Nu uita, ceasul istoriei va bate mereu!

În lagărul de concentrare Malîi Trosteneț au pierit 10 000 de evrei vienezi. La sfârșitul anului 1943, trupele SS, înspăimântate de pierderea iminentă a războiului, au îndepărtat orice urmă a lagărului. Prizonierii de război au fost siliți să exhumeze cadavrele din cele 34 de gropi comune și să le așeze în grămezi. Apropierea armatei ruse i-a făcut să incendieze întregul lagăr, cadavrele, prizonierii ruși și deținuții evrei aflați încă în viață. Aceasta acțiune a fost condusă de un ofițer SS din Tirol, Rieder, a cărui urmă s-a șters după 1945.

Pacientul J.K. e o bagatelă medicală. Deși este internat în cea mai renumită clinică de cardiologie din Viena, acest caz nu poate fi publicat în nicio revistă, simptomele bolii lui sunt cele tipice unei societăți apuse, ale cărei actori, acum în 2009, sunt deja decedați. Unii au fost condamnați la moarte, alții s-au strecurat în anonimatul maselor. „Ceasul biologic al celui de-al Doilea Război Mondial a expirat”, menționa Eli Rosenbaum.

După război J.K., fostul gardian din lagărul de concentrare de la Trawniki, a reușit să-și ascundă identitatea și să emigreze cu familia în Statele Unite. Acum, la 84 de ani, este apatrid, țintuit de boală într-un pat de spital. Citeam un articol în care pacientul, expulzat din Statele Unite, fiindu-i retrasă și cetățenia americană, declara la sosirea lui în Austria, în urmă cu câteva luni: „Nimeni nu mă vrea! Pentru că eu am fost acolo, la Trawniki, în acea noapte. Dar eu abia sosisem, masacrul se sfârșise, mii de morți zăceau în gropi”.

Mâinile îi tremură rigide, degetele încearcă să strângă cearșaful într-un ritual care continuă ore întregi. Murmură cuvinte în engleză și germană, țintuit în lumea lui de tenebre. Pare să fie conștient, întoarce capul spre mine și spune ceva neinteligibil. Oare a dorit vreodată să se întoarcă la el însuși, cel de demult, la momentul în care și-a început călătoria vieții, la 17 ani, dintr-un sat de lângă Belgrad spre Berlin? De acolo începea o nouă călătorie, într-o uniformă cu cap de mort pe revere. În timpul operațiunii “Sărbătoarea Recoltei”, difuzoarele acopereau zgomotul execuției deținuților cu valsurile lui Johann Strauss. Din când în când se auzeau rafale de mitralieră și strigăte de durere. „Nu am făcut nimic. Nu am făcut decât să privesc. Am ajuns acolo când totul se terminase. A fost un ordin. Știți ce înseamnă un ordin, nu? Ofițerii erau cei răi, nu noi, tinerii paznici ca mine.“

În 1986, cazul Waldheim a ajuns o temă internațională. Fostul secretar general al ONU, candidat la președinția Austriei, și-a explicat trecutul de ofițer în armata nazistă. De fapt e un statut al unei generații care nu a vorbit pentru a-și clarifica situația și a putea merge mai departe: „În război nu am făcut decât să îmi servesc patria, la fel ca sute de mii de austrieci. Nu am fost nazist, nu am comis crime de război. Am fost un soldat… care a fost silit să intre în armata germană“. La Festivitățile de comemorare a victimelor național-socialismului din 12 martie 1988, Curtea Constituțională nu a permis participarea președintelui Austriei, Kurt Waldheim…

12 martie 1938. Începe marșul trupelor naziste în Austria deja “nazificată”. Momentul devine o referință pentru marea tragedie din istoria omenirii în secolul al XX-lea. Operațiunea „Otto” prevedea ca „eventuala rezistență să fie brutal reprimată prin folosirea armelor”. Dar cine să opună rezistență? În acele zile de martie, 10 000 de opozanți ai regimului sunt arestați de Gestapo, simpatizanți ai național-socialismului sunt deja membri în guvern și au funcții în instituțiile de stat.

11 martie. Cancelarul Austriei, Kurt Schuschnigg demisionează. Sediul președinției și al guvernului din apropierea Pieței Eroilor e încercuit de ofițerii SS. Fostul cancelar își ia rămas bun de la poporul austriac într-un discurs la radio: „Dumnezeu să apere Austria”. Apoi pleacă spre locuința sa din Belvedere și citește Goethe, așteptând să fie arestat de Gestapo. În această zi cumplită, la Operă viața merge mai departe, se joacă Oneghin, orchestra fiind dirijată de Carl Alvin. Pentru el și alți interpreți intră în vigoare interdicția de a profesa. Câteva zile mai târziu Alvin părăsește pentru totdeauna Austria, refugiindu-se în Mexic. Soprana Jarmila Novotna, speriată de zvonurile și de comentariile din culise la discursul lui Schuschnigg la radio, părăsește Opera imediat după reprezentație. Spectacolul străzii e terifiant: uniforme militare și steaguri cu zvastică. Mașina artistei, cu număr de înregistrare în Cehia, este oprită de un polițist, care vrea și el să părăsească țara.

12 martie. Dis-de-dimineață, trupele germane mărșăluiesc în Austria, aclamate de populația entuziastă. Școlile au fost închise, copiii trebuiau să se pregătească pentru marșurile tineretului hitlerist. Renumitul gimnaziu Theresianum a fost desființat, devenind câteva luni mai târziu “Institutul Național de Educație Politică”. Totuși, în aceste zile scenariul nu s-a desfășurat perfect, președintele Miklas a refuzat să semneze investitura noului cabinet, ceea ce a permis mai târziu acreditarea tezei de permanență a statului austriac, prima victimă a politicii expansioniste a Germaniei.

Un eveniment grotesc pune în pericol chiar existența Operei: Spectacolul Tristan și Isolda, creația marelui compozitor îndrăgit de Führer, e incert. Mezzosoprana cu alură germanică, adversara înfocată a lui Hitler, a refuzat să cânte, plecând în țara ei natală, Suedia; în ultimul moment rolul Brangäne este preluat de o evreică, Rosette Anday.

În timpul nopții începe distrugerea proprietăților evreiești, va mai dura câteva ore până să înceapă defăimarea lor publică. Viena, cu 180 000 de persoane declarate aparținând religiei iudaice, era orașul cu cea mai mare populație evreiască din întregul spațiu germanic. Ura și brutalitatea s-au manifestat cu și mai multă violență. Din martie până în mai 1938, numai în Viena se sinucid 203 evrei, unii împreună cu familia în casele lor, în vuietul mulțimii dezlănțuite pe străzi. Începe așa-numita Arisierung, mult-așteptata deposedare de bunuri a familiilor evreiești și a opozanților ideologiei naziste, pentru mulți un prilej de a deveni peste noapte adepții național-socialismului. Obiectele de artă din muzee și cele aflate în proprietate privată sunt inventariate în liste minuțioase și încărcate în camioane, bunurile confiscate, fabricile și locuințele vândute în acte semnate în arestul Gestapo. Carnetele de conducere au trebuit predate, accesul în teatre, săli de spectacole sau cinema a fost interzis. Bijuteriile au trebuit depuse fără despăgubire.

Peste drum de Operă, la centrul de bilete al Societății de Transporturi Feroviare se adunau din ce în ce mai mulți oameni. Urmează exodului dinaintea deportărilor. Plecarea din Austria devine dificilă, Cehia și Ungaria au închis granițele, Elveția introduce vizele, SUA nu crește cota de emigrare. Până în septembrie 1939 ultimele trenuri pline de copii au plecat spre Anglia și aproape 100 000 de persoane au reușit cu mare greutate să emigreze.

13 martie. Președintele Wilhelm Miklas demisionează și se retrage cu familia sa numeroasă în casa din Viena, fără a fi condamnat sau urmărit politic. Cei 14 copii ai fostului președinte au fost motivul speculat de Goering: Miklas nu va opune rezistență riscând viața familiei sale.

14 martie. Noua conducere a radioului austriac modifică radical programul. Cea mai modernă tehnologie mass-media este folosită pentru propagandă: Anschluss-ul Austriei e impregnat auditiv și vizual în conștiința umanității. Toate aparatele de filmat din casele de producție au fost confiscate și poziționate de-a lungul traseului Führer-ului. transmisia în direct de la radio a emisiunii “Concertul preferat“ de la ora 17:30 a fost deja anulată cu o zi înainte. Solistul Herman Leopoldis a fost arestat la graniță, urmând să fie deportat la Dachau și Buchenwald. În programul de seară, în locul orchestrei radioului vienez și a compozițiilor “decadente” ale lui de George Gershwin s-a transmis concertul fanfarei din Köln. Muzica a fost de mai multe ori întreruptă de discursurile lui Hitler, care își făcuse intrarea triumfală în Viena după 25 de ani. Și-a stabilit cartierul general în Hotelul Imperial și și-a avertizat colaboratorii să nu se lase influențați de farmecul perfid al acestui oraș, devenind niște caricaturi vieneze. Pentru Marcel Prawy, dramaturg și muzicolog, care simțise din clădirea Operei metamorfoza de pe Ringstrasse, era clar că a rămâne acasă, la Viena, devenise imposibil. Fiind secretarul tenorului Jan Kiepura, a reușit să ajungă împreună cu acesta la New York. “Toți ziceau că e o nebunie”, mărturisea Prawy în cartea sa de amintiri, “să ne întoarcem în Europa în 1939, să mergem în Polonia, unde Jan Kiepura a dat un concert de binefacere, doar cu câteva zile înainte de invadarea Poloniei de către armata germană.”

15 martie. La ora 10.00 își încetează activitatea toate fabricile, birourile și magazinele, cu excepția restaurantelor și a magazinelor alimentare. Zeci de mii de oameni mărșăluiesc pe Ringstrasse în transă, cu mâinile ridicate, îndreptându-se spre Piața Eroilor. Clădirea în stil baroc a Bibliotecii Naționale, cu balconul monumental, este drapată cu steaguri cu zvastică. Chiar și foștii opozanți, „dușmani ai nazismului“, s-au ivit acum sub cerul primăverii ca „toporașii” (porecla lor este o impietate la frumusețea florilor: „toporașii de martie”) și mărșăluiesc alături de susținătorii fervenți ai național-socialismului. Funcționarii de stat au fost sfătuiți că e mai bine să participe la manifestare. Puținii care mai încercau să reziste sunt suprimați de războiul propagandistic.

Uralele poporului și veselia au întrecut așteptările Führer-ului, care privește din balcon la cei pe care i-a urât cel mai mult în viață: la vienezi. 200 000 de suflete al căror entuziasm și oportunism acoperă vocea celor care se opun evenimentelor. Ea rămâne o șoaptă în valul strigătelor fanatice, amplificate de difuzoare. Piața Eroilor e martora capitulării morale a întregii lumi în fața rasismului și naționalismului. Englezii vorbesc despre o „conciliere a austriecilor cu nemții“, nu o capitulare fără rezistență. Italia este aliata Germaniei, Franța e paralizată de permanentele schimbări de guvern, iar SUA nu are încă interese politice. Nimeni nu mai are iluzia că Europa se va trezi din intrigile și agitațiile naționaliste. Comentatorii radio anunță că la auzul cuvintelor lui Hitler, „din Piața Eroilor se revarsă ovații, minute în șir, este bucuria și entuziasmul participanților la adunare, în cel mai fericit oraș de pe pământ”. Unii martori ai “eliberării spiritului german vienez” au declarat mai târziu: „Am sperat într-un loc de muncă și pâine.“ Libertatea nu ține de foame.

5400 de evrei din Viena au supraviețuit războiului în oraș, trăind ca “U-boote” (submarine) în pivnițele clădirilor, ascunși de rude și prieteni, sau declarați fals ca fiind pe jumătate arieni. La 91 de ani, renumitul actor și regizor Otto Schenk mulțumește sorții că nu a fost nevoit să emigreze, familia sa evreiască-germană-ungară a găsit câte un „cuib” în podurile caselor din centrul orașului, de unde privea ore în șir turnul bisericii Sfântul Ștefan. “Copil fiind, m-am gândit mereu că eu am construit catedrala. Chiar am jurat să locuiesc toată viața numai în locuri de unde să pot vedea turnul”.

Prin inițiativa supraviețuitorilor din familie, în toate cartierele Vienei au fost fixate în trotuar plăci inscripționate cu numele celor pieriți în Holocaust.

În discursul de la balconul din Piața Eroilor, în 17 iunie 1988, Elie Wiesel spunea: „Balconul nu reprezintă nimic. E un simbol, nimic mai mult. Purificarea, schimbarea nu poate să vină de la balcon, trebuie să vină de jos.“

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • Simona Fuchs commented on March 14, 2021 Reply

    Imaginile de atunci sunt cutremuratoare, aproape ca nu se vede nici o cladire din cauza steagurilor. Oricum, Tirol a fost prima regiune care a declarat “Anschluss-ul” la Germania, chiar inainte de intrarea trupelor germane in Austria.

  • Marina Zaharopol commented on March 13, 2021 Reply

    Filmele lui Leni Riefenstahl, cum ar fi “Triumph des Willens” (1935) si Olympia” (1938) au ajutat fara indoiala masina propagandistica a lui Goebbles; ele l-au omagiat pe Hitler aratandu-l prezidand de la balcon – exact asa cum descrieti in articol – asupra multimilor participante la demonstraiile entuziaste organizate in onoarea lui.

    Un echivalent american a lui Leni Riefenstahl ar fi regizorul talentat D.W. Griffith, care, prin intermediul filmului sau rasist si foarte influent “The Birth of a Nation” (1915)a fost o inspiratie pentru renasterea organizatiei Ku Klux Klan, care in film este prezentata ca o forta eroica necesara pentru prezervarea valorilor americane.

    • Simona Fuchs commented on March 14, 2021 Reply

      Influentarea atitudinii maselor prin mass media nu este o metoda ideologica noua, de-a lungul deceniilor a fost perfectionata. Caut o carte,scrisa de Ernst Hewingway despre sosirea aliatilor in Paris, sunt amintirile lui. Stiti cumva cum se numeste cartea?

      • Marina Zaharopol commented on March 16, 2021 Reply

        Cred ca ceea ce va intereseaza este o povestire-memoriu a lui Ernest Hemingway care a fost relativ recent redescoperita in august 2018 si a fost imediat publicata in editia de vara a revistei “THE STRAND MAGAZINE.” Aceasta revista literara apare de patru ori pe an si este specializata in lansarea acelor lucrari ale marilor scriitori care nu au vazut inca lumina tiparului. Titlul acestei povestiri este “A ROOM ON THE GARDEN SiDE.” Hemingway isi deapana amintirile despre participarea lui – de altfel, foarte controversata – la eliberarea Parisului si, mai ales, a Hotelului Ritz, de care il lega memoria atator momente de neuitat din anii 1920, petrecuti la Paris in compania lui Gertrude Stein, Scott Fitzgerald, James Joyce si Picasso.

        Deci nu este vorba de o carte de memorii, ci de o “story” care face parte din ciclul de cinci povestiri despre al Doilea Razboi Mondial, in majoritate inca nepublicate ; elementele nostalgice ale naratiunii si identificarea cu Parisul iubit leaga insa aceasta povestire in mod indisolubil de celebra lui carte de memorii “A MOVEABLE FEAST,” a carei subiect este perioada pariziana a anilor 1920 si atmosfera exuberanta din oras la terminarea Primului Razboi Mondial. Ambele memorii au fost puse pe hartie aproximativ in aceeasi perioada de timp si nu au vazut lumona zilei in timpul vietii autorului. Ele fac corp comun prin tematica si atmofera evocata. Romanul “A Moveable Feast” a fost publicat postum in 1964. Recent a fost reeditata,, cu mare fanfara si entuziasm o editie restaurata dupa manuscrisul original, cu o prefata scrisa de fiul lui Ernest, Patrick Hemingway si cu o introducere semnata de nepotul/grandson al autorului.

        Am sa mentionez si antologia “HEMINGWAY ON WAR,” unde te-ai astepta sa fie inclusa si “A Room on the Garden Side.” Nu este cazul fiindca povestirea nu era publicata la data aparitiei cartii. Ce este inclus in antologie sunt selectii din romanele si povestile lui Hemingway a caror tema este razboiul, dar si relatarea invaziei Normandiei de la data de 6 iunie 1944, la care Hemingway a fost martor ocular in calitate de correspondent de razboi si, de asemenea, faimosul interviu luat de scriitor lui Mussolini..

        Ma scuz daca v-am dat prea multe informatii nesolicitate, dar mi s-au parut pertinente pentru o orientare in opera masiva a lui Hemingway.

        P.S. O carte care mi-a placut in mod deosebit pentru maniera in care descrie eliberarea Parisului este romanul de amintiri a lui Simone de Beauvoir:”La Force de l’Age.”

  • gabriel gurm commented on March 13, 2021 Reply

    In urmă cu foarte mulți ani am ajuns pentru prima oara la Viena, si am luat un tur ghidat.Ajungand în ”Piața Eroilor” ghidul ne-a spus: ”aici au fost in Martie 1938 sute de mii de vienezi care l-au aclamat pe Hitler. Întreabă-i acum, și nimeni nu va recunaoște acest fapt istoric. După vienezii de azi piața aia in acea zi era complet goală!!!”
    GBM

    • Simona Fuchs commented on March 14, 2021 Reply

      Aceast fapt este chiar tema unei piese de teatru care a polarizat societatea austriaca : “Piata Eroilor” scrisa de Thomas Bernhard

      • gabriel gurm commented on March 17, 2021 Reply

        Multumesc, n-am stiut
        Unde o gasesc?
        GBM

  • theodor toivi commented on March 11, 2021 Reply

    Am fost un admirator al orasului Innsbruck vizitat frecvent incepand din anii ’80. Dar, dupa anul 2000, vizitand castelul din Tirol, langa Merano am vizionat imagini filmate in epoca Anschluss, cand orasul Innsbruck era plin de steaguri cu svastica si multimi care aclamau intrarea lui Hitler…In continuare nu am mai intrat in orasul amintit…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *