S-a terminat teatrul radiofonic pentru copii. Aş schimba postul sau aş închide radioul dar mi-e frig şi nu vreau să scot mâna de sub plapumă. Cămaşa de noapte cu mâneci ca aripile de fluture nu-mi mai serveşte la mare lucru. Ar fi trebuit să-mi iau de aseară pijamalele de finet.
Îmi fac curaj şi mă dau jos din pat. Mă zgribulesc lângă caloriferul rece. Dunărea are sclipiri de oţel iar pe malul celălalt sălciile sunt zguduite de vânt. E frig şi plouă.
În bucătărie, mama îşi bea deja cafeaua din ceaşca albastră de cobalt. Pentru că e duminică, am voie şi eu. În ceaşca minusculă, cu flori albastre, rămasă de la Bunica Stela.
Mama răsfoieşte Almanahul gastronomic pe care l-a cumpărat ieri. Îmi spune că o să facă azi eclere. A găsit reţeta în almanah. Mă mir un pic. Nu prea-i place să facă dulciuri. Nu-i o fire răbdătoare.
Mă aplec peste umărul ei şi răsfoiesc almanahul. În prima parte, povestiri din litaratura universală. Reţin un nume. Garcia Marquez. Nu-mi spune nimic, dar când o să-l descopăr mai târziu o să ştiu că l-am mai văzut scris undeva.
Mama ţâţâie agasată şi mă împinge mai încolo. Câteodată reuşesc să fiu sâcâitoare ca o muscă.
Mă întorc la mine în cameră. Răzvan şi Vidra. De citit până mâine. Mă înfofolesc în pătură. Mă fâţâi. Mă învârt. N-am stare. Mă tot uit spre noptieră. Acolo a rămas de aseară Anişoara Odeanu şi Căminul ei de domnişoare. O să o sun totuşi pe Cosmina să văd dacă ea a terminat.
Da, normal, a citit tot de ieri seară.
Încerc şi la Narcisa. Nu răspunde. Aş putea s-o caut la bunică-sa. Oricum, formez numărul ăsta de câteva ori pe zi. Totuşi nu! Nu mai sunt în stare să suport altă veste proastă.
Tata a transformat camera mare în birou. Închidere de lună. Zilele alea enervante când nu prea răspunde la întrebări şi pare permanent obosit.
Mă întorc în bucătărie. Mama se încruntă încercând să umple cojile de ecler care au ieşit surprinzător de arătoase.
Oftez şi mă trântesc cu zgomot pe scaun. Se întoarce şi se uită spre mine. Şi atunci mă pornesc. Nu pot! N-am stare! Nu reuşesc! Sunt agitată şi nu ştiu de ce.
Iar mănuşa de fier slăbeşte.
Da, poţi! Da, ai voie! Da, ştiu!
Plec fericită cu farfuria cu margini dantelate plină cu eclere. Am voie să mănânc în pat. Am voie să nu mănânc la prânz ciorbă de perişoare. Am voie să-i arunc cât colo pe Razvan, Vidra lui şi setea lor de mărire. Am voie să-mi petrec toată duminica cu Anişoara Odeanu.
Morala duminicilor cu frig şi ploaie şi total lipsite de reguli este că le preţuieşti şi ţi le aminteşti cu lux de amănunte toată viaţa.
Doina Gecse-Borgovan
