Am citit excelentul articol scris pentru Baabel, de  cunoscuta (și recunoscuta:).  comentatoare a evenimentelor externe, Eva Galambos . Am  văzut și ascultat nenumărate comentarii, care mai de care mai interesante și mai docte referitoare la cauzele și consecințele BREXIT, denumirea care deja a devenit emblematică, după ce poporul britanic (oare există așa ceva?) a votat un NU ”hotărât” deși cam firav,  statutului de membru al Uniunii Europene. Azi (a doua zi după evenimentul care a ocupat integral spațiul virtual al lumii) au apărut primele regrete.

E foarte puțin probabil ca –  până Dumneavoastră, onorați cititori ale modestelor mele rânduri, veți ajunge să le  citiți – să se fi schimbat ceva esențial din dilema  ”in” sau ”out” care-i chinuieşte deopotrivă  pe cei părăsiți ca și pe cei care părăsesc ”corabia” despre care mulți afirmă că se îneacă. Dar cu siguranță, pe de o parte ați fost asaltați de informații, analize și comentarii care au curs și vor mai curge încă multă vreme pe toate canalele de știri – din ce în ce mai numeroase și ele – pe de altă parte, noi și noi evenimente se înghesuie să capteze opinia publică.  Atentatele teroriste ca cele întâmplate recent la Istanbul la Dakkah, au ”decăzut” la nivelul știrilor cotidiene. Le menționează doar câte o declarație  parcă de conivență a unuia sau altuia din politicienii de frunte sau nici măcar atât, ca în cazul cutremurător ”trecut cu vederea” al înjunghierii lângă Hebron (Israel), acum 3 zile, de către un terorist arab-palestinian, a unei fetițe de 13 ani în timp ce dormea. Mari personalități, care au determinat sau au contribuit la strădania ”post belică” de a schimba fața lumii, au trecut de pragul veșniciei. Aseară în timp ce ieșea Șabatul, i-a părăsit pe cei vii Elie Wiesel redutabilul luptător împotriva Morții. Totuși viața merge înainte și ”Brexitul” continuă să fie la ordinea zilei. Pe mine m-a obsedat în această perioadă un alt fenomen conectat acestuia, dar și evreilor. L-am menționat în titlul acestui articol. Poate veți spune că sunt obsedat de evrei, ca și cum toată lumea s-ar învârti în jurul lor :)), pe când de fapt ei s-au învârtit în jurul lumii, migrând întâi de la est spre vest apoi de la vest spre est:) Tocmai această istorie a evreilor, unică în felul ei, m-a încurajat să scriu despre EBREXIT (adică ”ieșirea ” ebreilor :). Am preferat această denumire în locul mai românescului ”evrei”, din cauza consonanței cu ”brexit” devenit în câteva zile un substantiv comun .De altfel consonanța m-a îndemnat să folosesc termenul ”Ebrexit”(în loc de un eventual ”Evrexit”:) care  nu doar că se potrivește cu englezul ”Hebrew” dar sugerează și ideea de ”Ebraică” limba unificatoare a culturii și istoriei evreiești cu limba fundamentală a culturii universale, limba Bibliei.

Poporul evreu de-a lungul istoriei sale a avut nenumărate ”exit”-uri, cunoscute mai ales sub denumirea latină ”exodus” familiară tuturor cititorilor Bibliei  specificul lor comun și esențial fiind caracterul coercitiv. De regulă evreii au ”ieșit” de acolo de unde au fost goniți. Fără referendum:)

Primul  ” Ebrexit,”

Ieșirea din Egipt a fost primul mare și important exod al evreilor. Cineva mi-a atras atenția că primul ”exit” a fost cel din Grădina Eden, dar asta a fost o altă ”istorie” premergătoare istoriei, iar Adam și Eva nu au fost primii evrei ci primii oameni:). Ieșirea din Egipt, așa cum este descrisă în cartea a doua a Torei nu  a întrunit condiția formulării mele anterioare. Evreii nu au fost goniți din Egipt. Au plecat de ”bunăvoie”. Viața lor în Egipt după 400 de ani de sclavie devenise insuportabilă (la momentul în care autorul ”divin” a scris capitolul despre nașterea și miraculoasa salvare a lui Moise) și ieșirea lor din țara asupritorilor  o consecință logică a acțiunii unui ”Lider” de talia lui Moșe. Judecând în termeni moderni și influențați inevitabil de viziunea pesimistă a lui Samuel Huntington despre inevitabila ”ciocnire a civilizațiilor” am putea considera că de fapt plecarea celor 600.000 de sclavi evrei din Egipt a fost consecința primului ”conflict între civilizații ” consemnat în istorie.

Chagall Exodul

Civilizația stăpânitorilor de sclavi – constructorii piramidelor inutile, folosite doar pentru a fi morminte sacre ale faraonilor, care se închinau la aștri – s-a ciocnit  vehement cu civilizația sclavilor eliberați sufletește de o credință nouă implantată cu succes, care le redădea demnitatea pierdută și le promitea ”țara în care curge lapte și miere” contra unui angajament solemn că nu se vor mai închina la aștri sau la alți idoli vizibili. Acest ”Ebrexit” ancestral a primit inițial susținerea fără rezervă a celor 600.000 de foști sclavi și supunerea necondiționată față de Nevăzutul Spirit Divin, reprezentat  cu sârg și obediență de  Moșe, un om modest, înțelept și educat  care nu avea niciun rang social de conducător suprem. Și totuși poporul îl considera drept marele conducător – căruia nu trebuia să adreseze mulțumiri pentru libertatea care au dobândit-o, căci mulțumirile se cuvin Nevăzutului Spirit – dar care este considerat vinovat de toate lipsurile și dificultățile pe care noul lor statut de oameni liberi, le aduce cu sine. Moșe, marele Profet, este prima victimă a acestei ”ciocniri între civilizații”. Drept mulțumire că a eliberat poporul a căpătat nerecunoștința și uitarea. Mormintele faraonilor  se înalță și astăzi în Egipt după mii de ani, mormântul lui Moșe eliberatorul este necunoscut. Singura certitudine că nici măcar nu se află în Țara lui Israel spre care el și-a condus poporul. Un popor  încăpățânat, rău și nerecunoscător? Nu cred că popoarele pot fi bune sau rele (cu toate că Nevăzutul și-a etichetat astfel în mai multe rânduri ”poporul ales”:). Doar oamenii pot fi buni sau răi. Greu de prevăzut cum acționează împreună….

Rezultatul primului ”EBREXIT” ?  Consolidarea unui mic popor într-o mică țară care a păstrat pentru sine și pentru Omenire (cum avea să se dovedească mai târziu:) o mare civilizație specială, bazată pe legi stricte, pe recunoașterea unei  Autorități Imuabile, singura  deasupra tuturor dar totuși la fel ca fiecare.

Al doilea ”EBREXIT”

Imperiul Roman,  în primul secol al primului mileniu, sub autoritatea lui Octavian Augustus – nepotul lui Iulius Cezar – stăpânea  un teritoriu imens, fiind singura putere care controla întreaga Europă locuită dar și  toate țărmurile Mării Mediterane. Intre multele și importantele provincii ale Imperiului se afla și mica țară Iudeea, locuită de micul (dar alesul:) popor evreu care, după ce se răsculase de mai multe ori împotriva Celui Atotputernic, s-a răsculat și împotriva imperiului atotputernic al Romei condusă de Titus. Drept represalii romanii au dărâmat Templul din Ierusalim dedicat Dumnezeului  Unic al evreilor.

Evreii scalvi la Roma

Se spune că un milion de evrei au pierit în timpul acestor represalii. Dar ei nu s-au astâmpărat și s-au răsculat din nou după 60 de ani (sub conducerea spirituală a lui Rabi Akiva și cea militară a lui Bar Cohba) de astă dată însă Împăratul Hadrian a dărâmat întregul Ierusalim și a deportat toți evreii care au mai rămas vii, ca sclavi la Roma. După aproape 1500 de ani de la eliberarea lor din sclavia egipteană au redevenit sclavi, de astădată sub stăpânirea romană. Nu toți au devenit sclavi. Mulți plecaseră mai înainte ca oameni liberi și cetățeni romani, întâi stabilindu-se în coloniile grecești din Egipt și Asia Mică, apoi răspândindu-se în toate provinciile romane din Europa și Africa de Nord. Noul ”exit” a fost – aidoma primului – determinat de incompatibilitatea a două civilizații: Prima – victorioasă –  a  Romei sclavagiste, politeiste și, autocrate, cu o remarcabilă organizare administrativă centralizată,  bazată pe dreptul celor puternici și avuți. Cea de a doua – înfrântă – a Ierusalimului spiritual, monoteist, condus de  un sfat al înțelepților (Beit Din), cu o largă autonomie a nenumăratelor comunități unite între ele doar printr-o lege comună asumată de toți, bazată pe principiul simplu dar profund, exprimat de Hillel, ”să nu faci semenului tău ce  a ce nu ți-ar place să ți se facă ție” Evreii aflați în răspândire după acest nou ”exit”, nu mai erau singuri ci aveau alături  pe evreii (și neevreii) adepți ai noii credințe – creștine – născută tot pe meleagurile din  Iudeea. După primele secole de conviețuire frățească sub semnul comun al credinței într-un Creator al lumii Invizibil și Atotputernic, prigoniți de aceeaşi tiranie păgână,”frații” au început să se deteste,  apoi să se excludă și la urmă să se omoare. Își disputau cu gelozie venerația pentru aceeași Ființă Supremă.

Creştini şi evrei

”Fratele” creștin a devenit mai puternic și a reușit în secole de convingeri și cuceriri să ajungă urmașul Romei și stăpânul Europei, ”Fratele” evreu ca să supraviețuiască, s-a izolat și s-a baricadat în ghetouri, acele locuri separate de ”restul lumii”, care i s-au impus. Această confruntare ”între frați” în Europa, a durat, alți 1500 de ani lăsând urme adânci în suflete, provocând nenorociri și drame, pustiind existențe și vieți. După ce s-au vărsat râuri de lacrimi și sânge, de-a lungul atâtor secole, ”frații” au înțeles că civilizațiile cărora le aparțin nu sunt antagoniste și nu ar trebui să fie în conflict, că au o rădăcină comună,  că de fapt aparțin aceleiași civilizații pe care au denumit-o generos ”iudeo-creștină”. Dar înainte de a ajunge la acest consens (contestat și el mai pe tăcute sau mai vehement) s-a petrecut cel mai cumplit dezastru din istoria evreilor din Europa: Holocaustul. Autorii vinovați și condamnați pentru tragedia exterminării evreilor europeni au fost naziștii hitleriști din Germania și susținătorii lor fasciști din mai toate țările continentului cuprins de flăcările necruțătorului război mondial, al doilea în secolul 20. Dar crima odioasă a fost comisă în fața (și uneori cu complicitatea) milioanelor  de europeni indiferenți sau prea preocupați de propriile lor destine.

Harta evreilor ucişi în Holocaust

Al treilea ”EBREXIT”

Sfărșitul celui de al doilea război mondial a lăsat Europa sfâșiată și răvășită. Conglomeratul de state ”naționale” care de a lungul celor 7 ani de lupte crâncene  au ucis și au distrus – ceea ce generații anterioare clădiseră, făcând din Europa centrul lumii civilizate – era dezorientat și măcinat de ură și resentimente. Toate națiunile Europei își plângeau morții. Pe continent bântuia agresiv ”stafia comunismului”, de astădată de adevăratelea, nu alegoric ca  pe vremea ”Manifestului Comunist” lansat de Marx cu o sută de ani în urmă. Puținii evrei care au supraviețuit lagărelor de exterminare hitleriste refuzau să se întoarcă în țările lor de baștină din Europa de Est unde nu-i aștepta decât ostilitatea foștilor vecini și amintirea chinuitoare ale familiilor ucise. Plus ”comunismul victorios” care-i socotea paraziți sau dușmani de clasă. Nu a fost nevoie de referendum. Ei printr-o unanimitate subconștientă  au hotărât să iasă din Europa. Paradoxal. Evreii au fost primii și cei mai fideli europeni. Primii care au fost în același timp aproape peste tot în Europa, care aveau aceeași credință, se supuneau aceleiași Legi, foloseau aceiași limbă – ebraica – pe care dacă nu o mai vorbeau în mod curent, au înlocuit-o cu o limbă surogat (idiș) pe care o înțelegeau cu toții. În schimb Europa a refuzat să-i recunoască și să-i prețuiască. Mai curând i-a ostracizat, le-a subminat demnitatea și le-a încălcat dreptul legitim de a fi tratați la fel cu ceilalți locuitori ai continentului poreclit Bătrân.

Vaporul Exodus

Am asistat atunci la un alt paradox. Evreii discriminați și neiubiți (în cel mai bun caz tolerați) spre deosebire de dilema europeană actuală –  ”IN” sau ”OUT” –  nu aveau dileme căci ori nu erau lăsați să plece acolo unde erau primiți, ori nu erau primiți acolo unde erau lăsați și ar fi vrut să plece. O primă ”dezlegare” a acestui ”nod gordian” a fost proclamarea independenței Statului Israel, primul stat evreiesc după aproape 2000 de ani  de pribegie ”fără țară”.  (Ciudățenia europenilor și altora este că refuză încă să recunoască dreptul Statului Israel, de a se defini  ”Stat Evreiesc” 🙂 În Europa interbelică, trăiau 9,5 milioane de evrei, după război au rămas 3,5 milioane.(din care 880 mii în Europa de Vest, 2 milioane în URSS, 280 mii în România, 327 mii în Europa Centrală și 25 mii în Europa de Sud ), majoritatea zdrobitoare au emigrat în Israel care numără azi 6,5 milioane de cetățeni evrei .Cei mai mulți sunt originari – ei sau predecesorii lor – din Europa.

Al patrulea ”EBREXIT”

Evrei în Anglia veacului XIII

S-a întâmplat concomitent cu ”BREXIT”-ul care a învolburat Europa și a pus lumea întreagă pe gânduri. Evident viitorul  celor aproximativ 300 de mii de evrei din Marea Britanie este nemijlocit legată de consecințele opțiunii exprimate în 23 Iunie prin referendum de populația țării. Se presupune că  evreii ajunseseră în insulele britanice odată cu cohortele romane care au cucerit cu greu și doar parțial aceste insule care ”nu fac parte din Europa, dar sunt alături de ea”. Dar dovezi despre așezarea unor evrei sunt doar după ce William Cuceritorul a pus stăpânire pe insule în 1066. Comunitățile evreiești  au izbutit să prindă rădăcini, dar peste  două secole, în anul 1290, regele Edward I al Angliei a expulzat evreii din regatul său.  Au rămas doar puținii evrei care locuiau în regatul vecin al Scoției, socotit drept unicul stat din Europa, în care niciodată nu au fost persecutați evreii. Poate și pentru faptul că au fost puțini:). În Anglia evreii s-au putut reîntoarce abia în 1656 după ce Oliver Cromwell a înființat prima republică ”federativă” europeană (Commenwealthul Britanic). În urma unui demers inițiat de Manasse ben Israel, un rabin din Olanda care l-a convins pe puritanul Cromwell că la o eventuală venire a lui Messia e necesar să fie evrei în fiecare țară :), ei au  fost reprimiți, devenind cetățeni  loiali și valoroși ai noii lor patrii  cu contribuții notabile în cultura și economia britanică. De pomină este că între atâția scriitori,savanți și Industriași evrei, cea mai mare notorietate – printre englezii secolului 18 – a cunoscut David Mendoza un boxer evreu sefard:)  Au cunoscut notorietatea și mulți evrei care au intrat în politică. Unii dintre ei s-au convertit la creștinism ca Benjamin Disraeli,  cel mai important între făuritorii Imperiului Britanic, ca prim ministrul preferat al Reginei Victoria, dar cei mai mulți au rămas fideli iudaismului, ca Lionel de Rothschild, primul evreu membru al Parlamentului din 1858 sau David Salomons  primul Lord Mayor (Primar General) al Londrei(1855). Cei mai mulți dintre evreii din Marea Britanie (peste 60%) au fost (și au rămas:) membrii ai Partidului Conservator (Tory). Chiar în zilele noastre – mai în glumă, mai în serios – circula butada că Partidul Tory a devenit Partidul Tora:)

La sfârșitul secolului  19 au găsit în Marea Britanie refugiu și apoi patrie generoasă zeci de mii de evrei care fugeau din Rusia de frica pogromurilor. Unul dintre ei care a avut o contribuție notorie la dezvoltarea Mișcării Sioniste și apoi întemeierea Statului Israel, a fost Haim Weizman inspiratorul Declarației Balfour și primul președinte al noului stat. Rolul jucat de Marea  Britanie în procesul  nașterii și creșterii  Statului Israel a fost contradictoriu, perioadele de susținere alternau cu cele de subminare, determinate întotdeauna de prioritățile ”imperiale” ale englezilor. În perioada Războiului de Independență purtat de Israel împotriva țărilor vecine care l-au agresat, Marea Britanie a avut un comportament echivoc. De-a lungul celor 68 de ani care au urmat, cu oarecari rezerve se poate afirma că britanicii s-au comportat pozitiv în raport cu statul evreu. Dar fără îndoială că nicăieri în lume nu a fost egalat respectul pentru libertatea și demnitatea evreilor cu cel acordat în  Marea Britanie. Viitorul evreilor din Marea Britanie va fi afectat  în același fel și în aceeași măsură ca a celorlalți cetățeni de orice altă  naționalitate sau religie. Dacă nu ar fi așa, Marea Britanie ar înceta să mai fie ea însăși. Prin urmare Brexit-ul (dacă și când se va produce:) va însemna pentru evreii britanici, un nou  EBREXIT (l-am denumit al patrulea:).

Este bine sau e rău?

Dezbaterea publică este abia la început. Procesul a fost temporizat de ambele părți. Deocamdată doar până la desemnarea unui nou prim-ministru al Marii-Britanii, care să gestioneze consecințele eșecului suferit de tabăra ”Remain” susținut de David Cameron. Deci este loc și timp pentru speculații.  Mă voi limita la problematica evreilor, legat de subiect. Evreii britanici vor suporta împreună cu restul populației consecințele economice previzibile: scăderea cursului lirei, pierderea unor piețe de desfacere importante, pierderea unor surse de aprovizionare mai avantajoase, partajarea cheltuielilor pentru apărare și securitate, pierderea unei părți a forței de muncă ”albe” și mai calificată din Europa de Est și poate multe altele. Desigur aceasta va avea drept consecință reducerea contribuției lor la fondurile de asistență socială și binefacere ale organizațiilor evreiești internaționale. Există riscul escaladării tendințelor rasiste în societatea britanică prin  consolidarea  partidelor naționaliste, extremiste, ceea ce va conduce în mod cert la escaladarea antisemitismului.

Pe de altă parte, evreii din U.E (sau ce va rămâne:) pot  pierde o parte substanțială (circa 20%) a  membrilor și influența pozitivă pe care Marea Britanie a exercitat-o atât în privința combaterii antisemitismului (un coșmar în revenire la o parte din țările U.E), cât și a atitudinii U.E. față de  Israel. Cei peste 50  mii de evrei cetățeni francezi care au părăsit de teama islamizării Franța și muncesc, studiază sau fac ”business”  în Anglia, vor fi nevoiți să-și caute alte alternative. Pot fi și multe alte consecințe, imprevizibile acum. Nu degeaba spunea lordul Balfour că ”e mai bine să faci un lucru absurd, dar care s-a făcut întotdeauna, decât să faci un lucru care nu s-a făcut niciodată”  S-ar putea ca toate aceste presupuneri să nu se întâmple. Dar e aproape sigur  că ”Brexit”se va întâmpla, altfel Anglia s-ar nega pe sine.

Uniunea Europeană va deveni mai săracă și Anglia mai singură…Și nu e exclus ca unii să spună că” evreii sunt de vină” 🙂

Tiberiu Roth , 5 Iulie 2016.