Ne-am obișnuit cu noiembrie ca lună de iarnă sau aproape. În tinerețea mea ziua de 7 Novembrie (conform ortografiei de atunci), ziua ”Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”, zi de ”mare sărbătoare pentru clasa muncitoare” era zi liberă, ceea ce însemna în jargonul epocii că nu mergeam la fabrică, ci la defilare. Dura cam tot atât cât programul de lucru dar era mai neplăcut. Stăteam în picioare, uneori ploua, alteori ningea și de obicei bătea vântul. Cei din tribune băteau câmpii sau ”apa în piuă”. Nouă ne era indiferent și rece.

Acum, urmare a schimbărilor climatice și politice, acasă ne-a întâmpinat un noiembrie plăcut, luminat de un soare prietenos și cald. Abia întorși din Israel, ne-am bucurat să scăpăm de obsesia îmbrăcăminții – acolo era de vară iar aici de iarnă. Când am plecat de aici, căderea frunzelor era pe terminate, pe când în Israel totul era îmbrăcat în verdele speranței. Doar câteva picături de ploaie au înviorat atmosfera încinsă de soarele care zâmbea nestingherit pe cerul albastru, până când un vânt repejor i-a suflat câțiva nori în față.

Am aterizat cu o seară înainte pe Aeroportul Ben-Gurion. Deși mult lărgit prin adăugarea unui nou Terminal, s-a dovedit neîncăpător pentru mulțimea călătorilor din holurile pe care mi le aminteam spațioase. Potrivit statisticilor, în acest an numărul turiștilor străini a crescut cu 20%, ajungând la peste 4,5 milioane, ceea ce pentru o ”țărișoară” ca Israel este o cifră impresionantă. Mica noastră delegație, doi participanți și o însoțitoare, urma să asiste la deschiderea festivă a întrunirii anuale organizată de Consiliul Executiv (lărgit) al Organizației Mondiale Sioniste (WZO).Read more…