Am multe amintiri despre tatăl meu, unele superbe, altele doar frumoase. Nu am amintiri urâte. Tatăl meu nu m-a certat și nu m-a lovit niciodată, nici pe mine nici pe sora mea și nu l-am auzit niciodată înjurând sau vorbind urât despre cineva – cu o excepție! Citez: “nemernicii aceia criminali” care au comis Holocaustul… Da, pe ei nu i-a iertat niciodată, pentru că i-au ucis părinții și pe Marta, sora lui de numai 16 ani. Au pierit cu toții la Auschwitz. Pentru el, mama și noi, copiii, eram binecuvântarea prin care Dumnezeu i-a dat putere să continue viața, să învețe, să muncească și să-și trăiască destinul modest și generos. Era medic pediatru și mulți din generația mea au fost în îngrijirea lui… Niciodată nu a cerut nimic pentru serviciile sale de o rară competență. Pe vremea aceea era obiceiul ca după consultație să mai lași medicului un plic, sau o găină, sau o sticlă de țuică – de fapt obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre. Din câte știu eu, tata refuza constant acest onorariu… Dacă s-a întâmplat vreodată să nu refuze (e posibil, de ce nu?) eu nu știu de așa ceva.Read more…