și excursiile, nepoții, diminețile în care se va trezi cu razele soarelui în ochi, toate acestea îi făceau plăcere, dar numai la sfârșitul unei zile de muncă obositoare, în vacanțe și la sfârșiturile de săptămână. O dată pensionat, nu mai ești util societății, se gândea Mihai. La serbarea organizată în cinstea pensionării, a auzit numai cuvinte frumoase din partea colegilor. Parcă ar asista la propria înmormântare, i-a venit în minte, auzindu-l pe directorul adjunct cu care nu avuse cele mai bune relații și care îl lăuda cu zel. La sfârșitul ceremoniei a primit un geamantan mare, bej, împreună cu urările de bine și de călătorie plăcută..Read more…

Jul 29, 2021 4 comments

Omul laboratorului

Jul 15, 2021By

În ianuarie 1945, Edi și Hary Neumann au fost eliberați de Armata Roșie din lagărul de concentrare de la Auschwitz. De la părinți nu aveau nicio veste, nu prea erau optimiști în ceea ce privește șansele lor de supraviețuire. Amândoi erau în vârstă…După un drum lung într-un vagon de marfă, a ajuns la Cluj. Ieșind din gara pe jumătate distrusă, s-a oprit pe Calea Regele Ferdinand, printre ruinele lăsate de bombardamentele aliaților. Unde să mă duc acum? – s-a întrebat. Să încerc să merg la casa noastră? A încercat… Era locuită de niște oameni necunoscuți, care nu l-au lăsat să intre, nici măcar ca să-și caute câteva lucruri personale, de care își amintea că rămăseseră acolo. Cel mai mult îl durea că nu ave nicio poză a părinților și a fratelui său. S-a așezat pe o bancă într-un parc, gândindu-se încotro s-o ia… După încercări nereușite de a găsi pe cineva viu din familie, și-a amintit de dădaca lui, tanti Maricica, și s-a trezit în fața locuinței ei. A fost primit cu multă căldură și timp de un an a locuit la ea. În toamna anului 1945 a început facultatea de medicină.
Read more…

Jul 15, 2021 5 comments

Omul în costumul negru

Jul 1, 2021By

La sosirea în comuna din Oaș unde am fost repartizat, în fața dispensarului erau aliniate șase persoane: patru surori, femeia de servici, și cu un pas înaintea tuturor, într-un costum negru cu cravată de aceeași culoare și teniși albi, stătea felcerul Zbona Gheorghe. Gheorghică, cum îi spuneau sătenii, era născut în localitate și lucra la dispensar de mai bine de douăzeci de ani. A fost felcer în timpul serviciului militar și a început să lucreze la circumscripția sanitară din momentul în care ea a fost înființată. Era un fel de conducător spiritual al colectivului. – Bine ați venit, domnule doctor, mi-a urat felcerul. Să știți că nu vă va fi ușor aici, a continuat el. Aici niciun doctor n-a stat mai mult de un an, majoritatea au dat bir cu fugiții după mai puțin de șase luni. O să încerc să vă ajut. Gheorghică cunoștea toți locuitorii comunei, cu întreaga istorie a familiilor lor, precum și problemele lor de sănătate. Sătenii vorbeau o limbă neobișnuită pentru cei care nu erau din partea locului, felcerul era “traducătorul”.Read more…

Jul 1, 2021 5 comments

Câștigătorul nu ia nimic

Jun 3, 2021By

Vineri, exact la ora două noaptea, s-a făcut liniște, alarmele au amuțit, nu se mai aud nici avioanele noastre în drum spre Gaza. Au mai trecut câteva ore și spre deosebire de alte împrejurări de acest gen, liniștea nu a fost tulburată. Încetarea focului a fost simultană și fără niciun fel de condiții prealabile. Ambele părți au pretins că victoria le aparține, cei din Gaza au sărbătorit toată noaptea așa-zisa victorie, dându-și seama abia dimineața că au dansat pe ruinele unui oraș bombardat. Oficialitățile militare israeliene și-au exprimat satisfacția de a fi distrus cele mai multe obiective militare ale celor două organizații teroriste, cărora le vor trebui mulți ani până își vor reface arsenalul de arme de distrugere. Hamas pretinde că a fost o victorie strategică, în care a demonstrat că este factorul determinant în viața palestinienilor și tot ce se întâmplă în locurile sfinte ale islamului. Autoritățile israeliene au interzis de mai bine de o lună vizitele la Muntelui Templului, cel mai sfânt loc de rugăciune pentru evreii credincioși (nu mă refer doar la habotnici), pentru a preveni incidentele. În lume au loc demonstrații împotriva Israelului, diaspora musulmană reușind să învingă în războiul propagandistic și asta nu pentru prima dată în istoria conflictelor israelieno-palestiniene. Cu un entuziasm ieșit din comun s-a pornit o campanie internațională pentru reconstrucția Gazei, o serie de țări ca SUA, Qatar, Egipt, Uniunea Europeană, etc., manifestându-și intenția de a investi în acest scop miliarde de dolari.Read more…

Jun 3, 2021 2 comments

Alarmele și cuvintele

May 20, 2021By

Nu e ușor să-ți găsești cuvintele în zgomotul alarmelor, înconjurat de imaginile tirurilor de rachete și ale caselor distruse. Pe partea dreaptă a ecranului de televiziune apar localitățile în care cad rachetele. Chiar dacă la tine în oraș e liniște momentană, participi în transmisie directă la un război crunt și scrisul ți-e întrerupt de câte o alarmă. Alergi spre camera-adăpost și cu toate că ți-ai luat laptopul cu tine, nu reușești să-ți găsești cuvintele în zgomotul infernal al sirenelor și al bubuiturilor care le însoțesc. Te întorci la TV și cu sufletul la gură urmărești știrile despre ultimul bombardament. Te liniștești puțin când auzi că n-au fost victime, ci “doar” pagube materiale. Îi suni pe cei dragi ca să afli dacă sunt bine și ca să mai auzi o vorbă de îmbărbătare. Nu te consolează nici rezultatele bombardamentelor aviației noastre, iar imaginile cu victime omenești, la noi sau la ei, te îngrozesc. Automat spui că ei, palestinienii, au început și ei sunt de vină, dar nici această explicație nu te ajută. Nu există țară pe lume care să nu dea replică militară la mii de rachete lansate ca să ucidă oameni nevinovați. Hamas a fost și este o organizație teroristă care nu recunoaște existența Israelului. Nu e un partener cu care să găsești o soluție pașnică pe calea tratativelor, eventual doar armistiții de durată mai lungă sau mai scurtă, depinde de pagubele militare care le-au provocat raidurile aeriene israeliene.Read more…

May 20, 2021 7 comments

Aventura Superligii

May 6, 2021By

Zvonurile despre noua Ligă Europeană de Fotbal, care circulau de câțiva ani, s-au adeverit. În aprilie 2021, douăsprezece cluburi europene de fotbal de marcă, cele mai bune de pe continent – Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid, Juventus Torino, FC Milan, Internazionale Milano, FC Liverpool, Manchester City, Manchester United, Arsenal, Tottenham Hotspur şi Chelsea – au hotărât să abandoneze Champions League, organizată de UEFA (Uniunea Europeană de Fotbal). După planurile inițiale trebuiau să se asocieze și cluburile germane Bayern München, Borussia Dortmund, precum și Paris Saint Germain, dar acestea trei din urmă au refuzat de la bun început participarea. Planul era să atragă șaisprezece echipe, mereu aceleași, după modelul NBA, din baschetul american. Motivul creării acestei forme de competiție era eliminarea meciurilor mai puțin spectaculoase dintre aceste “super echipe” și echipele mai puțin cunoscute de pe continent. De fapt, se urmărea obținerea de venituri mari pentru cluburile participante și pentru câteva firme de pariuri sportive, cele care sponsorizau afacerea. Pentru restul cluburilor de fotbal din Europa consecințele ar fi fost catastrofale, atât pe plan național, cât și internațional. Read more…

May 6, 2021 0 Comments

Politică pe iarbă

Apr 22, 2021By

Gazonul din jurul piscinei, tuns frumos și îngrijit ca niciodată după mai bine de șase luni de lockdown, s-a umplut din nou cu scaune comode, proaspăt vopsite în alb și albastru, și cu oameni fericiți. Meir, un fost lider sindical la una din fabricile din oraș, era așezat în mijlocul unui public de șase persoane obosite după înot și le explica de ce Partidul Muncii, renăscut ca pasărea Phoenix, va avea mare succes la alegerile apropiate. Toți cei prezenți votau de ani de zile numai pentru acest partid, așa că nu era greu să-și convingă auditoriul. Trecutul glorios le era cunoscut tuturor, prezentul și viitorul erau însă incerte. De grup s-a apropiat Grigori, originar din fosta Uniune Sovietică, din tabăra alegătorilor partidului Likud. – Tot Bibist (adică adept a lui Benjamin / Bibi Netanyahu) ai rămas? îl întrebă Doron, unul din grup, pe noul venit. – Nu, răspunse Grigori, încă nu m-am hotărât. În afară de faptul că vor să-l înlocuiască pe Bibi, niciun partid din opoziție nu are o platformă politică prin care să atragă alegătorii, continuă Grigori. Discuțiile s-au încins, dar până la urmă participanții nu au ajuns la nicio concluzie cu privire la rezultatul alegerilor.Read more…

Apr 22, 2021 3 comments

Un cuvânt numit ”speranță”

Apr 8, 2021By

Eugen Stein a sosit în lagărul de concentrare Buchenwald în 9 iunie 1944. Era împăcat cu soarta care îl aștepta, n-avea iluzii. După ce a ajuns pe peronul gării și a avut loc selecția, fiind tânăr în bună condiție fizică, a fost trimis la muncă. În timp ce erau organizați în coloane pentru duș, unul din deținuții care îi număra, cu un triunghi roșu pe piept (comuniștii aveau aceste triunghiuri cusute pe hainele vărgate), îi șoptea în limba germană fiecărui nou venit care trecea pe lângă el: “Trupele aliate au debarcat în Normandia, nu mai e mult și ne vor elibera”. Eugen a rămas uimit, nu credea că mai există totuși o speranță în acest infern. Pentru o clipă și-a imaginat chiar că un tanc cu o stea albă ar intra pe poarta principală a lagărului. De acum avea să facă totul ca să supraviețuiască, așteptând întâlnirea cu tancul cu steaua albă. Comuniștii germani erau cei mai vechi prizonieri, care organizau viața de zi cu zi a lagărului. Îi ajutau pe cei slabi cu ce se putea: mâncare, haine etc. În lagăr erau deținuți din toată Europa: comuniști și social-democrați germani, preoți, mai ales catolici, polonezi și francezi, din rezistența antifascistă, soldați sovietici, aviatori americani, romi etc. Pe toți îi unea dorința de supraviețuire.Read more…

Apr 8, 2021 5 comments

Coliba cizmarului

Mar 25, 2021By

Nu departe de casa în care locuiam, la începutul unei străzi al cărei nume mi-l mai amintesc și după mai mult de cinzeci de ani, Ioan Ursu, se găsea cizmăria lui Bartha bácsi. Bartha János era invalid de război, astfel se explica că în anii cincizeci avea atelier particular. Era un om bine făcut, cu o mustață stufoasă de tip secuiesc și purta un halat și o șapcă cu cozoroc din piele. Avea o mulțime de clienți din partea locului. Atelierul în sine, situat în vecinătatea casei cizmarului, era de fapt o colibă mică, plină cu pantofi de tot felul, într-o dezordine desăvârșită. Niciodată nu am reușit să înțeleg cum putea Bartha bácsi să găsească în noianul de încălțăminte, pe cea a unui client anume. Pereții colibei erau plini de poze cu Bartha János, la început în uniformă militară, apoi, după ce-a fost rănit, în uniformă de poștaș; erau și poze de la petreceri etc. Durata reparațiilor era un mister pe care doar cizmarul îl știa, de la câteva ore până la câteva săptămâni, în cazurile mai “grave”, chiar câteva luni. Când lucrarea nu dura mai mult de o oră, așteptam până când îmi repara pantoful și între timp mă uitam cum lucrează. În atelier era un miros de clei și piele, se auzea un radio tranzistor în surdină.Read more…

Mar 25, 2021 5 comments

Păstorul de capre din Liban

Mar 11, 2021By

Era în 1983, în timpul Primului Război din Liban. Armata israeliană era împotmolită în mocirla libaneză. Maiorul Ron Schonberg, dintr-o unitate de parașutiști a armatei israeliene, era încartiruit împreună cu luptătorii lui într-o casă pe jumătate distrusă, într-un sat din Libanul de Sud. Casa era situată pe un deal, de unde se deschidea o priveliște asupra întregii așezări. Era primăvară, luna aprilie, soarele cald, cerul albastru, văile înverzite și pădurea de cedri te vrăjeau. Ron se simțea ca în excursiile din Cehoslovacia, unde s-au născut părinții lui. De câteva zile din pădurea apropiată se trăgea în ei cu aruncătoare de mine. Erau teroriști pro-iranieni ai organizației Hezbollah. Cu o zi înainte, doi soldați din unitate fuseseră grav răniți ca urmare a bombardamentelor. Ron era hotărât să pună capăt acestui tir. Cu permisiunea superiorilor, unitatea a pornit să-i caute pe vinovați.Read more…

