Cum se finanţează neo-nazismul din banii europenilor?

( Reţeta Parlamentului Europei)

O fi această proaspătă manifestare a lipsei de raţiune, de care dă dovadă Uniunea Europeană în ultimul timp, o încercare de a contracara efectele « fenomenului » denumit de Kertesz Imre « liberalism sinucigaş », şi care a înlesnit pătrunderea necontrolată a uriaşului val de refugiaţi pe teritoriul bătrânului continent?

Cert este că din bani europeni va fi finanţată o întâlnire de amploare a partidelor şi organizaţiilor neo-naziste, planificată pentru vara care se apropie, la…Stockholm.

Detalii legate de « proiect » au fost demascate recent de către publicaţia suedeză anti-rasistă Expo, care dezvăluie, printre altele, că Parlamentul Europei a aprobat alocarea sumei de 3,68 milioane de coroane suedeze (400.000 euro) conducerii unei grupări pan-europene de extremă dreapta, pe nume Alianţa pentru Pace şi Libertate (APF) şi încă 1,8 milioane unui fond numit Europa Terra Nostra, afiliat beneficiarului principal al « cadoului ».

Decizia a fost luată în ciuda faptului că modelele de finanţare a activităţilor acestui gen de organizaţii au fost revizuite cu doi ani în urmă, introducându-se restricţii severe în regulament.

Farkas cladire

Una din întrebările pe care redacţia Expo le adresează (în mod justificat, cred eu) în cadrul investigaţiei legate de acest subiect « incomod », sună astfel: « Este oare Parlamentul European la curent cu propaganda partidelor trans-europene, activitate care continuă nederanjată prin intermediul canalelor mai mult sau mai puţin legale, ca de exemplu site-urile internet pe care le-au creat tocmai în acest scop? ». Pe adresa partidului APF – la care, bineînţeles, oricine are acces – sunt publicate, de exemplu, articole referitoare la o conspiraţie mondială a evreilor, menită să reducă numărul naşterilor de ,,copii albi” în lume, dar şi la ,,eforturile evreieşti de a provoca un război nimicitor pe continentul european”, prin încurajarea acceptării cât mai multor imigranţi din Orientul Mijlociu şi Africa.

Farkas Herve Laethen

Pentru a vă face o imagine mai clară, vă ofer câteva portrete de personaje reprezentative, cu toţii membri de seamă ai APF, pe care fondurile primite de la Parlamentul Europei îi vor stimula cu siguranţă în pasionata lor activitate:

– Roberto Fiore, lider al partidului italian Forza Nuova, actualmente şef al APF. Fiore este cunoscut pentru încercările sale neobosite de a unifica partidele de extremă-dreapta din întreaga Europa.

– Nick Griffin, fostul conducător al Partidului Naţional Britanic, care din noiembrie 2015 funcţionează ca adjunct al lui Fiore, împreună cu Artemis Mattheopoulos, reputată la rândul său pentru activitatea sa în cadrul paridului nazist grec Zorile Aurii.

– Stefan Jacobson, fost lider al grupării naziste Partidul Suedezilor, desfiinţat pentru moment. Jacobson ocupă în prezent scaunul secretarului general al APF.

– Jens Puhse, reprezentant de frunte al Partidului Naţional-Democrat din Germania, actualmente însărcinat cu menţinerea relaţiilor internaţionale ale APF.

– Olivier Wyssa, fost membru al Frontului Naţional, condus în prezent de Marine Le Pen. Wyssa este membru în Comitetul Executiv al APF.

– Herve van Laethem, celebru negaţionist al Holocaustului, membru al conducerii APF, condamnat în repetate rânduri pentru incitare la rasism.

Farkas unnamed

Alianţa pentru Pace şi Libertate se află departe de a se limita la relaţii inter-europene. Nu sunt secrete legăturile sale cu preşedintele sirian Assad şi alţi lideri controversaţi. Nick Griffin, reprezentantul naziştilor britanici, dar şi şeful său, Roberto Fiore, au făcut vizite în Siria, exprimându-şi sprijinul total faţă de conducerea ţării, activitate căreia televiziunea siriană i-a închinat ode.

Reacţionând la dezvăluirile din Expo, Parlamentul Europei a trimis un mesaj prin care îşi justifică generozitatea cu care sprijină activităţi “îndreptăţite” de genul celui aflat în discuţie. Semnatara scrisorii,Delphine Colard,membră a Serviciului de Presă ,explică: “Partidelor politice din Europa li se cere să îndeplinească condiţiile stipulate în regulamentul Parlamentului cu privire la finanţarea activităţii acestora, pentru a putea beneficia de fonduri europene. Printre altele, partidele trebuie să respecte, în cadrul programelor lor principiile libertăţii, democraţiei şi a drepturilor fundamentale ale omului.”

Să nu fi aflat deputaţii Parlamentului Europei despre activitatea concretă a conducătorilor şi membrilor APF şi despre ideile fasciste pe care le promovează în mod deschis?

Ar fi de ajuns să arunce o privire în Wikipedia, la pagina care descrie într-un limbaj lesne de înţeles profilul APF:

“IDEOLOGIE: Ultranaţionalism, Anti-Zionism, Euroscepticism, Anti-globalism

POZIŢIE POLITICĂ: Extremă-dreapta”

 

George Farkas

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *