În aceste zile în care tot mapamondul, mai ales ”mapamondul meu”, e (pre)ocupat cu/de subiecte extrem de serioase, aș zice vitale, pentru viitorul țării m-am gândit că merită să schimbăm puțin direcția și poate că, îndepărtându-ne de prezent, vom uita măcar o clipă cât de urât și de amenințător este. Și încă o mențiune:  nu sunt zaharisit, nu am (încă) semne de Alzheimer și nu uit despre ce am scris în trecut (decât în parte!). Îmi amintesc bine că în urmă cu câțiva ani am dezvoltat în Baabel povestea cafelei ”mele”.  Am recitit textul și voi încerca să nu mă repet. Subiectul, așa cum l-am mai prezentat, e foarte aproape de sufletul meu, aș zice că face parte componentă din cine sunt eu și de aceea poezia alăturată a venit ca o mană cerească, pentru că, alături de propriile mele opinii despre tot ce vrei, politică, artă, literatură, climă, psihologie umană, ș.a.m.d, eu am o părere foarte clară despre cafea și puțin îmi pasă dacă din tot mai puțini sunt de acord cu mine, sau dacă vor găsi în cele ce urmează ”urme” din eseul publicat deja, sau simptome clare de senescență înaintată. Și dacă nu mă înșel, subiectul cafelei negre merită a fi rediscutat și asta din cel puțin două motive. Primul este că băutul cafelei e un fenomen ubicuitar: în întreaga lume aproximativ un miliard de indivizi beau zilnic cafea, consumul ridicându-se la aproximativ 2 miliarde de cești în fiecare zi.Read more…