Născut în 1904, de mic copil a devenit orfan de ambii părinţi, fiind crescut de bunicul său într-un sat din Bihor. Din 1922 a fost membru al partidului comunist. Pentru a scăpa de urmărirea Siguranţei, în 1932 s-a mutat la Timişoara. A fost de mai multe ori arestat, bătut, dar nu şi-a divulgat tovarăşii. A stat mult în închisoarea de la Caransebeş, împrietenindu-e cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. La solicitarea patidului a creat un atelier din venitul căruia aproviziona cu ghete şi alimente pe tovarăşii aflaţi la închisoare.

Ne izbim în viaţă de numeroase paradoxuri. Pe care ori le admiţi, ori le respingi. O gândire unilaterală nu are cum să le înţeleagă, să le permită. Cunosc cazul unchiului meu, Maximilian Horvath, creator şi proprietar al unei fabrici de lăzi şi care în perioada interbelică traducea din limba germană în cea maghiară revista Imprekor a Internaţionalei comuniste pentru a fi răspândită printre muncitorii de pe Valea Mureşului.

Dar cel mai elocvent caz de paradox este cel al lui Balázs Guban, ilustrul fabricant timişorean de încălţăminte de lux, exportată şi apreciată peste hotare. Iată ce aflăm despre viaţa sa, din cele povestite de văduva lui şi de bunul său prieten, fostul procuror Vasile Egeressy.

Născut în 1904, de mic copil a devenit orfan de ambii părinţi, fiind crescut de bunicul său într-un sat din Bihor. După absolvirea a patru clase primare a fost dat ucenic la un cizmar, iar apoi angajat la fabrica de încălţăminte Carmen de la Oradea. În 1932 a devenit tehnician. Din 1922 a fost membru al partidului comunist. Pentru a scăpa de urmărirea Siguranţei, în 1932 s-a mutat la Timişoara. A fost de mai multe ori arestat, bătut, dar nu şi-a divulgat tovarăşii. A stat mult în închisoarea de la Caransebeş, împrietenindu-e cu Gheorghe Gheorghiu-Dej şi cu Alexandru Sencovici.

La Timişoara a fost angajat drept chimist la fabrica de încălţăminte Filty. La solicitarea patidului a creat un atelier din venitul căruia aproviziona cu ghete şi alimente pe tovarăşii aflaţi la închisoare.

Fabrica Guban, la inceputuri

Din banii câştigaţi a creat în 1935 antecesoarea celei ce avea să devină fabrica Guban, un mic atelier vizavi de cartierul Fabric unde producea cremă de ghete şi substanţe pentru pantofari. Fiind invitat la fabrica Dermata de la Cluj a primit o comandă de preparate în valoare de o jumătate de milion de lei. Era o sumă colosală şi i se cerea foarte multă muncă, însă în ziua semnării contractului a primit ordinul de înrolare în armată. Comanda a fost executată de soţia, împreună cu patru femei şi doi bărbaţi şi expediată la Cluj peste câteva luni, exact la sosirea lui Guban de la armată.

Atelierul a fost extins în timpul conflagraţiei şi transformat în fabrică abia după  război, în 1946. Legăturile sale cu partidul comunist l-au ajutat să i se acorde un împrumut bancar, să ia în chirie depozite ale armatei şi să demareze producţia în stil mare. Ratele de la bancă au fost achitate totdeauna la timp.

Cu ajutorul lui Gheorghiu-Dej a obţinut paşapoarte pentru el şi soţiasa, în scopul de a vedea cum se produce încălţăminte în lumea largă. Se plimbau prin oraşe în timpul nopţii, uitându-se la vitrinele cu încălţăminte, desenând pe modelele de pantofi pe un bloc de desen. Guban era foarte bucuros când la Leverkusen i s-a solicitat să semneze în albumul memorial al fabricii Bayer, în care prima semnătură îi aparţinea cancelarului R.F.G., Konrad Adenauer.  Guban cu soţia se aflau în Franţa când fiul lor le-a telefonat că trebuie să se întoarcă urgent în ţară, fabrica urmând să fie naţionalizată. În ciuda faptului că Gheorghiu-Dej  dispuse ca fabrica să nu fie luată, Guban a oferit-o statului, în ideea că în calitate de întreprinzător particular nimeni nu-i va mai acorda împrumut şi va da faliment. Pe atunci în fabrică lucrau mai multe sute de salariaţi. Predarea maşinilor şi utilajelor a durat şase săptămâni. Mai târziu, numărul salariaţilor a sporit la trei mii. Pe atunci, la fabrica Guban se produceau de toate, de la linoleum, la lustre, de la cremă de ghete, la saxofoane, însă pantofii constituiau sufletul întregii producţii.

Doamna Guban povesteşte că soţul ei nu permitea ca ea şi fiul lor să adere la partid. Spunea că în familie el are nevoie de colaboratori, nu de tovarăşi… Când mergea la Bucureşti, lua masa la Gheorghiu-Dej, iar dacă acesta venea la Timişoara, mânca la prânz la familia Guban. Cei doi bărbaţi se simţeau cel mai bine când aveau gulaş de fasole cu ciolan şi ceapă. Era cea mai râvnită mâncare pe timpul când făceau foame. Gheorghiu-Dej a vrut să-l numească ministru pe Guban, care a ţinut seamă de sfatul soţiei şi nu a acceptat numirea. (Or mai fi existând asemenea soţii în zilele noastre ? N-aş crede!).

Cu ocazia unei dispute cu prim-secretarul judeţului Timişoara, Martin Isac, acesta i-a spus că va avea grijă să nu rămână mult timp la Timişoara. La care Guban a venit la Bucureşti şi a doua zi Isac a fost numit în fruntea intreprinderii siderurgice de la Galaţi.

La sfârşitul deceniului al şaptelea, Guban a primit una din cele cinci maşini Fiat 125 importate, a doua primind-o Maurer, pe a treia Chivu Stoica.

Legăturile lui Guban cu Ceauşescu au fost mai puţin călduroase. Cu o ocazie Gheorghiu-Dej l-a dojenit pe tânărul Ceauşescu pentru că nu-l lăsa pe  Guban să intre la el, acesta însă, în ciuda interzicerii, a dat buzna în biroul prim-secretarului, plângându-i-se că „tontul de secretar” vrea să le împiedice întâlnirea. Ceauşescu nu a vizitat niciodată fabrica, în ciuda faptului că şi el fusese pantofar în tinereţe – comentează văduva lui Guban. Odată a venit Elena Ceauşescu, comandând pantofi pentru ea şi însoţitoarele ei. Apoi, în calitatea ei de şefă a cercetării chimice, a trimis doi colaboratori pentru a afla modul de preparare a unui adeziv inventat de Guban. Dar acesta nu le-a permis intrarea respectivilor în fabrică. Ştia că nu putea fi încolţit pentru că nu fura – îşi aminteşte doamna Guban. Fiind în străinătate, soţul ei era în stare să-şi cheltuiască şi diurna pe unelte, mostre. După el nu a rămas decât o casă, mobilată şi echipată mediocru.

Guban şi-a brevetat peste douăzeci de invenţii. A uimit comisia de opt academicieni cu prezentarea din memorie a componenţei chimice a unui adeziv.

Era plăcut să călătoreşti cu el – povesteşte Vasile Egeressy – ştia totul despre castele, puncte de atracţie. El, pantofarul cu patru clase primare, îmi dădea mie, procurorul care mai eram şi ziarist, cărţile citite de el. Se afla în legătură cu un număr de capitalişti mondiali care aveau încredere în el. Statul comunist nu era partener pentru ei, însă Guban, da, şi cei de la putere şi-au dat seama de acest lucru şi se foloseau de el. A călătorit mult, peste tot i se ofereau funcţii de conducere, dar el întotdeauna reevnea acasă.

De multe ori, concepţia sa managerială venea în contradicţie cu regulile socialiste. Tinerii specializaţi în încălţăminte numiţi la fabrică erau puşi să-şi dovedească priceperea de a confecţiona un pantof. Cel care nu reuşea, nu era primit. Chiar bătrân fiind, se ducea în fiecare după masă la fabrică, se aşeza la măsuţa sa de pantofar  şi lucra.

Am o pereche de pantofi – povesteşte procurorul Egeressy – confecţionaţi de el. Când termina câte un model, îl dădea prietenilor, cunoştinţelor ca să-l testeze, să-l folosească şi să-i spună părerea. Când lua o măsură, desena pe hârtie conturul labei, monturile. După el, calapodul trebuia realizat de pantofar.

S-a pensionat în 1971-72. Când a decedat în 1978, în ţară trăiau doar câţiva comunişti de seamă cu el. A avut  o înmormântare grandioasă. Alaiul a traversat oraşul în frunte cu două orchestre de suflători. Printre participanţi se numărau mai mulţi miniştri şi prim-secretari de judeţ.

      (după un articolul de Arpad Gazda, publicat în Erdélyi Napló)