Un șeic la Ierusalim

Jan 14, 2021By

În piața de alimente Mahane Iehuda, cea mai populară piață de acest fel din Ierusalim, era forfotă mare. După mai bine de două luni de inactivitate datorită pandemiei de COVID 19, vânzătorii tocmai își deschiseseră dughenele. Șaul și Iakov erau zarzavagii. Erau prieteni din copilărie, și chiar dacă erau concurenți la comerț, era între ei o legătură puternică, amândoi erau suporteri ”înrăiți” ai echipei de fotbal Beitar Ierusalim, la fel ca majoritatea vânzătorilor din piață. Echipa avea fanii cei mai problematici din campionatul israelian de fotbal, intoleranți față de minorități, nu avea și nici n-a avut vreodată jucători arabi. Iusuf, un vânzător de falafel (mâncare specifică din Orientul Apropiat), avea taraba la mijloc între cei doi. – Ați auzit că noul sponsor al echipei, Moshe Hagag, se află în tratative cu un șeic din Emiratele Arabe Unite, pentru a-i vinde cinzeci la sută din acțiunile echipei Beitar, spuse Iakov. (În toamna lui 2020, Israelul și Emiratele Unite au semnat un acord de pace, acesta din urmă recunoscând existența statului Israel.)Read more…

Jan 14, 2021 0 Comments

La mulţi ani 2021!

Dec 24, 2020By

Fac și eu, ca tot omul, un scurt bilanț în luna decembrie, în anul Domnului 2020. Cincizeci la sută din timpu acestui an l-am petrecut spălându-mă pe mâini, cel puțin douăzeci de minute de fiecare dată, așa cum ne-a fost recomandat. Treizeci la sută m-am distanțat social, aproape rupându-mă de lume timp de cel puțin trei luni, după care m-am întâlnit pe furiș cu câțiva oameni care îmi sunt toarte dragi: copii, nepoți, prieteni. Restul l-am petrecut la supermarket, pe Zoom, sau cum i-am mai zis, am zoom-zăit cu toți cei amintiți, am participat la simpozioane îmbrăcat cu haine de casă, ba uneori chiar în pijama, am urmărit diferite emisiuni pe diverse canale de televiziune, unele interesante, altele mai puțin. În mod masochist am vizionat și câteva emisiuni turistice, revăzând cu jind locurile pe care le-am vizitat și de care mă leagă atâtea amintiri plăcute. E drept, am văzut și câteva spectacole ale celor mai vestite teatre de operă din lume, concerte, etc., etc. În tot acest timp, ori de câte ori m-am aventurat să ies din casă, am purtat mască și am trecut pe lângă tot felul de cunoscuți fără să-i recunosc. Am învățat să vorbesc cu ochii celor pe care îi întâlneam cu diverse ocazii și am confirmat faptul că ochii oamenilor spun întotdeauna adevărul. Read more…

Dec 24, 2020 8 comments

Setul de pahare de Jena

Dec 10, 2020By

Máriskó, o femeie între două vârste de etnie romă, venea în fiecare miercuri, se așeza pe treptele din fața locuinței noastre și aștepta până când mama se întorcea de lucru. Purta o rochie pestriță, în culori țipătoare, care acoperea aproape două trepte, spre nemulțumirea vecinilor care urcau la etajele aflate deasupra apartamentului nostru. Mie îmi spunea „domnișorul mamei”, tatălui meu îi acorda un respect deosebit, se și temea puțin de el, mai ales că neavând chef să facă „comerț” cu Máriskó, el o mai și repezea câteodată. Mama mea era persoana de care se atașase de mulți ani. Legătura sufletească dintre ele mă uimea. În afară de „business”, vorbeau despre vrute și nevrute. Când eram mic, nicicum nu puteam înțelege de ce mama stă de vorbă cu ea. – Mami, nu vezi că Máriskó nu e decât o țigancă și trăiește în cort, nu-i frumos să te ocupi de ea. – În lumea asta trebuie să înveți că nu are importanță cine ești și cum arăți, toți suntem egali. Nimeni nu poate să-și aleagă părinții și nici unde să se nască, mi-a spus mama. Când aveam vreo zece-doisprezece ani, mi-a povestit despre bunicii care au pierit la Auschwitz, au fost uciși numai pentru că erau evrei. Printre victimele acestor lagăre de concentrare erau și mulți romi, mi-a povestit. Spectacolul era însă negoțul dintre mama și Máriskó. Dintr-un sac imens apăreau o sumedenie de vase, seturi de cești, pahare, tacâmuri de tot felul, inclusiv căutatele tacâmuri rusești suflate cu argint.Read more…

Dec 10, 2020 12 comments

Moartea unui artist. In memoriam Diego Armando Maradona

Nov 28, 2020By

s-a stins din viață unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume, Diego Armando Maradona. Lumea sportului, a fotbalului în special, a devenit mai săracă. Argentina, patria lui Maradona, va fi în doliu național timp de trei zile și nu fără motiv, E drept, a fost o persoană controversată. A consumat droguri. Un extremist de stînga, Che Guevara, a fost unul din idolii săi, purta pe braţul drept tatuajul cu chipul său. A fost prieten cu Fidel Castro, purta pe piciorul stîng tatuajul lui Fidel. Avea gura mare și nu întotdeauna își cenzura cuvintele. De neuitat va fi însă, pentru talentul lui ca fotbalist! A fost un “maestro” al balonului rotund, un mare patriot argentinian, cu echipa țării sale a câştigat de două ori campionatul mondial de fotbal. A fost de neîntrecut în dribling. Avea o inteligență de joc ieșită din comun. Domina stadioanele pline de spectatori care-l priveau vrăjiţi și pur și simplu jucau împreună cu el . Revista World Soccer l-a desemnat ca al doilea cel mai bun fotbalist al secolului XX,după Pele. Mulți specialiști în materie susțin că Maradona a fost, de fapt, cel mai bun jucător al tuturor timpurilor. Zeci de mii de copii visau să devină un Maradona. Mulţi copii, mai ales din Argentin, au fost botezați, în cinstea lui, cu prenumele lui Diego. Cu spectacolul jocului său, cu golurile superbe pe care le-a marcat a înseninat zilele suporterilor numeroaselor echipe în care a jucat, printre care: Boca Junior, F.C Barcelona și F.C Neapole le-a înseninat multe zile.Read more…

Nov 28, 2020 14 comments

Chez Robert

Nov 26, 2020By

Chioșcul lui Robert se afla la intersecția dintre două străzi principale ale orașului. Era spațios, avea o terasă mare și era foarte aproape de locul meu de muncă. Cu mulți ani în urmă, când eram nou venit în țară și oraș, îmi aduc aminte că am intrat pentru prima dată la Robert ca să cumpăr țigări. Robert, un om spre cincizeci de ani, cu sprâncene stufoase și arcuite, m-a primit jovial.
– Cu ce vă pot servi? m-a întrebat cu un vădit accent de sud-american.
– Un pachet de Europa (țigări israeliene ieftine și aromate), vă rog.
– Europa? Aproape nimeni nu fumează țigări de astea. Sunt prea aromate. Fumează mai bine și dumneata Time, sau Marlboro. De fapt nu are importanță, a continuat. Vă invit la o cafea pe contul meu. Un espresso tare, cum le place europenilor, spuse zâmbind.Read more…

Nov 26, 2020 4 comments

Pentru cine sună telefonul?

Nov 12, 2020By

Soții Bodor locuia într-un cartier liniștit al Clujului, într-o casă familială cu cei doi copii, Arnold și Eva. David Bodor era proprietarul unui magazin de încălțăminte foarte căutat, în centrul orașului. O familie mic-burgheză tipică, căruia nu-i lipsea nimic. Aveau vecini buni, respectuoși. Armonia a durat până la sfârșitul anilor treizeci, când au început manifestările de antisemitism. Dar nu numai… În 1938 familia Bodor și-a instalat un telefon. De atunci, în fiecare zi la orele 17.00 suna telefonul, dar la capătul firului nu răspundea nimeni. La început s-au răstit la necunoscutul care tăcea, apoi s-au plâns societății de telefoane, dar aceasta nu a găsit nicio soluție, nu a reușit să depisteze pe cel care îi deranja. În cele din urmă au cedat și s-au obișnuit să nu mai răspundă. Oricare din familie ridica receptorul, anonimul care suna nu scotea o vorbă. În primăvara lui 1944, când a începui ghetoizarea evreilor din oraș, necunoscutul a încetat să-i mai sune. Familia a fost deportată la Auschwitz, unde au pierit toții, cu excepția lui Arnold, care la vârsta de 22 de ani era bine făcut și a fost selectat pentru muncă.Read more…

Nov 12, 2020 4 comments

Violonistul de la graniță

Oct 29, 2020By

În 14 octombrie 2020 au început negocierile între Israel și Liban în legătură cu apele teritoriale. Motivul: gazele naturale de pe fundul Mării Mediterane. Discuțiile se făceau prin intermediul ONU și al unei delegații de diplomați americani. Era prima dată, din 1990 încoace, când între cele două țări aflate în stare de beligeranță aveau loc tratative pe acest subiect. Evenimentul a avut loc într-o bază militară UNIFIL din sudul Libanului, la două sute de metri de linia albastră de demarcație între cele două țări. (Nu există granițe, Libanul nerecunoscând existența Israelului.) Fotografii și reporterii de la diversele posturi de televiziune din toată lumea așteptau cu nerăbdare ca delegații să iasă din corturile unde aveau loc tratativele. Era prima zi a tratativelor și convorbirile durau de peste patru ore. Atmosfera era încordată, între cele două părți nu lipseau neînțelegerile și era foarte posibil ca tratativele să eșueze. La câteva sute de metri de baza militară UNIFIL se afla o unitate a Armatei Israeliene. Meir, care se înrolase voluntar, se pregătea să exerseze la vioară. Era liber, după o noapte în care a fost de pază și avea timp să se ocupe de instrumentul lui preferat. De fapt, el era elev la yeșiva (şcoală la care tinerii ultra-ortodocși învață Talmudul), de mic copil îi plăcea muzica, tatăl său i-a cumpărat o vioară folosită, dar bani pentru profesor de muzică nu avea, așa încât Meir a învățat singur. Cunoștințele de folosire a instrumentului și le-a însușit de pe Google…Read more…

Oct 29, 2020 9 comments

Aristocratul Roșu

Oct 2, 2020By

Vagonul restaurant din trenul Intercity Cluj – Budapesta era ticsit. Doream să beau o cafea. Cu greu am găsit un loc liber. M-am așezat la masă. Vizavi de mine stătea un bărbat înalt, bine făcut, cărunt, de vreo șazeci și ceva de ani. Era ocupat cu laptopul, dar când m-am așezat și-a ridicat privirea și mi-a făcut loc. I-am mulțumit, iar el mi-a răspuns în engleză “You are welcome“. Am început să-mi beau cafeaua și să citesc ziarul local. – În ce limbă citești? – m-a întrebat omul de vizavi. – În limba română, dar dacă te interesează am și varianta maghiară, i-am răspuns în engleză. – Ești din Cluj? – m-a întrebat vecinul. I-am explicat că sunt un fost clujean, dar de mulți ani sunt israelian. – Mă numesc Steve Emil Jánossy, s-a prezentat omul de vizavi. M-am născut și am trăit în Cluj până la opt ani, de atunci trăiesc în SUA. – Ai un nume cu rezonanță de aristocrat maghiar. Nu vorbești maghiara? – l-am întrebat. – Am vorbit-o cu mama, atât timp cât a trăit, de atunci am uitat. O înțeleg, dar mi-e foarte greu să mă exprim în maghiară.Read more…

Oct 2, 2020 7 comments

Reflecții

Sep 17, 2020By

Chiar dacă nu vreau, gândurile mi se întorc la blestematul ăsta de virus. Mai bine zis de consecințele epidemiei provocate de el. Statisticile despre numărul celor infectați, grav bolnavi, cei ventilați, etc., etc., mă cufundă în apele învolburate ale psihicului meu. Sunt aceste date manipulate? Trăiască teoria conspirației! Găsim un vinovat, nu are importanță pe cine: chinezi, extratereștri, etc. și deja ne simțim mai liniștiți. Vestitul prim-ministru al Marii Britanii între 1866-1868, Benjamin Disraeli, spunea despre statistică că e cea mai mare minciună dintre toate speciile de minciuni posibile. Media e plină de covid, sub toate formele posibile, sanitare, economice, culturale, sportive, etc. Se va vorbi probabil și despre literatura covidului (sic!). A fost primul val, a venit apoi al doilea val, ca marea cu fluxul și refluxul. Read more…

Sep 17, 2020 5 comments

Domnul Marţi

Sep 3, 2020By

Numele i l-a dat Ițhak, prietenul meu, decanul de vârstă al piscinei. Motivul era clar, domnul în cauză venea la piscină doar marți… Înota două sute de metri, după care, mulțumit de performanța lui, se așeza pe marginea bazinului și stătea la taifas cu cei care mai trăgeau un pic de aer înainte de a continua să înoate. Era un bărbat mic de statură, de vreo 80 de ani, cu o mustață enormă à la Franz Iosef, care îi dădea un aer hazliu. Cei doi și-au trăit tinerețea în kibuţuri diferite. Erau din aceeași generație, octogenari. Au lucrat ca simpli agricultori, felahi, cum îi place lui Ițhak să spună, au fost tractoriști, șoferi de camioane, au spălat vase la bucătăria kibuțului și înainte de toate au fost mapainici (membri ai partidului de stânga Mapai, condus timp de peste douăzeci de ani de către Ben Gurion, părintele statului). Au luptat în trei din numeroasele războaie ale Israelului, fiecare dintre ei fiind rănit de mai multe ori. Amândoi au părăsit kibutzul pentru a studia. Domnul Marți, pe numele adevărat Eli, a studiat limba și literatura ebraică, ajungând lector la Universitatea Ben Gurion din Beer Șeva, este un poet cunoscut, cu câteva volume de poezii apărute pe parcursul timpului. Ițhak, cu o experiență și înțelepciune de viață deosebite, a terminat un curs de tehnician în telecomunicații și a lucrat până la pensionare la Bezeq, societatea de telefoane din Israel. A trăit timp de zece ani în Franța, unde a fost proprietarul unui butic de modă bărbătească la Paris. Read more…

Sep 3, 2020 5 comments

Așteptând vaccinul – sau așteptându-l pe Godot?

Aug 20, 2020By

Era vineri seara, pe la șase, șabatul începea peste o oră. Mă întorceam de la piscină. Într-o stație de autobuz am văzut o femeie în vârstă, așezată pe bancă. Unde vrea să meargă? – m-am întrebat. Autobuzele nu mai circulă de peste două ore. Poate așteaptă pe cineva sau nu se simte bine? În fond nu e treaba mea, mi-am spus și mi-am văzut de drum. Totuși la primul semafor m-am întors și m-am oprit lângă ea. – Vă simțiți bine? Aveți nevoie de ceva? Doriți să vă duc undeva? – Nu, nu, vă mulțumesc, mă simt bine, am ieșit să mă plimb puțin. Locuiesc la doi pași… Dădeam să plec, când ea mi s-a adresat: – Dumneavoastră nu sunteți medic la spital? – Ba da, i-am răspuns. – Eu sunt soră și am lucrat la secția de copii. Mă numesc Ilana. Vă țin minte de când erați rezident și veneați să dați sedație celor mici pentru diversele proceduri. Sunt pensionară de multă vreme. Nu-mi aminteam de ea. Are nevoie să vorbească cu cineva, mi-am spus. M-am uitat la ceas, mai aveam două ore până când eram învitat la cină la copiii mei, așa că m-am hotărât să stau puțin cu ea. Read more…

Aug 20, 2020 6 comments

Tată de weekend

Aug 6, 2020By

Ziaristul a murit sâmbată dimineața. S-a internat cu o pneumonie severă, după primele zile de ameliorare, în noaptea de sâmbătă spre duminică s-a agravat dramatic și, în ciuda resuscitării îndelungate, a decedat. Avea cinzeci și doi de ani, era sănătos tun, sportiv, plin de viață. Era cunoscut și apreciat în cercurile colegilor de breaslă. Dr. Emil Argintaru îl înlocuia pe șeful secției de Terapie Intensivă. Noaptea și-a petrecut-o în secție, încercând să salveze viața ziaristului. Era șapte dimineața. Emil stătea în cabinet și încerca să înțeleagă ce anume a cauzat deteriorarea bruscă și decesul ziaristului. Secția era plină și Emil se întreba de ce chiar acum, când șeful e în vacanță, apar situații de genul acesta. Îl aștepta o discuție dificilă și neplăcută cu familia decedatului. Vizita s-a prelungit, erau numeroase probleme de clarificat. Emil nu se grăbea, îi era groază de întâlnirea cu familia defunctului. A intrat în sala de seminarii împreună cu asistenta socială și cu membrii familiei în cauză. După ce și-a prezentat condoleanțele, a redat evenimentele din noaptea de sâmbătă spre duminică și a așteptat întrebările rudelor. Se aștepta la o confruntare dușmănoasă, cum se mai întâmplase în cazuri similare. Read more…

Aug 6, 2020 6 comments

Un oraș pentru eternitate

Jul 23, 2020By

Trebuia să-mi omor timpul vreme de o oră până la o întâlnire cu un coleg în Ierusalim. Am intrat în cofetăria “Marțipan”, situată în fostul cartier german, mai bine zis al Templierilor, unul din cartierele pitorești din capitală. Cunoșteam cofetăria, o vizitam des pe vremea rezidenției. De cum am intrat în local, privirea mi-a fost atrasă de un preot franciscan în hainele tradiționale ale ordinului, stând la o masă cu o cafea în față. M-am așezat la masa de vizavi, nu puteam să-mi iau ochii de la el. Nu mai văzusem preot franciscan în haine bisericești stând la o cafea, nici măcar în Italia. Privirea mea mea iscoditoare i-a atras atenția. Într-o ebraică corectă mi s-a adresat: – Mă cunoști de undeva? – Nu, i-am răspuns rușinat, doar că n-am mai întâlnit un preot îmbrăcat în haine tradiționale într-o cofetărie. M-a invitat la masa lui. – Giacomo, s-a prezentat, sunt preot la Mănăstirea Sf. Salvator. – De unde știi să vorbești atât de bine ebraica? – Am învățat ebraica întâi în cadrul institutului unde am studiat. Sunt de trei ani în Israel, doi ani am luat ore particulare cu o profesoară deosebită. Îmi place limba aceasta.Read more…

Jul 23, 2020 7 comments

Ceferistul și legionarii

Jul 9, 2020By

La începutul lunii septembrie 1940, la câteva zile după Dictatul de la Viena și cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei, Peter Frank era în drum spre București, cu un tren plind de cetățeni români care se refugiau în regat. La gara de la Câmpia Turzii au urcat câțiva legionari în uniforme negre. Unul a rămas pe peron, împreună cu șeful de gară. Peter auzise multe despre actele sălbatice comise de acești fanatici. Era clar că trenul nu va porni până nu îi vor găsi pe cei pe care le căutau. Au început să controleze vagon cu vagon, cușetă cu cușetă…Câteva persoane au fost coborâte cu brutalitate din tren și stăteau înspăimântate pe peron. Peter spera ca legionarii să nu se lege și de el. Trenul era gata de plecare, o parte din legionari au coborât, când deodată doi dintre ei s-au îndreptat cu repeziciune spre locomotivă. Ajutorul lui, Mihai, un băiat tânăr i-a strigat: – Domnu Peter, coborâți repede pe partea dinspre linii, ăstora nu le plac evreii! Era prea târziu și oricum Peter nu voia să dea bir cu fugiții. Doi oameni în uniforme negre stăteau în fața lui, privindu-l cu curiozitate. Pe unul din ei îl cunoștea. Era Radu, care îi fusese câtva timp ajutor de mecanic. Read more…

Jul 9, 2020 9 comments

De vorbă cu un boschetar

Jun 25, 2020By

Era într-o seară de iunie. Afară era plăcut, liniște. În parcul public câțiva boschetari se culcaseră. Unii aveau saci de dormit, alții doar o pătură. Mă întorceam acasă după o zi de muncă. Pe neașteptate un om înalt, cu barbă roșie, s-a ridicat din sacul lui de dormit și s-a apropiat de mine. – Dă-mi, te rog, o țigară, m-a rugat omul.
În prima clipă m-am speriat. Pe vremea aceea eram și eu fumător, așa că i-am întins două țigări. – De ce îmi dai două? – m-a întrebat omul cu barbă roșie. – Nu știu, i-am răspuns. De fapt mă gândeam să-i las întregul pachet. Nu eram prea obosit, timp aveam berechet, așa că am intrat în vorbă cu el.
– De unde ești? – l-am întrebat
– De aici, din oraș. Mă numesc Șai și am cinzeci și cinci de ani, continuă interlocutorul meu.
Am tăcut o vreme, mă întrebam cum să continui conversația, sau poate să-mi văd de drum. Între timp, văzându-l pe Șai că fumează, s-au mai adunat și alți colegi de „dormitor”. Le-am oferit lor pachetul de țigări.
– Ai lucrat vreodată undeva? – l-am întrebat pe noul meu cunoscut. – Am fost șofer de autobuz timp de douăzeci și opt de ani…Read more…

Jun 25, 2020 3 comments

Raportul

Jun 11, 2020By

– Gavrilă, i-am spus milițianului din satul unde lucram în 1975, vezi că urmează să mă viziteze verișoara mea și soțul ei din Israel. Vor locui la mine, în locuința mea din dispensarul nou. – Bine, dar de ce-mi spui mie? – m-a întrebat Gavrilă. – Conform legii trebuie să aștern pe hârtie tot ce vorbim cu cetățenii străini și să trimit aceste rapoarte autorităților, i-am răspuns. – Bine, dacă ții neapărat, scrie tu rapoartele și le vom citi împreună cu rudele tale la un pahar de pălincă bună, mi-a spus plutonierul Bud, zâmbind…Plutonierul major Gavrilă Bud, născut în Negrești Oaș, era șeful postului de miliție din comuna unde lucram. Era un om corpolent, rumen la față, totdeauna bine dispus și plin de glume. Prima dată mi-a atras atenția la o ședință festivă cu ocazia zilei de 23 August. Primarul, care nu prea era școlit, a citit o cuvântare compusă de el cu un titlu puțin obișnuit: “23 August, act catastrofal în istoria țării noastre” Toți cei prezenți, inclusiv intelectualii satului, am rămas uimiți, mulți râdeau pe ascuns. Gavrilă s-a aplecat spre mine și mi-a spus…Read more…

Jun 11, 2020 8 comments

Tatuajul

May 28, 2020By

Gabor Rostaș, de etnie rom, era un bărbat de 70 de ani, înalt și cu o mustață stufoasă. Era internat la Clinica de Boli Infecțioase cu o hepatită severă. În primele zile de boală, când pur și simplu zăcea în pat, nu au venit vizitatori. Pe măsură ce se ameliora, în salonul în care era internat se desfășura un du-te-vino al familiei: femei mai în vârstă, mai tinere și arătoase, precum și o puzderie de copiii, nu știu dacă erau nepoții sau copiii lui. – Domnule doctor, mi s-a adresat într-o zi Gabor, vă rog să mă mutați în alt salon. Vecinul de cameră nu prea e mulțumit de mine. Cu asta sunt obișnuit, dar mai e și altă problemă, eu sunt fumător înrăit, nu pot să mă las de pacostea asta. L-am mutat într-un salon cu balcon, unde putea fuma și l-am rugat să nu fumeze în cameră. S-a ținut de cuvânt și nu a fumat în salon. Peste câteva zile starea lui s-a agravat, a intrat în comă hepatică, din care puțini se mai reîntorc la viață. Primea perfuzii cu sânge, plasmă, etc. Surorile abia mai puteau să-i prindă o venă. Într-o zi m-au rugat să le ajut, poate reușesc eu să-i găsesc o venă accesibilă. L-am dezbrăcat de cămașa de pijama și cu tamponul cu spirt îi căutam vena. Pe brațul drept am reușit în sfârșit. Deodată am văzut un tatuajRead more…

May 28, 2020 12 comments

Generalul

May 14, 2020By

Józsi, un băiat de 14 ani, handicapat psihic, zăcea în pat cu febră mare, cu ochii închiși, cu masca de oxigen pe față. Fusese internat cu două zile în urmă la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj pentru o pneumonie foarte severă. Nu știam precis etiologia bolii, așa că îl tratam cu două antibiotice. Nu dădea semne de ameliorare. Cu mama copilului vorbeam în fiecare zi. Aștepta de la mine vești bune. – Deocamdată starea lui rămâne gravă, nu vă pot promite nimic, doar că facem tot posibilul ca să-l vindecăm. Dacă am avea rezultatul bacteriologic din diversele secreții și din sânge, precum și sensibilitatea la antibiotice, îmi spuneam, i-am veni de hac bolii. Fiecare zi de întârziere putea să scadă șansele de supraviețuire ale băiatului. A patra zi de la internare, în timpul vizitei, una dintre bacteriologe a venit cu vestea bună. – Din spută a crescut stafilococ aureus, a spus. Asta e vestea bună; vestea rea că este un stafilococ care e sensibil numai la vancomicină. Din păcate acest antibiotic nu se importa în România anilor optzeci. Read more…

May 14, 2020 6 comments

Rembrandt și dirigintele

May 7, 2020By

În aceste zile ale pandemiei cu Covid 2019, cu școlile închise din motive lesne de înțeles, îmi aduc aminte de anii mei de liceu și mai ales de dirigintele clasei în care am învățat. Într-o zi de Luni a intrat în clasă profesorul de desen. S-a uitat la noi, elevi de clasa a opta și s-a prezentat: Laurenţiu Buda. N-am apucat bine să ne dezmeticim că a şi luat o cretă în mâna stângă şi începu să deseneze pe tablă un sat de munte tipic ardelenesc cu munți împăduriți şi căsuțe de lemn . Era scund, cu părul negru pieptănat cu o cărare la mijloc şi o mustaţă à la Salvador Dali şi un mers asemănător cu al lui Chaplin. – Sunt profesorul vostru de desen, pictor și grafician – ne spuse când termină desenul. V-am schiţat pe tablă un peisaj de țară în care puteți să vedeți influența artei populare asupra picturii. A făcut o scurtă pauză după care a continuat: – Sunt de asemenea și dirigintele vostru….Read more…

May 7, 2020 7 comments

Ghidul încarantinatului

Apr 30, 2020By

– Tata, mă întreabă băiatul meu la celular, de ce nu stai acasă?– Cum adică nu stau acasă? Mă plimb doar prin cartier. La cumpărături ies doar o dată la zece zile. – Dacă stai locului, îți aduc nepoții să-i vezi de pe balcon. Mă șantajează, mă gândesc mai în glumă, mai în serios. Cel mai mult mă deranjează că nu pot să-mi ajut colegii, mai ales că am specialitatea cea mai căutată în zilele noastre: anestezist și intensivist, dar la ora actuală pensionar. Mă încadrez în grupa de vârstă de risc. – Andrei, îl aud pe șeful secției de anaestezie. Ai vrea să fii pe lista medicilor pensionari care pot fi chemați la nevoie? – Bineînțeles, îi răspund și mă gândesc că asta se va întâmpla, Doamne ferește, doar dacă vom ajunge la un număr incredibil de cazuri grave, ca la New York sau în Italia.Read more…

Apr 30, 2020 8 comments