În primul rând doresc să le mulţumesc celor care scriu pe acest site, dar şi celor care-l citesc. Baabel este un portal de care a fost, este şi, mai mult ca sigu.r va fi mare nevoie. Iar după astfel de declaraţii cu ieşitul pe nas al genocidului, dar şi al unei întrebări adresate mie personal de către un coleg de breaslă, de faţă cu alţi colegi de breaslă, mă face să mă cutremur şi să ies din bârlogul meu de dublu minoritar: maghiaro-armean.

În primul rând doresc să le mulţumesc celor care scriu pe acest site, dar şi celor care-l citesc. Baabel este un portal de care a fost, este si, mai mult ca sigur va fi mare nevoie. Iar după astfel de declaraţii cu ieşitul pe nas al genocidului, dar şi al unei întrebări adresate mie personal de către un coleg de breaslă, de faţă cu alţi colegi de breaslă, mă face să mă cutremur şi să ies din bârlogul meu de dublu minoritar: maghiaro-armean. Şi acum nu vreau să subliniez partea maghiară din mine – datorată unui superb Om, care a fost Tatăl meu născut în Bihor, la Salonta, dar pe care l-am pierdut de peste un deceniu amarnic – ci de partea mea armenească, prin Mama mea, venită pe plaiurile transilvănene, clujene direct din Tbilisi, fostul Tiflis, capitala Georgiei de azi, şi Gruziei din trecut. Ei sunt personajele mele principale şi dragi de fiecare dată când mă întâlnesc cu probleme etnice, minoritare şi altele.

Acum gândul mă duce la bunicul meu, Iakov, născut la Lenkorani, în Azerbaidjan. Iakov Panian, un armean get-beget, născut pe pământ azer, cunoscător al culturii şi limbii azere, pe lângă cea armeană, georgiană şi rusă. Iakov Panian, care în tinereţea lui s-a mutat în Gruzia, la Tbilisi, cu o bunică (şi străbunică de-ea mea) sfârtecată în plină zi, în propria casă, de către azeri… Adică una din cele un milion şi jumătate de armeni ucişi, sfârtecaţi, tăiaţi în bucăţi, de către turci şi azeri, părtaşi ai genocidului, care „iese pe nasul” colegei de breaslă al Andreei Ghiţă (http://www.baabel.ro/index.php/disputandum/321-andrea-ghita-imi-iese-genocidul-pe-nas). Ruşine!

Ruşine pentru astfel de declaraţii, ruşine pentru colegul meu de breaslă care m-a întrebat: „Ai mai văzut jidani de treabă, Karen?…”!!

Poate vă întrebaţi cum şi de ce apare aici, pe acest site, un maghiaro-armean cu astfel de gânduri? Foarte simplu: am fost şi sunt unul dintre cei mulţi care se ruşinează şi ia poziţie (cum poate şi cât poate) faţă de ruşinea mondială: Holocaustul şi Genocidul Armean. Pentru ambele, deoarece în afara faptului că am o preţuire deosebită faţă de toţi evreii care au suferit groaznic, nu pot să accept sub nicio formă tentativele, declaraţiile, gesturile antisemite! Nici din ţara noastră, nici din alte ţări mai apropiate sau îndepărtate. Degeaba încearcă unii să-mi îndruge toate imbecilităţile despre Horthy şi gaşca lui. Şi lista ar putea continua…

Probabil empatia aceasta vine dinspre fraţii voştri armeni, dragi prieteni evrei, deoarece fiecare neam a pierdut prea mult. Şi aici încă nu i-am pomenit şi pe prietenii mei romi…

Nu ne putem permite să uităm nici Holocaustul, nici Genocidul Armean! Chiar dacă ne-ar ieşi pe nas! Şi, da, chiar prietenii mei evrei, pe care i-am cunoscut, care m-au făcut, prin răposatul meu prieten, Gabi Goldner, „evreu onorific” ,sunt oameni de treabă – chiar dacă au trecut prin iad, chiar dacă sunt solidari şi chiar dacă, contrar unor legende, punţile armeano-evreieşti devin tot mai statornice.