Este o carte clujeană. Cartea memoriei. Aici m-am născut şi aici am născut. Aici este locul meu de veci şi locul de veci al părinţilor mei. Oare de ce s-o fi numind strada Şoimilor locul unde se află cimitirul? Loc de pelerinaj şi locul mai multor vremuri. Un pământ tăcut şi povestitor, deopotrivă. Locul unicei eternităţi. Din acest oraş m-am refugiat, copil îngrozit, fără să înţeleg de ce. Şi aici am revenit. Înţelegând deja de ce. De aici nu m-am lăsat alungată definitiv, nici atunci şi nici mai târziu.

Este o carte clujeană. Cartea memoriei. Aici m-am născut şi aici am născut. Aici este locul meu de veci şi locul de veci al părinţilor mei. Oare de ce s-o fi numind strada Şoimilor locul unde se află cimitirul? Loc de pelerinaj şi locul mai multor vremuri. Un pământ tăcut şi povestitor, deopotrivă. Locul unicei eternităţi.

Din acest oraş m-am refugiat, copil îngrozit, fără să înţeleg de ce. Şi aici am revenit. Înţelegând deja de ce. De aici nu m-am lăsat alungată definitiv, nici atunci şi nici mai târziu. Clujul mă expulzase, ferindu-şi privirea şi tolerând în tăcere, ca la vârsta de şapte ani şi jumătate să-i străbat străzile stigmatizată cu steaua galbenă pe piept. De atunci aceste străzi sunt şi ale mele, orice nume or fi purtând acum. Clujul m-a alungat şi apoi a întins mâna după mine, reprimindu-mă, ca să mă simt acasă într-însul.

Aici mi-am îngropat prietenii cei mai buni. Aici păstrez amintirea celor fără de mormânt. Personajele cărţii mele trăiesc doar în aceste pagini. Le eram datoare şi nu-mi place să fiu datornică. Memoria înseamnă amintiri şi doar amintiri care trebuie păstrate oricât de frumoase sau hidoase ar fi fost. Au dreptul să glăsuiască.

Moment de la lansarea cărţii Álmatlan könyv

Aici mi-am scris cărţile, pentru că aici am învăţat să scriu şi să citesc. Aici păstrez, cu recunoştinţă, amintirea dascălilor mei, a tuturor celor care  m-au ajutat să înţeleg ceva. Aici am învăţat nesomnul şi reveria. De aici mi-am luat zborul, târziu şi arareori, pentru a vedea lumea. Şi tot aici am învăţat să mă tem, dar fiecare om învaţă undeva acest lucru. Aici am învăţat să mă încred, aici am învăţat să mă înşel şi tot aici am învăţat să iubesc. Poate asta e cel mai important. Şi am mai învăţat să nu urăsc. Aici am învăţat să mă solidarizez, să-mi asum – uneori fără vreo reciprocitate –, dar întotdeauna cu sufletul deschis. Şi am învăţat şi învăţ cât trăiesc, pentru că apartenenţa la o comunitate e o treabă grea.

Pe noi, evreii, – pe care experienţa de milenii ne-a făcut să ne adaptăm soarta, sorţii celor din jur; limba, limbii vorbite de cei din preajmă şi cultura, culturii lor – lumea ne percepe ca pe o entitate misterioasă şi ne acceptă sau ne respinge. Îmi asum partea care-mi revine din această moştenire umană comună şi încerc să povestesc ceea ce am înţeles din ea, ceea ce pot să-mi asum şi atât cât pot să-mi asum şi sunt în stare să exprim. Dintotdeauna omul a avut acelaşi rol: să comunice; să primească, să adauge şi să transmită, să tălmăcească şi să lărgească mediul care i-a fost hărăzit. Pentru mine acest oraş este un loc şi o stare. O lume a oamenilor cu care am ceva în comun, a valorilor care m-au modelat ca să devin ceea ce sunt, pentru ca apoi să fiu în stare să mă modelez pe mine însămi.

(traducere A. Ghiţă)

Álmatlan könyv – carte cu puternică tentă memorialistică, apărută în noiembrie 2014, la editura  Korunk Komp-Press, din Cluj. Cartea s-a bucurat de o excelentă primire din partea criticii şi publicului