Număr vizualizări 530 ori

Pe dr. Iosif Rosenthal (tatăl lui Peter „al nostru”, din Baabel) îl cunosc de când lumea și dintotdeauna l-am numit „Nenea Ioji”.  Nu demult am avut cu el o conversație extrem de interesantă, a evocat diverse amintiri din tinerețe și astfel am aflat o poveste mai puțin cunoscută legată de comunitatea evreilor din Orăștie în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Nenea Ioji s-a născut în 1932 la Lupeni.  Era fiul unuia din cei numai trei medici din localitate.  A făcut primele două clase la Lupeni, dar în 11 octombrie 1940 a intrat în vigoare legea care îi excludea pe evrei din învățământ și el a fost trimis la o mătușă, la Alba Iulia, unde exista o școală evreiască.  În vara anului 1941, când el era acasă, în vacanță, familia a fost „evacuată” (adică deportată) într-un lagăr la Hațeg.

Până aici, povestea e cunoscută, e expusă detailat în articolul lui Dan Simion Grecu despre Județul Hunedoara în anii 1939-49. (1)  În iunie 1941, Antonescu a ordonat ca toți evreii să fie concentrați în reședințele de județe.  La început, unii au fost exceptați (bătrâni, invalizi sau persoane indispensabile, de exemplu medici), mulți dintre aceștia au fost luați mai târziu, în octombrie.  Problema era că Deva, reședința județului, este un oraș destul de mic, astfel încât evreii au fost adunați în trei centre: Deva, Ilia și Hațeg.  Din Valea Jiului, evreii au fost duși la Hațeg și cazați ori la evreii din oraș, ori în câteva conace din afara orașului.  Bărbații au fost luați la muncă de folos obștesc (adică muncă obligatorie – construcții de căi ferate, drumuri etc.)

POZA1

Familia Rosenthal a fost cazată întâi la Păclișa și apoi la Hațeg, unde tatăl lui Nenea Ioji lucra ca medic.  Au rămas acolo cam un an, după care au primit permisiunea să meargă la Orăștie, unde aveau rude care nu fuseseră evacuate. Și iată ce spune D. S. Grecu în articol:

În 17 martie 1942 se găseau la Orăştie 113 evrei neevacuaţi […] Se cere evacuarea evreilor din oraş […] la Păclişa. În final, se revine asupra ordinului la 18 aprilie 1942, astfel că şi la 5 mai 1943 mai existau în oraş 119 evrei neevacuaţi.

Cum se face că ordinul de evacuare a evreilor din Orăștie a fost anulat?  Tocmai aceasta este povestea pe care am auzit-o de la Nenea Ioji.  După spusele lui, în oraș trăiau doi negustori evrei, Strul și Freilich, și amândoi erau pacienții doctorului Romulus Dobo.  În ziua în care a venit ordinul ca evreii din oraș să se pregătească pentru evacuare, cei doi s-au adresat doctorului, l-au rugat să dea un telefon ginerelui său, generalul Nicolae Macici, și să-l roage să-i lase pe evrei să rămână la Orăștie.  Și, într-adevăr, ordinul de evacuare a fost anulat.  A fost un caz de excepție, poate chiar singurul, în care evreii nu au fost evacuați în reședințele de județ sau în centrele înființate în acest scop.  Conform legii, bărbații au participat la munca obligatorie, dar au putut să se întoarcă în fiecare seară la familiile lor care rămăseseră pe loc.  Mai târziu, celor 113 evrei locali li s-au adăugat încă șase – cinci dintre ei erau Nenea Ioji cu părinții și cu bunicii lui.  Trebuie să adaug că am cunoscut-o pe mama lui, adică pe bunica lui Peter, și mi-o amintesc cu mult drag.  Ea apare ca un personaj important în romanul În capcana timpului (https://baabel.ro/2022/05/peter-rosenthal-in-capcana-timpului-i/ și următoarele.)

Dar cine era Nicolae Macici?  Mărturisesc că nu am auzit de el până acum. 

Nicolae Macici s-a distins ca ofițer încă din Primul Război Mondial, pierzând un ochi la Mărășești.  În 1928 (pe atunci colonel) a fost postat la Orăștie, unde a cunoscut-o pe Ileana Dobo, fiica doctorului, și a luat-o de soție.  În al Doilea Război Mondial a luptat întâi de partea Axei, ajungând până la Odessa, și apoi, după 23 august 1944, de partea Aliaților.  Dar… o mare parte a timpului nu a fost pe front, ci a rămas în România, în rezervă – poate pentru că se apropia de 60 de ani și mai era și invalid din Primul Război Mondial.

În octombrie 1941, clădirea comandamentului trupelor române din Odessa a fost aruncată în aer, omorând 67 de militari (ofițeri și soldați) și mai mulți civili.  Făptașii nu au fost prinși.  Macici a fost trimis să cerceteze cazul.  Antonescu i-a ordonat printr-o telegramă cifrată să organizeze represalii, iar a doua zi acesta a raportat execuția a 13.000 de evrei și comuniști.  Represaliile au continuat, numărul victimelor nici nu se știe exact: de-a lungul mai multor zile, între 22.000 și 40.000 de evrei fost uciși cu o cruzime înspăimântătoare.

La procesul criminalilor de război din mai 1946, Macici (împreună cu Antonescu și încă câțiva) au fost acuzați că au ordonat masacrul de la Odessa.  Avocatul lui Macici i-a adus pe cei doi negustori de la Orăștie să depună mărturie că, cel puțin în cazul lor, Macici s-a dovedit om de omenie.  Dar nu i-a fost de niciun folos, a fost condamnat la moarte.  Regele Mihai i-a comutat pedeapsa la închisoare pe viață cu muncă silnică, dar el nu a mai trăit decât patru ani.

***

Cum e cu putință ca un om să facă două lucruri atât de diferite?  Povestea de la Orăștie a avut loc cu vreo șase luni după cea de la Odessa.  Se poate că avea mustrări de conștiință?  Dar oare avea o conștiință??  Poate că se gândea că Axa va pierde războiul, el va fi pedepsit și o „faptă bună la dosar” nu i-ar strica?  Până la urmă, Antonescu s-a gândit la fel.  Dar în aprilie 1942, înainte de Stalingrad, încă nu avea niciun motiv să se teamă.  Sau să fi fost doar un capriciu, un moft?  Nu vom ști niciodată.  Poate că adevăratul salvator ar trebui considerat doctorul Dobo?  În orice caz, trebuie să păstrăm proporțiile: 119 evrei salvați (din care, probabil, nu toți ar fi pierit) față de zecile de mii pe care i-a ucis, încă nu fac din el ușă de biserică.  Și nici crimele lui nu pot fi mușamalizate.  E adevărat, justiția de pe vremea lui Stalin nu era foarte credibilă, dar atât ordinul lui Antonescu, cât și raportul lui Macici există, s-au păstrat.  Procesul a fost rejudecat în 2008 și sentințele au fost reconfirmate.  În 2022, cererea de reabilitare înaintată de fiul său a fost refuzată.

Poziția primăriei municipiului Orăștie în această problemă e clară: Macici nu poate fi considerat un erou național sau personalitate a Orăștiei, ci un criminal de război, vinovat de crime împotriva umanității. Contribuțiile sale militare nu pot eclipsa implicarea directă într-una dintre cele mai grave atrocități comise de armata română în timpul Holocaustului. (4)

Hava Oren

Bibliografie:

1. https://www.academia.edu/123588513/Judetul_Hunedoara_%C3%AEn_aii_1939_1949 

2. https://en.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Macici

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Odesa

4. https://www.facebook.com/photo/?fbid=1355823329891165&set=a.3375585152452809

Sursa ilustrațiilor:

1. Photo credit Aharon Oren

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:P%C4%83cli%C8%99aHD_(8).JPG Țetcu Mircea Rareș, CC BY-SA 3.0 RO <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/ro/deed.en>, via Wikimedia Commons

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Nicolae_Macici.jpg Unknown author, Public domain, via Wikimedia Commons