Farmecul canțonetelor napolitane

Am fost la Napoli de trei ori. Prima oară doar în trecere, în drum spre Pompeii, și la prima vedere nu ne-a făcut o impresie prea bună. Muncitorii de la primărie erau în grevă și orașul era plin de grămezi uriașe de gunoi. Dar la doua și la a treia vizită, Napoli ne-a vrăjit, cu toate că nu are un nume prea bun, din cauza unor mahalale sărăcăcioase și a Camorei, Mafia napolitană. Clădirile masive ale orașului amintesc de o istorie opulentă, deși ele au nevoie urgentă de renovare. La Teatro San Carlo am văzut o splendidă interpretare a operei Carmen, sub bagheta dirijorului indian-israelian Zubin Mehta. Merită vizitat bogatul muzeu arheologic, cu multe exponate din Pompeii și Herculaneum. La Napoli am vizitat și uriașul adăpost subteran, unde se refugiau locuitorii în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Marele bazar care traversează centrul orașului trece pe lângă zeci de biserici și monumente. Merită de făcut excursii organizate la Pompeii și la Herculaneum și pe muntele Vezuviu care fumegă și acum. Nu departe de Napoli, coasta Amalfi și insula Capri sunt și ele meleaguri fermecătoare. Dar cea mai puternică impresie ne-au lăsat-o pizza deosebit de gustoasă și mai ales muzica napolitană.Read more…

Sunt fericit că trăiesc?

Acum câțiva ani m-am mirat să aflu că israelienii sunt categorisiți pe locul nouă printre cei mai fericiți oameni din lume, înaintea cetățenilor Noii Zeelande, a Australiei, Irlandei, Canadei, Germaniei, Statelor Unite, Marii Britanii, etc. În majoritatea statisticilor, Finlanda, Danemarca și Islanda ocupă primele trei locuri. De ce mă mir că noi, israelienii, suntem atât de fericiți? Fiindcă mulți oameni din jurul meu nu își exteriorizează fericirea. Pe stradă unii îmi apar serioși, ba chiar bosumflați, se grăbesc, nu au răbdare, le sare țandăra ușor, sunt pretențioși, certăreți și veșnic nemulțumiți de ceva. Cei care mi se par într-adevăr fericiți sunt copiii și tinerii încă necorupți, sau cei care sunt religioși din convingere, nu pentru că sunt obligați să păstreze tradițiile, ci fiindcă s-au născut într-o familie care era religioasă de multe generații și ei au rămas credincioși acestor tradiții. Acest sondaj mondial se bazează pe cât de fericiți se consideră indivizii intervievați. Cuantificarea fericirii s-a făcut după cum și-a apreciat fiecare individ nivelul de trai, calitatea vieții, precum și emoțiile pe care le-a încercat, atât cele pozitive, cât și cele negative. Acest fel de sondaj poate fi derutant, nu numai pentru că din mândrie națională, unii doresc ca țara lor să fie printre primele din lume, dar și pentru că fericirea este foarte greu de definit.Read more…

Două sportive de excepție

Cititorilor care nu le recunosc din fotografii, am să le dau câteva repere: Cele două sportive evreice s-au născut în același an, 1921, în două țări vecine, Ungaria și România. Amândouă au fost prigonite în timpul regimului nazist și apoi comunist. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost obligate să întrerupă sportul și ca urmare au atins culmea succesului la o vârstă destul de matură. Fiecare din ele a fost cea mai celebră sportivă din țara ei, câștigând cele mai multe medalii olimpice și mondiale și a intrat în The Hall of Fame International, adică în clasa sportivilor glorioși, fiecare în domeniul ei. Fotografia din dreapta o reprezintă pe celebra gimnastă Agnes Keleti (în maghiară Keleti Ágnes) născută Klein. Iar în stânga o vedem pe celebra campioană mondială de tenis de masă Angelica Rozeanu, născută Adelstein. Amândouă au fost nevoite să-și părăsească țara de baștină, emigrând în Israel, după care au fost date uitării. Doar în ultimii ani memoria lui Keleti Ágnes a fost reînviată de organizații sportive, ziariști și chiar instituții oficiale din Ungaria. Și Angelica Rozeanu? Oare de ce memoria ei este aproape complet neglijată în România? Read more…

Criminalistica – o știință inexactă

Dintotdeauna mi-au plăcut serialele documentare de criminalistică americane, britanice și australiene. Polițiștii rezolvau cele mai complicate crime! Mi-a rămas în minte un caz dramatic. Un emigrant polonez care locuia la Chicago devenise foarte religios, dar familia lui nu avea interes pentru religie. Ca răzbunare, bărbatul și-a împușcat cei patru fii, soția și mama și apoi a dispărut. Nici poliția, nici FBI nu au reușit să-l găsească. Cu treizeci de ani mai târziu, când criminalistica s-a computerizat, a fost creat un presupus portret al bărbatului, bazat pe o fotografie veche de treizeci de ani. Poliția a publicat portretul în presă. O femeie din New York l-a recunoscut în el pe vecinul ei și a anunțat poliția. Bărbatul a fost arestat și și-a recunoscut identitatea și crimele. Serialele prezintă cazuri în care criminalii au fost prinși cu ajutorul tehnologiilor avansate, dintre care cea mai bună este considerată examenul ADN. În realitate, multe cazuri sunt greu de rezolvat, mai ales dacă cadavrul nu a fost găsit și probele indirecte sunt insuficiente. Chiar dacă există un cadavru, trebuie găsită o dovadă, preferabil ADN, care să confirme prezența făptașului pe victimă sau în preajma ei. Filmul True crime, bazat pe un caz adevărat, demonstrează posibilitatea de a condamna la moarte o persoană nevinovată, ceea ce este și mai grav decât a nu descoperi ucigașul, pentru că în acest caz sunt două victime nevinovate!Read more…

Edith Stein, o adevărată sfântă

Într-un articol pe care l-am publicat recent la Baabel am elogiat caracterul deosebit al primei femei rabin din lume, Regina Jonas. Între timp am citit cartea fostei președinte a Academiei Americane a Cultelor, teologa Dr. Emily Leah Silverman, Edith Stein and Regina Jonas: Religious Visionaries în the Time of the Death Camps (Edith Stein și Regina Jonas:  două vizionare religioase pe vremea lagărelor morții). Cartea a fost publicată în 2013 de editura Acumen, New York și apoi, în 2014 de editura ‎Routledge, Londra. Cartea face o paralelă între aceste două femei deosebite, amândouă evreice germane, care au ales o viață religioasă de excepție și s-au dedicat spiritual enoriașilor până la sacrificiu, urmându-i la moarte în lagărele de exterminare. Amândouă au fost vizionare rebele ale religiei. Stein a fost prima femeie care a primit doctoratul în filozofie de la “tatăl fenomenologiei”, Edmund Husserl, iar Jonas a fost prima femeie rabin din lume. Fenomenologia, definită în termeni simpli, este știința care studiază experiența legată de lumea trăită de un individ. Edith Stein, a crescut ca atee, dar mai târziu a trecut la religia catolică și a devenit novice într-o mănăstire Carmelită. Și totuși, Stein nu și-a renegat originea iudaică și, la fel ca Jonas, a fost ucisă la Auschwitz, deși ar fi putut scăpa de deportare. Read more…

Regina Jonas – prima femeie rabin din lume

“A fi binecuvântat de Dumnezeu înseamnă a dărui altora binecuvântări, bunătate și loialitate, indiferent de loc și de situație”. Acestea au fost ultimele cuvinte scrise de Regina Jonas la Theresienstadt, înainte de a fi trimisă la moarte la Auschwitz. De-a lungul istoriei femeia a avut adesea un rol secundar, limitat la îngrijirea familiei și a copiilor.  Era lipsită de multe drepturi care pentru bărbați par de la sine înțelese.  Și poate nicăieri inegalitatea nu este mai evidentă ca în cele trei mari religii monoteiste: funcțiile de preot, imam sau rabin erau (și într-o mare măsură mai sunt) ocupate exclusiv de bărbați.  În  secolul al XIX-lea femeile din Europa Occidentală s-au emancipat treptat, au început să învețe și să practice medicina, ingineria, științele, să scrie cărți, să învețe ziaristica și să predea la școli și la universități. Așa a apărut în Germania prima femeie rabin din lume, Regina Jonas. Dar cum se face că a rămas atât de puțin cunoscută? Nici măcar foștii ei colegi, rabinul Leo Baeck și psihoanalistul Viktor Frankl nu au găsit de cuviință să o amintească după Holocaust. Oare au uitat-o din motive de mândrie masculină?Read more…

Relația dintre medici și pacienți de-a lungul timpurilor

Within every patient there resides a doctor, and we as physicians are at our best when we put our patient în touch with the doctor inside. (În fiecare pacient există un doctor, iar noi, medicii, suntem cei mai buni dacă reușim să punem în legătură pacientul cu doctorul său lăuntric.) – Dr. Albert Schweitzer. Din acest motto se pot trage cel puțin două concluzii: una că pacienții trebuie ascultați cu atenție, fiindcă ei își cunosc cel mai bine simptomele, iar a doua, mai modernă, că mulți pacienți se consultă cu “Dr. Google” înainte de a merge la medic. Multe boli au o componentă psihosomatică, de exemplu vezica sau colonul iritabil, migrena, fibromialgia, etc. Ca urmare, o vorbă bună și compasiunea doctorului pot ajuta la vindecare. Aș adăuga și psihoterapia, meditația, mindfulness (concentrarea atenției la ceea ce simțim) și alte metode de medicină alternativă. Termenul “pacient” vine de la cuvântul latin paciens, care presupune răbdare și tolerare pasivă a suferințelor și intervențiilor medicale. Acest lucru îl pune pe pacient într-o poziție de inferioritate față de medic.Read more…

Papa Pius XII, evreii și “Rețeaua șobolanilor” (The Ratline)

Una dintre personalitățile cele mai controversate din epoca modernă care a fost papa Pius al XII-lea (născut Eugenio Maria Giuseppe Giovanni Pacelli). Pontificatul lui a fost între anii 1939-1958. Părerile despre el oscilează între impresia negativă creată de tăcerea lui în fața crimelor comise de naziști și cea pozitivă pentru rolul lui și al bisericii catolice în salvarea unor copii evrei în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Mai puțin cunoscut este rolul lui în sprijinul organizației “Rețeaua șobolanilor” (The Ratline). În 2 martie 2020, la inițiativa actualului papă Francisc, au fost deschise arhivele papei Pius al XII-lea. Documentele au fost studiate de numeroși istorici și date publicității. Papa Francisc a declarat: “Vaticanul nu se teme de istorie”. Un articol publicat în august 2020 în New York Times prezintă unele din aceste documente care scot în evidență personalitatea ambivalentă a lui Pius al XII-lea referitor la evrei și la Holocaust: pe de o parte Papa nu a protestat, deși știa despre masacrarea în masă a evreilor de către naziști, pe de altă parte Papa și biserica Romano-Catolică au salvat evrei și alte persoane persecutate de naziști.Read more…

Păcatele trebuie recunoscute

De-a lungul istoriei au existat sute de genocide și crime împotriva umanității. După cum spunea Elie Wiesel, deosebirea dintre acestea și Holocaustul poporului evreu este că naziștii au planificat lichidarea întregului popor și pas cu pas, cu o precizie specific germană, aproape că au reușit să-și îndeplinească planul. Israelul a recunoscut masacrul de la Deir Yassin, în care 107 de arabi, inclusiv femei și copii au fost uciși de către organizații paramilitare evreiești în aprilie 1948, înainte de declararea independenței Israelului. Motivul aparent era deblocarea drumului care ducea spre Ierusalim, pentru a putea aproviziona orașul, dar nimic nu îndreptățește crimele împotriva civililor nevinovați. Holocaustul poporului evreu a fost recunoscut de Germania, principala vinovată, și de mulți dintre colaboratorii ei. Turcia însă nu a recunoscut genocidul împotriva poporului armean din 1915. Stalin a lichidat zeci de milioane de oameni a căror memorie rămâne îngropată în Gulag. Un popor nu poate trăi cu conștiința împăcată fără să-și recunoască păcatele împotriva propriilor cetățeni, sau altor popoare. M-am născut și am crescut în România comunistă. Nu am de ce să mă plâng, cu toate lipsurile materiale, am avut o copilărie fericită. Nu am ascuns niciodată că sunt evreu și am suferit de foarte puține aluzii antisemite. Eram fiul unor supraviețuitori ai Holocaustului. Din familia mea și a soției au fost ucise 65 de persoane în lagăre de exterminare. Toți au fost luați din Transilvania de Nord. Am trăit tot timpul cu informațiile primite de la părinți, de la oficialități și de la școală, că România nu a participat la Holocaust. Au fost doar unele mici pogromuri și atât. Pe atunci nu prea călătoream în Moldova și nici nu aveam rude acolo…Recent, University of Oklahoma Press a publicat cartea So they remember (Așa își aduc ei aminte). Autorul, jurnalistul american Maxym Groldenshteyn, este nepotul unui supraviețuitor al ororilor transnistrene. Read more…

Göring cel bun

Fraţii Hermann şi Albert Göring erau total diferiţi. După invazia Poloniei în 1939, Hitler l-a numit pe Hermann Göring succesorul lui, iar după capitularea Franței l-a ridicat la rangul de Reichsmarschall des Grossdeutschen Reiches (mareșal al Marelui Imperiu German) și comandantul suprem al aviației, Luftwaffe. Deși unii considerau că Göring era “mai puțin antisemit” ca Himmler sau Göbbels, el a sprijinit legile rasiale de la Nürnberg din 1935, iar după Kristallnacht (Noaptea de cristal) din 1938, a propus ca evreii, care erau victimele ravagiilor comise de naziști, să fie amendați cu un miliard de mărci pentru repararea pagubelor produse de naziști! A sprijinit confiscarea averilor evreiești și ca un “mare admirator al artelor” a jefuit opere de artă ale unor evrei și chiar le-a expus în vila lui. Cel mai grav act antisemit l-a comis în iulie 1941, când i-a ordonat lui Heydrich să organizeze aspectele practice ale “Soluției finale a problemei evreiești” care s-a soldat cu exterminarea a milioane de evrei. În 1946, la procesul capilor naziști de la Nürnberg, Hermann Göring a fost condamnat la moarte, doar că înainte de execuție s-a sinucis cu o capsulă de cianură. Dedic acest articol lui Albert Göring, fratele criminalului de război Hermann Göring. Spre deosebire de Hermann, Albert a fost recunoscut după război ca erou. A salvat sute de evrei și dizidenți politici, riscându-și viața de numeroase ori. O mare parte din datele referitoare la Albert au fost găsite în arhivele germane, britanice și americane.Read more…

Pata

Într-o noapte am dormit foarte agitat, doar vreo patru ore. A doua zi m-am sculat devreme ca să prind primul tren spre Universitatea din Tel Aviv. Chiar și la acea oră timpurie, trenul era aglomerat, mai ales cu soldați care se întorceau la unitățile lor. Erau și tineri care făceau naveta între Rehovot și Tel Aviv, orașul care oferă cele mai multe oportunități de încadrare în muncă, mai ales în domeniul high-tech-ului. Majoritatea tinerilor nu purtau măști, deși mai avem zilnic nu puține cazuri de COVID, unii chiar grav bolnavi. Eu purtam o mască N95, incomodă, și ochelarii. M-am așezat lângă o tânără de vreo 25 de ani. Atmosfera din vagon era plăcută, unii ascultau muzică în surdină, alții pălăvrăgeau cu voce tare în diferite limbi, iar aerul condiționat funcționa la maximum, deși afară erau doar 25 de grade. Am ațipit. Înainte de a adormi mă gândesc de obicei la lucruri plăcute și de data aceasta mi-au revenit în minte fabuloasele insule pe care le-am vizitat de-a lungul anilor, începând cu Ada Kaleh și până la Hawaii sau Galápagos. Deodată, o tuse violentă venită din scaunul din spatele meu m-a trezit. Eram cam buimăcit. Am aruncat o privire fugară spre tânăra de lângă mine. La început m-a frapat bluza ei albă, impecabilă. Însă coborând involuntar privirea, am descoperit ceva la care nu mă așteptam: pe fusta ei bleumarin stătea tolănită ditamai pata, maronie în centru și gălbuie împrejur. Puteau fi urmele unui strop de ulei de măsline picurat din greșeală pe fustă în timp ce își pregătea micul dejun. Nu puteam să-mi desprind privirea de la acea pată. Din fericire tânăra ațipise, așa că eram liniștit că nu o puneam într-o situație neplăcută cu privirea mea insistentă. Într-atât îmi era fixată privirea pe pată, încât Moș Ene a pus stăpânire pe genele mele și am adormit din nou, într-un fel de auto-hipnoză din care orice voce stridentă mă putea trezi. Dar nu am fost trezit.Read more…

Etica medicală a tratamentelor pentru infertilitate

Visul majorității oamenilor este de a crea și a procrea, de a întemeia o familie, a avea copii, nepoți și chiar strănepoți. Din păcate, aceste visuri pot fi afectate de traume fizice sau psihologice care împiedică procrearea – voluntar sau involuntar. De exemplu, mulți supraviețuitori ai Holocaustului au devenit sterili, fie din cauza experimentelor “medicale” criminale ale naziștilor, fie că au decis să nu mai aibă copii, mai ales după ce copiii lor au fost măcelăriți în lagărele de exterminare. Subnutriția celor din lagăre poate cauza tulburări hormonale grave, temporare sau chiar permanente, care duc la infertilitate. La femei, infertilitatea poate avea două cauze principale, anatomice (astuparea canalelor genitale, mai ales a trompei uterine) sau hormonale, care împiedică ovulația normală, sau dezvoltarea embrionului în uter. Pot fi și cauze genetice sau tulburări hematologice care produc avortul spontan, curând după formarea embrionului. La bărbați, infertilitatea poate fi cauzată de impotență, ejaculare precoce, probleme hormonale, spermatozoizi anormali sau prea puțini la număr, sau o blocare anatomică a spermei. Tratamentul infertilității poate fi medicamentos (de exemplu hormonal), deblocarea chirurgicală și fertilizarea asistată.Read more…

Alex nu a avut bunică

L-am cunoscut pe Alex (Sanyi) la spitalul unde lucram amândoi, el ca brancardier și eu ca tânăr medic. Aveam cam aceeași vârstă. Alex emigrase singur dintr-un sat din Ungaria. Părinții săi erau supraviețuitori ai Holocaustului, la fel şi unul dintre bunici. Amândouă bunicile au pierit la Auschwitz. După război, bunicul supraviețuitor s-a recăsătorit şi din această căsătorie a avut o fiică – sora vitregă a mamei lui Alex. Alex era singuratic, avea o fire introvertită și cu greu scotea câteva cuvinte, mai ales în ebraica lui puternic impregnată de un accent maghiar. Israelienii care au emigrat la vârstă adultă nu se mai pot dezbăra de accentul maghiar (ca de altfel nici de cel rusesc, englezesc sau spaniol). Probabil acesta este unul din semnele cele mai pregnante aşe diversităţii, o trăsătură atât de importantă a societății israeliene. Totuşi, Alex îşi deschidea sufletul în faţa mea.  În timpul nesfârșitelor gărzi de noapte în care lucram împreună sau în timp ce așteptam următoarea operație urgentă discutam ungureşte, limba în care el se simțea cel mai confortabil. Alex era un om foarte sensibil, dar spre surprinderea mea vorbea foarte puțin despre părinții pe care i-a lăsat în urmă în Ungaria și pe care îi considera niște firi reci, cu suflete zdruncinate de Holocaust. Alex vorbea mai ales despre bunicile lui, pe care nu le-a cunoscut niciodată.Read more…

Efectul nocebo, “geamănul rău” al efectului placebo

Placebo vine de la cuvântul latin placere (a face plăcere, a satisface). Placebo este aplicat în studiile unor medicamente noi. El poate fi o tabletă care conține o substanță inactivă (zahăr, lactoză), o injecție cu soluție salină, etc., care este comparată cu substanța activă studiată. De exemplu acțiunea unui analgezic (medicament contra durerii) este comparată cu cea a unui placebo, medicamentul trebuind să aibă un efect mai puternic decât placebo. În multe studii s-a observat însă că substanța inactivă poate avea un efect calmant al durerii chiar până în 80% din cazuri – acesta este efectul placebo. El poate apărea nu numai la administrarea de medicamente, ci chiar prin comunicare verbală pozitivă, Spre deosebire de efectul placebo, efectul nocebo a fost studiat științific și clinic numai în ultimii 20 de ani și presupun că mulți dintre cititori nu au auzit de el.Read more…

Arta de a fi medic

Ce vă spun următoarele nume? Hipocrate (cca. 460 – cca. 375 î.e.n.), Ibn Sina / Avicenna (980 – 1037), Andreas Vesalius (1514 – 1564), William Harvey (1578 – 1657), Edward Jenner (1749 – 1823), Ignaz Semmelweis (1818 – 1865), Jean-Martin Charcot (1825 – 1893), Sir Joseph Lister (1827 – 1912), Sir William Osler (1849 – 1919), Sigmund Freud (1856 – 1939), Harvey Williams Cushing (1869 – 1939), Iuliu Hațieganu (1885 – 1959), Mátyás Mátyás (1888 – 1956) și Dan Gavriliu (1915 – 2012). Ei au fost genii ale medicinei și au demonstrat că a fi medic adevărat necesită stăpânirea artei medicale, combinată cu știința. Prin cercetările și descoperirile lor, au contribuit la mari progrese în medicină, spre binele omenirii. Pe lângă simțurile obișnuite, acești medici au avut și un “simț clinic” dezvoltat și o capacitate deosebită de a diagnostica și a trata diferite boli. Mulți dintre ei practicau medicina, dar făceau și cercetări. Stăpâneau tehnicile procedurilor chirurgicale, erau medici interniști și în același timp chiar psihiatri. Diagnosticau și descriau boli noi și le tratau după posibilitățile de atunci. Într-un articol publicat recent în Baabel (https://baabel.ro/2022/05/mimici-defensive-originea-și-evoluția-lor/), vorbeam despre Hipocrate care a făcut legătura între căscat și febră. Teoria curentă a fiziologiei căscatului este cea a unui reflex defensiv care are ca menire răcirea creierului și cam la același lucru s-a gândit și Hipocrate în urmă cu aproape 2500 de ani! Potrivit lui Hipocrate: Acolo unde arta medicinei este iubită există şi dragoste pentru umanitate. Pe vremea lui medicina era considerată o artă (pentru unii, acesta a rămas până astăzi idealul medicinei). Și mai importantă este continuarea mottoului, care leagă dragostea pentru meseria de medic de dragostea de oameni – pacienți.Read more…

Mărturiile pierdute ale lui Eichmann

După cel de al Doilea Război Mondial, Adolf Eichmann, unul dintre arhitecții “soluției finale” de exterminare a poporului evreu, s-a refugiat în Argentina peronistă, pro-nazistă. Sub numele fals de Ricardo Klement, Eichmann ducea o viață tihnită la periferia orașului Buenos Aires. Se aștepta la o bătrânețe liniștită, mai ales după ce își adusese familia din Austria. Deși își ascundea identitatea, toți camarazii naziști refugiați în Argentina îl cunoșteau și îl respectau ca pe unul dintre cei mai proeminenți dintre ei. Naziștii aveau cluburile lor unde se întâlneau. Cu aprobarea tacită a guvernului argentinian sărbătoreau în fiecare an ziua de naștere a lui Hitler, ale cărui poze tronau pe pereți împreună cu drapelul cu zvastică. Eichmann era atât de sigur pe sine, încât în 1957, a dat un interviu ziaristului olandez Willem Sassen, fost membru al Waffen SS. Sassen și colaboratorul lui, Eberhard Fritsch, sperau să demonstreze că Holocaustul nu a existat și să obțină un câștig financiar considerabil. Prima lor speranță nu s-a realizat, pentru că Eichmann, simțindu-se în siguranță după ce scăpase de procesele din Nürnberg, s-a lăudat cu realizările sale în exterminarea evreilor. Sassen spera că Eichmann va declara că Hitler nu avea nicio legătură cu “soluția finală”, dar Eichmann a confirmat că ideea a venit de la Führer. Interviul a fost înregistrat pe benzi de magnetofon și apoi dactilografiat în mai multe exemplare. Pe materialul tipărit, Eichmann a făcut unele corecturi scrise de mâna lui. Eichmann a cerut ca înregistrările să nu fie publicate decât după moartea lui, Read more…

Zece ani în Baabel. Tiberiu Ezri: Baabel îmi menţine spiritul tânăr.

Turnul Babel, mitul amintit în Geneză 11: 1-9 încearcă să explice de ce popoarele lumii vorbesc limbi diferite. Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo. […] „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul!” […] Şi Domnul a zis: […] „acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înțeleagă vorba unii altora!” Potrivit povestirii, supraviețuitorii potopului, care vorbeau cu toții aceeași limbă, s-au stabilit într-o câmpie din țara Șinear și au început să construiască un turn atât de înalt încât să ajungă până în cer. Atotputernicul, uimit de trufia lor, a hotărât să le zădărnicească planul – le-a încâlcit vorbele, ca să nu se înțeleagă între ei, și i-a împrăștiat în toate colțurile lumii. Spre deosebire de cei din Turnul Babel, noi, cei care scriem în Baabel și îl citim, vorbim aceeași limbă, venim cam din același mediuși avem chiar o educație asemănătoare. Nici expresia „o învălmășeală ca în Turnul Babel” nu ni se potrivește. Chiar dacă ne-am întâlni, nu am fi prea mulți și oricum am ști să ne comportăm în mod civilizat. Dacă mă gândesc bine, aș putea să-mi împart viața spirituală (cea extra-medicală) în trei perioade, ca cele trei epoci istorice…Read more…

Finlanda, Suedia, Turcia și NATO

După invazia rusească în Ucraina și după amenințările mai mult sau mai puțin voalate de a invada unele țări care în trecut aparținuseră Uniunii Sovietice sau Pactului de la Varșovia, nu este de mirare că Finlanda și Suedia se tem că “țarul” actual al Rusiei visează la un nou imperiu, la fel ca cel care pe vremuri a ocupat Finlanda și o parte din Suedia, Astfel aceste țări doresc să devină membre ale NATO (North Atlantic Treaty Organization) sau în franceză OTAN – (Organisation du traité de l’Atlantique nord), este logică și ușor de înțeles. Pe de altă parte se poate înțelege și nemulțumirea Rusiei care în Europa se va simți încolțită de NATO din toate direcțiile. Prin Serghei Ryabkov, locțiitorul ministrului de externe al Rusiei, guvernul Rusiei și-a exprimat nemulțumirea față de decizia celor două țări, afirmând în mod explicit și ca de obicei amenințător că aderarea acestora la NATO va avea repercursiuni serioase. De asemenea, unul dintre multiplele motive pentru care Rusia a atacat Ucraina a fost dorința exprimată de aceasta de a intra în NATO. Într-un articol publicat online de CNN în 16 mai 2022, Joshua Berlinger încearcă să explice procesul da aderare a acestor țări la NATO. Cererea Finlandei și Suediei de a intra în NATO a fost binecuvântată de marile puteri, membre ale NATO, inclusiv Marea Britanie și SUA. Deși trei țări nordice, Norvegia, Danemarca și Islanda au fost printre membrele fondatoare ale NATO, Suedia și Finlanda nu au aderat din motive istorice și geopolitice. Finlanda care a devenit independentă de Rusia în 1917 și Suedia care a fost neutră în timpul celui de al Doilea Război Mondial, erau hotărâte să rămână independente din punct de vedere militar și față de Uniunea Sovietică, dar și față de Statele Unite ale Americii.Read more…

Holocaustul evreilor din Țările Baltice

În articolul publicat în urma recentei noastre vizite în Letonia, am menționat că subiectul Holocaustului evreimii letone îl voi trata într-un articol separat și iată-mă scriind despre acest trist subiect. Populația celor trei Țări Baltice, Estonia, Lituania și Letonia, a avut o contribuție esențială în tragedia Holocaustului evreilor din acele țări. Cu ocazia unei croaziere în Marea Baltică, am vizitat orașul Tallin, capitala Estoniei, unde am intrat și în sinagoga orașului, redeschisă în anul 2000. Estonia are mai puțin de 1,5 milioane de locuitori, iar limba vorbită de estoni aparține familiei de limbi fino-ugrice, înrudită cu finlandeza și maghiara. La ora actuală în Estonia trăiesc în jur de 3000 de evrei. În 1939, când Estonia era încă independentă, populația evreiasca număra 4.500 de suflete, majoritatea veniți din Rusia. Ei se bucurau de libertate de cult și erau prosperi. În 1940, Estonia a fost ocupată de trupele sovietice. O parte dintre evrei au părăsit țara. În vara anului 1941, prin operația Barbarossa, Germania a invadat Uniunea Sovietică, inclusiv țările baltice, unde localnicii au avut un rol semnificativ în exterminarea evreilor.Read more…

Mimici defensive – originea și evoluția lor

Mă gândesc la renumitul neurolog, Prof. Alexandru Șofletea, cu care am învățat neurologia la facultatea de medicină din Timișoara. Îmi plăceau prelegerile lui, nu numai pentru modul clar în care preda neurologia, dar și pentru testele de logică pe care ni le dădea câteodată, nelegate de neurologie. Interesante erau și scurtele discuții “filozofice” pe care le aveam cu el. Îmi amintesc că într-o zi, un coleg care ședea lângă mine căsca tot timpul. Profesorul, observandu-l, a descris căscatul ca pe un reflex primitiv, nefolositor, jignit fiind de acest semn de plictiseală din partea unor participanți la curs. Am cerut permisiunea profesorului să comentez pe această temă, cu teoria mea intuitivă despre căscat. Eu credeam că acest reflex este unul defensiv, care încearcă să compenseze pentru scăderea funcției cerebrale și scăderea oxigenării creierului obosit. Profesorul a căzut pe gânduri. “S-ar putea.” Între timp, căscatul a fost studiat în profunzime de către neurologi, psihiatri și psihologi și lucrurile s-au clarificat, dar nu până la capăt. Multitudinea centrelor cerebrale, a receptorilor și a mediatorilor chimici considerați ca fiind implicați în acest reflex, explică varietatea teoriilor asupra mecanismului său și faptul, că până acum, căscatul a rămas un mister din punct de vedere fiziologic.Read more…