Cina cea de taină din Hotel Adlon

„Trăim toți sub același cer, dar nu avem aceleași orizonturi” (Konrad Adenauer, cancelar al Germaniei, 1949-1963)

Odată cu alegerile parlamentare din Germania, la 26 septembrie 2021, s-a sfârșit o epocă în Europa. Unii îi spuneau, pur și simplu „era Merkel”, alții „Merkelism”. Considerată un „copil al Revoluției din 1989”, Angela Merkel i-a succedat la conducerea Uniunii Creștin-Democrate mentorului său politic Helmut Kohl, și el timp de 16 ani Cancelar al Germaniei (1982-1998). Cei doi politicieni au avut cele mai longevive cariere politice, despărțite în timp, din anul 1998 până în 2005 de Cancelarul Gerhard Schröder, președintele Partidului Socialist.

Berlinul a rămas unicul oraș european care a păstrat pregnant istoria zbuciumată a secolului trecut. Față în față cu trecutul, revenind la Berlin după 20 de ani de la căderea Zidului, m-am lăsat purtată de amintirile unei copilării și tinereți trăite în dictatură. M-am întrebat adesea dacă și pentru cercetătoarea de la Universitatea din Leipzig, Angela Merkel, vestul însemna, înainte de toate, Pink Floyd și Another Brick în the wall, ca pentru studenta de la Facultatea de Medicină din Iași. Chiar de la aterizarea pe aeroportul Tempelhof, am înțeles că istoria, din nefericire, s-a reinterpretat ideologic. Paradoxal, aeroportul neschimbat din 1962, a devenit pentru cărțile turistice un „simbol al libertății”. datorită importanței acestuia în aprovizionarea berlinezilor din timpul blocadei orașului, declanșate de către trupele sovietice în 1948/1949. În realitate, întregul ansamblu arhitectural, unic în Europa din 1930, a fost folosit de propaganda nazistă pentru slăvirea realizărilor tehnologice mărețe.

M-am plimbat ore în șir în foșnetul frunzelor ruginite de toamnă așternute pe străzile Berlinului, acele străzi care au despărțit suflete și au pecetluit destine. În 1935, după legea de la Nürnberg, strada Oranienburg a împărțit berlinezii în Arier și Nicht-Arier. La sfârșitul războiului, Bulevardul Unter den Linden delimitează orașul prin directivele staliniste „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!”. Într-o dimineață de august, în anul 1961, strada Bernau desparte nu numai berlinezii în „vestici” și „estici”, ci o lume întreagă în două ideologii.

Hotel Adlon Berlin

La capătul bulevardului Unter den Linden, lângă Poarta Brandenburg a dăinuit un martor important al istoriei secolului trecut, Hotelul Adlon. Chiar de la deschiderea lui în 1907, hotelul a fost considerat „un parlament neoficial al tuturor naționalităților, o mică Elveție, unde întâlnirile oficiale sunt în același timp și private” (Hedda Adlon). Prin reconstrucția clădirii, după 2003, Adlon devine tot neoficial și „casa de oaspeți” a Cancelariei Germane.

La o săptămâna după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale, Barack Obama a fost oaspetele Angelei Merkel la Berlin, în Hotelul Adlon. Cina a început cu o discuție între patru ochi. Despre acea zi au rămas câteva puncte contradictorii în declarațiile sau memoriile consilierilor celor doi oameni de stat, care au așteptat trei ore într-o cameră alăturată. Discuția neobișnuit de lungă dintre doi politicieni de prim rang a fost un fapt nemaiîntâlnit în istoria recentă, după cum nota în memoriile sale șeful serviciului de protocol al președintelui american. Mai mult, unii au declarat că președintele Obama a încurajat-o pe Angela Merkel la o nouă candidatură la funcția de Cancelar al Germaniei. În delegațiile celor două state au circulat neoficial declarații contradictorii, care fac întâlnirea și mai enigmatică. Unii participanți au uitat urarea de la cină, când s-au ridicat paharele: „Pentru conducătoarea acestei lumi!. Veridicitatea afirmației Angelei Merkel: „Dacă ar fi câștigat Hillary alegerile, nu m-aș mai fi gândit să candidez!” a fost pusă uneori sub semnul întrebării.

Patru zile după întâlnirea din Hotel Adlon, Angela Merkel și-a anunțat oficial candidatura la funcția de Cancelar al Germaniei, din Partea Uniunii Creștin-Democrate. La conferința de presă a fost întrebată agresiv și insistent de jurnaliști dacă întâlnirea și discuțiile de la „cina cea de taină” cu Barack Obama au fost un motiv decisiv în hotărârea luată. Ca la fiecare întrebare incomodă, mimica feței Angelei Merkel s-a schimbat, dând impresia că ar fi în dificultate, a strâns din ochi jenată, și-a țuguiat buzele. Apoi, după atacul verbal jurnalistic, fața i s-a luminat, privirea ochilor albaștri a devenit caldă și a răspuns zâmbind prietenos. Enigma mimicii sale a fost considerata un atu în lumea politică, un subterfugiu pe care a știut mereu să-l folosească foarte bine. Să fi fost aceasta, la fel ca puterea extraordinară de adaptare la orice situație, lucruri învățate și exersate în viața petrecută în comunism?

Ce a determinat-o pe Angela Merkel să candideze pentru a 4-a oară la funcția de Cancelar al Germaniei? Era momentul în care a știut clar că popularitatea ei scăzuse dramatic. De aceea a fost câteva luni nehotărâtă și în august 2016 era chiar pe punctul de a renunța. „Femeile puternice sunt considerate și astăzi în mass-media politică niște capete de Meduza cu șerpi înfricoșători, pentru că politica mondială este considerată încă un teritoriu de luptă al bărbaților. Femeile aflate la putere gândesc în continuare că imaginea lor publică și popularitatea sunt prejudiciate dacă sunt considerate feministe. Probabil așteptările din partea societății de la o femeie implicată în viața politică sunt prea mari!” menționa profesoara de istorie antică Mary Beard în cartea sa Woman în Power, From Medusa to Merkel. Margaret Thatcher a adus în scena politică multă feminitate prin ținută, (creând un nou verb, handbagging) și un discurs defensiv, ironic uneori cinic. Angela Merkel a fost o feministă fără voie. Ea s-a încadrat, cel puțin estetic, în cea mai clasică tradiție masculină de putere, fiind prizoniera pantalonilor negri și a sacourilor. Retorica ei nu a lăsat să i se vadă adevăratele trăiri și, deseori, nu a trecut spre auditoriu. O consecință a educației și vieții într-o dictatură?

Nu vom afla niciodată dacă întâlnirea cu Barack Obama a fost decisivă pentru o hotărâre amânată atâtea luni de cancelarul Germaniei. Erodarea popularității unui politician aflat atâția ani la putere îi era bine-cunoscută, la fel și urmările pentru soarta partidului din care făcea parte. S-ar putea considera că această hotărâre, luată de Angela Merkel în 2016, a fost indiciul că ea și-a schimbat modul de a vedea politica Europei și situația complexă mondială din acea perioadă. A fost momentul în care s-a delimitat de vechea ideologie a „părintelui ei politic”, Helmut Kohl? „Ea dorește ca Zona Euro și politica Uniunii Europene să se dezvolte împreună… din cauza intereselor naționale germane și dorește o Europă de care Germania să se folosească”, menționa jurnalistul Dirk Kurbjuweit în 2011 (Die Halbe Kanzlerin)

Schimbarea de viziune politică și-a arătat-o treptat, cu mult tact, fără a stârni „revolte” în rândurile partidului sau la Bruxelles, deosebindu-se esențial de alți oameni de stat, rămași „înțepeniți” în linii ideologice de partid. Ani la rând, discursurile Angelei Merkel nu au transmis emoții dincolo de cuvinte, erau clare, tematice și punctuale, fără parabole sau metafore. Două din ultimele ei cuvântări s-au abătut de la această regulă și au dovedit, de netăgăduit, că ea nu a fost un simplu politician. În aprilie 2018, deși tema întâlnirii cu politicienii din partidul său era despre viitorul Europei, Angela Merkel a abordat în discursul ei o epocă neagră în istoria europeană: sângerosul război interconfesional, Războiul de Treizeci de Ani, care a adus infernul pe continent, orașe în ruină și epidemia de ciumă. La începutul secolului al XVII-lea la 70 de ani de la Pacea religioasă de la Augsburg, europenii trăiau într-o siguranță înșelătoare. La fel și astăzi, la 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, omenirea s-a lăsat cuprinsă de iluziile unei stabilități a ordinii mondiale – acesta a fost mesajul Angelei Merkel.

Cel de-al doilea discurs, ce la Conferința pentru securitatede la München, în februarie 2019,a ridicat audiența în picioare în ropotele de aplauze. Mesajul ei a umbrit stereotipurile din discursul următorului vorbitor, Mike Pence. Doamna Merkel a menționat ideile umaniste ale lui Alexander von Humboldt, un „Cristofor Columb” al Germaniei, aflat pe baricadele Berlinului la Revoluția din 1848, care „a încercat să înțeleagă planeta ca pe un tot unitar”. Apoi a făcut legătura cu Paul Crutzen, laureat al premiului Nobel, vorbind despre epoca contemporană, antropocenul, când omenirea a lăsat urme iremediabile pe planetă, distrugând perfecțiunea unui ecosistem care apăra miracolul vieții pe Pământ. (Discursurile sunt dezbătute în articolul Zeiten des Aufruhrs, autor René Pfister, revista Der Spiegel, 21/2019.)

În cel de al patrulea mandat, Angela Merkel a adus un nou stil în politica internațională. Ea a reușit să conviețuiască cu trei președinți americani și patru francezi, șase premieri englezi, un singur președinte rus (făcând abstracție de Dmitri Medvedev) și unul chinez. În 2016 Angela Merkel avea multe motive să privească îngrijorată harta lumii: ascensiunea intoleranței și naționalismului. Donald Trump declara „America first”, iar Vladimir Putin compensa incapacitatea economică a Rusiei oferindu-și cât mai multă putere politică. Partidul unic în China este cea mai bună dovadă ca economia de piață, capitalismul high-tech și dictatura s-au armonizat. Chiar în mijlocul Europei au început disensiunile, iar în iunie 2016 referendumul lui Cameron a adus Brexit-ul. Putin a ocupat Crimeea, Erdogan a transformat Turcia într-o dictatură care poate șantaja Europa prin refugiații războaielor din Orient. Primăvara arabă a eșuat, transformând Orientul și nordul Africii în câmp de luptă pentru puterile mondiale. Alegerile din 26 septembrie în Germania au adus în prim plan forțe politice cu ideologie de stânga. Uniunea Creștin-Democrată, aflată într-un vacuum de putere, nu a găsit o personalitate care să o înlocuiască pe Angela Merkel, nici ea nu a reușit să descopere persoana cea mai potrivită pentru a conduce Uniunea. Negocierile pentru formarea unui nou guvern stabil în Germania vor fi anevoioase, cu repercusiuni asupra politicii europene. Paradoxal, sondajul de opinie efectuat pentru televiziunea publică ARD a arătat de-a lungul erei Merkel o creștere a popularității cancelarului tocmai în situațiile de criză: criza financiară mondială (2008) urmată de criza monedei unice europene, criza refugiaților (2015), criza datorată pandemiei SARS.

Câțiva cancelari germani au marcat prin personalitatea lor evoluția politicii internaționale. Konrad Adenauer a reușit după 1950 reintegrarea Germaniei în viața politică și economică vest-europeană. Willy Brandt a îngenunchiat în fața monumentului morților ghetoului din Varșovia, cerând iertare și recunoscând crimele de război. Helmut Kohl a fost artizanul unificării Germaniei, rămase în memoria noastră ca dărâmarea Zidului Berlinului. Cum va rămâne Angela Merkel în istorie? Este cuvântul Mutti (mămica), apelativul folosit de toți germanii, definitoriu pentru o carieră politică ieșită din comun?

(Articol scris după citirea ediției speciale Biografie. Era Merkel a revistei Der Spiegel și presărat cu amintirile ultimei mele excursii la Berlin, în octombrie 2019.)

Simona Fuchs

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on October 7, 2021 Reply

    Un articol foarte bine scris, dintr-o perspectivă foarte interesantă

    • Simona Fuchs commented on October 8, 2021 Reply

      Multumesc pentru aprecieri!

  • Beatrice commented on October 7, 2021 Reply

    Mi-aduc aminte ca eram la Berlin si chiar m- am nimerit in fata hotelului Adlon, intr-o mare de oameni care il aplaudau pe Obama cind facea primii pasi in Adlon. Interesanta analiza facuta in articol!

    • Simona Fuchs commented on October 8, 2021 Reply

      Aveti o amintire inedita! Eu am fost in Berlin in perioada maratonului .M-am strecurat printre alergatori ca sa pot traversa strazile blocate ore in sir si sa vad cit mai mult din oras.

  • Tiberiu Georgescu commented on October 7, 2021 Reply

    Stimata doamna,
    Am citit de cateva ori articolul dumneavoastra;concizie,fraza frumoasa,adevarul bine si succint prezentat, pe scurt asa ceva e o raritate care merita a fi citita din cand in cand.
    Il printez tocmai in acest scop.
    Multzam tare mult.
    Felicitari.
    Sarut mana

    • Simona Fuchs commented on October 8, 2021 Reply

      Mi -ati facut o mare bucurie prin aprecierile dumneavoastra, va multumesc!

  • Simona Fuchs commented on October 7, 2021 Reply

    Tema „Angela Merkel“ polarizeaza societatea, e firesc. Mi s-au parut foarte interesante articolele pe care le-am citit si mentionat, pro sau contra politicii „merkeliene“.Spatiul nu mi -a permis abordarea temelor Sociale si culturale ale politicii sale.

  • Veronica Rozenberg commented on October 7, 2021 Reply

    Subtilitate, inteligenta si intelegerea lucrurilor, definesc acest articol interesant, chiar daca opiniile sunt impartite cu cele ale articolului mentionat. Sincere felicitari pentru idee si modul de abordare !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *