Începutul anului 1968 fusese de bun augur pentru noi . Aveam deja un bebeluş adorabil în vârstă peste un an şi primisem un apartament nou cu două camere, în blocul din apropierea intrepriderii unde lucram. Soţia era medic la o policlinică urbană iar eu lucram aă inginer proiectant  în serviciul de concepţie.  În această calitate, la varsta de numai 30 de ani,  realizeasem un număr de  proiecte remarcabile  în domeniul utilajului petrolifer, parte fiind caracterizate invenţii. Unul din produsele amintite, respectiv o instalaţie de comandă hidraulică fusese expediată în Azerbaidjan  – pentru probe de evaluare – în vederea unui contract  important.

Am fost anunţat că peste câteva luni, la momentul oportun,  voi fi trimis la Baku pentru a superviza probele şi a primi cerinţele ruşilor, în vederea adaptării produsului  la necesităţile  pieţii sovietice. Era prima mea deplasare peste hotare! Într-una din după amieze, împreună cu soţia, mă duc să-mi vizitez părinţii. Doream să aflăm cum şi-a petrecut  mama prima zi după pensionare. Îl găsesc pe tatăl meu palid, desfigurat, cu o expresie neobişnuită.

–  Au arestat-o pe mama ! Au vrut să mă reţină şi pe mine, dar mi-au măsurat  tensiunea arterială, care a fost cu mult peste normal. Până la urmă au reţinut-o numai pe ea…

M-am dus imediat  la Securitate încercând să lămuresc problema şi să solicit eliberarea mamei. Am fost introdus în biroul celor doi anchetatori: Un căpitan solid cu mustaţă, cum s-ar zice acum  “a la Sadam Husein” şi un civil mărunt, cu o figura de maimuţă, care rânjea permanent, aparent fără motiv.

–  Voi deţineţi monede aur pe care trebue să le predaţi statului. Predaţi monedele şi mama ta va fi eliberată. Poate nu ştii cum arată aceste monede. Şi căpitanul răstoarnă pe masă un pahar în care se aflau câteva monede aramii. Vedeam pentru prima oare în viaţă asemenea monede.   Izbucnesc cu o furie necontrolată:

–  Şi pentru asemenea bănuţi amărâţi, pe care bănuiţi pe nedrept că i-ar avea, arestaţi o biata femeie a două zi după pensionare?

–  Dar ce aţi făcut cu banii de la Hotelul Europa, hai ?, întreabă căpitanul.

(Ar fi trebuit să-l trimit la legionarul Davidescu care a “romanizat” Hotelul Europa în’40, să le dea el “monede”, dar am ocolit acest subiect.)

– Nu au monede şi nici un fel de avere. Noi am trăit foarte greu atât în timpul războiului  cât  şi după aceea. Dacă ar fi avut bani credeţi că m-ar fi lăsat să o duc atât de greu în timpul studenţiei ?  Femeia asta a avut o copilărie tristă. Când avea 8 ani tatăl ei a murit în primul război mondial luptând  pentru  România Mare ! A muncit din greu la Centrul de librării din oraş veme de douăzeci de ani ! Tatăl meu a primit decoraţia “Crucea de Fier” ca sergent în armata română care eliberat Transilvania.  Eu însumi sunt inginer proiectant  la marea uzina a orasului unde am realizat proiecte importante. Nu merităm acest tratament !

Tipul cu figura de maimuţă râdea de-a binelea. Omul cu mustaţă rămânea încruntat şi o ţinea pe a lui:

– Daţi “cocoşeii” şi îţi eliberăm mama!

Am plecat acasă cuprins de dezamăgire şi neputinţă. Noaptea am plâns de indignare cu faţă   în pernă…

Soţia mea cere o audienţă la colonelul S. responsabil cu problema evreiască. (Un fel de Eichman prahovean !)

– Sunt nora familiei T., medic în Ploieşti. Va rog să-mi spuneţi ce aveţi cu aceşti doi oameni bătrâni ? Vă rog, dacă doriţi să aflaţi ceva despre ei, eu şi soţul meu va stăm la dispoziţie… Aţi intrat în casă acestor oameni să vedeţi în ce nivel de viaţă trăiesc ? continuă  soţia.  Mobilă din casă este formată numai din lucruri vechi şi… un dulap cumpărat de soţul meu după ce a început să lucreze. La care colonelul răspunde:

– Vrem să ştim unde este aurul familiei ? Ei au fost oameni bogaţi înainte de război…Vom caută şi în mormintele părinţilor de la Fălticeni !

( Exact aşa i-a spus ! Dacă aşi fost de faţă l-aş fi trimis să caute la…mormântul eroului necunoscut din Fălticeni, pe care este gravat numele lui Smil Herscu, tatăl mamei mele, erou în primul război mondial! )

În după amiază următoare  am intrat în locuinţa avocatului L., vecinul parintilor si redactor şef la oficiosul “partidului” din Ploieşti.

Omul mă primeşte, cu jaluzele trase, ascultă narativul meu şi îşi declină competenţa.

– Să mai aşteptăm. Să vedem  cum se desfăşoară lucrurile !

A trecut încă o zi şi mă prezint acasă la unul din secretarii al regiunii de partid, soţul unei colege de serviciu, care ne-a facilitat întrevederea.  Omul fusese se coleg de facultate cu mine, absolvind doi ani înaintea mea.  Ştia foarte bine cine sunt şi ce fac la uzina unde lucram.  Prezint înaltului for politic pachetul meu cu necazuri  şi solicit să se facă dreptate. Omul partidului (ajuns în scurt timp ministru adjunct) îmi da un răspuns uluitor:

–  De unde ştii că nu au aur ? Poate că au şi tu nu ştii !

În  situaţia creată am telefonat  directorului  general N., rugându-l  să mă primească în locuinţa sa pentru o problema urgenţă. M-am prezentat în apartamentul blocului unde locuia în perioada amintită.

–  Mama mea fost arestată acum câteva zile, imediat după ziua pensionarii ! Nu m-am putut abţine şi am izbucnit în lacrimi ! Soţia lui a încercat să-mi ofere un pahar de apă…

– Indivizii care au ridicat-o pretind că ar avea monede de aur !, continui eu după o scurtă pauză.  Acest lucru este absolut fals. Îmi cunosc părinţii foarte bine. Mă tem că acest coşmar este în legătură cu plecarea mea la Baku. Cineva din uzina cu rude influente are interes să plece în locul meu ! Renunţ imediat la această plecare. Nu vreau ca reuşitele profesionale să aducă nenorociri familiei mele.  Este un preţ prea mare

Rămase pe gânduri. El însuşi fusese, cu ani în urmă victima unei înscenări judiciare de sabotaj şi luptase din greu pentru a-şi dovedi nevinovăţia şi a ajunge într-o poziţie înalta de conducere.

– Vino mâine dimineaţă la prima ora în biroul meu,  să discutăm…                  A două zi, întorcându-mă la uzina, am fost primit  imediat în cabinetul  directorului  general. Am reluat relatarea, amintindu-i că am sesizat cazul la securitate, atât eu cât şi soţia, dar fără folos.

– Mama a lucrat din greu douăzeci de ani pentru stat. A trăit modest, la vârstă de 8 ani a fost dată într-un orfelinat. Tatăl ei şi-a dat viaţă în război pentru România mare. Credeţi-mă, nu merită acest tratament… Până şi în vremea lui Antonescu, ca orfană de război, a beneficiat de cartele cu alimente suplimentare…

Am pus pe masă directorului un desen scos de pe planşeta în urmă cu câteva ore.

– Dacă vor aur, primiţi acest nou concept, care sunt convins  că – atunci când va fi realizat  –  va aduce realmente întreprinderii şi respectiv statului monezi de aur !

– Termină cu prostiile, mă întrerupe  Nistor. Şi încetează să mai reclami tot timpul la securitate această problema. Vrei să te ia şi pe ţine ?  Şi termină cu presupunerile că problema ar avea vreo legătură cu plecarea ta la Baku , raspuse N. cu un glas mai scăzut apăsând  butonul de convocare al secretarei.  Maiorul O. să vină imediat la mine.

Ofiţerul responsabil cu securitatea instituţiei intră după câteva minute privind întrebător la cei doi ocupanţi ai biroului. Directorul N. intră direct în subiect, iniţial cu un ton scăzut, dar mărind volumul vocii în mod treptat:

–  Mama lui a fost arestată fără motiv acum câteva zile, imediat după ziua pensionării. El  trebuie să plece în curând  la ruşi pentru un proiect vital, care valorează zeci de  milioane de ruble, sau dolari dacă vrei. Creierul lui trebuie să fie acum limpede numai pentru această problema.

– Nu ştiu nimic despre acest caz, murmură maiorul.

– Te rog să te ocupi personal ca femeia să fie eliberată imediat !

În toiul  noapţii care a urmat, o maşină jeep a adus-o acasă pe biata mea mama, înfricoşată, încă tremurând, traumatizată psihic şi fizic pentru mult timp

Sinistrele personaje care au anchetat cazul –  împreună cu superiorii  acestora  care au declanşat acţiunea –  au subestimat atât perseverenţă noastră  de a  se face dreptate –  folosind toate mijloacele posibile, – cât şi voinţă acerbă a directorului N. de a finaliza cu orice preţ exportul proiectului meu la ruşi, actiune esenţială  pentru ascensiunea să către funcţia de ministru…

Epilog