Andrei Banc: DRUMUL spre STELE – PLANETA unde SE VORBEŞTE IDIŞ –

Când Jules Verne trimitea un om pe Luna…într-un obuz ,nimeni nu credea că Omul chiar va aseleniza  şi îşi va lăsa urmele paşilor în praful selenar. Era imposibil conform tehnicii epocii lui Verne şi, în plus, un om într-un obuz părea o  soluţie dubioasă. A trecut un secol…  acum chinezii se pregătesc să lanseze şi ei un om pe Lună. Zborul spre satelitul nostru natural devenise la un moment  dat  pentru americani, o activitate de rutină.

 

Când Jules Verne trimitea un om pe Luna…într-un obuz ,nimeni nu credea că Omul chiar va aseleniza  şi îşi va lăsa urmele paşilor în praful selenar. Era imposibil conform tehnicii epocii lui Verne şi, în plus, un om într-un obuz părea o  soluţie dubioasă. A trecut un secol…  acum chinezii se pregătesc să lanseze şi ei un om pe Lună. Zborul spre satelitul nostru natural devenise la un moment  dat  pentru americani, o activitate de rutină.

La jumătatea secolului trecut  au apărut  epopeele stelare, romanele lui Stanislaw Lem  (Norul lui Magellan) şi ale lui Efremov (Nebuloasa din Andromeda) în care mii de oameni, închişi în uriaşe nave spaţiale, ce se roteau în jurul axei pentru a asigura o gravitaţie locală, zburau de secole, de milenii, plecaţi de pe Terra spre stele aflate la sute de mii de ani lumină. Generaţii după generaţii se năşteau şi mureau în acele imense cutii de metal în care Pământul era recreat prin imagni virtuale. Filmele lui Lukas au oferit apoi lumii intregi o imagine despre zborul prin constelaţii. La fel ca pe vremea lui Jules Verne, zborul spre spaţiile stelare pare literar o bagatelă . În practică însă, cel puţin deocamdată, savanţii îl consideră imposibil. Fiindcă, în primul rând pare imposibil să închizi mii de oameni în cutiile metalice ale navelor stelare, numite de americani „starship troopers”. Oamenii nu vor suporta o astfel de claustrare timp de mii de ani, iar colonizarea unor planete va fi un gest inutil pentru omenire fiindcă  distanţele în timp şi spaţiu ce ne vor despărţi de ei îi vor face pe astronauţi pierduţi pentru totdeauna.

Scriitorul american de origine rusă si etnie evreiasca Isaac Asimov, în superba lui trilogie „Fundaţia”, inventează „găurile de vierme”, tuneluri prin spaţiu-timp, prin care oamenii ar putea trece dintr-un Univers în altul. Dar Asimov era biolog, nu fizician şi până acum fizicienii nu au nici o idee dacă asemenea năzdrăvănii pot exista. Şi totuşi, rusul Ţiolkovski, creatorul astronauticii spunea în urmă cu peste 130 de ani: „Pământul e leagănul omenirii, dar nici o fiinţă nu rămâne pentru totdeauna în leagăn”. Iar acum doi ani un alt mare savant, astrofizicianul Stephen Hawking, afirma că omenirea nu va supravieţui decât dacă va cuceri Cosmosul.

Drumul spre stele este  deja deschis. La 22 octombrie a.c la Royal Astronomical Society din Londra s-a întrunit un grup de astronomi, ingineri şi scriitori SF ca să discute cele mai noi idei despre zborul interstelar. Idei sunt, dar toate nepractice. Încă în 1950 a fost proiectată DEDALUS, o navă stelară care, propulsată de explozii atomice, ar ajunge. teoretic, în 50 de ani, la steaua lui Barnard, aflată la 50 de ani lumină, zburând cu 12% din viteza luminii. Dar proiectul a căzut fiind imposibil tehnologic..Micuţul Voyager, o sonda spaţială modestă, care a atins 17 km/sec şi a ieşit din sistemul solar  se îndreaptă spre Alpha Centauri unde va ajunge peste 75.000 de ani. Cine îşi va mai aminti de ea atunci ?

Dar propulsia nucleară are problemele ei: o navă ca DEDALUS ar cântari 75.000 de tone fiindcă ar trebui să ducă pe lângă greutatea ei şi pe cea a combustibilului. Alte propuneri sunt propulsia cu raze laser sau fascicole de microunde. O idee promovată de un scriitor SF este echiparea unei nave cu pânze uriaşe  fiind astfel propulsată de vântul solar. O astfel de navă ar fi destul de uşoară pentru a frâna la final. Altfel, sosind cu viteză mare navele vor trece pe lângă ţintă în loc să depună în Lumea Nouă coloniştii pământeni. Costul unei asemenea nave stelare e estimat la minim zeci de trilioane de dolari. Dar destinaţiile nu ne lipsesc. La finele lui noiembrie a.c. Erik Petigura, un doctorand american care studia cerul cu telescopul Kepler, a estimat că numai în Galaxia noastră ar exista cel puţin 40.000 de miliarde de planete locuibile. La o asemenea  cifră calculul probabilităţilor ne permite să sperăm că ar exista printre ele şi una în care se vorbeşte româna. Sau idiş!

La fiecare cinci stele de mărimea soarelui ar exista o planetă asemănătoare cu Pământul, aflată în aşa numita  Zonă Godilock – nici prea fierbinte, nici prea rece. Cercetările lui Erik Petigura au fost publicate în Analele Academiei de Ştiinţe  din S.U.A. Savanţii nu mai zâmbesc când vine vorba de cucerirea lumilor stelare.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *