Eva Galambos: IRAKUL – VICTIMĂ „COLATERALĂ” A PRIMĂVERII ARABE

Marea ofensivă a grupării islamice ISIS (Statul Islamic din Irak și Siria) care dorește instaurarea  unui califat islamic – grupare atât de radicală încât Al Qaida s-a despărțit de ea (o astfel de situație s-a mai întâmplat numai în Africa), a luat lumea pe nepregătite. Brusc, cei 3000-4000 de luptători au cucerit orașe importante din Irak, fără să întâmpine rezistență din partea armatei irakiene, compusă din zeci de mii de militari, pregătită de ani de zile cu bani americani și de ofițeri americani. Nu numai că au nu au reacționat, dar și-au aruncat armele, uniformele și au fugit…

În urmă cu câteva săptămâni, am avut prilejul să ascult prelegerea  a doi foarte buni analiști politici, unul dintre ei aflat, ca să spun așa, în apropierea celor mai înalte cercuri ale puterii. Principalul său domeniu era securitatea națională, așa că era foarte bine informat în ce privește diferitele amenințări, fie îndreptate către țara noastră, fie în zone apropiate sau mai îndepărtate ale regiunii. El a vorbit despre cele două decenii de după 1989, cam până în 2008-09, ”bune”, fără tulburări , dar care au luat sfârșit odată cu începerea crizei economice, a amintit impactul și semnificația ”primăverii arabe” pentru Orientul Mijlociu și a explicat, împreună cu cel de-al doilea analist, cauzele evenimentelor din Ucraina, problema care preocupă o lume întreagă și pe noi care-i ascultam, fiind la doi pași de țara noastră, o zonă considerată de Rusia ”vecinătate apropiată”. În aceste condiții, nici noi, nici alții nu se mai gândeau la ce se întâmplă mai departe, nici măcar în Siria, de parcă  toți ne-am fi obișnuit cu faptul că, de doi ani și mai bine, combatanți de diferite orientări se sfâșie între ei, că acolo se înregistrează una dintre cele mai mari catastrofe umanitare, milioane de oameni care au fost obligați să se refugieze, toate acestea sub privirea oarecum indiferentă a comunității internaționale.

De aceea, marea ofensivă a grupării islamice ISIS (Statul Islamic din Irak și Siria) care dorește instaurarea  unui califat islamic – grupare atât de radicală încât Al Qaida s-a despărțit de ea (o astfel de situație s-a mai întâmplat numai în Africa), a luat lumea pe nepregătite. Brusc, cei 3000-4000 de luptători au cucerit orașe importante din Irak, fără să întâmpine rezistență din partea armatei irakiene, compusă din zeci de mii de militari, pregătită de ani de zile cu bani americani și de ofițeri americani. Nu numai că nu au reacționat, dar și-au aruncat armele, uniformele și au fugit, amintindu-ne de războiul de șase zile din Israel când soldați egipteni au procedat la fel în fața armatei israeliene. (Există totuși o mică deosebire. Soldații egipteni capturaţi au fost duși în detenție. Soldații irakieni, prinși de luptătorii ISIS, au fost masacrați, dovadă imaginile postate chiar de călăi pe diferite site-uri).

Fuga soldaţilor irakieni

 

Dar ISIS nu numai că a cucerit marile orașe din Irak, în primul rând centrul petrolier Mosul, ci a pus mâna pe mii de arme și  pe milioane de dolari, jefuind Banca Națională din acest oraș. Cu acești bani, spun analiștii, se va putea înarma în continuare și va putea angaja numeroși recruți. La ora când scriu acest articol, ISIS se află la porțile Bagdadului.

Deodată lumea și-a adus aminte de Irak, țara dată uitării de la retragerea în 2011 a forțelor militare ale SUA și aliaților lor. Apărea în buletine de știri după un atentat (cam multe și soldate cu morți), se scria despre alegeri, nu prea democratice, uneori se amintea despre confruntările dintre șiiți (aflați la putere și deținători ai unor posturi-cheie, spre deosebire de perioada Saddam când erau asupriți) și sunniți, eliminați din diferite structuri, inclusiv din armată, fiind considerați partizani ai lui Saddam. Din păcate, și în cazul Irakului, s-a adeverit prea puțina cunoaștere a mediului, cutumelor, oamenilor și convingerilor lor din Orient. Îmi amintesc că atunci când a avut loc războiul din Golf, împotriva ocupării de către Saddam a Kuweitului, americanii s-au limitat la eliberarea acestei țări, s-au oprit, nu au avut intenția să ajungă până la Bagdad. Ei au invocat două motive: promisiunea făcută aliaților arabi care li s-au alăturat și faptul că nu aveau pe cine să pună în locul lui Saddam, opoziția irakiană fiind fărâmițată, neviabilă și lipsită de credibilitate.

În timpul celui de-al doilea război din Irak, după răsturnarea regimului Saddam și intrarea trupelor occidentale, dintre care mulți nu au știut cum să se comporte cu populația locală, simpatia transformându-se încetul cu încetul în inamiciție și apărând puncte de rezistență și confruntări sectare, unii analiști și-au pus  problema dacă nu cumva după dispariția dictaturii lui Saddam care a ținut cu mână de fier în frâu manifestările religioase fanatice, nu va izbucni un război al credințelor. Imposibil, au afirmat lideri politici occidentali și alți specialiști ai zonei, regimul Saddam a pus capăt acestor secte, irakienii nu sunt interesați de aspectele religioase. S-au înșelat profund, ceea ce de-altfel s-a observat curând după răsturnarea vechiului regim.

Retragerea armatei aliaților din Irak în 2011 a lăsat în urmă o țară în ruine, cu confruntări între diferitele grupări, în primul rând între șiiți și sunniți, cu un regim și un prim ministru departe de a fi considerați democrați, cu o economie slăbită și foarte mare sărăcie. Plecarea militarilor occidentali a deschis ușa pătrunderii unor grupări teroriste iar consecințele ”primăverii arabe”, în loc să aducă democrația, au întărit rândurile acestora. De ce spun consecința ”primăverii arabe”? Ea a dus la declanşarea războiul civil din Siria, a făcut penetrabilă granița cu Irakul ,ceea ce a permis infiltrarea ISIS care de-acum își avea baze în Siria. Din păcate, deși luptătorii anti-Assad s-au dezis de ISIS, aceasta s-a întărit cu luptători fanatici veniți din străinătate, foarte bine pregătiți pentru războiul de gherilă la care armata irakiană nu a putut sau nu a vrut să facă față. ISIS a avut succes și cu recrutarea unor noi luptători din rândul foștilor militari ai lui Saddam, majoritatea sunniți, pe care politica discriminatorie și de răzbunare a premierului Nouri al Maliki i-a înstrăinat.

Probabil că, până la urmă, Bagdadul nu va fi ocupat. Speriate de această perspectivă și de proclamarea la granițele lor a unui stat islamic radical sunnit, Turcia și Iranul s-au angajat să sară în ajutorul Irakului. Și aici mai intervine un element care ar putea duce la dezmembrarea în continuare a țării – problema kurdă.

Bucurându-se de o semi-autonomie și profitând de război, kurzii au preluat conducerea orașului Kirkuk, important centru petrolier, alături de Mosul și nu exclud o despărțire de Irak, un prim pas către realizarea visului lor, un Kurdistan independent. ”Noi am promis că nu ne vom rupe de Irak, dar se pare că Irakul se va rupe de noi”, a declarat revistei Time Quabad Talabani, vicepremier și liderul Consiliului Regional Kurd, evocând posibilitatea scindării în trei a Irakului – șiit, sunnit și Kurdistanul. (Nu este loc aici să vorbim despre consecințele pentru întreaga zonă a unui astfel de demers care ar schimba întreaga hartă geopolitică și geostrategică a Orientului Mijlociu).

Statele Unite au promis sprijin Bagdadului. Încă nu se știe în ce va consta acesta, cei mai duri congresmeni republicani au cerut o intervenție directă, revenirea forțelor militare, idee respinsă de președintele Obama și de Administrația americană care se gândesc la înzestrarea armatei irakiene cu tehnică de luptă mai modernă, bombardamente, trimiterea unui portavion în golf, schimb de informații. Astfel, paradoxal, cele două puteri inamice – SUA și Iranul – își vor unifica eforturile pentru a neutraliza pericolul. Numai că nu este suficient. Poate că aceste eforturi vor salva guvernul irakian, dar sunt necesare măsuri mult mai radicale, de transformări politice structurale. De fapt, ar trebui reluată intervenția – nu militară – de-acolo de unde a fost lăsată în 2011. În condițiile în care, după ani de războaie departe de patrie, opinia publică americană cerea tot mai vehement revenirea militarilor, Washingtonul s-a retras, deși era conștient că Irakul nu este pregătit  nici politic, nici economic, nici militar, să se conducă singur. Despre democrație, nici vorbă.

Este foarte greu de prevăzut ce se va întâmpla cu Irakul în viitorul apropiat. O înfrângere a forțelor ISIS este doar o soluție provizorie, mai ales că se pot retrage în zona ocupată de ele din Siria și să-și refacă rândurile. Mulți irakieni consideră că, după înfrângerea ISIS și o restabilire cât de cât a liniștii, ar trebui să urmeze demiterea sau demisia lui Maliki, organizarea de alegeri anticipate în care toate cele trei principale forțe – șiiți, sunniți și kurzi – să fie reprezentate în mod egal

”Primăvara arabă” a descătușat niște forțe. Numai că, întotdeauna, pe lângă cele bune, pot exista, ca în povestea ”Ucenicului vrăjitor” și cele rele pe care apoi nu le mai poți readuce în sticla din care le-ai dat drumul. Și e greu în realitate să-l găsești pe maestrul vrăjitor care să le poată struni.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *