Apariţia Legii 217-2015 care interzice „simbolurile fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, cât şi „promovarea cultului persoanelor vinovate (în urma unor hotărâri judecătoreşti) de crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid” a produs foarte multe luări de poziţii, parcă mai multe decât oricare altă lege promulgată în aceşti din urmă ani.
Majoritatea acestora critică legea invocând motivele :
- a) împiedică studierea şi omagierea unor personalităţi marcante din trecut,
- b) declararea drept elemente fasciste – legionare a unor personalităţi de către tribunale ale regimului comunist nu poate fi luată în considerare,
- c) legea nu include drept regim totalitar şi dictatura comunistă care a dominat în Romînia timp de câteva decenii.
- d) unii autori declară legea ca un complot evreiesc-comunistoid împotriva istoriei şi eroilor români (vezi Alex. Ştefănescu „ această lege, vizând mari scriitori români, este susţinută tocmai de Alexandru Florian, care se exprimă greoi în limba română, in condiţiile în care tatăl lui, Radu Florian, a folosit o viaţă întreagă limba de lemn a marxism-leninismului.”)
Prezentăm în cele ce urmează luările de poziţie a doi distinşi publicişti, Andrei Cornea şi Liviu Ornea.
- Andrei Cornea în articolul „Există limite ale libertăţii de expresie?” publicat în Revista 22 din 11.08.2015 este din principiu de acord cu prevederile legii 217 discutate.
Argumentele sale sunt următoarele :
1.1 Cu toate că trebuie admisă în principiu, în spiritul unei societăţi liberale, libera exprimare şi discutare cu probe a tuturor teoriilor alternative, cei avuţi în vedere de lege (fasciştii, rasiştii, legionarii, antisemiţii), dar şi cei neavuţi în vedere, (neocomuniştii, fundamentaliştii islamici) de fapt refuză discuţiile în cadrul unor dezbateri raţionale şi practică acţiuni masive de dominaţie iraţională a conştiinţelor prin repetarea obsesivă şi masivă a „adevărurilor lor absolute”. De aceea, acestora nu li se poate aplica presupoziţia „cercetării oneste”, iar răspunsul unei societăţi democratice şi libere printr-o cenzură limitată este legitim.
1.2 În schimb nu este justificată presupunerea unora că Legea 217 i-ar face suspecţi pe cei care citesc sau scriu despre operele sau biografiile unor autori de valoare culturală, ştiinţifică, artistică care au făcut politică legionară sau altă formă de politică nedemocratică. În acest caz trebuie prezumată nu propaganda teoriilor acestora, ci intenţia de cunoaştere, de informare, de educare.
- Liviu Ornea în articolul „217-2015 -o lege inutilă” publicat în Observator Cultural nr.785 din august 2015 găseşte Legea neraţională şi inutilă.
Argumentele sale sunt următoarele :
2.1 Legea condamnă promovarea cultului cuiva sau a ceva şi arborarea simbolurilor unor organizatii, dar nu defineşte ce înseamnă „cult” şi „simbol”. Înţelesul acestora depinde de context.
2.2 Legea este incorectă deoarece, pentru desemnarea persoanelor vinovate de apartenenţă legionară, se bazează pe sentinţele tribunalelor din deceniile cinci şi şase, cunoscute prin arbitrarul judecăţilor şi prin practicarea vinelor colective.
2.3 Legea este inaplicabilă deoarece, îngăduind orice fel de interpretare, nimeni nu va risca să condamne pe cineva, chiar şi atunci când delictul ar fi evident.
2.4 Legea poate avea efecte perverse, în loc să prevină va promova recrudescenţa nimbului „martirilor” legionari şi a antisemitismului.
2.5 Ca să aplici această lege, trebuie, printre altele, să rezolvi complicata problemă a separării biografiei de operă – artistică, ştiinţifică. Cine se va încumeta s-o facă?
Voi încerca să o fac prin aplicaţie la cazul Nicolae Paulescu (1869-1931).
Paulescu a fost un renumit om de ştiinţă român, medic şi fiziolog, a descoperit medicamentul insulină folosit în tratarea diabetului.
A avut de asemenea o intensă activitate politică, a înfiinţat împreună cu A.C.Cuza Partidul Apărării Naţional Creştine de extremă dreapta, a fost membru în Senatul legionar, a fost martorul principal al apărării în procesul lui Zelea Codreanu din 1924.
A fost un antisemit fervent, a scris (în „Degenerarea rasei jidăneşti” -1928) că evreii, „avînd creerul mai mic, sunt o rasă inferioară” şi a cerut ca evreii, precum păduchii, să fie eliminaţi de pe teritoriul ţării (în „Apărarea Naţională” – 1925).
Este deci vorba despre o personalitate cu merite ştiinţifice incontestabile dar cu activitate politică de condamnat.
Cum trebuie prezentată această personalitate?
Cred că o prezentare adecvată depinde de context. Dacă se discută despre diabet trebuie evident subliniat exclusiv aportul ştiinţific lui NP la profilaxia acestuia, dacă se discută despre NP, ca personalitate a epocii sale, trebuie menţionate atât rolul său ştiinţific pozitiv cât si activitatea sa politică negativă.
Nicolae Paulescu are o statuie amplasată în apropierea Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Pe plăcuţa statuii stă scris „descoperitorul insulinei”. Ar fi fost bine să existe şi completarea „dar a promovat concepţii politice greşite”.
Rudi Zimand
