George Hida: BUCĂTĂRIE ROMÂNEASCĂ – CIORBĂ DE POTROACE

Românului nu-i place sa arunce măruntaiele de la animalele sacrificate, ba din contra, le prepară şi le serveşte în mâncăruri variate sub tot felul de denumiri. Măruntaiele de pasăre, cum ar fi capul, pipota, ficatul, gâtul, uneori şi aripile, ba chiar şi spinarea se pot prepara sub formă de tocăniţe sau in ciorbe, dintre care cea de potroace este tipic românească.

Românului nu-i place să arunce măruntaiele de la animalele sacrificate, ba din contra, le prepară şi le serveşte în mâncăruri variate sub tot felul de denumiri. Măruntaiele de pasăre, cum ar fi capul, pipota, ficatul, gâtul, uneori şi aripile, ba chiar şi spinarea se pot prepara sub formă de tocăniţe sau in ciorbe, dintre care cea de potroace este tipic românească.

 

        Ciorba de potroace cu măruntaie de pasare

Ingrediente:

Măruntaiele, aripile şi o parte din spinarea unei păsări

2-3 oase de vacă

1 morcov

1/2 rădăcină de pătrunjel

1/2 păstârnac

1/2 ţelină

2 linguri orez

1litru zeamă de varză

1legătură leuştean

Sare

 

Preparare:

1. Se spală bine oasele şi se aşează într-o oala pe foc, unde se lasă sa fiarba 1 – 1, 5 ore, după care se strecoară.

2. Se spală bine bucăţile de pasăre, se verifică să nu ramână tuleie sau puf, se introduc în zeama în care au fiert oasele şi se sărează uşor.

3. Se înlătură spuma, de câteva ori, până când nu se mai formează alta şi se adaugă zarzavatul curăţat, spălat şi tăiat fin. Se lasă să fiarbă la foc potrivit, în oala acoperită.

4. Când carnea este aproape fiartă, se pune zeama de varză fiartă separat.

5. Când clocoteşte ciorba, se adaugă orezul fiert şi clătit în apă rece, iar dupa unul-două clocote, se trage oala de pe foc. Se potriveşte de sare şi de acreala, iar pe deasupra se presară verdeaţa tocată fin.

 

Mod de servire

Fierbinte, cu ardei iute, după gust

Bautura potrivită: vodcă sau ţuică albă nouă, trasa numai o dată, de preferat din prune brumării

La Constanţa aceeaşi ciorbă se face puţin diferit, adică fără oase de vită, iar măruntaiele se fierb in zeama de varză.

 

Ciorba de potroace in  zeama de varza – varianta dobrogeana

 

Ingrediente:

Măruntaie, aripi, gât şi picioare de la pasăre

1l apă

1l zeamă de varza acra

Zarzavat de supă

2 cepe mijlocii

1/2-ceaşcă de orez

Sare după gust

Ardei verde iute micuţ

Leuştean

2 ouă

Preparare:

1. Se toarnă într-o oală zeama de varză amestecată cu apa.

2. Când începe să clocotească, se adaugă măruntaiele şi bucăţele de pasăre uşor presărate cu sare (facultativ pentru că, după mine este destula sare în zeama de varză). Dupa ce se ia spuma, se adaugă ceapa tocată şi zarzavatul ras.

3. Cind carnea este aproape fiartă se pune orezul.

4. La sfârşit se adaugă leuşteanul şi se drege cu ouă.

 

Mod de servire

Se serveşte fierbinte, cu ardei verde iute, mic, cu o cinzeacă de vodcă însoţitoare

 

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *