Despre fluierat

Când am început să scriu acest articol aveam dubii dacă omul se trage din maimuțele antropoide sau din pasări… Aș vrea să scriu câteva lucruri despre fluierat sau cum se spunea la noi în Marghita, fișcurat. Păsările ciripesc, ba chiar multe din ele fluieră într-o gamă sonoră largă și de multe ori și melodică. Care este mecanismul vocalizării la pasări? Organul vocal al păsărilor se numește sirinx, o structură osoasă aflată la baza traheei, pe când la mamifere organul vocal este laringele, aflat deasupra traheei. Uneori sirinxul este învelit într-un sac de aer care îi slujește de cutie de rezonanță. Păsările cântă din două motive principale: pentru a atrage sexul opus, sau pentru a-și apăra teritoriul. Descrierea frecvențelor sonore și a neurofiziologiei vocalizării păsărilor este dincolo de intenția acestui articol. În orice caz, unii ornitologi consideră cântatul păsărilor drept o formă de cultură, iar cercetări recente arată că prin fluierat, păsările sunt în stare să construiască fraze, unele specii de pasari chiar folosind gramatica. Deci când spunem despre cineva în zeflemea că are un creier de pasăre (adică cu o inteligență redusă), o facem ignorând faptul că păsările, spre deosebire de multe alte animale, au un limbaj propriu, poate chiar complex. Dar mai sunt și alte animale care comunică prin fluierat-șuierat, cum ar fi unele omizi, cobai, căini sălbatici asiatici, șoareci, marmote, unii delfini, câinii dingo, unele rațe, etc.Read more…

Se împlinesc 80 de ani de la pogromul din Jedwabne, Polonia

Ce este comun între trenul morții din Iași, măcelul de pe malul Dunării de la Budapesta și arderea de vii a peste o mie de evrei la Jedwabne, în Polonia? Toate au fost comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către criminali localnici, fără participarea activă a naziștilor germani. Evreii trăiesc în Polonia de peste opt sute de ani, cu perioade liniștite întrerupte de pogromuri fiindcă, la fel ca în toată Europa, pentru orice dezastru natural sau epidemie erau învinuiți evreii. În 10 iulie se vor împlini 80 de ani de la pogromul din comuna Jedwabne din estul Poloniei. După ce trăiseră peste două sute de ani împreună cu evreii, la bine și la rău, unii polonezi din această comună și din zeci de comune din jur au profitat de ocupația nazistă care le dădea mână liberă și au ars de vii mii de evrei. După cum reiese din documente istorice și din mărturii, totul a fost planificat și săvârșit de localnici, nu de germani. După război a avut loc un proces și pentru aceste crime au fost condamnați numai doi săteni la perioade relativ scurte de închisoare, deși zeci și chiar sute de săteni au fost implicați în mod direct sau indirect.Read more…

Evreii din insule

În anul 2020 populația evreiască globală a ajuns la 14,7 milioane, față de 16,6 milioane câți au fost înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Este greu de recuperat numărul de evrei uciși de naziști și de colaboratorii lor! Holocaustul a cauzat o nouă migrație a evreilor spre toate colțurile lumii, în încercarea de a scăpa de primejdiile care îi amenințau în Europa. Dintre toți acești refugiați, unii au ajuns în diverse insule, pe unde i-a purtat soarta și unde au găsit adăpost. Dar adevărul este că în unele insule existau comunități cu mult mai vechi, unele chiar din antichitate. Printre primele insule unde au ajuns evrei a fost Malta, în urmă cu cca. 3000 de ani. (Se pare că erau membri ai triburilor Zvulun și Așer).Read more…

