Clujul, de Luminaţie

În oraşul poleit cu arama frunzelor de castan s-a insinuat parfumul crizantemelor. Cu ceva timp în urmă au apărut pe tarabele florăreselor buchete răzleţe de tufănele galbene şi mov, cărora li s-au alăturat ghivece cu ochiul boului şi steliţe liliachii, vişinii şi aurii şi, mai apoi, crizantemele cu corole nobile de culoare albă, pătrunse parcă de menirea lor. Tot mai mulţi clujeni cu braţele încărcate de flori se îndreaptă spre porţile cimitirelor, pentru a curăţa şi a amenaja mormintele în vederea sărbătorii de Luminaţie. La Cluj toată lumea, indiferent de confesiune, sărbătoreşte Ziua Morţilor pe 1 noiembrie, după tradiţia catolică. De mic copil aşteptam cu nerăbdare să vină 1 noiembrie şi să mă ducă bunica mea adoptivă (ne adoptaserăm reciproc; bunicii mei pieriseră în Holocaust, la fel ca unul dintre fiii ei. Cel de al doilea fiu al ei a murit, departe, în America de Sud, fără a lăsa urmaşi) la  Cimitirul Central. Nu aveam rude îngropate acolo, dar ne duceam să vizităm mormintele cunoştinţelor şi prietenilor, să ne întâlnim cunoştinţele şi prietenii care vizitau mormintele neamurilor lor.Read more…

Andrea Ghiţă: CLUJUL ÎN PRAG DE LUMINAŢIE

Sfârşit de octombrie. În oraşul poleit cu arama frunzelor de castan s-a insinuat parfumul crizantemelor. Cu ceva timp în urmă au apărut pe tarabele florăreselor buchete răzleţe de tufănele galbene şi mov, cărora li s-au alăturat ghivece cu ochiul boului şi steliţe liliachii, vişinii şi aurii şi, mai apoi, crizantemele cu corole nobile de culoare albă, pătrunse parcă de menirea lor. Tot mai mulţi clujeni cu braţele încărcate de flori se îndreaptă spre porţile cimitirelor, pentru a curăţa şi a amenaja mormintele în vederea sărbătorii de Luminaţie. La Cluj toată lumea, indiferent de confesiune, sărbătoreşte Ziua Morţilor pe 1 noiembrie, după tradiţia catolică. Read more…