Număr vizualizări 788 ori
Acmeor a primit un ordin de evacuare și un proces înaintat pentru neplata chiriei în ultimii ani. Dacă nici în ceasul al 12-lea Caritatea nu va acționa pentru salvarea situației, atât instituția, cât și persoanele din fruntea ei au șansa de a se înscrie pe veci pe stâlpul de infamie a istoriei evreilor. Evacuându-ne, tot ce am agonisit cu atâta trudă în timp de zeci de ani se va risipi – fie din lipsă de adăpost, fie prin vânzarea unora din rarități, ca să putem achita datoriile acumulate.
Cititorii revistei Baabel au avut ocazia să se informeze în luna martie – ce-i drept telegrafic – despre activitatea Asociației Culturale Mondiale a Evreilor Originari din România care, de 33 de ani, salvgardează trecutul evreilor din această țară, prin adunarea de documente și cercetarea lor, prin acțiuni culturalo-artistice, ce relevă aportul adus de această comunitate către neam și țară, prin biblioteci de împrumut (singura bibliotecă de împrumut de limbă română din Israel) și de consult, prin acțiunile de lărgire și aprofundare ale relațiilor dintre ambele noastre popoare.
Toate acestea sunt sortite acum să dispară, datorită comportării intolerabile , din partea Caritatea care mânuiește banii obținuți prin vânzarea bunurilor comunitare evreiești din România, cu scopul declarat de păstra vie în amintire, trecutul evreilor din România. Caritatea, un for comun româno-israelian cu drept de veto reciproc, a îmbrățișat acțiunea ridicării unui muzeu al evreilor din România în Israel, dar păcătuiește prin a acorda monopol acestei idei,care de zece ani și mai bine se dovedește virtuală și care, datorită actualilor activiști – care ani de zile au negat că provin din România – are șansa de a rămâne virtuală pentru mult timp…
Încălcând în mod grosolan cele convenite între Acmeor și ILAR ( contrapartenerul Israelian din Caritatea) și Dr. Aurel Vainer președintele Carității, odată cu decesul generalului Moșe Nativ, Caritatea a blocat alocația anuală ce se cuvine ACMEOR aducând această prestigioasă instituție în situația de a-și înceta existența. Președintele Carității, Dr. Aurel Vainer invocă vetoul părții israeliene, ignorând că același drept de veto îl are și el.
Ce se ascunde sub vetoul israelian?
Persoane care în trecut au dezmințit că sunt originari din România, mirosind bani s-au declarat exponenții acestei comunități și cred că tot ce s-a adunat în zeci de ani le aparține. Oare există o mai crasă tâlhărie la drumul mare? Oameni care nu știu nici măcar ce se află la Acmeor căci n-au călcat pe acolo, neavând niciun interes adevărat pentru tot ce a fost iudaismul român, vor să acapareze avutul altora. Credeți că există un absurd mai mare?
Acmeor a primit un ordin de evacuare și un proces înaintat pentru neplata chiriei în ultimii ani. Astfel acești tălhari au devenit și ucigașii instituției.
Dacă nici în ceasul al 12-lea Caritatea nu va acționa pentru salvarea situației, atât instituția, cât și persoanele din fruntea ei au șansa de a se înscrie pe veci pe stâlpul de infamie a istoriei evreilor.
Evacuându-ne, tot ce am agonisit cu atâta trudă în timp de zeci de ani se va risipi – fie din lipsă de adăpost, fie prin vânzarea unora din rarități, ca să putem achita datoriile acumulate. Odată risipite, mai ales că ofertele cele mai mari provin din Germania, aceste comori nu vor mai putea fi recuperate…
5 Comments
Hoho, aici se discuta despre o problema trista si controversata, nu cunosc cu adevarat tainele acesteia dar am fost o cunostinta uneori apropiata a lui Shlomo Leibovici, iar acest articol nu l-am vazut niciodata.
ACMEOR nu mai exista.
In primul rand si din putinele mele informatii, partial primite cu ani in urma de la Shlomo, stiam despre acest conflict pe care de altfel l-a sustinut organizatia care a inlocuit pe ACMEOR, si anume societatea numita astazi A.M.I.R.
Am inteles din discutiile cu Shlomo in ultima parte a vietii sale, si in subsolul unei cladiri aflate pe str. Alenby din Tel Aviv, sediul ACMEOR, un sediu pe care nu o data l-am vizitat si unde lucrau si voluntari (ca de ex. dl Carol Vidrascu, nu stiu daca este inca in viata, dar si altii), ca pe undeva, interese inguste si probabil financiare (totul sub semn de intrebare, deoarece nu am date scrise privind cele mentionate), s-a incercat o “calcare in picioare” vezi scoatere din centrul lumii evreo-romanesti, a societati al carei presedinte si purtator de cuvant si purtator de interese, a fost Shlomo Leibovici, botoseneanul sosit in Israel in anul 1950.
In primu rand trebuie mentionat ca Shlomo Leibovici a fost unul dintre lucratorii ministerului care s-a ocupat – pe cai diverse – de venirea in Israel a evreilor din Romania. Acest minister, nu era chiar Ministerul de Externe, ci purta numele de Ministerul Primului Ministru – un fel de acoperire a adevaratei sale activitati, foarte probabil si aportul adus in negocierile avute cu statul romana, in situatiile mentionate de Radu Ioanid (astazi ambasadorul Romaniei in Israel, fost cercetator la Muzeul Holocaustului din Washington, unde l-am si vizitat), in lucrarea sa “Rascumpararea evreilor”.
Leibovici, sau sub-alternul sau Wurzel primeau la aeroport pe toti cei care veneau ca “olimi hadashimi” , purtand cu fiecare o scurta discutie, dupa care erau repartizati la diferite scoli de limba ebraica, – ulpan – in functie de varsta si de componenta familala. Amanuntele pe care le-am scris acum se refera la anii ’70, in care au emigrat in Israel multi oameni din Romania, o buna parte tineri, studenti si probabil familii tinere.
Era un om cult, bland si binevoitor, fara sa fie impatimit de arogante si pretentii, sau de vreun surplus de siguranta de sine (manifestat nu o data la unii dintre membrii de astazi din AMIR). A fost foarte intristat de spartura creata spre sfarsitul vietii sale care, incet incet s-a adancit si s-a “dezvoltat”, astfel incat ACMEOR ul a fost desfiintat iar organizatia de astazi, care reprezinta interesele (so called) ale evreilor romani din Israel, poate si din alte locuri, i-a luat de mult locul.
Shlomo a avut doi fii, dintre care unul extremist religios, precum e scris si in inregistrarea despe dansul de la wikipedia. Se pare ca aesta a luat toata biblioteca de la ACMEOR si desi au fost incercari repetate de a lua legatura si eventual a recupera aceasta pretioasa biblioteca, lucrul acesta nu s-a realizat. Totusi unele dintre documentele detinute au ajuns probabil la ceea ce se doreste de peste un deceniu sa se deschida oficial ca Muzeul de Istorie al Evreilor din Romania, aflat la Rosh Pina, in Israel.
Mi s-a parut emotionanta explozia de sentimente a lui Shlomo Leibovici Lais, revoltat de incercarile de suprapunere ale unor neo-valori asupra valorilor acumulate de el insusi.
Dupa pensionare de la Minןster, Leibovici a scris o teza de doctorat cu titlul
“Renașterea și eliminarea vieții naționale evreiești în România: Evreimea românească confruntată cu un regim în schimbare, 1944-1950”
Aceasta teza a fost transformata si intr-o carte.
…unde lucrau și voluntari. Printre ei se afla și mama mea.
La peste 10 ani de la plecarea la cele veşnice a regretatului Şlomo Leibovici Laiş cred că ar fi bine-venit un articol despre personalitatea lui. Mă întreb dacă l-ar putea scrie Veronica Rozenberg.
Revista ”Baabel” mai există și astăzi?
Dar ACMEOR?
Din păcate, autorul articolului nu vă mai poate răspunde, a decedat în 9 iulie 2014 și nu cred că ACMEOR mai există fără el. Tot ce am găsit pe internet pe acest subiect sunt documente de arhivă.