Revenind luni seara dintr-o vacanţă în California, fără acces la ştiri pe durata de 5 ore ale zborului, aşteptam liniştit bagajele, când ochii mi s-au lipit de ecranul televizorului uriaş din sala de aşteptare. “Baltimore-ul arde!” era afişat cu litere de o şchioapă. Imaginile erau înfricoşătoare. Clădiri şi maşini în flăcări, gloata de oameni urlând, răsturnând şi distrugând maşini, jefuind, aprinzând prăvălii şi zvârlind pietroaie şi cărămizi înspre poliţia care nu făcea nimic, în afară de a se proteja cu scuturi de pietrele aruncate. Fiind în vacanţă săptămâna precedentă nu m-am prea uitat la ştiri cu atenţie, dar au mai fost câteva demonstraţii în Baltimore, în general paşnice, unde se cerea dreptate pentru decesul lui Freddie Gray, un cetăţean de culoare din Baltimore care a murit în condiţii dubioase în custodia poliţiei din Baltimore. Freddie Gray nu era un sfânt, avea 14 arestări în palmares şi se pare că era un mic traficant de droguri, dar asta nu înseamnă că poliţia are dreptul să-i rupă şira spinării, act care i-a cauzat decesul.

Revolta împotriva abuzurilor poliţiei americane

După cum relatam într-un articol precedent în Baabel, noua tehnologie de înregistrare video cu telefonul a scos la iveală abuzuri poliţieneşti care până nu demult erau muşamalizate de o birocraţie care proteja membrii poliţiei. Recent au apărut multe dovezi video, filmate de cetăţeni, care în mod clar arată cum poliţia, în decursul unor arestări banale, împuşcă oameni fără motive justificate. Populaţia săracă, în majoritate de culoare, se plângea de mulţi ani de aceste abuzuri, dar în atunci când cazul ajungea în instanţă, mărturia unui ofiţer de poliţie era decisivă vizavi de cea unui om sărac, needucat care mai avea şi cazier. Dar lucrurile s-au schimbat. Milioane de telefoane dotate cu camere video împânzesc străzile, toate magazinele au camere de supraveghere aşa că multe acte poliţieneşti sunt filmate. Recent am văzut câteva cazuri unde poliţia în mod clar a asasinat oameni, chiar împuşcând din spate şi pe urmă au încercat înscenări care să le justifice actele criminale.

Strigătul de luptă al demonstranţilor a devenit “No justice, no peace” (fără dreptate, nu va fi pace), ameninţând distrugerea liniştii publice dacă justiţia nu este aplicată. Din păcate, psihologia mulțimii nu s-a schimbat de pe vremea când urla “capul lui Moţoc îl vrem”. O revoltă populară cuprinsă de dorinţa unei justiţii rapide, vrea un proces în regim de urgenţă. După înmormântarea lui Freddy Gray, din motive neclare, elevii de la un liceu predominant de culoare, care tocmai ieşeau de la şcoală, au atacat Mondawmin Mall, un complex de magazine unde a început un jaf. Prin Facebook şi Twitter comunicările sunt instantanee şi în câteva ore jafurile, focurile şi atacurile împotriva poliţiei erau în plină desfășurare în cartierele cele mai sărace ale oraşului. Elemente criminale au dat foc unui cămin de bătrâni, nou nouţ, cu echipamente din cele mai moderne, gata de dat în folosinţă. Căminul de bătrâni era aşteptat de sute de rezidenţi săraci, dar a fost total distrus de flăcări. Se presupune că asta a fost o diversiune în partea de est pentru a atrage poliţia, ca pe urmă loviturile să se dea în partea de vest unde mici magazine universale, baruri şi prăvălii de băuturi alcoolice au fost jefuite şi pe urmă aprinse. Ordinele date poliţiei de primăria oraşului erau clare: “Luaţi-o uşor, lăsaţi lumea să-şi descarce frustrările!”. Reporterii prezenţi nu-şi puteau crede ochilor văzând jaf în plină zi sub nasul poliţiei care nu riposta cu nimic.

După ce au fost răniţi cincisprezece poliţişti, unii chiar grav, guvernatorul statului Maryland a intervenit, a declarat stare de urgenţă şi a chemat garda naţională să facă ordine. Oraşul a fost supus raziilor după ora 22, s-au anulat toate activităţile cultural artistice, meciurile de orice fel au fost amânate, iar în prima zi majoritatea întreprinderilor din zonă erau închise. După câteva zile, lucrurile au început să revină la normal. Chiar şi găştile de gangsteri traficanţi de droguri, au apărut la televizor, fiecare cu bandana de culoare potrivită pentru a cere readucerea ordinei. Bag seama nu-şi puteau nici ei desfăşura activităţile ilegale de vânzare a drogurilor când clienţii nu mai veneau din cauza raziilor şi a prezenţei militare.

Procuratura a decis în sfârşit că Freddy Gray a fost ucis iar cei şase poliţişti implicaţi au fost acuzaţi în mod oficial. Dar gloata aşteaptă o condamnare rapidă a celor vinovaţi. Din păcate, sau din fericire, sistemul de justiţie american lucrează mai încet şi este bazat pe principiul: “mai bine lăsăm liberi 10 vinovaţi decât să băgăm la puşcărie un nevinovat”. Mă mir că nimeni nu le-a amintit celor care urlă la nesfârşit “No justice, no peace” despre faimosul caz O.J. Simpson când un dublu asasin a scăpat cu basma curată pentru că nişte avocaţi foarte bine plătiţi au băgat un mic dubiu în procesul juridic şi el a fost achitat. Atunci nu au ieşit în străzi ca să-şi exprime dezacordul cu lipsa de justiţie.

Rasismul nu este o explicaţie pentru situaţia din Baltimore

În ultima vreme ies tot mai mult şi mai mult la iveală cazuri clare de abuz poliţienesc, în general executate de poliţişti albi împotriva oamenilor de culoare. Dar în Baltimore lucrurile sunt diferite. Cel mai mare oraş din statul Maryland, preponderent democrat şi cu o populaţie de culoare majoritară cu 67% de origine africană nu poate pretinde că suferă de oprimare rasială. În Baltimore nu mai poate fi vorba de rasism al poliţiei albe, şeful poliţiei este de culoare, corpul poliţienesc este integrat şi compoziţia rasială reflectă realitatea etnică a oraşului. Primarul şi o mare majoritate a consiliului orășenesc sunt de culoare, la fel reprezentanţii în congres. Ce s-a întâmplat? Cum se poate explica această răbufnire violentă care ne-a dus înapoi 47 de ani, la revoltele din 1968. Nu există explicaţii simple sau simplificate. Situaţia este mult mai complexă decât lozincile care sunt prezentate de activişti şi agitatori. În ultimii 40 de ani Statele Unite au cheltuit sume enorme pentru eradicarea sărăciei şi a diferenţelor sociale. Guvernul cheltuieşte anual $14,000 pe persoană pentru ajutorarea săracilor. Dacă le-ar da banii în mână fiecare familie ar avea suficient pentru o viaţă decentă. Şcolile din Baltimore sunt pe locul trei din Statele Unite după New York şi Washington DC în cheltuieli şcolare. Oraşul Baltimore cheltuieşte în jur de 18,000 $ pentru fiecare elev, cu un buget de 1.5 miliarde de dolari. Oricât de mulţi bani se aruncă în educaţie, rezultatele sunt dezastruoase, performanţa academică a studenţilor fiind mult sub nivelul mediu al ţării. De zeci de ani auzim aceleaşi doleanţe de îmbunătăţire a vieţii pentru cei săraci, impozitele se ridică pentru bugete tot mai mari, programele de ajutorare se înmulţesc dar rezultatele nu se văd.

Posibile cauze ale violenţelor şi lipsa unei soluţii

Adevărurile evidenţiate de statistici nu-i interesează pe cei care propovăduiesc continuu o societate mai echitabilă. Aceşti tineri, care au jefuit şi aprins oraşul lor natal sunt în mare măsură sub influenţa drogurilor şi a unei sub-culturi aparte care deviază mult de la normele obişnuite. E suficient să fii atent la cuvintele muzicii rap ca să-ţi dai seama ce-i influenţează şi cum văd lumea aceşti tineri. În zonele sărace ale oraşului, familia tradiţională de culoare a fost destrămată de un sistem care încurajează financiar naşterea copiilor în afara căsătoriei. Procentajul de copii născuţi în afara căsătoriei este de peste 70% la populaţia de culoare. Cine le dă acestor copii cei 7 ani de acasă? Traficanţii de droguri controlează aceste cartiere şi îşi impun mentalitatea asupra tinerilor. Chiar şi puşcăria locală era sub controlul lor. Un scandal enorm descoperit acum doi ani a prezentat o situaţie sumbră, conducătorii benzilor de traficanţi controlau accesul de materiale şi droguri la puşcărie. Ei lucrau mână în mână cu gardienii, chiar având relaţii sexuale cu gardienele în incinta penitenciarului. Acestea se mândreau că au făcut copii cu şeful de bandă!

Nu mai există spirit pozitiv de cartier, nimeni nu-şi bagă nasul în treburile vecinilor şi aşa de la generaţie la generaţie populaţia acestor cartiere rămâne cu aceeaşi mentalitate. În Baltimore, în unele cartiere sărace, guvernul a construit case noi, dar după câţiva ani de folosinţă au fost distruse şi suntem tot la linia de plecare. Acestea sunt cartierele unde poliţia este în general mult mai brutală decât în cartierele de oameni mai înstăriţi.

Nimeni nu ştie cum să rezolve această situaţie. Dacă era simplu, era rezolvată de mult, mai ales cu resursele materiale care au fost aruncate înspre rezolvarea problemei. Nu este o chestiune rasială, ci una socio-economică. Oameni de toate rasele prin muncă, abnegaţie şi corectitudine au reuşit să-şi construiască o viaţă plăcută. Dar cei care nu reuşesc să iasă devreme din condiţiile sociale nefavorabile ale ghetoului au şanse mult mai mici la o viaţă decentă. Longevitatea în mahalalele Baltimore-ului este redusă cu 20 de ani comparat cu suburbiile care sunt doar cu 20 km mai la nord. Rata de încarcerare a tinerilor delicvenţi este mult mai ridicată datorită unor legi votate în anii ’90. Aceste legi au uşurat munca poliţiei şi a procuraturilor şi străzile oraşelor s-au curăţat de o bună parte a elementelor criminale. Ca urmare Statele Unite a atins cel mai ridicat nivel de încarcerare din lume, 716 deţinuţi la 100,000 de locuitori. E o statistică sumbră dar reprezintă adevărul. Statele Unite cu 4% din populaţia globului deţine recordul cu 22% din toţi deţinuţii din lume fiind în închisori americane. Numai o ţară bogată îşi poate permite un astfel de “lux”, ţinând cont de cheltuielile uriaşe necesitate de menţinerea penitenciarelor. Dar în zelul poliţienesc de a curăţa străzile şi oraşele s-au comis şi multe abuzuri care acum încep să iasă la iveală. Una din consecinţele încarcerărilor masive a fost dezmembrarea familiilor iar cei care erau eliberaţi după o detenţie aveau probleme foarte mari în găsirea unui loc de muncă decent. Deci, un cerc vicios clasic care ţine aceste pături sociale şi zonele în care locuiesc într-o mizerie cruntă.

Temeri pentru viitor

Când am emigrat în Statele Unite în 1975, oraşele americane erau în decădere. Populaţia înstărită fugea spre suburbii iar centrul oraşelor mari era în declin sumbru. Ţin minte că mi s-a spus, la sosirea mea în New York, să nu mă aventurez singur prin Central Park, sfat care la vremea respectivă era foarte valoros. Dar după ani de decădere, multe oraşe au avut o reînviere miraculoasă. În New York şi Washington, oraşe în care am locuit, procesul de gentrificare a început după ce legile noi de protecţie ale populaţiei au fost votate de guvernul federal, dar şi de multe state şi municipalităţi. Zonele sărace din centrul oraşelor au fost transformate încet, încet prin dezvoltare urbană centralizată, în zone foarte dorite de noile familii care nu mai vedeau suburbiile cu aceiaşi ochi idilici ca şi părinţii lor. Populaţia săracă, prin stimulente financiare a fost împinsă în alte zone. În multe cazuri în New York şi Washington, stimulentele se ridicau la zeci, chiar sute de mii de dolari ca să convingă un chiriaş să se mute pentru ca locuinţa lor să fie transformată în apartament privat sau chiar demolată pentru o construcţie nouă. Astfel, întregi cartiere şi-au schimbat total structura rasială şi socio-economică. Această gentrificare nu a rămas neobservată de cei marginalizaţi de acest fenomen. Frustrarea este mare pentru cei care văd cum clasa înstărită o duce tot mai bine iar decalajul dintre clase se lărgeşte tot mai mult. Cei care sunt la cel mai scăzut nivel socio-economic, nu mai au prea multe de pierdut şi atunci se revoltă. Asta s-a întâmplat la Baltimore, revolta împotriva poliţiei este de fapt împotriva întregului sistem pe care protestanţii ar vrea să-l schimbe ca să-i favorizeze şi pe ei. Eu cred că este doar o percepţie, sistemul de ajutor social în Statele Unite este foarte generos. Dar statul nu poate lua rolul părinţilor şi al familiei în educarea copiilor.

Tensiunile soci-economice sunt deja de aşa natură că politicienii vor lua măsurile necesare pentru a calma populaţia nemulţumită. Pendulul protecţiei poliţieneşti a ajuns prea mult în dreapta şi politicieni vor schimba în anii următori legile care vor pune frâna pe libertăţile de care se bucură poliţia în menţinerea ordinii publice . Bănuiesc, bazat pe ce s-a întâmplat după revoltele din 1968, că procesul de gentrificare a oraşelor va merge mai încet, arestările vor fi încetinite iar elementele criminale vor fi încarcerate în proporţii mult mai mici creându-se astfel un climat mult mai volatil şi periculos în viitor. Sper că greşesc dar bazat pe istorie este singura concluzie pe care o pot trage.

Mike Klein, Washington, 2015