Îndeobşte, la început de decembrie, lumea se întreabă oare cum va fi Crăciunul „alb sau negru”? Alb dacă va ninge, negru dacă va lipsi zăpada.
Pentru mine cele două ipostaze au mai degrabă altă semnificaţie: Crăciunul e alb dacă e luminos şi împăcat. Crăciunul e negru dacă e încrâncenat sau chiar îndoliat… Cu câteva zile în urmă, în 20 decembrie, un atentator s-a năpustit asupra Târgului de Crăciun din Magdeburg, ucigând 5 oameni şi rănind 200. Nu a fost primul act terorist criminal îndreptat împotriva sutelor de cetăţeni paşnici care s-au adunat pentru a se bucura de ghirlandele luminoase, decorurile sclipitoare, de gustul fursecurilor de sezon, de aroma ciocolatei fierbinţi şi vinului fiert, specifice acestei sărbători mult-aşteptate. Se dovedeşte că răzbunarea e mai dulce atunci când distrugi bucuria altora! Frustrarea, zgura amară care colcăie în tenebrele sufletului omenesc erupe cu forţă mai mare atunci când e în preajma semenilor care se bucură, se simt – vremelnic – fericiţi, împărtăşindu-se din lumina şi starea de bine a sărbătorilor. E un război surd împotriva luminii lăuntrice care dacă nu poate să fie stinsă de tot, atunci măcar să pâlpâie de teamă! Şi totuşi, spiritul luminos şi plin de iubire al Crăciunului a putut stăvili moartea chiar şi în vreme de război.
Mă gândesc la aşa-numitul „armistiţiu de Crăciun” care a avut loc în timpul Primului Război Mondial, e drept doar în primul an, 1914, când încă domnea spiritul cavaleresc.Read more…

De când trăiesc în Israel, m-am obișnuit: abia trece Yom Kipur, încă nici nu începe toamna, și iată că în cofetării, patiserii, la supermarket și chiar la piață apare un sortiment uriaș de gogoși, începând de la cele clasice, umplute cu gem, până la creațiile cele mai sofisticate, cu diverse umpluturi, glasate și decorate… Se pare că e o afacere bună! Sunt multe mâncăruri bazate pe ulei și când vorbesc de cele tradiționale, mă gândesc mai ales la cele făcute în casă. În copilărie mama ne făcea gogoși. Dar mâncarea de Hanuka prin excelență este latkes: chifteluțele de cartofi pe care ni le făcea bunica. Este o mâncare pentru oameni simpli, făcută din ingredientele cele mai comune: 3-4 cartofi cruzi se rad pe răzătoarea cu găuri mici, se adaugă sare, un ou și o lingură de făină, se ia câte o lingură din compoziție și se prăjesc în ulei. (Și mai bune, mai crocante ies dacă cartofi rași se storc de zeamă. Iar pentru o variantă fără gluten, făina poate fi înlocuită cu fulgi de ovăz.) Interesant că oricât ar fi de simple, cartea mea de bucate, Sanda Marin, nu le cunoaște. În Israel am cunoscut și varianta din nordul Africii, numită sfingi (nu știu cum se scrie, există diverse variante, dar rimează cu „mingi”). Dar să ne întoarcem la latkes: oare cât de „tradiționale” sunt ele?Read more…

Generațiile viitoare vor citi cartea lui Julius Fučík, poeziile lui Ernő Salamon și ale lui Miklós Radnóti . Dar și eu am fost martorul unor întâmplări despre care nu am vorbit niciodată. Pe scriitorul Benő Karácsony, de exemplu, l-am întâlnit în 3 iunie 1944, în ghetoul de la fabrica de cărămizi din Cluj. Ochii îi erau dezorientați, chinuiți, părul încărunțit. – De ce nu ai evadat? – l-am întrebat acuzator. – Pentru că nu aveam unde, mi-a răspuns el. Dacă amintirea ar fi ceva material, nu spiritual, atunci Benő Karácsony ar trăi și astăzi, doar îl văd în fața ochilor și îmi mai răsună în urechi ultimele sale cuvinte. Dar știu că el a devenit fum, iar fumul se destramă și dispare fără urmă. Cu pictorul Ernő Tibor Erno, m-am întâlnit pe prispa iadului, la Auschwitz.Read more…

Aceasta este continuarea celei anterioare, “Șacalul și papagalul”, care s-a încheiat când coaliția coruptă a regelui șacal, a reginei și a aliaților lor, vulpile și șerpii veninoși, au părăsit rezervația Ngorngoro, dar nu înainte de a-i da foc. Focul a făcut prăpăd: animalele mici și chiar o mare parte dintre erbivorele mari au pierit. Carnivore mari oricum nu mai erau, cuplul regal și papagalul ucigaș le-au otrăvit încă de la începutul dominației lor. Elefanții, hipopotamii, rinocerii și crocodilii, atâția câți au mai rămas, s-au înghesuit pe malul râului care trecea prin rezervație și așa au scăpat cu viață, împreună cu câțiva babuini. Vegetația a fost complet distrusă. Totuși, precum se știe, savanele au o mare capacitate de a se reface după incendii. Pe terenul pustiu dar foarte fertil, păsările au răspândit semințe aduse din rezervația vecină și încetul cu încetul au răsărit plante noi și chiar copaci. Babuinii au trimis soli în rezervația învecinată, Serengeti, și și-au chemat rudele, maimuțe de toate rasele și o puzderie de erbivore mai mici și mai mari ca să ia parte la refacerea rezervației. În scurt timp savana și-a recăpătat splendoarea. Dar era nevoie de cineva care să cârmuiască și să facă dreptate – la fel ca la oameni…Read more…

1. Sfâșiat de contradicțiile dintre idealism și materialism, dintre etic și estetic, eros și thanatos, globalism și suveranism, într-o stare de extremă tensiune existențială, nu sunt decis să aprind lumina sau să deschid aragazul. Poate Dumnezeu îmi va limpezi Calea adevărată. 2. Metafora e aidoma orgasmului, se naște greu, explodează superb și dispare brusc. 3. Îmi displac atât cei care trag la măsea cât și cei care trag de timp. Îi desfid și pe aceia care mă trag de brăcinari sau de șireturi. Îi admir însă pe salahorii care trag la șaiba creației în atelirul absolutului, meseriașii care reșapează obrazul metalic al acestei lumi nesimțite. Cei mai dragi îmi sânt visătorii care luminează întunericul de plumb al destinului uman. 4. Aristocrația a cam dispărut. Meritocrație nu va exista niciodată. Cleptocrația domină întreaga societate. Să ne punem speranța în plutocrație, poate pe Pluto vom crea o elită autentică.Read more…