Mirta Vignatti, născută la Rosario, Argentina în 1967, trăieşte şi lucrează la Lucca – Italia 

Un artist este supus unei permanente dileme: alegerea între tehnică şi tematică. Marta Vignatti alege ideea.

Cu noi idei artista susţine o corespondenţă armonică între semne, forme, care converg în mesaje semiotice şi cromatice. Simbolismul sau alegoria nu sunt scopul artistei, ci din contră, ea sublimează în pictura sa însăşi viaţa, experienţele personale trăite, lumea sa interioară.

Ar fi necesar să vizionăm toate picturile sale care împreună prezintă un tot, un corp făcut din multiple faţete unele etice, altele estetice , altele filosofice, care pulsează împreună într-o biografie grafică excepţională.

Este o muncă în progres, prin care Mirta îşi dezbrăcă sufletul, vedem reflecţii, iată noi direcţii de gândire, reluări în scopul corectării, revizuire şi continuare.

Pătrundem un mozaic care se leagă, ca în final să elibereze. Artista ne şochează cu abilitatea cu care se detaşează de naturalism pe care nu-l mimează, ea evită expresionismul, rămânând într-o stare de autoanaliză şi reflecţie. Subiectele Mirtei sunt plasate în spaţii geometrice controlate de culoare care au scopul de a plasa trăirile sale într-un teritoriu definit şi palpabil. Privitorul este obligat să-şi aleagă un drum personal al percepţiei şi al analizei. El singur se va relaţiona la balanţa dintre obiecte, figuri,  feţe, contexte istorice sau politice.

În pictura Mirtei ne aflăm ca spectatori dar ne putem asuma rolul deuteragonistului grec, satelitul maestrului, care participă activ la actul cultural. ( În atelierul – galerie al Mirtei şi al soţului din oraşul Lucca – Toscana vizitatorul poate rearanja tablourile pe perete, la voia sa). În acest act observaţia devine mai mult decât privire, este un act pedagogic.

În munca Mirtei descoperim respect pentru diversitatea vieţii, emancipare, dar şi porniri ale subconştientului şi ale oniricului. Mirta struneşte disciplina şi energia care la un loc fac creaţia sa univocă, artista favorizează diversificarea înţelesurilor şi a mesajului deschis, frontal, copleşindu-ne cu îndoielile sale, cu rejecţia pasivităţii, sublimând aspiraţiile entuziaste ale fiinţei umane.

Ca pictor Mirta găseşte valori palpabile şi ne emoţionează prin forţa de expresie pe care o lasă liberă, să zburde. Am avut plăcerea să o întâlnesc pe Mirta Vignatti în atelierul său din Lucca unde am achiziţionat două minunate desene în cărbune dintr-o serie spectaculoasă care ne plasează într-o  lume populată cu femei îmbrăcate în costume negre de baie sau în vechi costume de gimnastică, aşezate, culcate sau în genunchi, subliniind umilinţa în faţa sistemelor sau a moralei  care oprimă femeia.

Corpurile pictate sunt lipsite de carnal, dispar, se dizolvă, devin invizibile. Disciplina şi pedeapsa le fac ascultătoare, ele par lipsite de temperament. Subiectele sunt roase de o stare sufletească precară, spaţiul existenţei lor este marcat de tristeţe, de nebunie sau chiar violenţă. Pe fundalul lucrărilor zărim accesorii geometrice, umeraşe pentru haine, colivii sau diverse obiecte contondente care sugerează agresivitatea zilelor în care individul este obligat să funcţioneze. Sistemul pare totalitar şi sufocant. Natura este absentă în aceste picturi.

Verdele dispare ca să facă loc nuanţelor cenuşii care ne deprimă. O ortogonalitate precisă, repetarea unor simbolice pălării de poliţişti, cuţite şi numere de înmatriculare ne sugerează evidenţa crimei într-o exponenţiala permanentă creştere. 

Trăim o disperare a existenţei, o panică a depărtării de solul fertil în care Mirta sădeşte seminţele existenţei, ale identităţii, care vor să apară la suprafaţă cu timiditate dar cu o decisă determinare.

(Preluat din revista Grupul celor 7)