De fiecare dată când ne întoarcem dintr-o călătorie, soția mea aranjează fotografiile în ordine strict cronologică (ea a făcut clasele primare la o școală germană din Timișoara). Dar nu totul poate fi imortalizat în fotografii. Sunt și unele întâmplări deosebite pe care nu le putem uita. În 1988 am participat pentru prima oară, împreună cu soția și doi prieteni, la congresul anual american de anesteziologie, cel mai mare din lume. Americanii nu sunt prea darnici și în afară de ciocolată de băut, nu exagerat de dulce, nu s-a servit nimic. În pauze verificam culoarea lichidului care ieșea din cele trei samovare uriașe cu ciocolată fierbinte. Prin legea gravitației, ciocolata concentrată se sedimenta pe fundul samovarului. Când vedeam că lichidul era deja foarte concentrat, ne turnam și noi din băutura care abia curgea de groasă ce era. Și era foarte gustoasă. Așa m-am obișnuit să beau între 8-10 cești pe zi, fără să fac diabet și fără să mă îngraș prea mult. Ani de zile mi-a rămas în gură acel gust delicios! În 1991 am fost la Congresul Mondial de Terapie Intensivă, la Bruxelles. Acolo am avut două aventuri din genul “comediei negre” aș spune. La intrarea în principat, șoferul nostru (Sergio, fost coleg și prieten) a găsit o scurtătură spre centrul orașului Luxemburg. Poteca era îngustă și oamenii se dădeau în lături ca să putem trece. Read more…

În 2018 am vizitat Japonia cu o excursie organizată. A fost o experiență specială, țara și locuitorii se deosebesc de tot ce văzusem până atunci. Să fie izolarea seculară a insulelor japoneze? Pe străzi era o curățenie exemplară. Nu erau coșuri de gunoi, fiindcă oamenii își luau gunoiul acasă. Nu se vedea un fir de praf pe mașini. La fiecare oprire, șoferul autobuzului nostru ștergea cauciucurile de praf și de noroi. Conducea tot timpul cu mănuși. Japonezii sunt foarte competitivi și lucrează enorm de mult. Seara vedeam bărbați și femei îmbrăcați elegant care veneau de la lucru, dar în loc să plece acasă cu trenul, ceea ce putea dura câteva ore, intrau la un bar, mâncau, beau, se relaxau, dormeau în oraș și a doua zi se întorceau la lucru. Cerințele profesionale exagerate au dus la un procent ridicat de sinucideri. Oamenii sunt amabili, respectuoși, tăcuți și foarte preciși. Seamănă mult cu germanii, numai că sunt mai puțin gălăgioși. Asemănarea dintre cele două popoare s-a dovedit și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când și unii și ceilalți au dovedit o cruzime deosebită față de popoarele subjugate. Doar purtarea lor față de evrei a fost diferită, poate fiindcă în Japonia erau puțini evrei, ei fiind considerați o importantă legătură de afaceri cu Statele Unite.Read more…

Acum câțiva ani m-am mirat să aflu că israelienii sunt categorisiți pe locul nouă printre cei mai fericiți oameni din lume, înaintea cetățenilor Noii Zeelande, a Australiei, Irlandei, Canadei, Germaniei, Statelor Unite, Marii Britanii, etc. În majoritatea statisticilor, Finlanda, Danemarca și Islanda ocupă primele trei locuri. De ce mă mir că noi, israelienii, suntem atât de fericiți? Fiindcă mulți oameni din jurul meu nu își exteriorizează fericirea. Pe stradă unii îmi apar serioși, ba chiar bosumflați, se grăbesc, nu au răbdare, le sare țandăra ușor, sunt pretențioși, certăreți și veșnic nemulțumiți de ceva. Cei care mi se par într-adevăr fericiți sunt copiii și tinerii încă necorupți, sau cei care sunt religioși din convingere, nu pentru că sunt obligați să păstreze tradițiile, ci fiindcă s-au născut într-o familie care era religioasă de multe generații și ei au rămas credincioși acestor tradiții. Acest sondaj mondial se bazează pe cât de fericiți se consideră indivizii intervievați. Cuantificarea fericirii s-a făcut după cum și-a apreciat fiecare individ nivelul de trai, calitatea vieții, precum și emoțiile pe care le-a încercat, atât cele pozitive, cât și cele negative. Acest fel de sondaj poate fi derutant, nu numai pentru că din mândrie națională, unii doresc ca țara lor să fie printre primele din lume, dar și pentru că fericirea este foarte greu de definit.Read more…