Zilele din preajma sărbătorii de Roş Haşana (Anul Nou Iudaic) şi în intervalul de timp până la Iom Kipur (Ziua Ispăşirii) alcătuiesc un răstimp al introspecţiei, al trecerii în revistă a faptelor bune, dar şi a greşelilor pe care le-am comis, urmată de strădania de îndreptare a acestora din urmă, pentru a ne spori şansele ca Atotputernicul să ne înscrie şi să ne pecetluiască în Cartea celor Vii.

Potrivit Talmudului Ziua Ispășirii îl achită pe om de vinovăție înaintea lui Dumnezeu, dar nu și înaintea persoanei jignite până când nu va obține iertarea explicită de la cel în cauză”.

Tălmăcită în sens mai larg, fraza de mai sus ne învaţă cât de important este să ne împăcăm cu cei pe care i-am ofensat, i-am necăjit, i-am întristat, i-am dezamăgit, ne-am supărat pe ei, răstălmăcindu-le cuvintele şi faptele sau pur şi simplu i-am neglijat, i-am ignorat creând între noi şi ei un hiat de comunicare cronicizat cu trecerea fiecărei zile.

Pentru mine cele zece zile „cumplite” sau „crunte” constituie o dezlegare de orgolii şi încrâncenare, când până şi lumina blândă şi îndestulată a toamnei emană un îndemn la înţelepciune, la cumpătare, la receptivitate şi, mai ales, la smerenie. În acest răstimp îmi dau seama câtă energie negativă înmagazinează conflictele şi cât de puţine antagonisme sunt ireconciliabile.

Trebuie doar să am limpezimea minţii şi curajul de „a-mi călca pe inimă” şi a-i căuta pe cei cărora le-am greşit pentru a le da un semn al dorinţei de a risipi norii ostilităţii, neîncrederii şi indiferenţei. De cele mai multe ori lucrurile se petrec mult mai simplu şi mai firesc decât îmi imaginasem, iar reconcilierea, limpezimea şi seninul spulberării unor neînţelegeri sau ofense sunt daruri preţioase, la fel ca şi posibilitatea de a adăsta pe tărâmul senin, dar efemer, al Împăcării…

Deşi de fiecare dată îmi făgăduiesc ca în anul următor să mă străduiesc să fiu cât mai atentă cu cei din jurul meu, să-mi cumpănesc vorbele şi faptele, niciodată nu ajung la capătul „anului vechi” fără să fi greşit faţă de semenii mei, cu vorba sau cu fapta.

…Şi, din păcate, niciodată nu apuc să mă scuz faţă de toţi cei cărora le-am greşit nici să stârpesc toată sămânţa de vrajbă, să-mi anihilez vanitatea şi să mă înţelepţesc, astfel încât – probabil – şi anul viitor se vor acumula alte tensiuni care îşi vor aştepta dezlegarea în răstimpul dintre Roş Haşana şi Iom Kipur …cu condiţia ca şi în acest an să fi meritat înscrierea în Cartea celor Vii.

(versiune adăugită a unui articol din 2012).

Andrea Ghiţă