Coșmarul

Optimism is the madness of insisting that all is well when we are miserable –– Optimismul este nebunia de a insista că totul este bine, atunci când de fapt suntem nenorociți – Voltaire. Dușmănia dintre evrei și arabi este seculară, fiind cauzată nu numai de conflictul teritorial, ci și de religie, de concepțiile diferite despre viață și moarte, de educație, cultura și tradițiile radical diferite. Totuși, dacă noi evreii am fi întrebați, mulți ar răspunde, la fel ca mine, că după Holocaust, evreii au o singură țară, patria lor istorică milenară, pe când arabii (palestinienii și ceilalți) au 22 de țări. Războiul de independență al Israelului din 1948, a cauzat plecarea benevolă sau expulzarea din Israel a câtorva sute de mii, până la un milion de arabi. Mai puțin știut, mai ales în presa occidentală, este faptul că în jur de 850,000 de evrei au fost expulzați din țările arabe și Iran, care nu acceptau întemeierea statului Israel. În orașele israeliene cu populație mixtă evreo-arabă situația este labilă, departe de a fi idilică, cu răbufniri periodice de ură și agresiune din partea arabilor, care se simt mai mult palestinieni decât israelieni, cu toate că au drepturi egale. Nu că n-am avea și noi faliții noștri extremiști…Și totuși în 1969 a apărut o oază de optimism privitor la relațiile dintre cele două popoare, doar un mugure de optimism și de coexistență pașnică. Călugărul dominican, fost evreu născut în Egipt, Bruno Hussar, a înființat satul Neve Shalom (în ebraică) / Waħat al-Salam (în arabă) – Oaza Păcii. Read more…

ZAKA

De când am imigrat în Israel, atacurile teroriste și războaiele nu încetează și cu timpul au făcut sute și mii de victime. În plus sunt și catastrofele cauzate de prostia omenească, de exemplu moartea a 45 de persoane pe muntele Meron, unde vreo sută de mii de evrei religioși s-au înghesuit de sărbătoarea Lag Ba Omer. Și totuși noi ne simțim cel mai bine aici, în patria strămoșilor noștri. În mijlocul acelor situații haotice de care am amintit, care se repetă aproape anual, există o rază lumină umană care se cheamă ZAKA. Cei însărcinați cu ritualul pregătirii mortului și înmormântările (în religia iudaică ei se numesc Societatea Sacră sau Hevra Kadișa) participă la reinstaurarea ordinii morale și sociale perturbate de moartea celui iubit. Problema însă devine mult mai complexă când este vorba de multiple victime ale unor calamități naturale sau atacuri teroriste. Moartea în urma unui atac terorist provoacă haos din cauză că ea vine pe neașteptate, în condiții traumatice. Victimele pot fi numeroase și de multe ori greu de recunoscut. Îmi amintesc de atacul terorist sinucigaș perpetrat de Hamas la discoteca Dolphinarium din Tel Aviv, pe malul mării, la 1 iunie 2001. Atentatul s-a soldat cu 21 de victime tinere, majoritatea noi emigranți din fosta Uniune Sovietică. Cei scăpați cu viață povesteau scene lugubre, cum prin aer zburau trupuri sfâșiate. Organizația ultra-ortodoxă ZAKA și-a câștigat buna reputație și încrederea populației în identificarea victimelor și tratamentul funerar. Ei cunosc bine regulile talmudice legate de moarte și tratamentul cadavrului, toți membrii organizației sunt voluntari și organizația lucrează într-o perfectă colaborare cu poliția, armata și cadrele medicale.Read more…

Conversos renumiți

Expulzările și convertirile în masă, forțate, ale evreilor la creștinism au început în 1492 în Spania și în 1497 în Portugalia vecină, deși pogromuri locale erau și în secolele dinainte. Totuși, în unele zone din Portugalia, cum ar fi nord-estul tării, practica iudaismului a fost tolerată până în secolul al XVII-lea. Evreii Peninsulei Iberice aveau numai două posibilități: să se convertească, sau să părăsească țara. Această perioadă a fost numită și Holocaustul evreilor din Peninsula Iberică. Precum am mai spus, în Portugalia o minoritate de convertiți au păstrat în secret tradițiile evreiești până în zilele noastre. Deși mulți conversos erau devotați noii religii, ei au fost tot timpul prigoniți la fel ca evreii și bănuiți că erau trădători ai religiei catolice. Tot ei erau învinuiți de toate catastrofele (cum a fost cutremurul din Lisabona în 1531) și ca urmare măcelăriți de populația creștină. Deci le rămânea doar să părăsească peninsula. Despre diaspora lor se pot scrie multe. Evreii duceau cu ei un mare bagaj de cunoștințe, meserii și stăpânirea multor limbi străine. Pe deasupra erau și harnici și ambițioși. Așa s-a făcut că în multe țări ei au fost primiți cu brațele deschise și li s-a permis și practicarea iudaismului. În acest articol voi prezenta câteva personalități istorice cunoscute, care au fost conversos, sau aveau rădăcini mai îndepărtate de conversos.Read more…

Compozitori și textieri evrei în muzica ușoară românească

Muzica ușoară românească are rădăcini multiple în folclorul românesc, cel al minorităților și al popoarelor vecine, în muzica jazz și în muzica ușoară europeană și americană. Și muzica romilor și cea evreiasca și-au pus amprenta pe muzica ușoară românească. Ea a început să se dezvolte și să fie popularizată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea prin radio și discuri. La început discurile erau făcute din cauciuc tare, apoi din șelac (rășina produsă de o insectă care trăiește în copaci, în orient) și ascultate la gramofon. După 1940, discurile au fost fabricate din polivinil clorid – PVC și ascultate la patefon. Începutul secolului XX în România a fost o perioadă de destindere, în care compozitorii, textierii și cântăreții evrei au avut oportunitatea de a se evidenția în muzică în general și în muzica ușoară în special.Read more…

Despre Beatles şi nu numai

Istoria mea muzicală se poate caracteriza prin două cuvinte: “Cât pe-aci…”. Se spune că de tânăr aveam o voce plăcută, dar nu am cultivat-o. Am învățat singur să cânt la chitară, dar nu am continuat să mă perfecționez, poate fiindcă în orășelul meu, Marghita, pe-atunci o comună, nu erau posibilități de a te perfecționa în muzică și chiar dacă ar fi fost, familia mea nu avea posibilități financiare. Oricum, mă atrăgea mai mult să bat mingea, să merg la meciuri și chiar la antrenamentele clubului local de fotbal. Și totuși aveam și mai am și acum o poftă nesățioasă de muzică și de spectacole muzicale. De mic îl ascultam pe tata cântând arii din operele lui Verdi. Tata avea o voce splendidă de bariton, dar era tot autodidact în muzică. Și asta nu ajunge ca să devii un adevărat cântăreț sau instrumentist. Muzică ușoară ascultam încă din copilărie la radio București sau Budapesta. Primul meu contact cu Beatles, formația mea preferată, a fost în liceu și a fost unul traumatic. Profesorul responsabil cu “ziarul” școlii mi-a cerut să scriu un articol critic deespre “banda de gălăgioși” numită Beatles, și eu m-am conformat. Nu pot să-mi iert nici astăzi acest sacrilegiu! Dar m-am răzbunat! În prima vacanță de la facultate, m-am întors la liceul din Marghita, am intrat în sala profesorilor, unde era un patefon și în pauză am pus la maximum două melodii, “Yesterday” de Beatles și “All right now” de formația Free. Elevii adunați în curtea liceului aplaudau frenetic, până când un profesor a intrat în sală și a întrerupt muzica. Încă fiind la Marghita am reușit să cumpăr un disc introdus între paginile revistei rusești Crocodil, cu melodia Beatleșilor “Yesterday”. Ca studenți, împreună cu Oscar și Radu, cântam uneori pe la nunți sau la alte întruniri, mai ales cântece de Beatles și muzică sud-americană.Read more…

Adicția în lumea contemporană

“Quitting smoking is easy, I’ve done it hundreds of times.” (Este ușor să te lași de fumat. Am făcut-o de sute de ori.) Mark Twain. Poate că unii dintre noi am abuzat uneori mâncând prea mult, mai ales dulciuri, sau am abuzat cu băuturi alcoolice, țigări sau cu medicamente antidepresante, calmante, somnifere, sau pentru slăbit. În tinerețe eu fumam două pachete pe zi, dar m-am lăsat de pe o zi pe alta, acum 47 de ani. Câteva săptămâni am avut simptome fizice (transpirații și puls rapid) precum și psihologice. Luni de zile am mai visat că după prânz mă întindeam pe pat și aprindeam cu plăcere un Papatratos sau un Kent, țigări foarte scumpe pentru un student… Aceste vise îmi reveneau zilnic și în subconștient îmi ziceam că fumez o singură țigară, nu voiam să reîncep cu fumatul. Abuzul este folosirea exagerată a unor substanțe, care poate fi întreruptă în orice moment fără ca individul să sufere; cel care este dependent de o substanță nu poate întrerupe adicția, deși este conștient de dauna medicală, economică sau socială pe care și-o produce lui însuși și celor din jur. Read more…

Nepoata lui Kasztner

Iar se apropie alegerile parlamentare, a patra serie din ultimii doi ani. Partidul Muncii, cel care a format primul guvern al Israelului modern sub conducerea lui David Ben-Gurion, a dominat alegerile până în 1977. De atunci, datorită devierii majorității populației israeliene spre dreapta, la conducerea țării s-a aflat aproape tot timpul partidul Likud. Partidul Muncii a decăzut și datorită unor lideri nepotriviți. La ultimele alegeri interne, în fruntea lui a ajuns o femeie, Merav Michaeli. Ea reprezintă Partidul Muncii în Knesset încă din 2013 și a ocupat funcții importante în diferite comisii parlamentare: cea pentru securitate și apărare, cea pentru educație, cultură și sport, cea pentru COVID-19 și preferata ei, comisia pentru întărirea poziției femeilor și egalitatea între genuri. Merav, născută în Israel în 1966, și-a început cariera publicistică încă în timpul serviciului militar, la postul de radio al armatei. Ea a fost publicistă, prezentatoare la radio și la televiziune, actriță, a produs și filme de televiziune. Esența poziției sale politice este feminismul, apărarea intereselor femeilor și egalitatea între genuri, religii și etnii din Israel. Mai puțin cunoscute sunt legăturile ei de familie – ea este nepoata lui Rezső KasztnerRead more…

Viitor învăluit în ceață – Ce ne așteaptă după pandemie?

Imagine fotografiată de Zohar, nepoata noastră mijlocie în vârstă de opt ani, într-o dimineață cețoasă la Rehovot, Israel. Pandemia COVID 19 ne-a schimbat viața în mod radical. Iată doar o listă incompletă de probleme create de această pandemie: Primordiale sunt problemele de sănătate, cum ar diagnosticul, carantina, vaccinarea și tratamentul complicat al bolnavilor gravi. Lipsa de personal medical, echipament și medicamente, precum și lipsa de paturi spitalicești complică și mai mult situația. Sindromul post-corona se manifestă prin sechele trupești și mintale ale bolii. Economia slăbește, cauzând lipsă de produse, sărăcirea populației și a statelor. Serviciile sociale se închid sau încetinesc, la multe servicii oamenii au acces numai prin internet, ceea ce îi defavorizează pe vârstnici. Poșta întârzie foarte mult, sau scrisorile pur și simplu se pierd. Unele servicii și ajutoare sociale s-au anulat. Concursurile sportive s-au anulat sau amânat, la fel spectacolele, programele festive și nunțile. Nu se fac excursii peste hotare. O mare problemă este întreruperea învățământului la toate nivelurile, inclusiv amânarea examenelor de bacalaureat și de admitere în învățământul superior.Read more…

Turkmenistan – o țară uitată în centrul Asiei

Articolul publicat de Hava Oren în 28.1.2021, intitulat “Ármin Vámbéry – orientalist şi explorator https://baabel.ro/2021/01/armin-vambery-orientalist-și-explorator/ mi-a amintit că și eu am vizitat cu ani în urmă Turkmenistanul. Vă veți întreba ce căutam acolo. O întrebare legitimă. În 1995, Ministerul Afacerilor Externe al Israelului a trimis în Turkmenistan trei delegații de medici și asistente medicale din spitalul Kaplan din Rehovot, pentru a înființa o unitate modernă de terapie intensivă la spitalul central din capitala turkmenă, Așgabat. M-am oferit să particip și eu. Israelul are relații diplomatice cu această țară din 1993, după destrămarea Uniunii Sovietice (pe vremea aceea țara se numea Turkmenia). Pe atunci, ambele statele aveau interese comune, Israelul având nevoie de gaze naturale, iar Turkmenistanul de tehnologia israeliană, în special cea din agricultură și medicină. Limba turkmenă, din grupa de limbi turcice, este înrudită cu turca și azera și este vorbită pe alocuri și în Kazahstan, Uzbekistan, Iran și Afganistan. În secolul al VIII-lea e.n. triburile nomade Oghuz, care vorbeau o limbă din familia turcică, au migrat din Mongolia spre Asia Centrală. După ce s-au islamizat, triburile și-au luat numele de turkmeni. De-a lungul istoriei, ele au înființat diferite confederații militare, în special cu uzbecii.Read more…

“Copiii rușinii” din Cel de-al Treilea Reich

Nu intenționez să scriu despre tragedia celor 1.5 milioane de copii evrei uciși de naziști, nici despre cei rămași în viață, dar sterilizați, sau despre cei traumatizați pe viață, ci despre trista soartă a copiilor creștini născuți din căsătorii interzise și sterilizați, așa-zișii “copii ai rușinii”. Rasismul, intoleranța și ura naziștilor germani s-au manifestat nu numai față de evrei, ci față de tot ceea ce nu reprezenta perfecțiunea fizică și mintală a germanilor arieni. Sute de mii de germani cu dizabilități au fost eutanasiați sau sterilizați în secret, homosexualii deportați și omorâți cu miile la Dachau, așa cum au fost și cei care se opuneau regimului – comuniști, social democrați, preoți catolici etc. Etnia romă, la fel ca cea evreiască, era considerată inferioară și destinată exterminării în masă. Slavii erau considerați o rasă inferioară, destinată să devină sclavi ai germanilor. Și totuși naziștii, prin proiectul satanic al lui Himmler, comandantul SS-ului, au răpit în jur de 20.000 de copii polonezi care aveau trăsături de arieni, ca să-i germanizeze și să-i împartă familiilor de germani, pentru a fi adoptați. Odată ajunși în Germania, în lagăre de selecție speciale, copiii au fost reexaminați și cei care totuși nu corespundeau criteriilor ariene au fost pur și simplu uciși. Poate cel mai puțin cunoscut grup de copii prigoniți de naziștii germani au fost așa-numiții “copii ai rușinii”, un termen folosit de propaganda germană după Primul Război Mondial.Read more…

Copiii și pandemia

Copii, vă rog nu vă apropiați prea mult de mine. Este interzis din cauza pandemiei! Nepoții mei nu îmi acceptă cererea, ci mă tot întreabă: „De ce? Ce este pandemia? Când se va termina?” Răspunsuri aș avea, dar majoritatea se bazează numai pe logică nu au o bază solidă. Copiii îmi simt nesiguranța și continuă să se apropie de mine și de iubita lor bunică. Recunosc, nu am fost prea disciplinați, ne-am întâlnit adeseori cu ei, ba chiar au dormit la noi în timpul pandemiei. Ne venea foarte greu să refuzăm, mai ales că părinții lucrează și venind acasă, încep muncile casnice, cele educative, în locul școlilor închise, precum și cea de părinți. Cu toate greutățile, au rămas părinți grijulii. Noi îi ajutăm cum putem. Copiii vin la noi printre altele pentru că este foarte greu să găsești pe cineva care să-i îngrijească în orele dimineții. Iar noi, ca pensionari, avem timp berechet. Îi supraveghem să-și pregătească lecțiile, îi ajutăm să se conecteze la Zoom, mănâncă și chiar dorm la noi când părinții lor vor să se relaxeze pentru câteva ore. Recunosc, este riscant, dar noi acceptăm riscul de dragul lor. Read more…

Lunga zi din viaţa unui medic anestezist

“The secret of the care of the patient is în caring for the patient.” – Secretul tratării unui bolnav este să-ți pese de el” – Francis Weld Peabody – 1925, Profesor la Harvard Medical School. În acea zi lungă, Mihai anesteziase un bolnav în vârstă, căruia i se extirpa un cancer de pancreas – operație complicată, care nu se mai termina. Funcțiile vitale ale bolnavului erau stabile, așa că Mihai s-a așezat la capul lui, între ventilator și monitor. Nu avea voie să adoarmă, deși era pe picioare de vreo 16 ore. S-a născut într-o comună de lângă București, din părinți evrei, oameni simpli, tatăl croitor, iar mama bucătăreasă la o cantină. După câțiva ani familia s-a mutat la București, pentru a asigura unicului lor fiu o educație mai bună. Mihai era un elev silitor și a terminat liceul cu diplomă de merit. Voia să studieze franceza și geografia, dar tatăl lui l-a convins că de medici va fi întotdeauna nevoie…Read more…

O poveste adevărată

Sara Imeinu (שרה אמנו, Sara mama noastră) este recunoscută în Vechiul Testament ca prima din cele patru mame ale poporului evreu. Ea a fost soția lui Avraham și mama lui Ițhak. Oricât ar fi ea de prețioasă poporului evreu, pentru mine, Sara cea mai iubită este mama mea. Chirurgul, publicistul și scriitorul american Atul Gawande susține, bazat pe studii științifice, că semnele de demență apar de obicei după 80 de ani. Bineînțeles, sunt și excepții, exemple de minte ageră avem printre numeroșii condeieri ai Baabelului, aflați la vârsta a treia. Tatăl meu z.l. aparținea acestui grup de excepție și a lucrat la computer până în ultima zi. Demența senilă se manifestă printre altele prin afectarea memoriei, mai ales a celei de scurtă durată. Persoana nu mai știe unde locuiește, care este data, uneori uită chiar numele celor dragi. Așa și cu mama mea Sara. E născută în 1932 și are nevoie de supraveghere continuă, de ajutor în activitățile zilnice. Din fericire, pe cei dragi îi recunoaște și îi iubește. Are momente de luciditate și vorbește cu noi, chiar dacă se repetă uneori. Încă de acum câțiva ani, când încă era perfect lucidă, mama mi-a povestit despre viața ei zdruncinată, ca să n-o uităm după ce va pleca dintre noi. Ea a fost de acord să-i public amintirile. Am stat cu ea mai multe zile și ea și-a depănat amintirile. Voi povesti succint despre viața ei, cu accent pe perioada celui de-al Doilea Război Mondial.Read more…

Despre prostie

“Două lucruri sunt infinite: universul și prostia omenească …și nu sunt sigur în privința universului.” – Albert Einstein. Ideea acestui articol mi-a venit când actualul meu șef de la spitalul Kaplan, Dr. Alex Duhan, mi-a povestit despre legile de bază ale prostiei, scrise de C.M. Cipolla. În cariera mea de medic am întâlnit uneori oameni care gândeau strâmb, deși nu erau începători în meserie și aveau cunoștințe teoretice, alții care exact în momentele critice, când tratam câte un bolnav nestabil, veneau să-mi spună bancuri, ba chiar se încăpățânau că au dreptate. Iată câteva exemple de prostii, aș spune premeditate direct sau indirect (prin influență externă), care dăunează celor din jur, fără a aduce niciun folos prostului. Ele au fost alese pe baza legii a treia a lui Cipolla. Unii dintre ultra religioșii (Haredim) din Israel contestă existența virusului COVID 19 și fiindcă mulți dintre ei nu au televizor și telefoane inteligente, ei sunt rupți de realitate. Astfel ei nu respectă distanțarea, ceea ce până la urmă duce la răspândirea virusului înăuntrul, dar și în afara comunității lor. Read more…

Trăim din amintiri (II). Viața evreiască în Japonia, Portugalia și Argentina

În cursul călătoriilor noastre am descoperit aspecte evreiești din istoria multor țări. În mod deosebit ne-au impresionat cele văzute și auzită în Japonia, Portugalia și Argentina. Această scurtă povestire cuprinde doar o parte din experiențele noastre, fără a acoperi subiectul în profunzime. Între anii 1940-1941, vice-consulul Japoniei la Kaunas, Lituania, Chiune Sugihara a salvat în jur de 6000 de evrei, mai ales polonezi, acordându-le vize japoneze temporare, fără aprobarea superiorilor săi. Unii dintre acești evrei au ajuns în orașul japonez Tsuruga, unde s-a înființat un mic muzeu, pe care l-am vizitat și noi. Pe urmă, acești evrei au fost nevoiți să părăsească Japonia, ajungând la Shanghai, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Canada, Palestina Mandatară și în alte locuri. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, peste 20.000 de evrei care au reușit să scape din Europa s-au refugiat la Shanghai. Memoria lor este păstrată la Muzeul Refugiaților Evrei. El se află în incinta sinagogii Ohel Moshe, în vechiul cartier Hongkou. În muzeu sunt expuse documente, fotografii și înregistrări video care descriu viața evreilor care au trăit în așa-numitul Ghetou din Shanghai, sub ocupație japonezăRead more…

Trăim din amintiri

COVID-19 ne periclitează nu numai sănătatea fizică, dar și pe cea mintală. Ne izolează de cei dragi, de prieteni, de colegi și ne lipsește de plăcerea de a merge la spectacole. Nu mâncăm la restaurante și nu avem acces la sala de sport, ca să ardem caloriile pe care le-am fi acumulat la restaurante. Norocul nostru este că îi avem aproape pe mama mea, pe copii și pe nepoți. În plus trăim din amintiri, în special din amintirile excursiilor interesante făcute înainte de corona, cam de 2-3 ori pe an. Cea din decembrie 2019 la Budapesta a devenit memorabilă, fiind ultima la care am participat, dar sperăm că nu și ultima din viața noastră! Aș vrea să vă povestesc despre acele locuri, persoane și evenimente care ni s-au părut deosebite. Deși în principiu sunt un ateu universalist și poate mai cred în utopia păcii între popoare, mă simt profund atașat de poporul evreu de care aparțin. Acest atașament nu se datorează spălăturii de creier religioase, nici antisemitismului, pe care aproape că nu l-am simțit în România. Pur și simplu știam că sunt evreu, eram împăcat cu originea mea și sunt mândru să aparțin acestui popor. Ca urmare, în majoritatea excursiilor noastre căutam sinagogi sau oricare alte mărturii ale prezenței evreilor în acele locuri. Nu voi scrie numai despre Holocaust, deși toți cei care au salvat evrei, periclitându-și propria viață sau carieră politică, merită din plin să fie onorați.Read more…

Safari în Tanzania (II). Arheologie și Triburi

Deși se află în preajma craterului Ngorongoro și a rezervației Serengeti, descriu acest loc în mod separat, luând în considerare importanța lui arheologică. Se consideră că aici a trăit cea mai veche specie umană, Homo habilis. În anii 1950 englezii Mary și Louis Leakey au făcut aici săpături extensive, studiind evoluția umanității la începuturile ei. În apropierea săpăturilor au înființat un muzeu. În afară de amănunte despre cultura Maasai, muzeul expune fosile originale sau reproduse. Muzeul prezintă și urmele fosilizate (reproduse în ghips) lăsate în urmă cu 3.6 milioane de ani de picioarele a 70 de australopiteci, strămoșii oamenilor de azi. În muzeu era și o hartă pe care se putea vedea traseul urmat de migrația oamenilor preistorici din Africa, prin strâmtoarea Behring până pe continentul American. Nomazii din tribul Hadzabe (Hadza) ni s-au părut cei mai “puri”dintre băștinași. Aceasta este una dintre cele mai vechi populații africane, care nu seamănă genetic cu alte triburi. Din păcate au fost decimați de boli și în 2014, când i-am vizitat noi, mai rămăseseră doar vreo 1500.Read more…