Rămas bun, monarhie

Regele Mihai a murit și a fost înmormântat cu toate onorurile. Am aflat că există un protocol a cărui origine se datorează regelui Carol I care a dorit ca ultimul drum al unui monarh să se caracterizeze prin sobrietate. Chiar dacă nouă ni s-a părut o ceremonie măreață, probabil, comparativ cu alte înmormântări de acest rang, ea a fost reținută. Așa s-au prezentat și familia regală, rudele ei, alți monarhi, prinți și prințese. Și-au adus omagiul celui dispărut și familiei, fără țipete, plânsete sau alte gesturi necontrolate. Au existat regrete, chiar dureri în suflet, manifestate discret prin câteva lacrimi. Nu știu în ce măsură aceasta ceremonie demnă de rangul pe care l-a reprimit în ultimii 20 de ani regele Mihai în România (am spus România deoarece maiestatea sa a rămas monarh și după ce a fost alungat din țară) ar fi însemnat pentru domnia-sa o satisfacție, sigur nu avem de unde să știm, dar dacă am analiza mai atent personalitatea lui, nu cred că l-ar fi interesat prea mult acest aspect, cunoscând extraordinara lui modestieRead more…

Abuzul sexual împotriva copiilor: de la oripilare, la prevenire

Consiliul Europei estima în 2010 că aproximativ 1 din 5 copii din Europa sunt victime ale unei forme de violență sexuală. Această rată mare de violențe sexuale de 1/5 este rezultatul unor studii pan-europene retrospective, care recurg la o definiție largă a violenței sexuale, ca orice formă de contact sau interacțiune între un copil și un adult, menită să conducă la plăcerea sexuală a adultului. De fapt agresorul poate fi si o altă persoană sub 18 ani, dar care este semnificativ (de obicei cu 5 ani) mai în vârstă decât victima. Astfel înțeleasă, violența sexuală acoperă formele de agresiune sexuală de contact precum violul (genital, oral sau anal), molestarea sexuală, hărțuirea sexuală, expunerea la acte pornografice, atingerile de tip sexual nedorite, etc.). Rata de 1/5 a rezultat din studii retrospective, în care persoane adulte au fost întrebate despre violența sexuală de orice fel suferită în copilărie.Read more…

Willy Brandt și prezumția de nevinovăție

În primăvara lui 1974, scena politică europeană a fost zguduită de un scandal imens. În condițiile în care cele două mari puteri-SUA și URSS – și-au dat seama că nu are nici un rost să se războiască deoarece s-ar distruge reciproc, s-a încercat o apropiere, cu pași foarte mici, între est și vest. Unul dintre artizanii acestui demers a fost cancelarul vest- german social-democrat Willy Brandt, de-altfel un anticomunist convins Inițiativele lui, cunoscute sub denumirea de Neue Ostpolitik, au dat roade, drept care a fost recompensat cu premiul Nobel pentru Pace. Numai că în 1974, serviciile secrete vest-germane au descoperit că unul dintre oamenii cei mai apropiați ai cancelarului, Gunther Guillaume, era spion est-german, plasat cu multă abilitate alături de el de Stasi, una dintre cele mai competente agenții de spionaj est-europene. Deși nu a fost cu nimic vinovat (decât poate de prea mare încredere într-un prieten, deoarece așa l-a considerat pe Guillaume), primul gest al lui Brandt a fost să-și dea demisia. A fost o demisie de onoare deși la Brandt funcționa faimoasa prezumție de nevinovăție. Toate acestea mi-au venit în minte când, după formarea celui de-al treilea cabinet PSD într-un an liderii partidului au fost întrebați dacă printre noii-vechi demnitari s-ar găsi ”penali”, adică persoane care au probleme cu justiția.Read more…