Mar 11, 2021 2 comments

What a Wonderful World

Feb 25, 2021By

Era din nou Șabat, a cincea săptămână de lock down. În ciuda intensei campanii de vaccinare, Covidul bântuia cu sălbăticie din cauza variantei britanice. De două săptămâni primisem și a doua doză de vaccin, dar nu-mi folosea la nimic. Aeroportul Ben Gurion era închis și oricum nu aveam voie să ne îndepărtăm de casă mai mult de o mie de metri, așa că pe nepoți nu-i puteam vedea și cu prietenii nu m-am întâlnit mai bine de o lună. În afară de plimbarea zilnică nu aveam ce face, decât să stau între patru pereți. Sâmbăta aceasta, ca să fiu și mai bine dispus, era ploioasă și bineînțeles friguroasă, așa că nici programul de sport nu mi l-am îndeplinit. Ajunge mi-am spus, trebuie să ies din casă. M-am urcat în mașină și am pornit spre centrul comercial cel mai vizitat din oraș. Ploua intens, cu rafale de vânt care-ți smulgeau umbrela din mâini. Totul era închis din cauza pandemiei, în afară de un supermarket rusesc numit Tiv Taam (Gust Bun), care a apărut odată cu emigrația din fosta Uniune Sovietică. Lângă intrarea în magazin, într-un colț, un afroamerican cu un sintetizator cânta muzică de jazz. (Era unul din acei „israeliți africani evrei” cum își spun ei, originari din New York. Read more…

Feb 25, 2021 3 comments

Pisica Tula și alte pisici

Feb 11, 2021By

Mă numesc pisica Tula și sunt o maidaneză vărgată. Când s-au terminat ploile și vremea a început să se încălzească, au venit niște oameni cu o mașină și m-au dus împreună cu alte pisici din curtea unde stăteam într-o sală mare și m-au înțepat de mai multe ori în picior. Au!!! Apoi m-au urcat din nou în mașină și m-au lăsat în fața unui bloc necunoscut, cu toate mieunăturile mele de protest. Ce era să mă fac? Nu cunoșteam pe nimeni, nici oamenii și nici pisicile de aici. Curtea era mare, plină de verdeață și cu multe mașini. De fapt era un loc destul de simpatic. Prima maidaneză pe care am cunoscut-o a fost o pisică vărgată și slăbănoagă, căreia mai târziu prietenul meu cărunt avea să-i pună numele de Sora Ta, da, da, chiar așa, Sora Ta, probabil pentru că semănam și la blană și la jigăreală. Ea mi-a spus că nu e rău pe aici, sunt doi oameni care îi dau puțin de mâncare, chiar dacă nu în fiecare zi. În primele zile i-am cunoscut pe cei doi milostivi. Era un bărbat înalt și plin, pe care prietenul meu cărunt îl numea Hannibal și apoi era mama lui, Mamițica, cum îi spunea prietenul meu. Am mai depistat încă o locatară de la etajul întâi, care avea păr de pisică pe haine, Liuba, cum aveam s-o numim, și care mai contribuia și ea la hrana mea.Read more…

Feb 11, 2021 7 comments

Calul maiorului

Jan 28, 2021By

1941, Satu Mare. În clădirea din vecinătatea casei lui Bernath și Eugenia, bunicii mei, s-a mutat jandarmeria horthystă. (Conform Dictatului de la Viena din 1940, nordul Transilvaniei a fost anexat Ungariei). Bunicul era medic veterinar, specializat mai ales în patologia cailor. În timpul Primului Război Mondial a fost căpitan în armata austro- ungară, la serviciile veterinare de pe frontul italian. Pentru actitvitatea sa a fost decorat cu ordinul Crucea de Fier. La scurt timp după venirea noilor vecini, a fost solicitat să trateze caii bolnavi din grajdurile jandarmeriei. O dată a fost chemat noaptea să trateze de urgență calul unui ofițer. Maiorul Sándor Perényi dorea să-i mulțumească personal medicului veterinar pentru tratamentul acordat calului său preferat, drept care l-a invitat la o întâlnire. – Dr. Bernath Roth, s-a prezentat bunicul meu. Maiorul știa totul despre el. După cuvintele de apreciere, a continuat: – Am auzit că ați primit Crucea de Fier pentru activitatea deosebită pe front și ați fost avansat la gradul de căpitan.Read more…

Jan 28, 2021 7 comments

Un șeic la Ierusalim

Jan 14, 2021By

În piața de alimente Mahane Iehuda, cea mai populară piață de acest fel din Ierusalim, era forfotă mare. După mai bine de două luni de inactivitate datorită pandemiei de COVID 19, vânzătorii tocmai își deschiseseră dughenele. Șaul și Iakov erau zarzavagii. Erau prieteni din copilărie, și chiar dacă erau concurenți la comerț, era între ei o legătură puternică, amândoi erau suporteri ”înrăiți” ai echipei de fotbal Beitar Ierusalim, la fel ca majoritatea vânzătorilor din piață. Echipa avea fanii cei mai problematici din campionatul israelian de fotbal, intoleranți față de minorități, nu avea și nici n-a avut vreodată jucători arabi. Iusuf, un vânzător de falafel (mâncare specifică din Orientul Apropiat), avea taraba la mijloc între cei doi. – Ați auzit că noul sponsor al echipei, Moshe Hagag, se află în tratative cu un șeic din Emiratele Arabe Unite, pentru a-i vinde cinzeci la sută din acțiunile echipei Beitar, spuse Iakov. (În toamna lui 2020, Israelul și Emiratele Unite au semnat un acord de pace, acesta din urmă recunoscând existența statului Israel.)Read more…

Jan 14, 2021 0 Comments

La mulţi ani 2021!

Dec 24, 2020By

Fac și eu, ca tot omul, un scurt bilanț în luna decembrie, în anul Domnului 2020. Cincizeci la sută din timpu acestui an l-am petrecut spălându-mă pe mâini, cel puțin douăzeci de minute de fiecare dată, așa cum ne-a fost recomandat. Treizeci la sută m-am distanțat social, aproape rupându-mă de lume timp de cel puțin trei luni, după care m-am întâlnit pe furiș cu câțiva oameni care îmi sunt toarte dragi: copii, nepoți, prieteni. Restul l-am petrecut la supermarket, pe Zoom, sau cum i-am mai zis, am zoom-zăit cu toți cei amintiți, am participat la simpozioane îmbrăcat cu haine de casă, ba uneori chiar în pijama, am urmărit diferite emisiuni pe diverse canale de televiziune, unele interesante, altele mai puțin. În mod masochist am vizionat și câteva emisiuni turistice, revăzând cu jind locurile pe care le-am vizitat și de care mă leagă atâtea amintiri plăcute. E drept, am văzut și câteva spectacole ale celor mai vestite teatre de operă din lume, concerte, etc., etc. În tot acest timp, ori de câte ori m-am aventurat să ies din casă, am purtat mască și am trecut pe lângă tot felul de cunoscuți fără să-i recunosc. Am învățat să vorbesc cu ochii celor pe care îi întâlneam cu diverse ocazii și am confirmat faptul că ochii oamenilor spun întotdeauna adevărul. Read more…

Dec 24, 2020 8 comments

Setul de pahare de Jena

Dec 10, 2020By

Máriskó, o femeie între două vârste de etnie romă, venea în fiecare miercuri, se așeza pe treptele din fața locuinței noastre și aștepta până când mama se întorcea de lucru. Purta o rochie pestriță, în culori țipătoare, care acoperea aproape două trepte, spre nemulțumirea vecinilor care urcau la etajele aflate deasupra apartamentului nostru. Mie îmi spunea „domnișorul mamei”, tatălui meu îi acorda un respect deosebit, se și temea puțin de el, mai ales că neavând chef să facă „comerț” cu Máriskó, el o mai și repezea câteodată. Mama mea era persoana de care se atașase de mulți ani. Legătura sufletească dintre ele mă uimea. În afară de „business”, vorbeau despre vrute și nevrute. Când eram mic, nicicum nu puteam înțelege de ce mama stă de vorbă cu ea. – Mami, nu vezi că Máriskó nu e decât o țigancă și trăiește în cort, nu-i frumos să te ocupi de ea. – În lumea asta trebuie să înveți că nu are importanță cine ești și cum arăți, toți suntem egali. Nimeni nu poate să-și aleagă părinții și nici unde să se nască, mi-a spus mama. Când aveam vreo zece-doisprezece ani, mi-a povestit despre bunicii care au pierit la Auschwitz, au fost uciși numai pentru că erau evrei. Printre victimele acestor lagăre de concentrare erau și mulți romi, mi-a povestit. Spectacolul era însă negoțul dintre mama și Máriskó. Dintr-un sac imens apăreau o sumedenie de vase, seturi de cești, pahare, tacâmuri de tot felul, inclusiv căutatele tacâmuri rusești suflate cu argint.Read more…

Dec 10, 2020 12 comments